Decizia nr. 10213/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10213/2012
Ședința de la 06 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. R.
Judecător A. A. M.
Judecător R.-R. D. Grefier M. V.-G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4178 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
C., în contradictoriu cu reclamantul M. M. M. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că intimatul M. M. M. a înregistrat întâmpinare la data de 4 decembrie 2012.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4178 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. M. M., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N.
A fost obligată pârâta A. C.-N. să restituie reclamantului suma de 2317 lei, cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.039,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P.
C.-N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. și în consecință:
A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2317 lei, reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Fiat, anterior înmatriculat într- un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OG nr.5., o taxă de poluare în cuantum de 2317 lei la A. F. P. a mun. C.-N. în data de (...).
La data de (...), reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.5..
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată sau, în subsidiar, respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului a arătat că, pe fond, acțiunea se impunea a fi respinsa având in vedere ca dispozițiile art. 25 si 28 din Tratatul de instituire a C. E. invocate de reclamantul in acțiunea principala nu sunt aplicabile, deoarece au in vedere taxele vamale la import si la export precum si orice alte masuri cu efect echivalent, respectiv restricțiile cantitative la import precum si orice alte masuri cu efect echivalent. Or, o taxa de poluare nu poate fi asimilata nici cu una vamala și nici cu o restricție cantitativa la import.
O alta chestiune pe care o pune în discuția instanței de recurs este legata de intrarea in vigoare a Legii nr. 9/2012 începând cu data de (...), care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei de poluare, atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Învederează instanței de control judiciar faptul ca potrivit prevederilor art. 12 din Legea 9/2012 că se poate restitui doar diferența in situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituita de legea noua.
Consideră că soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecata a recurentei este nejustificată și că nu poate fi reținuta culpa recurentei întrucât a făcut în mod corect aplicarea textelor naționale în vigoare, nefiind îndrituiți a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a proceda la restituirea imediata a taxei solicitate.
Critica pe care înțelege sa o aducă sentinței atacate, este legata de cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecata acordate, constând în onorariu avocațial prin raportare la cantitate a muncii prestate, fiind de notorietate ca acțiunile de acest gen se formulează după modele, fără munca de concepție.
Intimatul reclamant, prin întâmpinare, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate iar în subsidiar solicită respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, cu o motivare extinsă a poziției sale.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Legea nr. 9/2012 în baza căreia reclamantul ar putea obține eventual restituirea unei părți din sumă, nu constituie un impediment în despăgubirea integrală a reclamantului pentru prejudiciul produs prin impunerea unei taxe contrare dreptului comunitar.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de
7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie
2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.
F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate
și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Din perspectiva Convenției E. a D. O., în domeniul contenciosului administrativ examinarea de către Curtea E. a D. O. a aplicabilității art. 6 alin. 1 din Convenție se face în general în raport cu o pretinsă încălcare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, deși nu este exclusă calificarea, bunăoară, a unei proceduri fiscale din dreptul intern ca acuzație în materie penală (Bendenoun v.
Franța, 1994). În practica Curții s-a evitat definirea exactă a termenilor
Convenției, Curtea examinând în fiecare caz în parte în funcție de circumstanțele speței natura dreptului în discuție, civil sau public, pe baza unor criterii orientative generate de practica anterioară sau stabilite la deliberare ("Convenția este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor din prezent";
- Johnston v. Irlanda, 1986). Sub acest aspect, caracterul predominant al prezentului litigiu este cel „.. Trebuie remarcat că noțiunile cu care operează
Convenția au un înțeles autonom (Baraona v. Portugalia, 1987), netributar dreptului intern, astfel încât un drept calificat în dreptul intern ca fiind civil, poate să nu aibă o aceeași natură din perspectiva Convenției, sau, invers, un drept public să fie privit de către Curte ca având un caracter civil. C. „. al procedurii imprimă acesteia și un deziderat de echitate, inclusiv sub aspectul justei aprecieri a costurilor judecății.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați) - apărările din întâmpinare vizează acest aspect, nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de
539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
Curtea mai reține că reclamantul intimat a depus jurisprudență în sprijinul poziției sale referitoare la inadmisibilitatea reaprecierii de către instanța de recurs muncii îndeplinite de avocat în fazele anterioare, care nu este însă pertinentă datorită existenței unei diferențe specifice între recursurile prevăzute de art. 304
C. pr. civ., respectiv art. 3041 C. pr. civ., jurisprudența nefiind nici izvor de drept.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința atacată în sensul că va reduce la suma de 539,3 lei cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată de către prima instanță, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 4178 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că reduce la suma de 539,3 lei cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată de către prima instanță.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 6 decembrie 2012.
Red.S.L.R./dact. V.R.
2 ex./(...). Jud.fond: O. R. G.
