Sentința civilă nr. 615/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 615/2011

Ședința ta de (...) Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul POP V. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI și intervenientul în numele altei persoane M. M., F. ȘI P. S., având ca obiect

- acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului - OG 59/2011.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la al doilea termen de judecată, fond.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Față de obiectul cererii introductive, Curtea din oficiu, raportat la prevederile art. 8 alin. 1 și 9 al. 1 din Legea nr. 554/2004 invocă excepția inadmisibilității prezentului demers și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin acțiunea precizată, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.

1054/33/ (...), reclamantul Pop V. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze OG 59/2011 publicată în M. Of. nr. 457/(...) privind metodologia de calcul cu privire la revizuirea pensiilor de serviciu, prevăzută la art. 1 lit. c-h din L.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor de serviciu ale pensionarilor din justiție.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că actul normativ incriminat încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat în art. 1 Cod civil.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Pârâtul Guvernul României, legal citat, a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În apărare a arătat că textul art. 8 alin 1 din l.554/2004 conferă persoanei care se consideră vătămată dreptul de a se adresa instanței decontencios pentru a solicita anularea actului administrativ apreciat ca vătămător.

Măsura anulării vizează exclusiv actele administrative așa cum sunt ele definite în art. 2 lit. c din l.554/2004 nu și ordonanțele de guvern.

Procedura specială conferită de art. 9 din Legea contenciosului nu oferă instanței dreptul de a controla efectiv constituționalitatea acestor acte ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

În drept au fost invocate prevederile art. 9 alin 1, 2 și 5 din

L.554/2004.

M. M., F. și protecției S. a formulat cerere de intervenție în interesul

G., admisă în principiu la termenul de judecată din (...).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarea situație de fapt:

Reclamantul a investita instanța de contencios cu o cerere vizând ,, anularea OG 59/2011,,.

Potrivit art. 8 alin. 1 din L.554/2004 ,, Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale.,,

Așa cum în mod corect a sesizat pârâtul, măsura legală a anulării poate viza exclusiv acte administrative în sfera cărora nu este inclusă și categoria Ordonanțelor de G., fie ele simple sau de urgență, acte de autoritate, cu putere de lege, emise în temeiul art. 115 din Constituție, al căror control poate fi realizat doar prin modalități specifice.

Pe de altă parte, potrivit art. 9 alin 1 din L.554/2004, persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante poate introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate.

Prin decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr.525/2 august 2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din L.554/2004 constatând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrative să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonante sau a dispoziției dintr-o ordonanță.

Excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul unei acțiuni principale, constituind întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare.

În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (6) teza a doua din

Constituție, „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale";.

Atunci când obiectul acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a G. ori a unor dispoziții din aceasta, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune directă, pierzându-și astfel natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.

Analiza considerentelor cererii introductive nu poate conduce la o concluzie clară cu privire la temeiul de drept al pretențiilor reclamantului respectiv art. 8 sau 9 din L.554/2004.

Cert este faptul că rezultă că reclamantul a susținut că dispozițiile

OUG 59/2011 sunt discriminatorii.

Se poate concluziona fie în sensul în care se solicită efectiv anularea actului fie în sensul în care obiectul principal al acesteia îl constituie, în fapt, constatarea neconstituționalității OG 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute de art. 1 lit. c-h din L.119/2010.

Indiferent de temeiul reținut - art. 8, 9 nu este admisibil însă ca instanța de contencios administrativ, investită pe temeiul prevederilor art.8, să cenzureze un act normativ cu putere de lege sau, raportat la art. 9 din Legea 554/2004 să realizeze controlul de constituționalitate pe care reclamantul îl solicită declanșând această procedură.

Prevederile art.9 din Legea 554/2004 stipulează în mod clar că obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ nu îl poate constitui constatarea neconstituționalității ordonanței.

Față de aceste considerente, Curtea va admite cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de M. M., F. ȘI P. S., va admite excepția inadmisibilității și va respinge acțiunea formulată de reclamantul Pop V. împotriva pârâtului Guvernul României, inadmisibilă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Admite cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de M.

M., F. ȘI P. S. cu sediul în B., str. Dem I. D. nr. 2-4, sect. 1

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Pop V., domiciliat în loc.

N., cartier L. nr. 163, jud. Bistrița-N. împotriva pârâtului Guvernul

României, cu sediul în B., P-ța V. nr. 1, sect.1, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.

Thred./M.H./ 5 EX./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 615/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal