Decizia nr. 1222/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios A. ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1222/2012

Ședința publică de la 16 F. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. C. T. B.,

C. T. B. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 6., pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - D. DE C. A V. B. U. A. T., având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992) anularea încheierii nr. VI 132/(...) emisă de Curtea de Conturi a României.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimată, consilier juridic O. M., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

C., din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), intimata a depus la dosar întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, conform motivelor invocate prin întâmpinare.

C. reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

C.

Prin sentința civilă nr.615/18 mai 2011 pronunțată în dosarul (...) a

T.ui B.-N. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de P. T. B. împotriva încheierii nr.VI.132/(...) a Curții de C. a R. considerând că în mod întemeiat s-a reținut că acordarea de drepturi și sporuri de natură salarială în perioada ianuarie-noiembrie 2008 în temeiul acordului colectiv de muncă s-a făcut în afara cadrului legal întrucât drepturile salariale ale personalului sunt doar cele stabilite exclusiv prin lege respectiv prin OG 1.. De asemenea, s-a apreciat că nu poate fi primită apărarea reclamantei în sensul că ar fi doar erori în actele în temeiul cărora C. de C. a constatat efectuarea unor plăți nelegale, în derularea contractului

3. încheiat de reclamantă cu SC B. SRL T. În ceea ce privește contractul

2/2008 s-a apreciat că prin actul adițional nr.1 tariful a fost majorat cu încălcarea HG 925/2006.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. T. B. prin P. și P. C. T. B. solicitând admiterea recursului și anularea în parte a deciziei 29/2010 a

Curții de C. a R.

În drept, s-au reținut dispoz.art.312, 304 pct.9 și 3041

C.proc.civ.specificându-se că în ceea ce privește pct.3 din actul de control s-au înlăturat total apărările reclamantelor, deși obiectul contractului nu a putut fi realizat, iar SC M.AN TRANS IMPEX SRL a acționat în instanță solicitând anularea dispoziției 21/2010. Privitor la constituirea garanției, calcularea și încasarea penalităților derivând din închirierea terenului din locul numit V. S., garanția nu reprezintă un venit din moment ce se restituie, astfel că suma și dobânzile aferente devin de drept chiriașului deponent, iar pentru P. T. B. nu există prejudiciu.

Referitor la acordarea unor drepturi și sporuri salariale, se arată că acordul și contractul colectiv au fost aprobate prin hotărâri de consiliu care au fost avizate spre legalitate de către I. P. Prin aceasta apreciază că drepturile salariale au fost legal acordate și că sumele acordate pentru ținută de asemenea au fost achitate în baza prevederilor acordurilor.

În ceea ce privește contractul 3. lucrările au fost executate iar actele justificative care stau la baza facturii fiscale sunt întocmite corespunzător mai puțin numărul de ore care este corectat la data întocmirii și care se datorează unor erori în aplicarea unei norme speciale. Se menționează că deși a acționat SC B. SRL TUREAC în judecată, pentru a fi obligată la restituirea sumelor încasate nelegal, acțiunea le-a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța apreciind că din moment ce lucrarea s-a executat nu poate fi acceptată ideea de a se restitui contravaloarea prestației efectuate doar pentru că s-ar fi șters cu pixul peste numărul de ore în actul accesoriu facturii emise. În ceea ce privește lucrările efectuate de SC IMO J. SRL este nereală susținerea organului de control în sensul că s-au executat lucrări începând cu (...) atât timp cât primele facturi apar la (...).

Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței primei instanțe deoarece din verificarea legalității modului de stabilire, urmărire și încasare a taxelor legale, s-a constatat că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la impozite și taxe locale.

În privința obligațiilor care s-au stabilit în sarcina SC M.AN TRANS

IMPEX SRL aceasta a fost efectuată conform capitolului VI lit.d din Ordinul MAAF nr.58/2003. Astfel chiria anuală a fost stabilită eronat calculându-se diferența dintre cuantumul chiriei stabilite din contract și cea stabilită acestui ordin la suma de 7909 lei. De asemenea, în privința contractului de închiriere 1. încheiat cu SC ASHROICH SRL s-a apreciat că nu a fost plătită în termen chiria și nu s-a constituit la timp garanția nefiind calculate majorările de întârziere.

De asemenea, calculul drepturilor și sporurilor salariale a fost făcut cu încălcarea prevederilor legale respectiv OG 6. și OG 1. precum și Legii

188/1999.

În ceea ce privește contractul 3. se observă modificări ale înscrisurilor ce consemnează orele prestate de executantul de servicii, nefiind admise ștersături sau alte modificări. De asemenea, contractul între SC IMO J. SRL și Primărie s-a constatat efectuarea de plăți pentru servicii prestate la un tarif majorat nelegal prin act adițional.

Asupra recursului, C. va reține următoarele:

Soluția dată de instanța fondului referitoare la pct.3 din actul de control a fost criticată pentru faptul că nu s-au putut respecta clauzele contractuale din motive neimputabile, că redevența nu era certă urmând a fi renegociată după scoaterea din amenajament silvic și începerea lucrărilor de exploatare, astfel că nu se datora nicio sumă cu titlu de redevență. Această situație nu poate fi reținută deoarece decizia IPRSV 107/2007 și procesele verbale de predare-primire atestă ocuparea temporară a unei suprafețe de

0,2 ha din fondul forestier în perioada (...)-(...) care duce la calcularea unei chirii potrivit ordinului 58/2003 în sumă de 18.779. Prin urmare, această sumă a fost stabilită pentru ocuparea acestui teren fără să fie necesar ca acesta să fi fost exploatat așa cum menționează contractul de concesiune

2492/(...).

Neregulile datorate contractului cu ASHROICH SRL trebuie luate în considerare deoarece în acest caz au existat deficiențe constând în neîntocmirea în termen a facturilor, necalcularea penalităților pentru neplata la termen a chiriei și neconstituirea garanției prevăzute în contract. Plata chiriei și garanția erau prevăzute de contractul de închiriere, iar majorările de art.119 din Codul de procedură fiscală.

Critica privitoare la drepturile și sporurile salariale nu este fondată întrucât tribunalul în mod corect a constatat că actul de control a apreciat sporurile acordate ca fiind peste dispozițiile legale întrucât drepturile salariale ale personalului bugetar se stabilesc prin lege.

Chiar dacă contractul și acordul colectiv de muncă au fost aprobate prin hotărârea de consiliu local, iar aceste hotărâri nu au fost revocate sau anulate de către instanță, C. va considera că nu este de competența consiliilor locale să aprobe drepturi salariale care să asceadă reglementărilor în vigoare.

În acest sens pot fi reținute prevederile art.72 din Legea 188/1999 și

22 din HG 833/2007 precum și art.12 alin.1 din Legea 130/1997 și OG

6/(...) și OG 38/2003. De asemenea, conform art.14 din Legea 273/2007 nefiind stabilite legal nu putea fi angajată și înscrisă în bugetele locale nicio cheltuială privind drepturi și sporuri salariale.

Nu se susține nici critica referitoare la constatarea organului de control cu privire la contractul 3. în baza căruia actele anexă la această factură prezintă corecturi întrucât anexa 1 pct.2.5 din Ordinul MFP

1850/2004 prevăd modalitatea în care se corectează erorile specificând faptul că nu sunt admise ștersături și modificări în documentele justificative.

Cât privește lucrările efectuate de SC IMO J. T. recurenții nu au justificat majorarea tariferlor pentru serviciile efectuate și cu toate că această majorare este posibilă, posibilitatea de majorare trebuie prevăzută în contractul de achiziție publică conform art.97 din HG 925/2006.

În cazul de față, contractul nu cuprinde clauze de majorare a prețului și prin urmare, tariful majorat a fost nelegal stabilit prin actul adițional.

Având în vedere că toate criticile formulate împotriva sentinței sunt neîntemeiate prin raportare la starea de fapt și prevederile legale mai sus reținute, C. în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., va respinge respinge recursul ca nefondat și va menține în întregime sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții C. T. B. prin P. și P. C. T. B. împotriva sentinței civile nr.611 din 18 mai 2011, pronunțată în dosarul (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

L. U. M. D.

R. R. D.

M. T.

red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 1222/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal