Decizia nr. 1221/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1221/2012
Ședința publică de la 16 F. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul B. G., împotriva sentinței civile 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții P. C. R. - P. C. R., SC K. R. S. și
C. LOCAL R., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale autorizație de funcționare nr. 47/(...) emisă de către P. comunei R.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...) s-a depus la dosar întâmpinare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4366 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Local al comunei R.
S-a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de către reclamantul B. G. în contradictoriu cu P. C. R. și SC „K. R."; S..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Emiterea autorizației s-a făcut în baza documentației prezentate de către pârâtă pentru a funcționa în spațiul situat în loc. M., str. M. Vitează, nr. 12, cu obiectul de activitate : restaurant, activități de alimentație
(catering) pentru evenimente și alte activități de alimentație și cu un orar de funcționare, după cum urmează : luni-joi 10.00 - 24.000, vineri-duminică :
10.00- 02.00, necesitând aprobarea conducerii Primăriei pentru desființarea unor evenimente ce implică un program prelungit (nunți, botezuri, zile de naștere).
La data de (...), a fost emisă o nouă autorizație de funcționare (nr.
19/(...)) pentru același obiect de activitate, cu un orar zilnic de funcționare de la 08.00 - 05.00.
Deși a solicitat introducerea în cauză a C. Local al comunei R., susținând că autorizația de funcționare atacată a fost emisă în baza
Contractului de asociere nr. 3. februarie 2009, care, la rândul său, are la bază o hotărâre de consiliu local, reclamantul nu a indicat hotărârea de consiliu local pe care înțelege să o atace pentru nelegalitate.
Ca urmare, raportat la obiectul acțiunii și având în vedere exigențele art. 112 și urm. din Codul de procedură civilă, privind cererea de chemare în judecată, instanța nu poate decât să constate lipsa de calitate procesuală pasivă a C. Local al comunei R., admițând astfel excepția invocată.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 63, al. 5, lit. g, din Legea nr. 215/2001, (rep.) primarul are ca atribuție legală emiterea avizelor, acordurilor și autorizațiilor date în competența sa prin lege și alte acte normative.
Prin urmare, Autorizația de funcționare nr. 47/(...), sub aspectul legalității ei, a fost emisă în baza competenței legal atribuite primarului.
Cum însă această autorizație și-a încetat valabilitatea la data de (...), prin emiterea unei noi autorizații (Autorizația nr. 19/(...)), instanța a reținut acțiunea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.
Instanța ar fi putut proceda la analiza celorlalte condiții de legalitate și oportunitate ale emiterii acestei autorizații, chiar cu valabilitatea expirată, dacă reclamantul ar fi solicitat reparații pentru efectele deja produse în perioada ei de valabilitate, dar cum un asemenea petit nu a fost formulat, instanța nu poate decât să constate că solicitarea de anulare a unui act a cărui valabilitate a expirat de la sine este caducă.
Pentru aceste considerente instanța a respins acțiunea reclamantului, dispunând în consecință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. G. solicitând a se dispune, în principal, în temeiul art. 312 alin. 3-5 coroborat cu dispozițiile art. 304 ind. 1 cod procedură civilă admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 4366/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui M., și pe cale de consecință trimiterea cauzei în rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, în temeiul art. 312 cod procedură civilă coroborat cu art. 3041 cod proc. civ. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost discutată în contradictoriu, acest lucru putându-se observa raportat la amânările succesive în cauză și de asemenea reprezintă o calificare eronată a instituției calității procesuale pasive, întrucât pentru neindicarea numărului hotărârii C. Local (a se vedea fila 3, alin. ultim) se putea eventual dispune obligarea părții care a invocat excepția de nelegalitate a actului, în speță reclamantul-recurent și dacă acesta nu s-ar fi conformat dispozițiilor instanței, ar fi putut respinge excepția de nelegalitate ca fiind lipsită de obiect, respectiv pentru nerespectarea dispozițiilor art. 4 din Legea 554/2004.
Invederează instanței de recurs faptul că, în conformitate cu dispozițiile 137 cod procedură civilă, o excepție peremtorie trebuie să fie supusă atenției părților litigante cu prioritate, iar în conformitate cu aceeași normă procesuală, acest tip de excepții pot fi unite cu fondul doar dacă pentru dezlegarea lor, instanța consideră oportun a administra probe. În speță, niciuna dintre cele două posibile maniere de soluționare nu au fost respectate.
În condițiile în care a arătat faptul că actul pe care înțelege a-l ataca este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c, în sensul modificării unui raport juridic pre-existent, referindu-ne aici la HCL R., adoptată la punctul 4 de pe ordinea de zi a sedinței din data de (...). Faptul că emitentul actului nu i s-a dat un număr nu îi este imputabil, ci reprezintă doar modul de lucru a unei administrații publice locale obișnuite, de altfel, în a eluda dispoziții legale.
Menționează expres faptul că, prin hotărârea adoptată la punctul 4, s- a dispus completarea contractului de asociere nr. 5. al C. Local R. și S. K. R. S. prin act adițional, situație în care a fost modificată hotărârea nr. 5 din (...) a C. R., prin care s-a dispus aprobarea asocierii între părțile indicate mai sus. Indică expres faptul că excepția de nelegalitate a fost încadrată în drept și în fapt la fila 4 alin. prim din acțiunea introductivă de instanță. Ca atare, soluția adoptată de către instanță în rezolvarea excepției de nelegalitate este incorectă. Mai mult decât atât se poate concluziona că aceasta nu a răspuns solicitărilor reclamantului și a refuzat punerea în aplicabilitate a dispozițiilor art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Consideră că HCL din data de (...) este nelegală întrucât nu are atașat un raport de specialitate și nu prezintă avizele de specialitate ale C. Local R., mai mult decât atât cvorumul de adoptare nu a fost respectat, fiind vorba de o hotărâre ce reglementa un raport juridic patrimonial, menționează expres faptul că CL R. are 15 consilieri în funcție, hotărârea trebuia să fie adoptată cu un număr de 10 consilieri, în speță hotărârea fiind adoptată cu 9 consilieri.
În ceea ce privește respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect, instanța a motivat lapidar faptul că autorizația atacată și-a încetat valabilitatea întrucât a fost emisă o autorizație nouă. Invederează instanței de recurs faptul ca actul administrativ atacat a fost revocat după declanșarea procedurii prealabile și după înregistrarea acțiunii în contencios administrativ, respectiv în (...).
Mai mult decât atât, practica instanțelor de judecată a statuat faptul că un act administrativ care a fost introdus în circuitul civil și a produs consecințe, poate să fie analizat din punct de vedere al condițiilor de legalitate impuse de legiuitor ca și condiții obligatorii de emitere ale acestora, chiar dacă în timpul analizei judiciare acesta a fost revocat sau și-a pierdut valabilitatea. Instanța de fond acceptă această soluție, de altfel legală, dar își motivează viziunea juridică, de altfel nelegală, fundamentat pe faptul că reclamantul nu a solicitat reparații pentru efectele deja produse în perioada de valabilitate a actului administrativ.
Pentru a combate această opinie juridică, menționează expres faptul că legiuitorul a cuprins prin dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ faptul că persoana vătămată care a cerut anularea unui act administrativ, poate să ceară pe cale separată despăgubirile produse de actul nelegal. Ca atare, instanța de fond, în modul în care a soluționat cauza a făcut ca această dispoziție legală să nu mai poată fi aplicată, încălcând grav drepturile recurentului.
În condițiile în care instanța de recurs nu va considera întemeiate criticile vizând casarea hotărârii atacate, menționează faptul că actul administrativ atacat este nelegal, emitentul acestuia încălcând atribuțiile conferite de legiuitor, respectiv a modificat contractul de asociere în participațiune, în varianta aprobată de către C. L. Mai mult decât atât, autorizația de funcționare a fost emisă pentru activități care nu erau prevăzute în contractul de asociere nr.345 și care nu au fost avizate de către D. J. pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național M..
În final, solicită admiterea recursului în una dintre manierele formulate.
Pârâtul intimat P. C. R. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat - fila 8.
De asemenea, pârâtul intimat C. LOCAL AL C. R. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat - fila 10.
Asupra recursului declarat, Curtea va reține următoarele:
Reclamantul B. G. a investit Tribunalul Maramureș cu soluționarea unui litigiu de contencios administrativ, solicitând anularea autorizației de funcționare nr. 47/(...) emisă în favoarea SC K. R. S..
În motivarea cererii, reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie ale autorizației contestate, înțelegând să invoce, inclusiv excepția de nelegalitate a HCL R., cu privire la pct. 4 de pe ordinea de zi din data de (...).
În legătură cu această excepție, reclamantul a învederat instanței de fond faptul că autorizația contestată a fost emisă ca urmare a faptului că, prin hotărârea a cărei nelegalitate a înțeles să o invoce pe cale de excepție, s- a încheiat un act adițional la contractul de asociere nr. 345, prin care s-au completat activitățile stabilite inițial și cu activitatea de restaurant și s-a prelungit programul de luni până joi, între orele 10 și 24, iar de vineri până duminică între orele 10 și 2 noaptea.
Deși, cel puțin raportat la susținerile reclamantului, soluționarea fondului litigiului ar fi depins de soluționarea excepției de nelegalitate invocate, autorizația de funcționare fiind emisă tocmai în baza hotărârii de consiliu contestate, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond nu s-a preocupat de soluționarea acestui aspect, respingând acțiunea formulată doar pe considerentul că autorizația de funcționare și-a încetat valabilitatea.
Or, această soluție nu poate fi împărtășită de instanța de recurs, în condițiile în care doctrina și practica judiciară sunt consecvente cu privire la posibilitatea verificării legalității unui act administrativ și în cazul în care acesta și-a încetat valabilitatea, având în vedere efectele juridice pe care acesta și le-a produs pe perioada valabilității sale. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, în ipoteza în care se ajunge la concluzia nelegalității actului administrativ, persoana vătămată are posibilitatea formulării unei acțiuni în despăgubiri întemeiate pe dispozițiile art. 19 din
Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond nu a analizat nici excepția de nelegalitate invocată și nici nu a efectuat o reală cercetare a fondului cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
În rejudecare, instanța de fond va analiza toate apărările formulate în cauză, urmând a se pronunța asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate, inclusiv asupra excepției de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B. G., împotriva sentinței civile nr. 4366/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. |
G., M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
3 ex./(...). Jud.fond: E. C.