Decizia nr. 1220/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1220/2012

Ședința publică de la 16 F. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

G. M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC M. B. S. și B. I. S. - LICHIDATOR AL SC M. B. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal anularea Deciziei nr. 159/(...) emisă de către D. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

{ F. | }

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4365 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., a fost admisă contestația formulată de către reclamanta SC M. B. S. - societate în insolvență și însușită de către lichidator judiciar B. I. S. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. M. și, pe cale de consecință s-a anulat Decizia nr. 159/(...) emisă de către D. G. a F. P. M. - B. de S. a C., și, drept consecință, Decizia de modificare a bazei de impunere nr. 324 din data de

(...), emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 1407/(...).

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 7.440 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 159/(...), emisă de către D. G. a F. P. M. s-a decis respingerea ca nedepusă în termen a contestației formulată de către contestatoarea SC M. B. S..

În motivarea deciziei s-a reținut încălcarea de către contestatoare a dispozițiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003, respectiv nerespectarea termenului de decădere de 30 de zile.

Faptic, s-a reținut că decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 324/(...) a fost comunicată societății contestatoare în data de (...), iar contestația a fost înregistrată la data de (...), peste termenul legal de 30 de zile.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a reținut că la data de (...) Cabinet Individual de I. B. I. S., în calitate de lichidator judiciar al acesteia, și-a însușit acțiunea formulată.

În ce privește respingerea ca tardivă a contestației, instanța a reținut că decizia de impunere nr. 324/(...) nu a fost comunicată, așa cum susține pârâta, la data de (...), din moment ce adresa de înaintare a deciziei către reclamantă este datată (...) (fila 7 din dosar).

Față de această ultimă dată, depunerea contestației în data de (...) apare ca fiind înăuntrul termenului legal de 30 de zile.

Cu privire la fondul contestației, instanța a reținut că Raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de către expert contabil Ilc Gîlgovan D. a reliefat că decizia de impunere suplimentară atacată este fundamentată pe o interpretare greșită de către inspectorii fiscali a dispozițiilor Legii nr.

571/2003 privitoare la dreptul de deducere a TVA-ul, la accepțiunea termenului „persoană juridică afiliată"; și la dreptul de impunere a sumelor reprezentând TVA de rambursat cu datoriile pe care societatea le avea de achitat față de bugetul statului.

Față de concluziile acestui raport de expertiză contabilă, instanța a reținut acțiunea reclamantei, prin lichidator judiciar, ca fiind întemeiată, urmând a dispune în consecință. Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat de pârâta D. G. a F. P. M., solicitând modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S. M. B. S. cu consecința menținerii Deciziei nr.159/(...) și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia.

În motivarea recursului pârâta a reținut că in mod gresit instanta de fond a solutionat cauza si pe fond, desi prin decizia emisa de catre biroul S. Contestatii din cadrul D.G.F.P. M. s-a respins contestati a reclamantei ca nedepusa in termen, fara a antama fondul cauzei.

Decizia de impunere nr. 324/(...) si raportul de inspectie fiscala nr.

1407/(...), au fost comunicate SC M. B. S. la data de (...) atat prin prezentarea administratorului judiciar al SC M. B. S. la sediul organului fiscal emitent si primirea actelor administrative fiscale sub semnatura si stampila, cat si prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, asa cum rezulta din confirmarea de primire anexata in copie la dosarul cauzei.

Face precizarea ca la dosarul organelor fiscale, respectiv A. de I. F. nu exista nici o comunicare cu data de (...), ci doar nr.1407/(...), decizia fiind ridicata si de catre administratorul judiciar B. S., iar pe confirmarea de primire a semnat de primire contabilul societatii la data de (...).

SC M. B. S. a depus contestatie impotriva deciziei de impunere nr.

324/(...), in data de (...), fiind inregistrata la A. de I. F. sub nr.39/(...).

În drept, art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala,republicata, dispune:

"Contestatie se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ iiscet, sub sanctiunea decaderii".

În temeiul prevederilor legale citate si avand in vedere ca decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala nr.3..02.201 O a fost comunicata contestatoarei in data de (...), atat prin posta cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire cat si prin prezentarea administratorului judiciar al SC M. B. S. la sediul organului fiscal emitent si primirea acesteia, sub semnatura si stampila, rezulta ca intrucat SC M. B. S. a depus contestatie in data de (...) fiind inregistrata la A. de I. F. sub nr. 39, dupa 34 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere, aceasta a decazut din dreptul de a i se solutiona pe fond contestatia .

În temeiul prevederilor art. 213 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr.

92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, care precizeaza:

„Organul de solutionare competent se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, iar cand se constata ca acestea sunt intemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei" si ale pct. 9.3 din Instructiunile pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata, aprobate prin O. presedintelui Agentiei Nationale de A. F. nr. 5., care prevede:

„In solutionarea contestatiilor, exceptiile de procedura pot fi urmatoarele: nerespectarea termenului de depunere a contestatiei, lipsa calitatii procesual, lipsa capacitatii, lipsa unui interes legitim, contestarea altor sume si masuri decat cele care au facut obiectul actului atacat"; in mod corect si legal a fost respinsa contestatia ca nedepusa in termen.

In acest sens au fost luate in considerare si prevederile art. 217 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, care precizeaza:

"Daca organul de solutionare competent constata neindeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsa fara a se proceda la analiza pe fond a cauzei" si ale pct.13.1 din Instructiunile pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, aprobate prin O. presedintelui Agentiei Nationale de A. F. nr. 5., care prevede:

"Contestatia poate fi respinsa ca: a) nedepusa la termen, in situatia in care aceasta a fost depusa peste termenul prevazut de prezenta lege".

Sustinerea reclamantei ca de fapt contestatia a fost depusa la posta in data de (...) nu conduce la incadrarea in termenul legal, acesta expirand in data de (...).

Cu privire la -sustinerile - reclarnantei ca actul administrativ fiscal nu contine elementele obligatorii, si anume ca nu se indica in continutul acestuia posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia precizam ca:

- actul administrativ fiscal atacat este Decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare stabilite de inspectia fiscala.

- În continutul Deciziei de impunere, la punctul 5. se arata: "În conformitate cu ari. 205 si ari. 207 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Republicata, impotriva sumelor de plata si/sau aprobate la rambursare se poate face contestatie, care se depune in termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent. sub sanctiunea decaderii. "

Chiar si in cazul in care s-ar demonstra contrariul celor sustinute de noi cu privire la data comunicarii deciziei de impunere (ceea ce nu poate fi adevarat din moment ce actul invocat din (...) nu exista la dosar iar confirmarea de primire care a fost intocmita de serviciile postale si nu de organele fiscale a fost semnata de primire la data de (...)), consideră ca instanta de fond in mod gresit a trecut la solutionarea pe fond a cauzei, intrucat B. S.a C. din cadrul D.G.F.P. M. nu a solutionat contestatia pe fond, neavand cunostinta de solutia care s-ar fi dat in procedura prealabila urmare solutionarii fondului.

Cel mult, instanta de fond ar fi trebuit sa trimita cauza, dupa convingerea ca procedura prealabila ar fi fost in termen, B.ui S. Contestații.

În consecința, actele administrative atacate sunt temeinice si legale, motiv pentru care solicită admiterea recursului, respingerea acțiunii reclamantului cu consecința menținerii actelor administrative fiscale.

În drept a invocat prevederile art.304 pct.8 si 9, art.304 indice 1 Cod procedura civila.

Deși legal citată intimata SC M. B. S., prin lichidator (f. 8) nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare așa cum avea obligația conform art. 308 alin. 2 C.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prima critică invocată de pârâta recurentă D. G. a F. P. M. în legătură cu examinarea excepției tardivității depunerii contestației administrative reținute de organul de soluționare a contestațiilor în decizia nr. 159/(...) contestată pe calea acțiunii de contencios fiscal este întemeiată.

Astfel, analizând această critică dedusă și prin întâmpinare în fața instanței de fond, aceasta a reținut lapidar că actul administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere nr. 324 din (...) nu a fost comunicată, așa cum se susține de pârâtă la data de 5 martie 2010, din moment ce adresa de înaintare a deciziei către reclamantă este datată (...) (fila 7 dosar fond), iar raportat l a această ultimă dată de comunicare, depunerea contestației la data de (...)0 apare ca fiind înăuntrul termenului legal de 30 de zile.

Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din OG nr.

92/2003 privind Codul mde procedură fiscală republicat cu modificările și completările ulterioare, contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Conform art. 44 alin. 1 și 2 din aceeași lege procesual fiscală actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În speță, Curtea observă că decizia de impunere nr. 324 din (...) a fost comunicată cu reclamanta SC M. B. S. B. M. la data de 5 fmartie 2010 (f. 39 vol. I dos fond) prin remiterea actului administratorului judiciar B. I. S. care a primit actul sub semnătură.

Trebuie menționat că prin sentința civilă nr. 106 din (...) pronunțată de judecătorul sindic din cadrul T. M. în dos. nr. (...) (f. 53 vol. 1 dos. fond) s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC M. B. S. B. M. desemnând în acest sens ca lichidator pe B. I. S. care urmează a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din L. nr. 8.. De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a dispus dizolvarea societății debitoare și s-a ridicat dreptul de administrare a debitorului, sentința fiind definitivă și executorie la data de (...).

În acest context, lichidatorul desemnat exercită între alte atribuții prevăzute de lege și aceea de a conduce activitatea debitorului (art. 25 lit. a) din L. nr. 8.) deoarece conform art. 107 alin. 2 lit. a) din L. nr. 8. judecătorul sindic a ridicat dreptul de administrare al debitorului.

Pe cale de consecință, comunicarea deciziei de impunere nr. 324 din

(...) la data de 5 martie 2010 cu societatea reclamantă aflată în faliment și semnarea de primire a actului de către lichidatorul desemnat de judecătorul sindic este perfect legală și în armonie atât cu principiile prevăzute explicit de L. nr. 8. cât și cu dispozițiile art. 44 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală.

Împrejurarea că ulterior la data de 10 martie 2010 a fost emisă sub nr.

1407 o nouă adresă de comunicare cu același contribuabil a actului administrativ fiscal, adresată reprezentantului legal T. M., și de care se prevalează administratorul statutar al societății T. M. care a introdus contestația pe cale administrativă și ulterior acțiunea în contencios fiscal nu prezintă nicio relevanță de vreme ce actul de comunicare opozabil societății comerciale și organului fiscal este cel realizat la data de 5 martie 2010 sub semnătura lichidatorului desemnat de judecătorul sindic, persoana autorizată să reprezinte societatea față de terți și care realizează activitatea de conducere a societății și singurul reprezentant legal al acesteia.

De altfel, din maniera de comunicare a actului și conduita ulterioară nu rezultă că organul fiscal ar fi avut în vedere repunerea în termenul de formulare a contestației realizând ulterior o nouă comunicare cu societatea comercială.

Împrejurarea că ulterior, pe parcursul procesului derulat în fața instanței de fond, lichidatorul judiciar desemnat de judecătorul sindic în procedura de faliment a societății comerciale reclamante intimate și-a însușit acțiunea formulată de debitoare (f. 14 vol. 2 dos fond) pentru recuperarea sumelor de bani în scopul reîntregirii patrimoniului acesteia și a pasivului adresă făcută în scopul paralizării excepției lipsei calității de reprezentant al societății falite în persoana lui T. M., administrator statutar căruia i s-au ridicat toate drepturile de administrare, nu poate conduce la invalidarea comunicării actului administrativ fiscal efectuate la data de 5 martie 2010 și validarea comunicării ulterioare cu administratorul statutar.

Pe de o parte, ratificarea de mandat efectuată prin adresa 365 din (...) nu a vizat decât acțiunea formulată de debitoare pe rolul T. M. nu și actele anterioare în faza de soluționare pe cale administrativă a contestației și pe de altă parte nu putea nici viza repunerea în termen a contestației invalidând comunicarea pe care lichidatorul însuși a adeverit-o prin propria semnătură și pe care nu a contestat-o.

Din această perspectivă, Curtea reține că primul motiv de recurs este întemeiat și conform art. 218 alin. 2 C.pr.fisc. corelat cu art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 C. se va admite recursul și ca o consecință va fi modificată sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC M. B. S., prin lichidator împotriva Deciziei nr. 159 din (...) emisă de către recurenta pârâtă D. G. a F. P. M.,.

Celelalte motive de recurs circumscrise fondului cauzei nu se vor mai examina deoarece față de soluția care a menținut decizia organului de soluționare a contestației eventuala cercetare a fondului raportului juridic de drept material fiscal apare de prisos.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 4365 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC M. B. S., prin lichidator.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 februarie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

G., M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...) Jud.fond. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 1220/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal