Decizia nr. 7445/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 7445/2012
Ședința ta de 03 O. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. N. împotriva sentinței civile nr. 5347 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu reclamantul Z. I. C. și intimata-chemată în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul formulat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și dispozițiile OUG 92/2003, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 137 C.pr.civ. invocă excepția tardivității promovării recursului declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. N. și excepția inadmisibilității recursului declarat de D. G. a F. P. a J. S. în nume propriu, iar în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5347 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui
S. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. N. și respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamantul Z. I. C. împotriva acesteia; respinsă excepția inadmisibilității cererii de restituire; admisă acțiunea precizată a reclamantului Z. I. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a O. Ș. S. și în consecință a fost obligată pârâta A. F. P. a O. Ș. S. la restituirea sumei de 2537 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS4A nr.9539442/2008, cu dobânda legală, de la data de plății (...) și până la plata efectivă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și obligă chemata în garanție A. F. Pentru M., să restituie pârâtei A. F. P. a O. Ș. S. suma de
2537 lei, cu dobânda legală de la data plății (...) și până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta A. F. P. a O. Ș. S. să achite reclamantului suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că taxa a fost achitată la
A. F. P. Ș. S. și nu era necesară plângerea în condițiile constituirii refuzului iar normele interne contravin celor comunitare.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs S. S. în nume propriu și în numele A. F. P. N.
La data de (...) în temeiul art.137 C.pr.civ. a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu apreciată ca întemeiată. În acest sens se reține că la fond directia finanțelor publice nu a avut calitate de parte. În aceste condiții nefiind parte excepția se vădește întemeiată și va fi admisă și recursul Direcției G. a F. P. respins ca atare.
La aceeași dată (...) Curtea în temeiul art.137 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 și art.301 C.pr.civ. a pus în discuție excepția tardivității recursului declarat de D. G. a F. P. în numele A. F. P. astfel, se reține că potrivit normelor arătate hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Actele dosarului relevă că hotărârea a fost comunicată A. F. P. Ș. S. la (...) (f.35 dosar fond) iar recursul împotriva acesteia a fost înregistrat la data de (...) deci cu depășirea termenului menționat . Prin urmare raportat la acte și la norme excepția se vădește întemeiată urmând a fi admisă și ca o consecință respins ca tardiv recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. N. împotriva sentinței civile nr. 5347 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de S. în nume propriu împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. D. M.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)/Jud.fond.P. A.
GREFIER D. C.