Decizia nr. 111/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 111/2012
Ședința publică de la 12 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC F. și L., împotriva sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL C. M., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. F. T., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cvuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive ca fiind întemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2133 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC F. și L. S. S., jud. C. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al com. M. și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 1860 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin hotărârile menționate C. Local al com.M. a stabilit pentru persoanele juridice care își au sediul în com.M. sau în satele la care acestea sunt arondate, cote de impozitare de 1,5% din valoarea de inventar pentru clădirile reevaluate și respectiv 10% din valoarea de inventar pentru clădirile nereevaluate.
Potrivit art.253 al.1,2 Cod fiscal în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii, cotă care poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50%.
Al.6 al. art.253 cod fiscal prevede că în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de C. Local între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Analizând conținutul hotărârilor contestate, instanța a reținut că, sub aspectul cotelor de impozitare s-au respectat valorile stabilite în dispozițiile legale mai sus arătate.
Faptul că, la adoptarea acestor hotărâri pârâtul s-a raportat la valorile maxime admise de codul fiscal nu constituie un motiv de nulitate, care să justifice anularea acestor.
Ceea ce este exagerat nu sunt cotele de impozitare stabilite, ci debitul de
5016,65 lei, acumulat în timp de către reclamantă prin neplata acestui tip de impozit.
Față de cele de mai sus, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În tem.art.274 cod pr.civ., instanța a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 1860 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. F. ȘI L. S. solicitând modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive cu consecința anulării în parte a HCL al C. M., cu nr. 44 din (...), nr. 37/(...), 2/(...), nr. 6/(...) și nr. 51/(...), toate privitoare la stabilirea taxelor și impozitelor pentru perioada 2005-2010, în ceea ce privește procentul de impozitare stabilit pentru persoanele juridice, pentru motive de netemeinicie, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta susține că prima instanță nu a motivat în nici un fel lipsa de temeinicie a hotărârii atacate, deși criticile acesteia au vizat în mod exclusiv acest aspect.
Consideră ca sentința civila nr. 2133/(...) este nelegala și solicită modificarea ei în întregime în sensul admiterii acțiunii introductive, fiind incidente prevederile art. 304, pct. 7 și 3041 din C. de procedura civila, după cum urmează:
1. Hotărârea atacata se întemeiază pe motive străine de cele invocate de către aceasta în susținerea cererii.
Este lesne de observat din cuprinsul motivării hotărârii atacate ca instanța de fond a analizat legalitatea hotărârii în raport cu prevederile art. 253, alin. 6 din C. fiscal, în sensul ca a verificat daca procentul de impozitare se încadrează intre limitele minime și maxime intre care unitățile administrativ teritoriale îl pot stabili în mod concret prin hotărâri ale organelor deliberative.
Mai arată că în cuprinsul motivelor invocate în cerere, nu a făcut referire la acest aspect, ci la faptul ca stabilirea în HCL-urile atacate a cotelor maxime de impozitare, în lipsa utilităților și a drumurilor asfaltate procentul de impozitare este un fapt exagerat și atrage lipsa acestora de temeinicie, or instanța de fond nu a făcut niciun fel de referire asupra acestor motive, fiind evident ca instanța a avut în vedere întru-totul alte considerente în soluționarea cererii decât cele invocate de aceasta, astfel ca sunt incidente prev. art. 304, pct. 7 din C. de procedura civila.
2. În raport cu prev. arte 3041 din C. de procedura civila, cat și cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, rejudecând cauza sub toate aspectele, solicită să se constate că acțiunea este întemeiata, iar soluția data de instanța de fond este greșita.
Astfel, prin HCL-urile atacate, C. LOCAL AL C. M. a stabilit pentru persoanele juridice care își au sediul în comuna M. sau în satele la care acestea sunt arondate (inclusiv satul S., în care aceasta are sediul), cote de impozitare de 1,5% din valoarea de inventar pentru clădirile reevaluate și respectiv 10% din valoarea de inventar pentru clădirile nereevaluate.
Văzând prevederile art. 253 din C. fiscal,; constată că aleșii locali ai comunei M. au stabilit cotele de impozitare la valorile maxime permise de C. fiscal, în condițiile în care :
- în localitatea S. nu exista rețele de apa, canalizare și gaz, iar drumurile în localitatea menționata sunt în cea mai mare parte neasfaltate (cel puțin strada pe care se afla imobilul deținut de către recurentă, este doar acoperita cu pietriș).
Solicită în acest sens să se observe ca la dosarul de fond au fost administrate probe (adrese de la administratorii de utilități și fotografii) prin care dovedește afirmațiile de mai sus.
- la nivelul M. C.-N. - reședința de județ - în care exista rețele de apa, canalizare și gaz, iar drumurile sunt asfaltate în cea mai mare parte, procentul de impozitare pentru persoane juridice, în cel mai înalt punct al sau a atins o valoare de 0,7%, pentru imobile reevaluate, iar pentru cele nereevaluate, de
5%, adică mult sub valorile stabilite de parat prin hotărârile a căror anulare în parte o solicit.
În probațiune, anexat cererii de chemare în judecata am depus HCL-urile (în extras) adoptate de C. Local al M. C.-N., care fac dovada discrepantei majore fata de cotele de impozitare stabilite în HCL-urile atacate.
Chiar daca potrivit alin. 2 al art. 253 din C. fiscal, pârâtul a avut posibilitatea de a stabili o cota de impozitare care este cuprinsa intre 0,25% și
1,5% inclusiv, ar fi trebuit sa tina cont de ceea ce unitatea administrativ- teritoriala oferă și ea la rândul ei proprietarilor (utilități și rețele stradale, precum și starea acestora) și astfel sa stabilească cota menționata.
Prin stabilirea cotei de impozitare la valorile maxime, noi ca societate comerciala este lezată material, prin încălcarea de către pârâtă a cel puțin doua dintre principiile fundamentale ale fiscalității prevăzute de art. 3 din C. fiscal și anume cel al certitudinii impunerii și cel al eficientei impunerii, așa cum se va arăta în cele ce urmează:
Astfel, reclamanta este o societate comerciala cu capital integral spaniol. Societatea a fost înființata la începutul anului 2004 în localitatea S., localitate în care, după o perioada de închiriere a unui imobil (castel vechi), a înțeles sa îl cumpere pentru desfășurarea activității, unul dintre considerentele de strategie comerciala fiind faptul ca nivelul de impozitare este mai mic în raport cu cel de la nivelul orașelor sau municipiilor, lucru întâlnit în toate tarile din vestul VE.
După cumpărarea imobilului, când au fost puși în fata faptului de a plăti impozitul pe clădire, a constatat o creștere accelerata a cotei de impozitare ajungând la cota maxima permisa de C. fiscal, ceea ce a făcut ca în raport cu prețul mare pe care l-a plătit pentru cumpărarea imobilului, precum și investițiile făcute în acesta, sa conducă la un cuantum foarte ridicat al impozitului în sarcina acesteia, de parca ar fi într-o zona comerciala de maxima importanta.
În privința investițiilor, dovezile depuse la dosarul de fond, respectiv o expertiza de evaluare a investițiilor făcute de către recurentă în imobil după cumpărare, cu facturi și chitanțe anexate, precum și contractul de vânzare- cumpărare, valoarea totala a investițiilor fiind de 286.748 lei.
În raport cu aceasta suma, aplicarea cotei de impozitare de 1,5%) (pentru clădire reevaluata) conduce la un impozit anual de 4.301 lei, în condițiile în care, daca aceasta clădire ar fi situata în centrul municipiului C.-N., impozitul anual ar fi de 0,75% adică 2.150 lei, iar în situația în care imobilul nu a fost reevaluat prin aplicarea procentului de 10% se ajunge la un impozit anual de
28.674 lei, pe când în C.-N., impozitul ar fi de 14.337 lei.
În fine, recurenta arată că stabilirea cotelor de impozitare la cotele maxime au avut și au în continuare la baza dorința de răzbunare a primarului C. M., GORON PAVEL, pe reprezentatul nostru legal, d-l MIGUEL SOTO VENTAS, pentru ca, pe de o parte, a sesizat organele judiciare cu privire la săvârșirea de primar a unor fapte de natura penala, iar pe de alta parte, pentru ca a demarat acțiuni în justiție pentru obligarea C. M. la vânzarea terenului aferent clădirii, acțiuni care, după litigii care au durat mai bine de 3 ani, sunt, într-un final în favoarea recurentei.
În acest sens, a depus la dosar sentința civila nr. 10.(...) prin care C. Local al M. C.-N. a fost obligat sa vândă către aceasta terenul aferent clădirii. 7
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului cu consecința modificării sentinței atacate în sensul anularii în parte a hotărârilor atacate cu privire la modul de stabilire a impozitului pentru persoanele juridice pe motive de netemeinicie izvorâta din cota impozitare nejustificat de ridicata.
Legal citat intimatul nu a depus întâmpinare la dosar în termen legal așa cum cer imperativ dispozițiile art. 308 alin. 2 C.pr.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Cât privește prima critică, Curtea reține că în cadrul contenciosului administrativ instanța de contencios administrativ este obligată, în li mitele sesizării, să verifice legalitatea actului administrativ contestat.
Într-o atare situație, instanța trebuie să examineze legalitatea actului pornind le dispozițiile legale în temeiul cărora acest act a fost emis ori adoptat.
Și este așa, deoarece în speță actele contestate au natura juridică a unor acte administrative unilaterale cu caracter normativ.
În acest context, conform art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora actul a fost adoptat.
Așa cum rezultă din formula introductivă a actelor administrative contestate de reclamanta recurentă , aceste au fot adoptate de pârâtul intimat, între altele, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 571/2003 privind C. fiscal și au ca obiect stabilirea impozitelor și taxelor locale.
Or, examinarea legalității acestor acte prin raportare la dispozițiile art. 253 alin. 6 din legea precitată este firească, câtă vreme textul legal reglementează posibilitatea autorităților locale de a stabili impozitele locale în anumite limite, limite care au fost respectate de pârât.
Din această perspectivă, Curtea reține că primul motiv de recurs nu este întemeiat.
2. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează critica cu privire la netemeinicia actelor administrative, sub aspectul stabilirii cotelor de impozitare la valorile maxime prevăzute de lege fără nicio justificare, Curtea reține că această analiză presupune examinarea oportunității măsurii luate de administrația publică.
Mai precis, presupune examinarea actului administrativ din perspectiva examinării marjei de apreciere a autorului actului administrativ.
Din examinarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 rezultă că oportunitatea actului administrativ poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ dacă actul respectiv a fost emis cu exces de putere, oportunitatea fiind, în aceste limite, o dimensiune a legalității actului administrativ.
Puterea de apreciere sau marja discreționară a autorității publice este competența dată de legiuitor administrației de a alege între două sau mai multe conduite posibile.
Prin urmare, analiza oportunității actului administrativ, ca dimensiune a legalității, presupune examinarea conduitei administrației dincolo de limita exercitării normale a puterii de apreciere, adică atunci când interferează cu excesul de putere.
Și este așa, deoarece conform art. 2 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 554/204, prin exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de C. sau de lege.
Altfel spus, din acest unghi de vedere, puterea discreționară a autorității publice poate fi cenzurată de instanță în situația în care este exercitată abuziv sau vădit disproporționat raportat la scopul ei.
În speță, recurenta a invocat nelegalitatea actului pe considerentul că, cotele de impozitare pentru clădiri datorat de persoanele juridice au fost stabilite la cotele maxime prevăzute de legea fiscală deși în localitate nu există rețele de apă, canalizare și gaz iar drumurile în localitatea menționată sunt în cea mai mare parte neasfaltate și că la nivelul municipiului C.-N., orașul reședință de județ, în care există rețele de apă, canalizare și gaz, iar drumurile sunt asfaltate în cea mai mare parte, procentul de impozitare pentru persoanele juridice, în cel mai înalt punct al său a atins o valoare de 0,7% pentru imobilele reevaluate, iar pentru cele neevaluate, de 5%, adică mult sub valorile stabilite de pârât prin hotărârile a căror anulare în parte se solicită.
Se mai susține că prin această manieră de stabilire a impozitului societatea recurentă a fost lezată material, fiind nevoită să plătească un impozit pe clădiri mai mare decât cel datorat dacă clădirea deținută în proprietate a fost situată în C.-N..
Din economia dosarului, deși această susținere nu a fost deloc antamată de instanța de fond, Curtea în recurs va reține că actele administrative atacate în privința stabilirii cotelor de impozitare a clădirilor reevaluate și neeavaluate pentru persoanele juridice nu sunt nelegale, nefiind emise cu exces de putere.
Aprecierea administrației la adoptarea actului s-a făcut în abstract față de limitele de normare impuse de actul normativ superior fără să se poată decela că s-a urmărit cu obstinație stabilirea unor cote de impozitare care aplicate în concret să fie excesiv de oneroase pentru persoanele juridice și astfel acest impozit să de vină o sarcină specială și exorbitantă.
Chiar dacă probele administrate la prima instanță relevă o stare precară a infrastructurii publice locale , acest element în sine nu este determinant la stabilirea unor cote de impozitare sau chiar dacă ar fi ar justifica stabilirea cotelor la niveluri mai mari tocmai pentru ca veniturile astfel obținute la bugetul local să fie apoi dirijate către dezvoltarea acestui segment.
Curtea apreciază că prin sistemul de stabilire a impozitelor, pârâtul nu a încălcat drepturile și libertățile de care se bucură o persoană juridică de drept privat pe teritoriul de acțiunea al normelor locale emise de administrația publică locală. Așteptările și calitatea, afirmativ, discutabilă a serviciilor publice locale nu îndreptățesc o societate comercială, chiar cu capital străin, care a acumulat impozite datorate la bugetul local mai mulți ani consecutiv să se considere vătămată prin adoptarea actelor administrative prin care s-au stabilit impozite în limite legale.
Astfel fiind, cum legea nu prefigurează anumite elemente de care administrația să fie legată, puterea discreționară a acesteia de a emite actul în limitele prevăzute de lege nu este excesivă și deci nu este susceptibilă de a fi sancționată prin anularea actului respectiv.
Pe cale de consecință, reținând considerentele de fapt și de drept expuse în precedent care complinesc motivarea sentinței instanței de fond, Curtea urmează a respinge recursul declarat de reclamantă cu menținerea soluției date de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de SC F. ȘI L. S. împotriva sentinței civile nr.
2133 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 ianuarie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREF., M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.fond. C.-A. C.
