Decizia nr. 1006/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1006 /2012

Ședința publică din data de 08 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: F. T.

JUDECĂTOR: M. H.

G.: D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 3998 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, în contradictoriu pârâtul P. O. T. M., având ca obiect - anulare act emis de autoritățile publice locale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 1. din (...), aflată la fila 11 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) recurenta a depus note de ședință, în două exemplare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3998 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui Maramureș a fost admisă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâtul P. orașului T. M.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect un act administrativ unilateral tipic, materializat în dispoziția nr.687/(...) emisă de către pârât , prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne.

Prin art.7 din Legea nr.554/2004 s-a instituit o procedură administrativă obligatorie, anterioară sesizării instanței ,prin care persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie ca înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ să solicite ,autorității emitente sau autorității ierarhic superioare acesteia revocarea acelui act.

Decizia atacată de către reclamantă este un act administrativ unilateral individual, fiind deci obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile, procedură pe care reclamanta nu a îndeplinit-o, afirmațiile acesteia în sensul că ulterior emiterii deciziei s-ar fi adresat verbal pârâtului pentru revocarea deciziei nesubstituindu-se acestei proceduri care , în temeiul art.12 și 28 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.82 din codul de procedură civilă se impune a fi îndeplinită în scris.

Împotriva hotărârii atacate a declarat recurs reclamanta susținând că reținerile instanței sunt greșite cu privire la parcurgerea procedurii întrucât s-a prezentat pentru depunerea contestației iar atunci când a fost văzută de autoritatea competentă i s-a spus că nu poate beneficia de drepturile solicitate.

Răspunzând celor invocate intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că nu s-a solicitat revocarea actului în termenul de 30 de zile iar prin întâmpinare s-a arătat că în cuprinsul dispoziției a apărut o eroare materială privind încadrarea legislativă și urmare a acestuia dispoziția a fost îndreptată ,copia fiind anexată.

Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:

Prin demersul introductiv de instanță recurenta a solicitat instanței anularea dispoziției nr.687/(...) în considerarea că i s-a refuzat primirea cererii de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței. Sub acest aspect prin dezvoltarea adusă în calea de atac recurenta susține că a fost trimisă de la un birou la altul respectiv de la secretariat la jurist și fără o rezolvare corespunzătoare.

Prin întâmpinare intimatul a susținut că afirmațiile recurentei nu pot fi primite întrucât chiar dacă datorită volumului mare de muncă în cadrul biroului a existat o eroare în urma analizării a fost emis un nou act ce a consemnat temeiul refuzului .

Din cele de mai sus se observă că reclamanta afirmă că s-a adresat autorității cu plângere dar aceasta i-a fost refuzată iar autoritatea intimată afirmă că au existat și erori.

Susținerile conform cărora recurenta s-a prezentat în vederea depunerii plângerii dar i s-a refuzat înregistrarea nu au fost verificate de prima instanță prin administrarea de probe. În condițiile confirmării unui refuz de primire a plângerii nu poate fi obstrucționată posibilitatea persoanei ce se consideră vătămată de a se adresa direct cu acțiune în instanță. Însă câtă vreme nu au fost făcute verificări pentru a se stabili dacă susținerile recurentei se confirmă respingerea ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile este nefondată.

Așadar în contextul necercetării aspectelor menționate în temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va admite recursul și va casa hotărârea cu consecința trimiterii spre rejudecare.

Cu prilejul rejudecării se va verifica în contextul administrării de probe dacă recurenta reclamantă s-a adresat secretariatului cu plângere sau juristului iar în condițiile unei eventuale confirmări se va pune în discuție care este actul contestat de vreme ce se afirmă că s-a procedat la îndreptarea erorii prin emiterea unui nou act, și vor fi verificate cerințele cerute de legea contenciosului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de P. A. împotriva sentinței civile nr. 3998 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

G. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...). Jud.fond.M. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 1006/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal