Decizia nr. 1402/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1402/2012
Ședința publică din 22 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T.
G.: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 4938 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul M. M. C., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin consilier juridic T. M., care depune la dosar delegație de reprezentare nr. 1359 din (...), lipsind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reprezentantului recurentei un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
La solicitarea instanței de a se preciza dacă pe parcursul anului 2009 s-au făcut demersuri pentru a notifica reclamantului că are obligația de a depune declarațiile de impunere reprezentantul recurentei relevă că anterior anului 2009 între C. și A. N. de A. F. s-a încheiat un protocol prin care informații privind veniturile impozabile ale persoanelor au fost puse la dispoziția C. de S., în format electronic. Ca urmare a împrejurării că până la acea dată intimatul nu a depus la sediul reclamantei informațiile privind obligațiile de plată la F. național unic de asigurări de sănătate, pentru a putea fi luat în evidență, după confruntarea informațiilor primite de la A. N. de A. F. s-au emis înștiințările de depunere a declarațiilor conform art. 215 din L. nr. 9., reclamantul numărându-se printre cei care au fost înștiințați. Comunicarea înștiințărilor s-a făcut în condițiile art. 83 al. 4 C. pr.fiscală, cu 15 zile înainte de emiterea deciziei de impunere din oficiu, ca urmare a împrejurării că acesta nu a dat curs solicitării reclamantei. I. avea două obligații față de fondul național de sănătate, respectiv de depunere a declarațiilor de realizare a veniturilor și de plată a contribuției, conform art. 215 al. 3 și art. 257 al. 2 lit.b din L. nr. 9., obligații care erau în vigoare și anterior legii la care a făcut referire. În acest sens depune la dosar dovezile care atestă expedierea cu confirmare de primire a înștiințărilor și somațiilor de plată către intimatul-reclamant.
Susține reprezentantul recurentei că termenele de plată ale contribuției sunt clar stabilite de către legiuitor, prin L. nr. 9. cât și normele de aplicare a acestei legi, aprobate prin O. nr. 6., respectiv 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie pentru obligațiile curente, anuale, iar în ce privește regularizarea anuală aceasta se efectuează în termen de 15 zile de la data la care A. F. P. a comunicat decizia anuală de impunere, urmând ca în termen de 60 de zile să nu fie calculate majorări de întârziere.
Întrucât art. 216 și art. 261 din L. nr. 9. permitea urmărirea creanțelor și stabilirea penalităților de întârziere, au fost calculate aceste obligații cu accesoriile aferente, potrivit art. 119 și urm. C. pr.fiscală întrucât contribuțiile la fondul național de sănătate nu au fost achitate la termen.
În susținerea recursului invocă cu titlu de practică judiciară decizii pronunțate de Curtea de A. C. în spețe similare, respectiv cele pronunțate în dosarul nr. (...) și dosar nr. (...).
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Maramureș în sensul respingerii acțiunii introductive și menținerea în totalitate a Deciziei de impunere din oficiu și decizia de soluționare a contestației administrative atacate.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele
Prin sentința civilă nr.4938 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui M. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. M. C. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M. și în consecință a fost anulată în parte decizia de impunere nr.5683/1178 din (...) emisă de pârât pentru plata contribuției de 7.625,22 lei la F. național Unic de A. S. de S. , menținută decizia la nivelul sumei de 8.046,42 lei limita pentru care este menținută și decizia nr.102/2009 emisă de P. D. G. al pârâtei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit art.256 (1) din L. nr.9. modificată privind reforma în domeniul sănătății, F. național unic de asigurări sociale de sănătate se formează și din contribuții ale persoanelor fizice și juridice.
Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin A., în contul unic deschis pe seama C. în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A., se efectuează de către casele de asigurări.
În speță, colectarea contribuției a fost făcută de C.
Sunt asigurați, potrivit legii nr.9. (art.211), toți cetățenii români cu domiciliul în țară. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator.
Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în R.
Prevederile art. 208 al. 3 lit.";e";și al. 6 din L. nr.9. modificată consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea F.ui Național unic de asigurări sociale de sănătate. A. voluntară de sănătate nu exclude obligația de plată pentru asigurările sociale de sănătate.
În conformitate cu dispozițiile art. 215 al.(1)și (3) din legea de mai sus,obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate,potrivit legii,să desfășoare activități independente.
În acest caz, contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5% care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. D. acest venit este singurul asupra căreia se calculează contribuția,aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar (art.257 al.( 2) lit. b)
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5% (art.259 al 4 ).
Din conținutul prevederilor legale de mai sus se reține că obligația de plată a contribuției sociale de sănătate subzistă independent de încheierea unui contract cu C. A.lor de S.
Împrejurarea că reclamantul, care este avocat, plătește contribuția la C. de asigurări a avocaților nu o scutește de plata contribuției reglementate de legea nr.9.
Reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a comunica CAS veniturile realizate pe perioada supusă verificării și nici nu a încheiat contract de asigurare cu aceasta.
Trebuie distins între obligația de plată a contribuției, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere considerându-se că reclamantul datorează contribuția la nivelul sume de 8.046,42 lei dar nu și majorări de întârziere și penalități.
În cuprinsul legii există noțiuni care sunt susceptibile de a crea confuzie din partea celor chemați la plata contribuției,confuzie care în accepțiunea instanței face ca plătitorul să nu fie vinovat de plata cu întârziere a contribuției,cu alte cuvinte, acesta ar putea fi obligat numai pentru datoria principală nu și cu privire la accesoriile acesteia.
În concluzie se consideră că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă ,de luare în evidență și că nu în virtutea contractului se dobândește calitatea de asigurat. O. calității de asigurat despre care vorbește art.259 al 7 din lege referindu-se doar la raporturile administrative dintre CAS și asigurat neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Cu privire la celelalte critici invocate de reclamantă în motivarea acțiunii, se admite că, plata contribuției sociale nu este o obligație fiscală dar legea sănătății neavând dispoziții specifice a împrumutat din codul de procedură fiscală dispozițiile legale cu privire la colectare, prin O. P. C. nr.6. situație în care natura juridică a obligației de plată nu mai are relevanță pentru soluționarea cauzei.
Înainte de apariția L. nr.9. organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost reglementat de OUG 1. care conținea, cu privire la colectare, aceleași dispoziții ca și legea sănătății situație în care neindicare ca și temei legal,pentru perioada anterioară anului 2006 a OUG nr. 1. nu poate afecta legalitatea actelor administrative atacate.
Potrivit art.2 din OUG nr.1. persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația de a-și asigura sănătatea, au obligația de a comunica direct casei de asigurări alese veniturile pe baza declarației de asigurare, în vederea stabilirii și achitării la fond.
Faptul că reclamantul nu a comunicat C. toate veniturile realizate nu poate fi sancționat întrucât nu este prevăzută o astfel de sancțiune în lege. În acest sens, se apreciază că în sarcina reclamantului nu se pot reține majorările și penalitățile de întârziere în condițiile în care acestea apar cu titlu de sancțiuni pentru neachitarea contribuției în termenul stabilit în decizie.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta C. de A. de S. M. în considerarea că stabilirea obligațiilor fiscale prin decizie de impunere din oficiu a fost efectuată pe baza informațiilor care au fost comunicate de organele fiscale, conform protocolului încheiat între C. și A., avand la baza declaratiile depuse de reclamant la organele fiscale teritoriale in temeiul cărora s-au emis deciziile de impunere anuale intrucât acesta nu și-a respectat obligația de depunere a declarațiilor la CAS, obligație care-i incumba in temeiul OG nr.9212003, si a art.215 din L. nr. 9.(anterior publicării acestui act normativ, reglementări similare se regăseau în OUG nr. 1.).
Potrivit art. 119 și 120 din OG nr. 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență debitorii datorează, după acest termen dobânzi(anterior adoptării
OUG nr.39/2010 era folosita noțiunea de majorări de întârziere in locul celei de dobânda) si penalități de întârziere. M. de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. De asemenea, potrivit art. 114 din acelasi act normativ, plata cu intarziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întarziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora.
Așadar, neplata contribuției de asigurări de sănătate, la termenele de scadentă, este sancționată prin dispozitiile inserate în C. de procedură fiscală. Sancțiunea este prezumată a fi cunoscută de la data intrării în vigoare a actului normativ. De asemenea, obligatia de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate, este o obligație legală, prevăzută de L. nr. 9.. Necunoasterea obligatiei lega le de plată, precum și a eventualelor sancțiuni în caz de nerespectare este de neconceput din partea reclamantului, în considerarea calitatii domniei sale, aceea de avocat și de asemenea lipsită de temei legal, contravenind principiului nemo censetur ignorare legem, situație in care se apreciaza că prima instanță, în mod gresit a procedat la exonerarea reclamantului de plata majorărilor și a penalităților de întarziere.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului fundamentat pe aceea că în conformitate cu art.222 din L. nr.9. recurenta avea obligația de a proceda la contactarea o dată pe an și a proceda la informarea cu privire la serviciile de care beneficiază pe anul respectiv a nivelului contribuției personale și a modalității de plată precum și asupra drepturilor și obligațiilor. Pârâta recurenta nu a făcut nimic din toate acestea în cei cinci ani imputați fiind astfel în culpă. În situația în care ar fi fost respectate de recurentă dispozițiile arătate ar fi fost posibil ca suma totală să o fi achitat anual.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente și de dispozițiile art.304 C-pr.civ.,
Curtea reține că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
L. nr.9. consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. O. virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice ce exercită profesii liberare sau a celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente. I. face parte din categoria persoanelor ce desfășoară activitate liberală context în care în mod corect s-a reținut incidența art.256,
208,215, 257 și respectiv 259 din L. nr.9. .
Cu toate acestea nu pot fi primite reținerile instanței în privința majorărilor și penalităților de întârziere. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform C.ui de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2
și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de C. fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă incunostintarea Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
I. reclamant a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din L. nr.9.. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile L. ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate chiar dacă intimatul nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările de sănătate ar fi avut obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.9. art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Prin urmare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. O. de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare Ca atare nu se poate reține că intimatul ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.
Prima instanță reține că neplata s-a datorat unor erori confuzii privind înțelesul reglementării iar în lipsa unei încunoștințări din partea organelor fiscale nu s-a știut că trebuie să se achite contribuțiile. Susținerea nu poate fi reținută întrucât nu se poate evoca necunoașterea legii în condițiile în care dispozițiile erau clare, previzibile, legea cât și contractul cadru au fost publicate în monitor și astfel aduse la cunoștința publicului. Prin urmare față de cele arătate susținerile intimatului și respectiv reținerile instanței în privința accesoriilor sunt greșite.
Așadar constatând cele de mai sus în temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din L. nr.554/2004 Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 4938 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M. M. C.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. M. B. F. T.
G. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...). Jud.fond.S. O.
