Decizia nr. 10556/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10556/2012
Ședința de la 11 D. 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 2100 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat S. S. și pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,se constată că la data de 19 noiembrie
2012, intimatul reclamant S. S., a înregistrat la dosar note de ședință.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2100 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., au fost respinse excepțiile formulate de pârâte prin întâmpinare.
Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. S., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M., și în consecință:
S- a constat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 10.148 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme.
Pârâtele A. F. P. B. M. au fost obligate să restituie reclamantului suma de
9.178 lei reprezentând diferență nerestituită de taxă specială pentru autoturisme.
S-a respins petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii prevăzute de C. de procedură fiscală.
Pârâtele au fost obligate la plata sumei de 1.043 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, asupra excepțiilor invocate de pârâta D. G. a F. P. M. tribunalul le-a respins ca nefondate.
Astfel, excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi primită deoarece în speță este aplicabil termenul de 5 ani prevăzut de art. 135 Cod procedură fiscală.
Și celelalte excepții sunt vădit nefondate câtă vreme sumele au fost plătite cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule introdusă în Capitolul II¹ din C. fiscal la art. 2141 - 2143 .
Simpla chitanță eliberată de organul fiscal privitor la suma achitată de către plătitorul taxei (unicul act care este remis plătitorului în relația cu organul fiscal) nu poate fi considerată un act administrativ fiscal în sensul art. 41 Cod procedură fiscală, pentru a fi atacat în procedura prealabilă.
În chitanța de plată nu se regăsesc, printre altele, motivele de fapt sau temeiul de drept, mențiuni obligatorii cerute de art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală în cuprinsul unui act administrativ fiscal.
Prin urmare, refuzul pârâtei D. G. a F. P. M. de a-i restitui reclamantului diferența între suma achitată cu titlu de taxa specială pentru autovehicule și taxa pe poluare îl îndreptățește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată, în conformitate cu prevederile art. 8 alin.1 teza II din Legea nr. 554/2004.
Taxa a fost percepută reclamantului în temeiul C. fiscal, așa încât aplicarea
OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului deoarece ar retroactiva, fiind încălcat astfel art. 15 alin.2 din Constituția R..
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autovehiculul marca MERCEDES BENZ pentru înmatricularea căruia a achitat cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule introdusă în Capitolul II¹ din C. fiscal la art. 2141 - 2143 suma totală de 10.148 lei.
Prin Decizia de restituire nr. 25069 din data de (...) a sumelor reprezentând diferențe între taxa specială achitată pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule emisă de D. G. a F. P. M. suma aprobată pentru restituire fiind în cuantum de 970 lei.
Potrivit art. 2141 - 2143 din C. Fiscal și pct.311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct.
4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Intimatul reclamant S. S. prin notele de ședință a solicitat respingerea recursului ca nefundat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din C. de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din C. de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
În temeiul art.274 alin.3 C. pr. civ. instanța va obliga recurenta să plătească intimatului S. S. suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocat .
Pentru a dispune astfel, instanța a procedat la reducerea cuantumului onorariului avocațial, având în vedere obiectul prezentului recurs, faptul că aceste cauze au caracter repetitiv și raportat la practica constată adoptată de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 2100 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele să plătească intimatului S. S., suma de 300 lei , cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 11 D. 2012.
Red.I.C./dact.V.R.
2 ex./(...)
Jud.fond: A. S.