Sentința civilă nr. 649/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
S. CIVILĂ Nr. 649/2011
Ședința publică de la 07 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K. A., în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. -
S. PENTRU I. AL J. C., cu participarea P.UI DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor decizia de returnare nr.
1518030/(...).
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), pârâtul a depus la dosar concluzii scrise. De asemenea, la data de (...), reclamantul a depus concluzii scrise, iar pârâtul a depus la dosar copia delegației prin care d-l consilier juridic L. M. este împuternicit să reprezinte interesele Biroului pentru I. S. în fața acestei instanțe.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin contestația înregistrată la data de 27 aprilie 2011 reclamantul K. A. a chemat în judecată pe pârâtul O. Român pentru I. - D. M. - S. Pentru I. al J. S. și M. Internelor și reformei Administrative - O. Român pentru I. București ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze decizia de returnare de pe teritoriul R. nr.1518030/(...), anularea măsurilor dispuse și obligarea pârâtelor la acordarea dreptului de ședere temporară pe teritoriul R., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că reclamantul K. A. este cetățean Indian. În anul 2003, s-a stabilit în A., la V. unde s-a angajat ca distribuitor de ziare, iar după aproximativ 3 ani s-a angajat ca ajutor de bucătar la un restaurant.
În luna iulie 2010, la restaurantul unde lucra a cunoscut-o pe actuala sa soție K. A., care lucra și ea ca sezonieră la curățenie, după care s-au căsătorit în V. șa data de (...). Au venit în R. în luna martie 2011 și au locuit împreună în localitatea N. str. Katana nr.43 jud. S..
Reclamantul a depus cerere și actele necesare pentru acordarea vizei de ședere pentru reîntregirea familiei la S. pentru I. S., dar cererea acestuia a fost respinsă pe considerentul că nu vorbea o limba înțeleasă de amândoi și nu au fost consecvenți în declarațiile date. Menționează că el și soția se înțeleg foarte bine și sunt împreună, expulzarea acestuia din R. nu ar face altceva decât să ducă la destrămarea căsătoriei, lucru pe care nu îl doresc nici unul din ei.
Prin concluziile scrise înregistrate de S. pentru I. al județului C. s-a solicitatrespingerea cererii formulate de reclamant ca neîntemeiată și parțial inadmisibilă.
În motivare se arată că în privința excepției inadmisibilității celui de-al treilea petit din cererea introductivă:
Nuanța pe care este chemat judecătorul să o observe și să o aplice în spiritul și litera legii constă în aceea că instanța are posibilitatea legală și puterea de a obliga autoritatea publică să efectueze o anume operațiune administrativă, CU RESPECTAREA CADRULUI LEGAL INCIDENT. Căci nici instanța nu poate pronunța hotărâri (mai ales irevocabile) vădit nelegale, prin obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anume operațiuni administrative ÎN AFARA LEGII.
Nesocotirea acestei realități juridice plasează emitentul unei atare hotărâri judecătorești exact în siajul Deciziei Înaltei Curți de C. și Justiție nr.
1904 din 31 martie 2011, depusă la dosar, prin care a fost casată S. C. de A. C. nr. 12 din 13 ianuarie 2010 ce cuprindea chiar un asemenea dispozitiv. Concluziile Înaltei Curți sunt foarte clare și nu lasă loc de interpretare: ,,1.4. Instanța de judectaă nu poate dispune ea însăși prelungirea dreptului de ședere (în R. n.n.), chiar și numai provizoriu, deoarece se opun dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată". Aceasta este și poziția pe care noi o susținem constant de câțiva ani, fără succes, până în momentul în care a avut ocazia unui recurs, soldat cu sancționarea totală a nedreptei hotărâri judecătorești.
Evident, în acest caz, sentința va fi pronunțată de la adăpostul caracterului ei irevocabil; însă, chiar și așa, și chiar dacă D. a fost prezentată cu titlu de practică și nu face parte din categoria actelor obligatorii pentru instanțe, nesocotirea concluziilor Înaltei Curți descalifică pe emitent.
Așa fiind, de exemplu, în situația în care autoritatea publică refuză acordarea sau prelungirea dreptului de ședere temporară în R., apreciind că nu este îndeplinită o condiție legală anume (cazul de față), instanța, în urma verificării actului administrativ și (opțional) a operațiunilor administrative al căror rezultat este respectivul act, dacă consideră că autoritatea a greșit, va putea obliga respectiva autoritate, în consecința anulării actului administrativ, să rezoluționeze cererea adresată inițial, luând în considerare faptul că acea condiție legală este apreciată prin dispoziția instanței ca fiind îndeplinită. DAR nu este permis instanței să ordone direct autorității publice acordarea/prelungirea dreptului de ședere, aceasta fiind deja o imixtiune, o ingerință nepermisă în activitatea administrației publice, corect surprinsă și sancționată de Î. C.
Lipsa suportului legal pentru acest capăt de cerere determină caracterul de ilegalitate al oricărei dispoziții prin care să se admită pretenția reclamantului, fie ea îmbrăcată și într-o sentință judecătorească irevocabilă, deoarece o asemenea hotărâre judecătorească ar fi emisă cu utilizarea abuzivă a puterii judecătorești.
Pentru aceste motive, solicită să se constate că petitul privind obligarea autorității la acordarea dreptului de ședere în R. este inadmisibil și să îl respingeți ca atare.
În privința fondului cauzei:
Raportat la condițiile de formă și de fond care trebuie îndeplinite pentru ca un act administrativ să fie temeinic și legal, trebuie să constatăm că D. de returnare de pe teritoriul R. cu nr. 1518030 din 15 aprilie 2011 este imbatabilă din perspectiva acestor condiții. Practic, nu există nici un motiv pentru care instanța să anuleze acest act administrativ, prin prisma condițiilor legale de validitate ale actelor administrative.
1. Din perspectiva formei actului, există două chestiuni majore de cercetat:
Motivarea în fapt a Deciziei de returnare corespunde întru totul cerințelor exprimate de-a lungul timpului de instanța constituită la nivelul C. de A. C. în diferitele ei complete de judecată și de reprezentanții succesivi ai M. P., în sensul că motivul principal expus este argumentat prin elementele prevăzute la art. 63 din O.U.G. 1., condiție de formă care nu mai suportă practic nici un fel de critică.
În ceea ce privește limba în care D. este redactată, din perspectiva cerinței legale introdusă de art. 82 alin. (2) din aceeași O.U.G. 1., în primul rând trebuie avut în vedere faptul că adevărata problemă nu constă în aceea că D. nu a fost redactată integral în limba română și o limbă de circulație internațională, ci în faptul că anumite porțiuni din Decizie, practic intervenția ofițerului de imigrări pe formularul tipizat, sunt exprimate doar în limba română, în condițiile în care noi cu toții trăim în R., țară în care limba oficială este limba română. În aceste condiții, critica reprezentantei reclamantului nu este întemeiată, pentru următoarele motive:
- Reclamantul, potrivit propriei declarații, nu cunoaște nici limba engleză, limbă utilizată în mod curent pentru aceste acte administrative, nici limba română, deci oricum nu putea fi prejudiciat de faptul că anumite porțiuni din Decizie au fost redactate doar în limba română. Dacă reclamantul apreciază că această stare de lucruri i-a adus un oarecare prejudiciu, din perspectiva art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acesta este legal ținut să facă dovada acelei Iezi uni în arealul drepturilor sale, ceea ce, cu excepția unor alegații și explicații neconvingătoare ale reprezentantei reclamantului, nu s-a realizat. În consecință, aceste susțineri și orice petit întemeiat pe ele apar ca inadmisibile.
- Din punct de vedere general, această problemă a mai fost abordată și cu ocazia altor asemenea acte administrative, concluzia fiind că pe de o parte, din moment ce reclamantul a formulat o contestație împotriva actului administrativ nu se mai poate pune în discuție necunoașterea conținutului actului, orice poziție contrară negând evidența. Pe de altă parte, și din perspectivă generală, de principiu, reclamantul trebuie să dovedească punctual că redactarea unor porțiuni din actul administrativ doar în limba română i-a cauzat acestuia un prejudiciu, revenindu-i astfel și obligația de a demonstra acel prejudiciu, conform expunerii de mai sus.
Reclamantul nu a făcut însă nici o dovadă în acest sens, astfel încât susținerile reprezentantei acestuia trebuie respinse ca neîntemeiate și parțial inadmisibile.
1. Raportat la prestația martorilor și la concluziile care trebuie reținute:
Așa cum a arătat la termenul anterior, potrivit experienței unor asemenea cauze, subiectivismul martorilor alterează profund teza probatorie, depozițiile acestora fiind pregătite pro causa. Rezultatul nu are nevoie de explicații.
În consecință, adresează instanței rugămintea de a trata cu măsura cuvenită acest mijloc de probă, mai ales pentru următoarele motive:
- Martora K. A. a confirmat cele reținute în interviu, cu o singură excepție: motivul încheierii căsătoriei. Explicația constă tocmai în ineficiența acestei probe: dacă la momentul interviului a fost posibil elementul-surpriză, la
8 luni după eveniment și beneficiind și de pregătirea depoziției, cum era să mai recunoască o stare de fapt (reală) care ar conduce la nerealizarea interesului din spatele acestei legături matrimoniale nefirești?
Au existat însă și surprize, scăpări ale pregătirii anterioare, utile cauzei: din declarația martorei, mai transpare în sprijinul constatării corecte a lucrătorilor de imigrări faptul că reclamantul nu mai avea un drept de ședere în A., el fiind condiționat de o rezidență în alt stat european pentru a seîntoarce în A.. Povestea cu viza necesară traversării spațiului geografic până în A. este fantezistă și neagă realitate a juridică: A. este un stat care aplică integral Acquis-ul Schengen, astfel încât dreptul de ședere pe teritoriul acestui stat conferă titularului dreptul de tranzit pe teritoriul oricărui alt stat membru al Uniunii Europene.
- Martorul K. V. a expus doar evenimente intâmplate după momentul emiterii Deciziei de returnare, astfel încât aprecierea ca utilă a acestei depoziții, cu excepția unor referiri general valabile, încalcă direct principiul de drept T. R.
A.
2. În privința elementelor care au fost constatate de ofițerii de imigrări drept repere care au condus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de conveniență în sensul act. 2 lit.l) din O.U.G. 1., rugăm onorata instanță să retină următoarele:
- lipsa contribuțiilor efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie.
Acest element a fost demonstrat, deși este o situație negativă.
Susținerile reprezentantei reclamantului, potrivit cărora lucrătorii de imigrări au avut în vedere doar aspectul material, în condițiile în care contribuția efectivă se reflectă și în alt tip de activități nu ajută, deoarece simplul ajutor la care s-a referit aceasta nu ține de foame.
În aprecierea acestui element, am insistat în mod deosebit și rugăm instanța să aibă în vedere faptul că activitățile pe care reclamantul și toți ceilalți au declarat că acesta le prestează pentru aportul de venituri necesare întreținerii familiei sunt ilegale. Povestea cu nucile este volatilă și durează 2 săptămâni pe an. În schimb, exploatarea de material lemnos din pădure, fără autorizație specială în acest scop, îmbracă forma infracțiunii de furt, în diferitele ei modalități: furt, furt calificat, complicitate la ambele etc. Admiterea acestei poziții drept contribuție la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie echivalează cu creditarea pe calea unei hotărâri judecătorești a încălcării legii. Dacă instanța apreciază că această modalitate este cea corectă, decizia îi aparține. Dacă însă instanța alegea calea justă, va înlătura din această ecuație partea contrară ordinii de drept, iar ceea ce va rămâne va releva exact ce au reținut colegii din cadrul Biroului pentru I. al județului S.: lipsa contribuțiilor efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie.
- limba comună
Apreciez că eu personal vorbesc foarte bine, la nivel nativ, limba română, care este o descendență regională a limbi latine. Și limba portugheză, vorbită într-un areal geografic relativ apropiat, este tot o descendență lingvistică latină, însă deși am încercat, nu am reușit să înțeleg nici un cuvânt din această limbă. Ideea de bază este că cei doi, la momentul emiterii Deciziei de returnare, nu vorbeau o limbă înțeleasă de amândoi, iar marota cu limba țigănească și similitudinile dintre această limbă și limba indiană este destinată celor care nu au reprezentarea faptului că pe etnicii vorbitori ai acestei limbi și pe vorbitorii de limbă indiană (în orice dialect) îi despart distanțe uriașe și peste o mie de ani de istorie separată. Mai mult, martorul K. V. a declarat că în comunitatea lor se vorbește un fel de limbă țigănească maghiarizată.
Dincolo de toate acestea, contextul ne obligă la constatarea unei realități: nimeni nu s-a întrebat CUM ȘI-AU ÎMPĂRTĂȘIT CEI DOI PROIECTELE LOR COMUNE DE VIITOR, CA FAMI. ???? Dacă pentru exprimarea sentimentelor pot fi utilizate și alte căi de comunicare, N. nu poate suplini limbajul vocal articulat în vederea stabilirii unor coordonate de importanță crucială în viața unei familii.
- inconsecventa datelor cu caracter personal
În analiza acestui element, dincolo de prestația reprezentantei reclamantului, instanța este chemată să constate consistența inconsecvențelor și nu natura marginală a unora dintre acestea. Analizate separat, aceste inconsecvențe pot părea banale, dar faptul că ele există reprezintă un indicator al interesului față de celălalt, un reper pentru analiza acestei pseudo-familii. Nu este atât de important că reclamanta, cu nivelul ei redus de instruire nu a reținut niște nume din altă țară - deși a declarat că limbile sunt apropiate - ci concluzia care se desprinde din faptul necunoașterii lor: cei doi nu discută despre acest subiect, iar această stare de fapt negativă trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru instanță.
La acest capitol trebuie analizată și tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, soluționată de P. cu "S. de sub urmărire penală". Trebuie observat că motivul soluției, potrivit Codului de P. Penală, este că .fapta nu prezintă pericolul social al unei infractiuni", Deci fapta a existat, au fost intrunite toate cele patru elemente constitutive, însă soluția a rezultat din analiza celor trei trăsături generale ale infracțiunii.
S-a confirmat așadar exact pronosticul exprimat prin întâmpinare:
Probabil, văzând că nu are sorți de izbândă cu această manevră frauduloasă în R., reclamantul a încercat să forțeze, tentativa confirmând scopul lui final: dorința fierbinte de a se întoarce în A., dacă s-ar fi putut legal, adică în calitate de beneficiar al unei rezidențe din R. în scop de căsătorie cu un cetățean român, dacă nu, ilegal.
Aceasta este de fapt cheia întregii probleme. Nu întemeierea unei familii, nu dragostea la prima vedere, nu alte corolare care caracterizează o tânără familie normală, ci obtinere unei rezidente în R., cu orice preț. ar, exact această atitudine de abuz de drept este sancționată de lege, prin calificarea căsătoriei încheiată în acest scop drept căsătorie de conveniență și prin interzicerea acordării de credit unei asemenea situații nefirești, de către autoritatea publică specializată.
Aceste cauze sunt extrem de sensibile, iar instanța de judecată trebuie să analizeze situația în ansamblul ei, având în permanență în vedere faptul că singura entitate care se află de cealaltă parte a baricadei este mult-blamata autoritate publică. Pseudo-familia este evident extrem de motivată și face tot posibilul ca instanța să anuleze D. de returnare, astfel încât fiecare își va realiza propriul interes meschin, construit pe o căsătorie fictivă: cetățeanul străin obține rezidența în R. (și încă în scop de căsătorie cu un cetățean român), iar cetățeanul român obține partea lui de interes, oricare ar fi acesta.
De aceea, nu trebuie să ne oprim acolo unde ne arată avocații și să închidem ochii în fața evidențelor, ci trebuie să abordăm cazul utilizând inclusiv nuanțele care răzbat din materialul probator.
Avem cu toții această obligație, deoarece autoritatea publică nu are acces legal în intimitatea familiei, nu are nici măcar posibilitatea unui acces permanent, ci poate surprinde eventual episoade din viața familiei, aducând la suprafață doar elemente care pot constitui indicii valoroase pentru cine știe să le interpreteze corespunzător.
Prin concluziile scrise înregistrate la 7 noiembrie 2011, reclamantul K. A. a solicitat admiterea contestației împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul R. nr. 1518030/(...), emisă de O. Român pentru I. - Biroul pentru imigrări S.; obligarea O.ui Român pentru I. să îmi acorde un drept de ședere temporară pe teritoriul R.
În motivare s-a arătat că prin D. de returnare de pe teritoriul R. nr.
1518030/(...), emisă de O. Român pentru I. - Biroul pentru imigrări S., subsemnatul, cetățean indian, a fost obligat să părăsesc teritoriul R. în termende 30 de zile de la comunicarea acestui act, pe motiv că aș fi încheiat o căsătorie de conveniență cu K. A., care este cetățean român.
Consideră că această decizie este nelegală, întrucât căsătoria dintre el și
K. A. este întemeiată pe afecțiunea dintre ei și pe dorința acestora comună de a întemeia o familie, astfel încât motivul de emitere a actului atacat nu subzistă.
Situația de fapt invocată în decizia menționată pentru a concluziona că au încheiat o căsătorie de conveniență nu corespunde realității.
Astfel, în D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 1518030/(...), emisă de
O. Român pentru I. - Biroul pentru imigrări S., se reține în mod eronat că:
- Nu există o contribuție efectivă la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
- Eu și soția mea nu vorbim o limbă înțeleasă de amândoi;
- Există inconsecvențe în informațiile furnizate de noi în declarațiile care ne-au fost luate.
1. Contribuția efectivă la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie.
Așa cum s-a dovedit prin toate probele administrate în cauză, atât eu, cât și soția acestuia, își aduc contribuția la îndeplinirea obligațiilor conjugale.
Așa cum a arătat în fața instanței de judecată și cum au confirmat și martorii audiați, se străduiește să obțină venituri pentru familie și să își aducă aportul la întreținerea acesteia. Muncesc alături de socrul lui, efectuând lucrări remunerate pentru sătenii care apelează la serviciile noastre. De asemenea, împreună cu familia soției a construit o anexă la casa socrilor mei, constând într-o cameră, în care urmează să locuiască, și participă la treburile gospodărești, ajutând-o pe soție de fiecare dată când acest lucru e necesar.
Având în vedere statutul actual în R., îi este imposibil să facă mai mult în prezent, întrucât nu poate să se angajeze cu contract de muncă, din moment ce încă nu are un drept legal de ședere.
Dacă situația juridică se va schimba și va avea dreptul de a munci în R., cu siguranță că și contribuția lui materială la întreținerea familiei va fi mult mai consistentă.
Pe de altă, obligațiile născute din căsătorie nu sunt doar de natură patrimonială.
Consideră că și aceste aspecte, probate în cauză, trebuie avute în vedere în contextul îndeplinirii obligațiilor născute din căsătorie.
2. Reclamantul și soția vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi.
Eu și soția mea comunicăm în limba romani. Încă de când s-au cunoscut s-a străduit să învețe această limbă și a reușit destul de ușor, având în vedere similaritățile care există între aceasta și dialectul indian pe care îl vorbesc. La venirea în R., după căsătorie, înțelegea destul de bine limba romani, având în vedere că deja conviețuise câteva luni cu soția la V. U., trăind într-o comunitate de romi, a învățat-o mult mai bine, astfel că în prezent poate comunica fără nici un fel de probleme atât cu soția, cât și cu familia ei, precum și cu ceilalți membrii ai comunității. S. conștient de faptul că dacă vreau să rămân alături de soția mea în R., trebuie să învețe și limba română și a și făcut demersuri în acest sens. Din păcate, după câteva întâlniri cu profesoara pe care a angajat-o, a fost nevoit să renunț pentru că prețul acestor cursuri era prea mare pentru veniturile acestuia actuale. Dacă va avea un drept de ședere legal în R. și va putea - desfășura o activitate remunerată, cu siguranță va relua pregătirea pentru învățarea limbii române, fiind în primul rând în avantajul lui să cunosc limba țării în care trăiesc.
Consideră că faptul că între el și soția lui există o comunicare reală, într- o limbă înțeleasă de amândoi, a fost dovedit nu numai prin declarațiile martorilor, ci și prin faptul că soția mea și familia ei i-au facilitat înțelegereasituației în care mă aflu ca urmare a emiterii deciziei de returnare și m-au ajutat să comunic cu avocatul și să își apere drepturile. D. atacată este redactată pe un formular tipizat bilingv (română-engleză), dar este completat doar în limba română în ce privește motivele pentru care ea a fost emisă (ceea ce contravine prevederilor art. 82 al. (2) din O.U.G. nr. 1.). Cu toate acestea, a înțeles conținutul ei și efectele pe care le poate produce tocmai pentru că membrii familiei soției i-au explicat în limba romani.
3. Pretinsele inadvertente din declarațiile date de el și de soția lui în fața reprezentanților O.ui Român pentru I. sunt irelevante.
Declarațiile date în fața reprezentanților O.ui Român pentru I., respectiv răspunsurile nu au fost consemnate corect.
Eu nu am fost asistat de un interpret autorizat, așa cum aș fi avut dreptul, și persoana care a făcut traducerea nu cunoștea suficient de bine limba hindi. Acest lucru este evident dacă se compară spre exemplu răspunsurile la întrebările 3 și 4 din interviul care i-a fost administrat.
Din răspunsul la întrebarea 3 s-ar putea trage concluzia că eu cred în mod eronat că soția are 4 frați și o soră, când de fapt aceasta are 3 surori și un frate, dar din răspunsul la întrebarea 4 se poate constata că reclamantul a indicat numele celor 3 surori ale soției. Pe de altă parte, cu câteva zile înainte de a fi luat acest interviu, cu ocazia unei vizite inopinate la domiciliul acdestora din N., s-a putut constata că locuiesc în aceeași casă cu surorile soției, astfel încât nu avea cum să nu știe despre ele, cunoscând situația familială a soției nu doar din spusele ei, ci din coabitarea cu familia acesteia.
Faptul că persoana care a asigurat traducerea nu cunoștea suficient de bine limba hindi și că nu avea statutul de interpret autorizat, precum și raporturile de prepușenie dintre aceasta și O. Român pentru I., invalidează acest interviu ca probă concludentă în prezenta cauză. Nu corespunde adevărului că eu și soția mea am fi declarat lucruri diferite privitoare la felul în care s-au cunoscut și au hotărât să se căsătorească, și dacă interviul care mi-a fost luat pare să conducă la o asemenea concluzie, înseamnă că răspunsurile nu au fost traduse corect sau nu au fost consemnate conform celor spuse de mine.
Precizez și faptul că o serie de inadvertențe reținute de O. Român pentru
I., chiar pe baza acestor interviuri a căror veridicitate e cel puțin îndoielnică, sunt lipsite de relevanță. Se menționează că soția lui nu știe numele fraților acestuia, în condițiile în care este vorba despre persoane pe care încă nu le cunoaște și ale căror nume este dificil să le rețină, fiind dintr-o altă cultură și cu o rezonanță ciudată pentru un european.
Având în vedere toate acestea, precum și concluziile care se impun a fi trase din probele administrate în faza de cercetare judecătorească, consideră că este evident că eu și soția mea ne aducem contribuția la obligațiile născute din căsătorie, atât cât este posibil în contextul situației actuale și a crizei economice, că vorbesc o limbă comună și că între ei există o bună comunicare, și că se cunosc bine. Nu există nici un motiv real pentru a se considera că s-au căsătorit în alt scop decât acela de a întemeia o familie, căsătoria fiind una reală, bazată pe afecțiune și înțelegere reciprocă și nu una de convenientă, cum s-a reținut în decizia atacată.
Solicitarea reclamantului se întemeiază pe prevederile art. 92 al. 2 din
O.U.G. nr. 1..
Analizând actele și lucrările dosarului , C. reține următoarele:
1. Reclamantul K. A. este de cetățenie indiană, s-a stabilit în Europa în
V. din Republica A. împreună cu fratele acestuia iar, în timp ce lucra la un restaurant, în luna iulie 2010 a cunoscut-o pe numita K. A., cetățean român de etnie romă.
2. După o conviețuire de circa patru luni au decis să se căsătorească în scopul întemeierii unei familii sens în care la data de 27 octombrie 2010 s-a celebrat căsătoria la V.
3. U., în luna martie 2011 soții au venit în R. și s-au stabilit la familia soției unde au început să locuiască împreună cu familia acesteia în localitatea N. județul S. până în prezent, având o viață de familie specifică nivelului de trai al zonei respective și al grupului etnic din care face parte soția reclamantului.
4. Din referatul încheiat de funcționarii pârâtei la data de 11 aprilie 2011 (f. 34-35) rezultă că reclamantul a depus la data de 11 martie 2011 o cerere la care a anexat documentele necesare în vederea prelungirii dreptului de ședere ca cetățean străin membru de familie al unui cetățean român.
5. La data de 23 martie 2011 în urma unor verificări la reședința declarată de străin, funcționarii din cadrul pârâtului au constatat că acesta locuiește împreună cu soția și familia acesteia la adresa menționată de circa 2 săptămâni, familia soției fiind compusă din părinți, o soră și o nepoată, fiica surorii. Se mai reține de asemenea că, locuința este formată din 2 camere și antreu în suprafață de aproximativ 50 mp, fiind mobilată și utilată modest, iar îmbrăcămintea cetățeanului străin fiind depozitată într-un geamantan acesta mai având asupra sa și un laptop personal. Aceste constatări s-a evidențiat în procesul-verbal încheiat la data de (...) (f. 32).
6. U. la data de (...) atât reclamantul cât și soția sa au fost intervievați de organele de resort ale pârâtei și drept urmare s-a întocmit procesele-verbale de interviu (f. 37-40; f. 41-43) iar apoi referatul privind concluziile rezultate în urma acestor interviuri (f. 36) unde s-a consemnat date personale declarate de cei doi, împrejurările în care s-au cunoscut, că soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi, că cetățeanul străin vorbește limba hindi, punjabi și limba rommanes aceștia comunicând prin intermediul unei vecine care le traducea din germană în maghiară și că în scopul comunicării mai folosesc un program de traducere de pe internet. De asemenea s-a mai consemnat că reclamantul este fost azilant în A., că soții nu au nu au niciun fel de venit trăind din banii primiți de la părinții soției și din banii primiți de la fratele reclamantului din V., concluzionându-se că există elemente care să ducă la o eventuală căsătorie de conveniență, motivată pe împrejurarea că soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi, că sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, circumstanțele în care s-au cunoscut și a altor informații relevante despre aceștia, lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie.
7. Cu ocazia verificării documentațiilor prezentate de reclamant în vederea solicitării prelungirii dreptului de ședere ca cetățean străin membru de familie al cetățeanului român, prin referatul din data de (...) (f. 34-35) s-a analizat din nou declarațiile date de soți în urma interviurilor constatându-de inadvertențe majore și evidente între răspunsurile celor doi soți, astfel la un număr de 42 de întrebări soții au dat un răspuns diferit iar la restul întrebărilor la care au răspuns asemănător acestea erau de rutină sau se refereau la situații care se pot observa ușor. S-a consemnat de asemenea, că în timpul interviului a rezultat faptul că aceștia sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut, precum și a altor informații relevante despre aceștia, lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea unor obligații născute din căsătorie precum și faptul că soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi.
8. Prin decizia nr. 1518030 din (...) (f. 28) s-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere solicitat de reclamant și ca urmare s-a adoptat măsura de returnare a reclamantului de pe teritoriul R. în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a deciziei, reținându-se că reclamantul a încheiato căsătorie de conveniență fiind incidente dispozițiile art. 63 alin. 2 lit. c, d, f din OUG nr. 1.. În fapt s-sa reținut ca justificare a constatării că s-a încheiat o căsătorie de conveniență că nu există o contribuție efectivă la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, nu vorbește o limbă înțeleasă de amândoi soții, că este inconsecvent în declararea datelor cu caracter personal. S-a mai reținut, totodată, că soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, s-a mai reținut cu titlu general fără să fie detaliat în nici un mod circumstanțele în care soții s-au cunoscut și s-a mia reținut fără nicio altă precizare suplimentară alte informații relevante despre soți.
9. Pentru analiza legalității și temeiniciei actului administrativ atacat, C. a încuviințat probe cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba testimonială (depoziția martorilor K. A. , soția reclamantului și a lui K. V., în calitate de reprezentant al cetățenilor români de etnie romă din comun N. județul S.).
10. Înainte de a aborda pe fond cauza, C. va analiza excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtei în persoana consilierului juridic și excepția de inadmisibilitate a celui de al treilea petit al contestației invocată de pârât.
11. Cu referire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtului, C. reține că prin actul nr.1078413 din (...) consilierul juridic M. L. a fost delegat să reprezinte și interesele O.ui Român pentru I. - Biroul pentru imigrări S. în fața instanței în litigiul pendinte, astfel că orice viciu cu referire la calitatea de reprezentant al pârâtului în procesul de față a fost asanat. Astfel fiind, excepția nu mai are temei legal și nici factual.
12. Cât privește excepția de inadmisibilitate a celui de al treilea petit al contestației, invocată de pârât, C. reține că acest capăt de cerere are ca obiect obligarea pârâtului de a acorda, în favoarea reclamantului, dreptul de ședere temporară pe teritoriul R.
Pârâtul susține că atributul instanței este limitat doar la obligarea autorității publice să efectueze o operațiune administrativă cu respectarea cadrului legal incident, instanța neputând pronunța hotărâri, mai ales irevocabile, vădit nelegale, prin obligarea unei autorități publice la efectuarea unei anumite operațiuni administrative în afara legii.
În acest sens, pârâtul trimite pentru argumentare la o decizie pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. (...) și unde prin decizia nr. 1904 din 31 martie 2011 s-a decis, între altele, că instanța de judecată nu poate dispune ea însăși prelungirea dreptului de ședere, chiar și numai provizoriu, deoarece se opun dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.
În altă rodine de idei, pârâtul subliniază cu trimitere la cazul în speță că instanța s-ar substitui autorității publice dacă ar ordona direct autorității publice acordarea/prelungirea dreptului de ședere, motivat de faptul că aceasta ar fi o imixtiune, o îngerință nepermisă în activitatea administrației publice, corect surprinsă de Î. C. În opinia pârâtului, singura atribuție a instanței este aceea ca, în ipoteza în care va constata nelegalitatea actului administrativ, să oblige autoritatea publică să resoluționeze cererea adresată inițial cu observarea condiției de nelegalitate antamată de instanță.
13. C. observă că actul contestat în cauză, decizia de returnare, este rezultatul soluționării nefavorabile a cererii de prelungire a dreptului de ședere. C. refuzului prelungiri dreptului de ședere a fost emiterea decizie de returnare.
Așa fiind, reclamantul nu ar urmări nicio finalitate și niciun folos practic dacă instanța s-ar limita doar la verificarea legalității formale a deciziei de returnare fără să analizeze și premisa emiterii acestui act, recte maniera în care administrația a soluționat cererea de prelungire a dreptului de ședere.
Prin această verificare, C. nu se substituie administrației, instanța de contencios administrativ nu se pronunță în locul acesteia, și dacă înfăptuiește justiția nu imixtionează în activitatea organelor executive și nici nu emite acte administrative.
Instanța de contencios administrativ este datoare să tranșeze raportul de conflict ce se grefează pe raportul juridic de drept material administrativ generat de formularea cererii de prelungire a dreptului de ședere. Î.-o astfel de situație, în armonie cu prevederile art. 1 alin. 1, art. 2 alin.2, art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin.1 din Legea nr. 554/22004, C. îi revine obligația de a verifica în ce măsură dreptul alegat de reclamant a fost sau nu vătămat iar pentru ipoteza afirmativă să oblige administrația la recunoașterea acestui drept și la emiterea actului administrativ corespunzător pentru a se da satisfacție deplină titularului dreptului.
Din această perspectivă, C. va reține că excepția de inadmisibilitate invocată este neîntemeiată și urmează ca în lumina prevederilor de ansamblu ale legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 unită cu prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ. să o respingă ca atare.
În plus față de argumentația oferită de reclamantă C. are în vedere că cenzura deciziei de returnare se realizează pe calea procedurii contenciosului administrativ aspect ce rezultă neîndoios din maniera în care sunt redactate dispozițiile art. 81 și urm. din OUG nr. 1. corelate cu prevederile art. 29 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Din această perspectivă, C. relevă că raportat la art. 18 din această lege, instanța de contencios administrativ se bucură de jurisdicție deplină, fiind competentă să analizeze atât aspectele de fapt cât și aspectele de drept ale cauzei îndeplinind astfel exigențele prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului privind noțiunea de instanță.
Dintr-o altă perspectivă, axată pe calitatea jurisdicției de contencios administrativ din R., C. are în vedere că, în regulă generală, natura contenciosului administrativ român este triplă: contencios de anulare, contencios de represiune și contencios de despăgubiri. Prin excepție, instanțele de contencios administrativ, primesc întregile atribute ale unei instanțe de plină jurisdicție având și componenta contenciosului de substituire a organului administrativ (cazul sancțiunilor disciplinare în contenciosul funcției publice sau cazul contenciosului contravențional în ipoteza înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul).
Față de cele de mai sus, contenciosul deschis de reclamant se poate privi pe două paliere: contenciosul de anulare prin intermediul căruia reclamantul cere jurisdicției de contencios administrativ să verifice legalitatea și temeinicia (oportunitatea) actului administrativ unilateral cu caracter individual contestat sub aspectul vătămării dreptului recunoscut de OUG nr. 1., prelungirea dreptului de ședere temporară pentru străinii membri de familie ai unui cetățean român și contenciosul de represiune care survine în ipoteza în care reclamantul triumfă în contenciosul în anulare și prin intermediul căruia cere jurisdicției să asaneze efectiv ordinea de drept vătămată prin emiterea actului nelegal, prin obligarea acesteia la emiterea unui alt act administrativ corespunzător normelor juridice și stării de fapt constatate în cauza dedusă judecății.
Or, cererea ce formează petitul al treilea se încadrează perfect în această din urmă situație juridică, respectiv prin care se urmărește repararea ori asanarea vătămării suferite de particular prin emiterea actului administrativ și în plan mai larg asanarea ordinii de drept.
Sub un alt unghi, accesul particularului la procedura contenciosului administrativ derulată în fața jurisdicției competente înseamnă că instanța are
și poate avea competența de a verifica și controla efectiv și complet actele administrației. Chiar dacă aceasta din urmă are prerogative recunoscute specific de legea în cauză, în speță de OUG nr. 1. pentru O. Român pentru I. și formațiunile sale teritoriale, aceasta nu înseamnă că acestora le sunt recunoscute prerogative absolut discreționare. Trebuie notat și C. reamintește acest lucru și cu acest prilej, că marja de apreciere a stării de fapt și de drept ce îi este dată de lege în competență nu se exercită de o manieră absolut discreționară ci ea este supusă limitărilor ce rezultă din lege și care sunt sub controlul jurisdicției de contencios administrativ ( de pildă, actul emis cu exces de putere în înțelesul art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolva o cerere sau, după caz, nesoluționarea în termen legal a unei cereri, în înțelesul dat de art. 2 alin. 1 lit.i) respectiv lit. h) din aceeași lege).
În fine, cu trimitere la argumentația expusă de Î. Curte în decizia menționată de pârât, C. reține în primul rând că aceasta este o decizie de speță strict circumstanțiată stării de fapt și de drept evidențiată în dosarul cauzei respective.
Prin urmare, Î. Curte nu a dat dezlegări în drept obligatorii pentru toți ceilalți judecătorii, mai ales dacă acestea nu se pliază cu speța de față.
Prezenta instanță nu a fost învestită de reclamant cu o cerere de prelungire a dreptului de ședere pentru a putea decide astfel ci a fost învestită cu o cerere de verificare a legalității și temeiniciei actului prin care pârâtul a respins cererea de acordare a dreptul de ședere cu consecința returnării.
Altfel spus, cererea cu care instanța a fost învestită este aceea de a statua dacă actul administrativ este legal și temeinic și în ipoteza contrară, conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, să dispună măsuri de refacere a actului în sensul și scopurile prevăzute de altfel de art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din aceeași lege, între altele, de a recunoaște dreptul pretins și de a obliga administrația să emită apoi un act administrativ în vederea exercitării și protejării acestui drept.
Față de cele ce preced și din perspectiva analizată mai sus excepția de inadmisibilitate a capătului al treilea din cererea introductivă de instanță nu poate fi primită și astfel va fi respinsă ca neîntemeiată.
14. Cât privește fondul cauzei , C. reține că potrivit dispozițiilor art. 92 alin. 1 c) pct. i) din OUG nr. 1., denumită în continuare ordonanța de urgență, îndepărtarea străinului este interzisă în cazul în care străinul este căsătorit cu un cetățean român, excepție făcând, între altele, situația când se constată existența unei căsătorii de conveniență.
În acest caz, conform art. 92 alin. 2 din ordonanța de urgență, străinilor li se pot acorda sau, după caz, prelungi dreptul de ședere în R. de către O. Român pentru I., pentru unul dintre scopurile și în condițiile prevăzute la cap. IV, fără a mai fi necesară obținerea în prealabil a unei vize delungă ședere.
Așa cum rezultă din analiza celor două texte legale, în regulă generală este interzisă returnarea de pe teritoriul R. a unui cetățean străin căsătorit cu un cetățean român, posibilitatea de returnare fiind prevăzută în mod excepțional, între altele, în situația în care se constată existența unei căsătorii de conveniență.
De asemenea, conform art. 62 alin. 3 lit. a ) din ordonanța de urgență, străinilor membri de familie ai unui cetățean român, căsătoriți cu cetățeni români, li se poate prelungi dreptul de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, dacă cetățeanul român, potrivit legii, are domiciliul sau reședința în R., prezintă certificatul de căsătorie, în condițiile prevăzute de lege și nu există o stare de bigamie sau poligamie.
În speță, deși reclamantul a prezentat dovezi din care rezultă că este căsătorit cu un cetățean român, care are reședința în R., și nu a rezultat o stare de bigamie ori poligamie i s-a respins prelungirea dreptului de ședere și s-a dispus îndepărtarea sa de pe teritoriul R. reținându-se că a încheiat o căsătorie de conveniență constată de pârât.
În adevăr, conform art. 63 alin. 1 din ordonanța de urgență, O. Român pentru I. refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este deconveniență.
Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență sunt menționate la art. 63 alin.2 din ordonanța de urgență.
Dintre acestea, pârâtul a reținut existența în speță a elementelor prevăzute la art. 63 alin. 2 lit. c): lipsa unei contribuții efective laîndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie; lit. d): soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi; lit. f):soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia.
Căsătoria de conveniență, reprezintă,conform dispozițiilor legale maisus analizate, căsătoria încheiata cu singurul scop de a eluda condițiile de intrare și ședere a străinilor și de a obține dreptul de ședere pe teritoriul R.
C. urmează a analiza legalitatea și temeinicia actului administrativ prin prisma celor trei elemente reținute de pârât în actul administrativ și în actele pregătitoare emiterii acestuia cu trimitere și la probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești.
15. Cât privește primul element reținut de pârât, circumscris lipsei unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie, C. reține că din declarațiile celor doi soți sate cu prilejul interviului cât și ulterior în instanță coroborate și cu depoziția martorului K. V. rezultă că ambii soți își aduc contribuția la îndeplinire obligațiilor conjugale.
Condiția impusă de textul art. 63 alin. 2 lit. c) din ordonanța de urgență reprezintă, de fapt, modalitatea de a dovedi existenta unor relații de familie obișnuite, în care soții au drepturi și obligații ce se exercită atât între ei, cât și față de copii.
Astfel, a rezultat că reclamantul a depus eforturi de a obține venituri pentru familia sa în circumstanțele factuale date, respectiv a muncit alături de socrul acestuia în beneficiul sătenilor care au apelat la serviciile acestora, că împreună cu familia a construit o anexă la casa de locuit constând dintr-o cameră în care urmează să locuiască împreună cu soția acestora și participă la treburile gospodărești dând ajutore soției sale de fiecare dată când se impune.
Mai mult, afirmativ, dar fără să fie negat si fără să rezulte contrar din probele administrate, reclamantul beneficiază de ajutor financiar de la fratele acestuia din V., venituri care sunt utilizate în scopul îndeplinirii obligațiilor ce rezultă din căsătorie.
Trebuie notat că reclamantul, în calitatea sa de cetățean străin, nu are dreptul să fie angajat cu contract individual de muncă dacă au obținut autorizație de muncă sau permis de ședere în scop de muncă, eliberată/eliberat conform legii (art. 36 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii).
Așa cum a arătat și reclamantul obligațiile născute din căsătorie nu sunt numai de natură patrimonială ci implică afecțiune și susținere morală reciprocă, conviețuire ca parteneri de viață.
Or, din acest punct de vedere, a rezultat și pârâtul nu a negat faptul că reclamantul și soția sa locuiesc împreună, se comportă față de ceilalți membride familie și față de comunitate ca soț, respectiv soție, că pot fi apreciați și percepuți ca o familie atât în fapt cât și în drept.
Din această perspectivă acest elementul analizat nu este prezent în speță pentru a statua că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență.
16. Cât privește cel de-al doilea element prevăzut de lege, circumscris împrejurării că soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi, C. reține că o atare situație vizează practic inexistența unei comunicări între cei doi, ceea ce ar conduce la imposibilitatea înțelegerii și manifestării eventualelor sentimente de afecțiune reciproce și a stabilirii unor proiecte comune de familie.
Din probele dosarului a rezultat că deși au avut unele dificultăți de comunicare, inerente oricărui început de relație între oameni, mai ales dacă sunt de etnii diferite, în prezent se poate reține că soții comunică în limba romani. Pentru a reține o atare concluzie, C. are în vedere că din ceea ce au afirmat soții dialectul indian matern al reclamantului este apropiat de limba romani vorbită de soția sa și pe fondul acesta alături de conviețuirea reclamantului într-o comunitate de romi, aspect evidențiat și de martorul K. V., reclamantul a început să vorbească și să comunice bine în limba romani, mai precis în dialectul vorbit în comunitatea de romi din cartierul K. din comuna N. județul S. nu numai cu soția și membri familiei acesteia ci și cu celelalte persoane din comunitate.
Împrejurările legate de necesitatea de a vorbi limba română vor fi reținute doar colateral de Curte deoarece condiția legală pentru a se elimina constatarea căsătoriei de conveniență privește necesitatea ca soții să vorbească o limbă înțeleasă de amândoi nu neapărat limba folosită de autorități, ori de alte comunități adiacente.
Este evident că o conviețuire firească și normală pe teritoriul R. presupune cunoașterea și utilizarea limbii oficiale a statului, dar aceasta nu presupune neapărat că soții nu ar putea să vorbească și să comunice într-o limbă diferită de cea oficială.
Așa cum s-a arătat în preambulul acestui paragraf, esențial este ca se poată stabili existența unei comunicări între cei doi, necesară pentru înțelegerea și manifestarea eventualelor sentimente de afecțiune reciproce și a stabilirii unor proiecte comune de familie, inerente într-o relație conjugală.
Or, din probele dosarului, din maniera în care reclamantul a fost ajutat și sprijinit de soția și familia acesteia în ceea ce privește inclusiv explicarea situație sale, traducerea motivelor returnării, redate exclusiv în limba română, apelarea și comunicarea cu avocatul, toate acestea converg spre concluzia că între soți există comunicare, că aceștia își pot împărtăși unul altuia sentimentele de afecțiune, că exista legătură cu familia extinsă a soției și că se dorește stabilirea cât mai grabnică a relațiilor concrete și cu ceilalți membri de familie ai reclamantului din India.
Condiția comunicării într-o limbă înțeleasă de amândoi soții pentru stabilirea unor relații conjugale și de familie în sens larg nu presupune neapărat ca aceștia să vorbească perfect o anumită limbă ci important este dacă se poate constata că soții comunică în elementele principale și necesare vieții conjugale și de familie.
Din cele ce precedă, rezultă că între soți există comunicare în limba romani suficientă pentru ca între aceștia să se poată comporta între ei și față de terții din comunitate ca persoane căsătorite, astfel că și acest element nu este dat în cauză.
17. Cât privește ultima condiție reținută de pârât care privește situația în care soții sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia, C. reține următoarele:
Această situație ar viza ipotetic și teoretic orice inexactitate care, săvârșită cu intenție, justifică în coroborare cu alte dovezi existența unei intenții ascunse în scopul fraudării legii.
Pentru analiza acestei condiții, C. are în vedere că aspectul relevat de reclamant cu privire la consemnarea incorectă a răspunsurilor date de acesta și soția lui la interviu naște dubiul în optica instanței cu referire la legalitatea procedurii interviului.
Instanța reține că în fapt reclamantul nu a fost asistat de un interpret autorizat iar afirmația că persoana care a efectuat traducerea nu cunoștea suficient limba hindi poate fi reală în lipsa unei expertize ori calificări a acesteia opozabilă autorităților române.
Pe de altă parte, interviul luat soției reclamantului a fost semnat de aceasta fără să se menționeze că i-a fost adus la cunoștință conținutul consemnărilor, deși pârâtul știa că aceasta nu știe nici să scrie nici să citească în limba română. Astfel în procesul-verbal încheiat în data de 23 martie 2011 în comuna N. J. S. (f. 33) cu ocazia controlului la reședința reclamantului s-a consemnat că la solicitarea agentului pârâtei făcută soției reclamantului pentru a da o declarație scrisă referitoare la împrejurările în care s-au cunoscut aceasta a declarat acestuia că nu știe să scrie sau să citească, fiind consemnat că a făcut 4 clase în N. dar nu le-a absolvit.
O astfel de situație a fost constată personal și în fața instanței, aspect consemnat în procesul verbal de ascultare a martorului (f. 91-92).
Pe cale de consecință, C. nu va ține seama de aspectele afirmativ contradictorii în declarațiile reclamantului și ale soției acestuia consemnate în procesele verbale de interviu ci va reține, cu trimitere la procesul verbal de audiere al reclamantului în cursul cercetării judecătorești și al soției acestuia audiată nemijlocit ca martor, că în cauză nu se confirmă existența elementului prevăzut la art. 63 alin. 2 lit. f din ordonanța de urgență.
C. are în vedere că textul legal prevede trei ipoteze distincte cu referire la existența inconsecvențelor: datele personale, circumstanțelor în care s-au cunoscut și alte informații relevante despre aceștia.
Or, în niciuna dintre aceste ipoteze C. nu a remarcat inconsecvențe în cele două declarații care să nască dubiul că aceștia voit ori din alte rațiuni ar ascunde sau pur și simplu nu ar ști amănunte importante care să conducă la existența unei căsătorii de conveniență.
Ambii soți cunosc datele personale ale celuilalt, apoi ambii soți au relatat cu caracter unitar împrejurările în care s-au cunoscut și au conviețuit până au decis să se căsătorească și cu referire la alte informații relevante C. a reținut că ambii soți au declarat unanim că sunt la prima căsătorie, își cunosc membri de familie, că asupra căsătoriei s-a decis de comun acord în familie, aceștia obținând acordul familiilor pentru întemeierea căsătoriei, că locuiesc împreună cu și la familia părinților soției de când s-au intrat în R., aspectul locuirii împreună și al vieții conjugale, dorința comună a soților de a avea copii, coroborate cu fotografiile depuse la dosar, instanța concluzionează astfel că soții au avut în vedere în realitate să întemeieze o căsătorie în scopul prevăzut de lege acela al întemeierii unei familii.
18. Față de cele ce precedă, în temeiul art. 84 și art. 92 alin. 1 lit. c) pct. i) din OUG nr. 1. coroborat cu art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2, art. 8 alin. 1 și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, C. urmează a admite contestația formulată de contestatorul K. A., cetățean indian, în contradictoriu cu intimatul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M., S. pentru I. al județului S. și în consecință va anula D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 1518030 din (...), emisă de intimat.
În temeiul acelorași dispoziții legale coroborate cu prevederile art. 62 alin. 3 lit. a) rap. la art. 92 alin. 2 din OUG nr. 1. C. va recunoaștereclamantului contestator dreptul de ședere temporară pe teritoriul R. în scopul reîntregirii familiei, sens în care va obliga intimatul pârât să emită în favoarea reclamantului o dovadă în acest scop.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
1.Respinge excepția de inadmisibilitate a capătului al III-lea din cererea introductivă.
2. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Internelor și Reformei administrative - O. Român pentru I. București și ca o consecință respinge contestația față de acest pârât.
3. Admite contestația formulată de contestatorul K. A., cetățean indian, în contradictoriu cu intimatul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M., S. pentru I. al județului S. și în consecință: a) anulează D. de returnare de pe teritoriul R. nr. 1518030 din (...), emisă de intimat. b) recunoaște reclamantului contestator dreptul de ședere temporară pe teritoriul R. în scopul reîntregirii familiei, sens în care obligă intimatul să emită în favoarea reclamantului o dovadă în acest scop.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 7 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER L. U. M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 5472/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4112/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
