Încheierea nr. 312/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE C. A. ȘI FISCAL DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 312/2012
Ședința publică din data de 23 aprilie 2012
Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare, după declinarea de la Tribunalul Cluj, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții B. M. C. și C. ANA în contradictoriu cu pârâții A. N. PENTRU R. P. și S. ROMAN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect obligația de a face - despăgubiri L.2..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 18 aprilie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea reclamantei B. M. C., în nume propriu și pentru C. ANA prin care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Curtea , raportat la dispozițiile art. 1591 alin.4 C.pr.civ. coroborat cu art.3 pct.3 C.pr.civ, art. 2 C.pr.civ. și art.8 și 10 din Legea nr. 554/2004, invocă excepție necompetenței materiale a Curții de A. C. și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
Deliberând reține că,
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr.3241/117/(...) pe rolul T. C., reclamanta B. M.-C. în nume propriu și în calitate de mandatară a lui C. Ana, cu procură autentică la dosar (f.10 dos.) a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții A. N. pentru R. P. și S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de
336.376 lei reprezentând prima tranșă, în cuantum de 40 % din despăgubirile stabilite prin H. nr.123/(...) modificată prin hotărârea nr.135/(...), ambele emise de C. J. C. în aplicarea L. nr.2., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deși i-a fost stabilit dreptul la despăgubiri în sumă totală de 840.942 lei, nu le-a primit nici până în prezent.
La data de (...) reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâților și la plata celei de a doua tranșă în cuantum de 504.566 lei.
Prin sentința civilă nr.2963 din 19 martie 2012 a T. C. s-a admis excepția de necompetență materială a T. C. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de A. C. - Secția C., de C. A. și F.
Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că în considerarea disp.art.8 al.5 din Legea nr.2. care trimit la disp.art.10 din Legea nr.554/2004 și a faptului că și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este o autoritate publică centrală, instanța a admis excepția de necompetență materială a T. C. și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de A. C.-Secția C., de C. A. și F.
Procedând la verificarea competenței în temeiul art.1591 al.4 C.pr.civ., în ședința publică de azi, în temeiul art.158 raportat la art.181C.pr.civ., art.8 și 10 din Legea nr.554/2004 și art.8 alin.5 din Legea nr.2., Curtea a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de A. C.
Analizând excepția invocată prin prisma motivelor invocate șia dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamanta și-a fundamentat demersul său judiciar pe prevederile L. nr.2., ale HG nr.1120/2006 și ale HG nr.57/2008.
Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 2., hotărârile A. - Serviciul pentru aplicarea nr. 2. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Același text de lege prevede, la alin. (6), că hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Mai mult, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea
Normelor metodologice de aplicare a nr. 2., aprobate prin nr.1120/2006, prevede că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior, rezultă că actele administrative emise de A. în aplicarea nr. 2. pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului.
În speță Curtea constată că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic nr. 2. și prin urmare, principiul lex specialia generalibus derogant își găsește aplicare, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv nr. 2..
Întrucât aceste norme legale cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de prevederile 10 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, prevăd competența exclusivă a secției de contencios administrativ a tribunalului, în primă instanță, în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A. - Serviciul pentru aplicarea nr. 2., pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași în privința oricăror acțiuni întemeiate pe prevederile respectivei legi.
Nici prin raportare la cuantumul concret al pretențiilor reclamantei nu se poate reține competența materială în primă instanță a Curții de A. întrucât pretențiile reclamantei vizează recuperarea unei sume în cuantum de 336.376 lei. Precizarea ulterioară a cererii nu poate influența competența materială deja stabilită întrucât potrivit art.181C.pr.civ., modificarea ulterioară a cuantumului valorii obiectului cererii de chemare în judecată nu determină o modificare a competenței instanței investite inițial, aceasta rămânând competentă să judece cererea.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și va dispune declinarea competenței în favoarea T. C.
Fiind în prezența unui conflict negativ de competență, Curtea, în temeiul art.21 C.pr.civ. va sesiza ICCJ cu soluționarea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D I S P U N E
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de A. C. și declină competența în favoarea T. C.
Constată ivit conflictul negativ și sesizează Înalta Curte de Casație și
Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER
M. S. L. F. red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)