Decizia nr. 10075/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10075/2012

Ședința de la 03 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R.

Judecător S. Al H.

Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. D. împotriva sentinței civile nr. 5137 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamantul intimat T. C. V. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite

- restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5137 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului Cluj a fost respinsă excepția inadmisibilității.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul T. C. V. în contradictoriu cu pârâta A. D. și in consecință:

Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2259 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de 5 iunie 2009 și până la achitarea integrală a debitului.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. D. împotriva chematei in garanție. A. F. pentru M..

Chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 2559 lei taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data de 5 iunie

2009 și până la achitarea integrală a debitului.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 39,15 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN, cu nr. de identificare W., înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE. Pentru înmatricularea autoturismelor în România, reclamantul a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 2559 lei cu chitanța seria TS5 nr. 5808547/(...).

Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.5. în forma modificată prin OUG nr.117/2009.

La data de (...) reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe, însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită prin O. nr. 5., astfel persoana fizică sau juridică care face înmatricularea are obligația plății taxei cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar taxa de poluare nu poate face obiectul unei restituiri (f. 6).

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267

T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de (...).

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 T. a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie

2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 5. în forma în vigoare la data de (...), instanța a constatat că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 T..

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța a respins-o, reținând că, în speță, nu se impune atacarea actului administrativ de calcul a taxei de poluare, căci nu s-a invocat calculul eronat al taxei, ci s-a reclamat compatibilitatea taxei achitate cu normele comunitare .

Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din T., motiv pentru care cererea reclamantului a fost admisă, pârâta A. F. P. D. fiind obligată să-i restituie reclamantului suma de 2259 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată.

Întrucât pârâta A. F. P. D. a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm. Cod pr. civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și a obligat pe chemata în garanție să plătească pârâtei A. F. P. a mun. D. suma de 2259 lei reprezentând taxă de poluare.

În tem.art.274 Cod pr.civ., instanța a obligat pe pârâta A. F. P. D. să plătească reclamantului suma de 39,15 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. D. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată .

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că prin sentința atacata cu prezentul recurs s-a admis acțiunea formulata de reclamant cu consecința obligării paratei A. F. P. D., la restituirea către aceasta a sumei de 2259 lei cu titlu de taxa pe poluare nedatorata, cu dobânda legala in materie civila calculata de la data achitării si pana la data restituirii efective a sumei, precum si cheltuieli de judecata în cuantum de 39,15 lei .

Pentru a dispune astfel, instanța de fond, în esența, retine si motivează, ca reclamantul a achiziționat un autovehicul care era înmatriculat anterior intr-un alt stat membru al U. E. si ca în vederea înmatriculării în România a autoturismului, a fost obligat să achite suma de 2259 lei cu titlu de taxa pe poluare.

Instanța de fond apreciază ca întrucât, taxa pe poluare în discuție a fost perceputa sub incidenta OUG 5., legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG nr. 5. conform cărora obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Sentința atacata se motivează în sensul că, analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că, în speța sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, 110 din Tratatul de I. a U. E., sens in care face trimitere la C. T. Contra R., referitoare la incompatibilitatea taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5., cu dreptul comunitar, în speța, cu dispozițiile art. 110 din T..

O prima critica pe care o aduce sentinței atacate este legata de faptul ca, instanța de fond, a admis acțiunea reclamantului in contradictoriu cu o persoana care nu are calitate procesuala pasiva, motivat de faptul că reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei pe poluare iar, în conformitate cu art. 1 din O. nr. 5., taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta. ?

În al doilea rând, deși prima instanța retine ca reclamantul a achiziționat un autoturism care a fost înmatriculat anterior într-un stat membru UE, în cauza, reclamantul nu a făcut dovada în acest sens, așa încât soluția pronunțata în cauza este netemeinica și nelegala.

În ceea ce privește compatibilitatea taxei cu dreptul comunitar, a arătat ca dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata, impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

O. nr. 5. nu contravine art. 90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E. O. nr. 5. este aplicabilă unor categorii de vehicule și nicidecum unor categorii de cumpărător] pentru a discuta despre discriminarea acestora.

O alta chestiune pe care o pune în discuția instanței de recurs este legata de intrarea in vigoare a Legii nr. 9. începând cu data de (...), care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, in sensul ca se poate restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituita de L. nr. 9..

Referitor la obligația de plata a dobânzii legale, în principal, solicită să se aibă în vedere faptul ca consideră nedatorata dobânda a cărei plata s-a dispus pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legala obligarea recurentei la restituirea sumei. Din acest punct de vedere este nejustificata obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

În concluzie, solicită, în conf. cu art. 3041 Cod procedura civila, analizarea cauzei sub toate aspectele și admiterea recursului formulat.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

In cererea de chemare in judecata reclamantul a invocat nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului U. E. de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de poluare .

Pentru a sustine si dovedi incidenta in speta a dreptului U. E. in motivarea actiunii arata ca a cumparat autovehiculul dintr-un stat membru UE .

Verificind actele depuse de catre reclamanta in dovedirea actiunii ,acte aflate 14-18 dosar fond din acestea nu rezulta ca autovehicul din speta a fost inmatriculat anterior intr-o tara membra UE .

In motivele de recurs parata a invocat ca motiv de ordine publica inaplicabilitatea art. 110 T. intrucit la dosar reclamantul nu a depus actele ce atesta provenienta autovehiculului din spatiul UE .Desi copia motivelor de recurs s-a comunicat reclamantului intimat la data de (...) pana la termenul de judecata din data de (...) reclamantul intimat nu a depus aceste acte la dosar .

In aceste conditii autovehiculul cumparat de catre reclamant nu provine din spatiul U. E. si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 T. .Neintrind in campul de aplicare a acestui text de lege in speta nu se poate retine in mod evident incalcarea dreptului U. E. prin perceperea si achitarea de catre reclamant a taxei de poluare .

În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din L.

554/2004 ,art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ .se va admite recursul si se va modifica in intregime sentinta recurata in sensul ca se va respinge cererea de chemare în judecată cit și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. D., împotriva sentinței civile nr.

5137 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj pe care o modifică în întregime în sensul că respinge cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 03 D. 2012.

Red. A.A.M./dact.V.R.

2 ex.(...)

Jud.fond C. V. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 10075/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal