Decizia nr. 1411/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1411 /2012
Ședința publică din 22 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1133 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-Năsăud, în contradictoriu cu reclamantul G. S., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3
C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1133 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al Tribunalului B. Năsăud a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. B., respinsă acțiunea formulată de reclamantul G. S. împotriva pârâtei P. M. B.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că reclamantul face parte din categoria funcționarilor publici din cadrul serviciilor publice de interes local - Poliția Comunitară, ce deservește unitatea administrativ- teritorială, iar conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată,
„primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
Deși primăria nu este definită de lege ca o persoană de drept public sau ca un subiect de drept administrativ de sine stătător, paralizarea unei cereri de chemare în judecată vizând revocarea unei măsuri dispuse de primar , precum cea de diminuare cu 25% a salariului - a se vedea dispoziția nr.1743/(...) emisă de P. mun. B., în care pârâtă figurează doar primăria, este excesivă în contextul în care noțiunea sui generis de „ structură funcțională"; obligă interpretul legii la un demers de interpretare a art. 77 din
L.nr.215/2001 pentru clarificarea posibilității includerii acestei noțiuni în categoriile conceptuale cu care operează contenciosul administrativ, fostul art.978 C.civ. impunând ca interpretarea legii civile să se realizeze în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, cu atât mai mult cu cât primăria ca structură funcțională include și pe primar, aducând la îndeplinire dispozițiile acestuia.
Pe de altă parte, capacitatea de drept administrativ a autorității publice constă în aptitudinea de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și organizarea în concret a legii, pentru capacitatea de a sta în proces nefiind relevantă personalitatea juridică, după cum a susținut pârâta.
Cât privește fondul reține instanța în esență că nu se poate vorbi de o ingerință în privința reducerii drepturilor salariale.
În jurisprudența sa, Curtea recunoaște dreptul la o amplă apreciere a statului în ceea ce privește sistemul de drepturi sociale, arătând expres că acest drept are un conținut mai vast decât în alte domenii și pe de altă parte, că măsura încalcă principiul proporționalității în special atunci când are loc o privare totală.
Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al P. nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei - reducere de la
8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare); aprox 38% (Jankovic c
Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului, consumului de electricitate, căldura, gaz etc., 50% din prețul asigurării pentru automobile - Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul/a mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice - Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (A. C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
În situația de față, reducerea salariilor cu 25% s-a realizat printr-o lege organică, Legea 118/2010. Mai mult, legea a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului, asupra acestei legi existând o decizie fermă atât la nivelul executivului, cât și la nivelul legislativului. Prin urmare, emiterea actelor administrative atacate au un solid temei legal, potrivit exigențelor C.i.
Măsura este nediscriminatorie pentru că a vizat, potrivit dispozițiile
Legii 118/2010, întreaga categorie a angajaților din sistemul public, categorie din care face parte reclamanta.
Tribunalul apreciază că nu se poate reține încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din CEDO pentru că este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă și, așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 118/2010, dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
Angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. In timp ce salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact cheltuieli de personal, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.
În sfera publică angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local, care trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii. Atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante pentru a se aplica noile prevederi legale. R.nea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea, astfel că angajatorul public nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar într-o situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat.
Având în vedere acestea, măsura diminuării drepturilor salariale a fost dispusă prin lege, fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, și că prin aceasta nu se aduce atingere nici unuia dintre drepturile invocate de către reclamant, situație în care, în baza prevederilor art. 109 din Legea nr.
188/1999 rep., privind Statutul funcționarilor publici rap. la art. 1 din Legea nr. 118/2010, a art. 1 din Legea nr. 285/2010, a prevederilor art. 14 din Convenția europeană, a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., a P. nr. 12, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În privința cheltuielilor reține societatea că întrucât pârâta a căzut în pretenții, reclamantul este obligat a suporta, în temeiul art. 274 C.pr.civ., cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte, sens în care a fost admisă cererea formulată de către pârâtă, însă, având în vedere criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ., respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat (trebuie făcută sublinierea existenței mai multor dosare pe rolul acestei instanțe similare cu prezentul dosar și în care apărările formulate de pârâtă sunt identice) instanța a micșorat onorariul avocațial ce a fost pus în sarcina reclamantului, de la suma de 620 lei, rezultată din chitanța depusă la dosar, la suma de 250 lei.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate se arată că în mod greșit s-a făcut aplicarea art.274 pct.1 și 3 C.pr.civ. și redus cheltuielile. Conform dispozitiilor art.30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat contractul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al statului iar in conformitate cu art. 94 alin 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat onorariul se stabileste prin negociere fiind totodata exclusa obligatia avocatului de li justifica cuantumul sumelor care i se cuvin cu acest titlu convenite cu clientul sau.
De asemenea in art. 95 din statut s-a stabilit ca reclamatiile si contestatiile privind onorariile si cheltuielile făcute in interesul clientului se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 27 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 adica de consiliul baroului deciziile acesteia putand fi atacate prin plangere la C. permanenta a carei solutie este definitiva.
In aprecierea cuantumului onorariului instanta trebuie sa aiba in vedere atat valoarea pricinii cat si proportionalitatea onoruriului cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Astfel nu este justificata reducerea onorariului achitat de parte avocatului sau mai ales ca actiunea a fost respinsa in intregime.
Faptul ca avocatul a determinat exclusiv in limitele prerogativelor legale și statutare conferite profesiei de avocat solutionarea cererii la numai doua termene nu reprezinta un motiv de reducere a onorariului avocațial diligenta profesionala a aparatorului paratei conducand la solutionarea cererii intr-un timp foarte scurt.
Onorariul a rost stabilit inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat tinand seama de elementele prevazute in alin. 3 al textului mentionat care sunt: timpul si volumul de munca solicitare pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitare de client: natura, noutatea si dificultatea cazului: importanta intereselor in cauza: imprejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte alt mandat din partea unei alte persoane daca aceasta imprejurare poate fi constatata de client fara investigatii suplirnentare: notorietatca, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului: conlucrarea cu experti sau specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului: avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului ca urmare muncii depuse de avocat; situatia financiara a clientului; constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.
T. de lege mentionat permite instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de cate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat. T. face referire si la "tabloul onorariilor minimale" care nu mai exista in prezent, trimiterea fiind astfel supertfua. Art.274 alin.3 c. pr. Civ. este menit sa impiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului.
Prin reducerea onorariului platit avocatului parata ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
În speță onorariul apărătorului pârâtului, recurent de față, a fost de
500 lei, plus TV A 120 lei, În total 620 lei conform dovezilor depuse la dosar, iar instanța l-a redus considerându-l ca nepotrivit si fără ca instanța să motiveze care a fost valoarea la care s-a raportat si fara a lua in calcul munca avocatului.
Analizând recursul prin prisma argumentelor aduse, a normelor juridice incidente a art.304 C.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă, judecatorul poate să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Tot astfel, practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor
Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva României).
În același sens dispune și decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Contrar susținerilor recurentei, prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu s-au încălcat prevederile art. 30 din Legea nr. 51/1995.
În realitate, dispozițiile legii privind organizarea și exercitarea profesie de avocat menționate consacră principiul obligativității respectării contractului de asistență judiciară și sunt aplicabile exclusiv părților contractante.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept civil, este însă susceptibil de a fi exercitat abuziv.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În ceea ce privește decizia nr. 367/2008 a Curții Constituționale, aceasta nu consacră o revenire a instanței de contencios constituțional asupra propriei jurisprudențe, ci privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă.
Referitor la jurisprudența C., aceasta este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă și anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă,
Curtea va respinge recursul declarat de pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1133 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. M. B. F. T.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.D. L.
