Decizia nr. 10057/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 10057/2012
Ședința ta de 03 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M.
JUDECĂTOR: S. L. R.
JUDECĂTOR: S. AL H.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. I. împotriva sentinței civile nr. 3588 din 04 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., privind și pe pârâta intimată A. F. P. H. și chemata în garanție intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat
Ș. R. T., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei
și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motivele invocate în scris în memoriul de recurs de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3588/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a respins acțiunea reclamantei C. I., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. H.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a A.F.M. formulată de A. H.
Fără cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele :
Față de excepțiile invocate, instanța, în baza art.137 C.pr.civ, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
Pârâta are calitate procesuală pasivă, aceasta fiind cea care a încasat taxa de poluare, prin urmare, tot această parte trebuie să fie ținută la restituire în situația în care cererea principală a fost admisă.
Cu referire la inadmisibilitate, instanța a reținut că nici această excepție nu este întemeiată deoarece în cauză nu s-a pus niciodată problema calculării greșite a taxei de poluare în raport cu normele legale în vigoare. La baza pretențiilor reclamantului stă neconformitatea legislației românești cu legislația europeană în raport cu instituirea taxei de poluare, aspect constatat prin C. T. de către C. în aprilie 2011, prin urmare, instanța apreciază că pretențiile reclamantului în această situație pot fi analizate și pe calea prezentei proceduri.
Pe fond, reclamantul pretinde că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit să achite taxa de poluare stabilită prin OUG 5. cu modificările ulterioare.
După pronunțarea C. în C. T., reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de înmatriculare, arătând că prin hotărârea menționată C. a stabilit că OUG
5. este neconformă cu normele dreptului comunitar întrucât aduce atingere principiului circulației libere a mărfurilor, protejând piața internă în detrimentul celei comunitare.
Taxa de poluare nu a fost restituită de către pârâtă, astfel încât reclamantul a fost nevoit să solicite pe cale judecătorească restituirea taxei, înregistrând cererea care face obiectul prezentului dosar, invocându-se aplicarea directă a dreptului comunitar în baza art.148 din Constituție.
În conformitate cu dispozițiile art.148 din Constituție și cu aspectele ce rezultă din C. T., reclamantul ar fi îndreptățit să beneficieze de restituirea taxei de poluare, temeiul juridic care a stat la baza perceperii taxei, respectiv OUG 5. cu modificările ulterioare, putând fi înlăturat de la aplicare.
Reclamantul nu a făcut însă dovada împrejurării că autoturismul pentru care a achitat taxa de poluare a fost achiziționat dintr-un stat membru al UE.
Doar în această situație ar fi admisibilă restituirea taxei de poluare nu și în situația achiziționării autoturismului dintr-un alt stat, necomunitar.
Din înscrisul depus la dosar, nu se poate deduce statul din care autoturismul a fost importat, iar în lipsa altor dovezi de proveniență a autoturismului, s-a putut reține că cererea formulată este nedovedită.
Dispozițiile legale cuprinse în vechiul cod civil referitoare la probațiune au rămas în vigoare până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Potrivit prevederilor art.1169 C.civ, reclamantul are obligația de a dovedi temeinicia pretențiilor sale, însă în lipsa depunerii oricărui act din care să rezulte că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru UE, cerințele art.1169 nu sunt întrunite.
Potrivit art. 129 alin 5 ind.1 C.pr.civ, astfel cum a fost acesta modificat prin
L. 2., instanței de judecată nu i se mai poate reproșa că nu a ordonat din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii."
În consecință, având în vedere aspectele menționate, instanța apreciind că temeinicia pretențiilor reclamantului nu a fost dovedită, a respins cererea de chemare în judecată formulată.
Cu privire la cererea de chemare in garanție, având în vedere soluția asupra cererii principale, aceasta a fost respinsă.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. I., prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, sentința fiind lipsită de temei legal și fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin sentința atacată a respins acțiunea reclamantei deoarece nu a făcut dovada faptului că autoturismul pentru care a achitat taxe de poluare a cărei restituire o cere a fost înmatriculat în U.E., din înscrisul depus la dosar neputându-se deduce statul de proveniență al autoturismului.
Ulterior soluționării cauzei, în data de (...), i s-a comunicat recurentei de către I. P. S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. actele care au stat la baza înmatriculării autoturismului Peugeot 307.
În concluzie, solicită recurenta, admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive pentru motivele arătate.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie
2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-
402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa
(...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:
A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din
T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)
C.pr.fisc).
Recurenta reclamanta a facut dovada ca autovehiculul pentru care a achitata in speta taxa de poluare provine din spatiul UE in recrus prin actele aflate la f. 3-7 .
Cu referire la incidența la speță a prevederilor Legii 9/2012 antamate de recurentă prin motivele de recurs Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 12 din acest act normativ in cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie
2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor
Ordonanței de urgență a G. nr. 5., aprobată prin nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de (...) respectiv in perioada 1 iulie 2008-(...) și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor U.
E..
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat(actualmente art. 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de (...) pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare .
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la (...) și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa de poluare încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Legii 9/2012 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Raportat la prevederile OUG 5. conform carora taxa de poluare reprezinta venit la bugetul fondului de mediu si se gestioneaza de chemata in garantie si in temeiul art. 1 din acest act normstiv si a art. 60 C.pr.ciov se va admite si cererea de chemare in garantie .
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din L. nr. 554/2004, se va admite recursul formulat și se va modifica în întregime hotărârea recurată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată.Va fi obligată pârâta A. F. P. H. să restituie reclamantei suma de 3385 lei, reprezentând taxa de poluare achitată de către reclamantă cu chitanța seria TS5 nr. 5907686/(...), cu dobânda legală în materie civilă începând cu data plății și până la restituirea integrală a sumei.Va fi admisă cererea de chemare în garanție.Va fi obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. H. suma de 3588 lei, reprezentând taxa de poluare achitată de către reclamantă cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea integrală.
Reclamanta recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecata in fond sau recurs .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta C. I. împotriva sentinței civile numărul 3588 din (...), pronunțată în dosarul numărul (...) al T. C., pe care o modifică în întregime în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta C. I. impotriva paratei A. F. P. H. .
Obligă pârâta A. F. P. H. să restituie reclamantei suma de 3385 lei reprezentând taxa de poluare achitată de către reclamantă cu chitanța seria TS5 nr. 5907686/(...), cu dobânda legală în materie civilă începând cu data plății și până la restituirea integrală.
Admite cererea de chemare în garanție formulata de parata A. F. P. H. impotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M..
Obligă chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A. F. P. H. suma de 3588 lei, reprezentând taxa de poluare achitată de către reclamantă cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea integrală.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. S. AL H.
GREFIER
A. B.
Red.AAM/dact. MS
3 ex./(...) Jud.fond: M.T.