Decizia nr. 1/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1/2012

Ședința de la 29 I. 2012

C. compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

G. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 6.268 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul P. M. S. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatului P. M. S.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 6.268 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

M. s-au respins excepțiile invocate de pârâta D. G. a F. P. M..

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. M. S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. și în consecință, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru M. a taxei de poluare în cuantum de 2.671 lei achitată la T. M. B. M. cu chitanța seria TS7 nr.

2342037 din (...)

A fost obligată pârâta A. F. pentru M. să restituie reclamantului suma de

2.671 lei.

S-a respins petitul privind obligarea pârâtelor A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. la plata dobânzii legale prevăzută de C. de procedură fiscală.

Au fost obligate toate pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepții invocate.

Cât privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocate de pârâta A. F. pentru M., T. le va respinge ca nefondate.

Aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizat mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a

F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din C. de procedură F. este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autovehiculul menționat în cerere pentru înmatricularea căruia pârâta A. F. P. B. M., prin decizia de stabilire a taxei de poluare, a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 2.671 lei cu titlu de taxă de poluare pe care aceasta a achitat-o la data de (...).

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, respingerea acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată și modificarea în parte a sentinței în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041

C.pr.civ., pârâta a susținut că în cauză deși instanța de fond a reținut în mod corect că taxa pe poluare a fost încasată la F. pentru M. gestionat de A. F. pentru M., în mod greșit a obligat organul fiscal la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, cum în cauză s-a stabilit culpa procesuală față de A., iar de vreme ce petitul principal de restituire a taxelor a fost stabilit în sarcina acesteia, este lipsit de temei legal obligarea organelor fiscale la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul-intimat P. M. S. a depus note de ședință în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.5-7)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr.

93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.,

Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de

7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie

2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.

F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate

și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din C. de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312

C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

In temeiul art. 316, 298, 274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecata în recurs constând în onorariu avocațial dovedit prin chitanța de la f.9.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 6.268 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului P. M. S. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2012.

Red. G.A.N/(...) Dact.L.C.C./2 ex. Jud.fond: V. F..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 1/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal