Decizia nr. 10513/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10513/2012
Ședința de la 11 D. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I. Judecător A.-I. A. Judecător D. P.
G. M. N. Țâr
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. B.-M. împotriva sentinței civile nr.1761 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. V. I. și pârâta intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare. La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.
4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1761 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a respins excepția inadmisibilității cererii și a excepției prescripției dreptului la acțiune. S-a admis excepția inadmisibilității invocată de instanță din oficiu de instanță cu privire la petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea încasării taxei de înmatriculare pe care îl respinge. S-a admis în parte cererea formulată de către reclamantul M. V. I. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. M. și D. G. A F. P. M.. A fost obligată pârâta A. F. P. B. M., să restituie reclamantului suma de 6287 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare. S-a respins petitul prin care s-a solicitat obligarea la plata dobânzilor fiscale. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 843,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Examinând cu precădere potrivit art.137 Cod procedură civilă excepțile invocate în cauză instanța a constatat următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității cu privire la petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, invocată din oficiu, instanța a reținut următoarele:
Conform art.109 Cod pr. civilă acțiunea în constatare este inadmisibilă dacă partea are la dispoziție acțiunea în realizare. C. de constatare a nelegalității încasării taxei de primă înmatriculare nu poate fi primită în condițiile în care partea are la dispoziție mijlocul procedural reglementat de lege al cererii de restituire a taxei prevăzut de art.117 Cod procedură fiscală, de care a și uzat în același cadru procesual. Un alt argument care susține inadmisibilitatea acestui capăt de cerere decurge și din natura juridică a operațiunii de încasare a taxei de primă înmatriculare care nu constituie un act administrativ prin ea însăși , ci doar o operațiune materială.
Pentru aceste motive instanța a admis excepția și a respins ca inadmisibil petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea încasării. taxei de primă înmatriculare .Chiar dacă această chestiune are consecințe pur formale în cauză pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare, soluționarea ei se impune pentru acuratețea hotărârii pronunțate în cauză. Cu privire la excepția de inadmisibilitate și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâte instanța a constatat următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului, se datora cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 2. Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1. ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire.
Reglementarea legală nu prevedea obligativitatea emiterii unui titlu de creanță cu suport material de către autoritățile statului, astfel încât plata taxei de făcea în mod voluntar de către fiecare persoană interesată. Pentru plata taxei de primă înmatriculare nu avea cum să existe un titlu de creanță cu suport material și nici un act fiscal, deoarece plata „benevolă"; făcută de reclamant constituia una dintre condițiile necesare operațiunii de înmatriculare în R. a autovehiculului importat dintr-o țară aparținând Comunității Europene. Taxa i-a fost impusă reclamantului, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în R. autovehiculul achiziționat din țara de origine unde a fost înmatriculat. A considera că nu se poate contesta încălcarea dreptului comunitar privind reglementarea și perceperea taxei speciale pentru autoturism, în condițiile plății benevole și în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, înseamnă a nega dreptul de a avea acces liber la justiție,cu consecința încălcării art. 6 și art. 13 din CEDO. Î.ucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de primă înmatriculare, cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (art. 110 din TFUE) ar fi excesiv să se impună reclamantului parcurgerea procedurii administrative, cu termenele specifice,pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative. Pe cale de consecință s-a respins excepția inadmisibilității cererii .
Instanța a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune. T. juridic al cererii de restituire îl constituie art.117 lit.d) Cod procedură fiscală , solicitându-se restituirea taxei plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Necondiționat de existența sau nu a unui titlu de creanță cu suport material suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă o creanță fiscală , așa cum instanța a reținut anterior. Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale are o reglementare specială în art.135 Cod procedură fiscală în conformitate cu care acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire. Nu se aplică termenul general de prescripție de trei ani prevăzut d eart.3 din Decretul nr.165/1958 întrucât legea stabilește un termen special de prescripție. D. la restituirea taxei a luat naștere chiar din momentul plății întrucât reglementarea legală cuprinsă în art. 2. Cod fiscal era contrară dreptului comunitar, concluzie pe care instanța o va motiva la examinarea fondului cauzei. În consecință, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului 2008 și s-ar fi împlinit la data de 1 ianuarie a anului 2013, deci ulterior datei introducerii cererii de chemare în judecată.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in R. a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. B.-M. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită. Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. B.-M. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând
decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății. S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr.
5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din T., fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
În cauză a depus note de ședință reclamantul intimat M. V. I. prin care a solicitat respingerea recursului (fila 10).
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autovehiculul second - hand marca VW dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 6.287 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare potrivit chitanței eliberate la data de (...) (f. 13 dosar fond).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. (fostul art. 90) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T..
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul - intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor
comunitare. O taxa nelegal incasata nu poate fi compensata cu o taxa introdusă printr-un act normativ ulterior, asa cum pretinde recurenta, ci trebuie restituită integral. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie
2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține următoarele:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Nu pot fi acceptate argumentele recurentei referitoare la incidenta dispozițiilor art. 11 alin. 2 din L. 554/2004, deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal care să poată fi atacat în termenul reglementat de textul enunțat. Acesta a fost unul dintre principalele incoveniente ale normei care a determinat declanșarea procedurii de infrigement de către C. E.. Dimpotrivă, taxa care face obiectul cauzei a fost achitată în baza unei simple chitanțe care face doar dovada plații, în nici un caz nu îndeplinește condițiile minimale de valabilitate ale unui act administrativ fiscal, așa cum sunt reglementate de art. 43 din O.U.G. 92/2003 (Codul de P. F.). În consecință, reclamantul nu putea fi obligat să respecte termenele de atacare ale unui act administrativ fiscal care nu există.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtelor se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. va obliga recurenții să plătească intimatului
M. V. I. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Instanța face aplicarea art. 274 alin. 3 C.p.c. și din onorariul total de 500 lei solicitat în faza recursului instanța va obliga recurentele la plata a doar 300 de lei, sumă considerată suficientă prin raportare la volumul de muncă presupus de complexitatea dosarului care are caracterul unei spețe repetitive cu probleme de drept tranșate în mod similar în ultimii ani de către Curtea de A. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. B.-M. împotriva sentinței civile nr.1761 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții să plătească intimatului M. V. I. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 11 D. 2012.
Red.A.I.A./dact.C.H.
2 ex./(...) Jud.fond: M. H.
