Decizia nr. 10557/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10557/2012
Ședința de la 11 D. 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I. G. M. N. Țâr
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 2380 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta intimată B. L. și pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,se constată că la data de 19 octombrie
2012, intimata reclamantă B. L. a înregistrat la dosar note de ședință.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2380 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă excepția invocată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. L., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. și, în consecință: Pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de 3149 lei încasată cu chitanța seria TS4A nr.1112102 din data de (...).
A fost respins petitul având ca obiect plata unor sume de bani cu titlu de dobândă și aplicarea unor amenzi.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției invocate de pârâta D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M., instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru următoarele motive:
Temeiul juridic al cererii de restituire îl constituie art.117 lit. d) Cod procedură fiscală , solicitându-se restituirea taxei plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Necondiționat de existența sau nu a unui titlu de creanță cu suport material suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă o creanță fiscală , așa cum instanța a reținut anterior .
Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale are o reglementare specială în art.135 Cod procedură fiscală în conformitate cu care acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Nu se aplică termenul general de prescripție de trei ani prevăzut d eart.3 din Decretul nr.165/1958 întrucât legea stabilește un termen special de prescripție .
Dreptul la restituirea taxei a luat naștere chiar din momentul plății întrucât reglementarea legală cuprinsă în art. 214/1 Cod fiscal era contrară dreptului comunitar, concluzie pe care instanța o va motiva la examinarea fondului cauzei.
În consecință, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului 2008 și s-ar fi împlinit la data de 1 ianuarie a anului 2013
, deci ulterior datei introducerii cererii de chemare în judecată.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamanta a achitat la T. B.
M. suma 3.149 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria
TS4A nr. 1112102 din (...).
Ulterior deși s-a solicitat restituirea taxei apreciindu-se că este nelegală și discriminatorie, contrară normelor comunitare, pârâtele au refuzat restituirea integrală a sumei.
Refuzul de restituire nu este legal.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar.
S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct.
4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Intimata reclamantă B. L. prin note de ședință a solicitat respingerea recursului ca nefundat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamanta nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
În temeiul art.274 alin.3 C. pr. civ. instanța va obliga recurenta să plătească intimatei B. L. suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu avocat .
Pentru a dispune astfel, instanța a procedat la reducerea cuantumului onorariului avocațial, având în vedere obiectul prezentului recurs, faptul că aceste cauze au caracter repetitiv și raportat la practica constată adoptată de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 2380 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele să plătească intimatei B. L., suma de 300 lei , cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 11 D. 2012.
Red.I.C./dact.V.R.
2 ex./(...) Jud.fond: V. P.
