Decizia nr. 1446/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.1446/2012
Ședința din data de 27 februarie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. S.
JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.
G. : L. F.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta E. S. A. D. și pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr.5478 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., având ca obiect anulare act administrativ - anularea deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la F.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamanta E. S. A. D. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Recursul promovat de pârâta C. DE A. DE S. M. este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 13 februarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantei E. S. A. D., la care a anexat dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
În data de 24 februarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtei C. DE A. DE S. M..
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr.554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.5478 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta E. - S. A. D. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. și s-a anulat în parte decizia de impunere din oficiu nr. 5133/440/(...) și decizia nr. 214/(...) în ceea ce privește suma de 1.643,15 lei reprezentând majorări de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia de impunere din oficiu nr. 5133/444/(...) s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația plății pentru perioada (...)-(...) a sumei de 2.305 lei debit, a sumei de
1.643,15 lei majorări de întârziere, total restanțe 3.948,15 lei.
Prin Decizia nr. 214/(...) a fost respinsă contestația promovată de reclamantă împotriva actelor administrativ fiscale sus menționate.
Obligațiile de plată a contribuției pentru veniturile obținute din activități independente este prevăzută de art. 257 din L. 9. privind reforma în domeniul sănătății, aceasta consacrând obligația tuturor cetățenilor de a contribui la asigurările de sănătate, potrivit acestor dispoziții persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute de art. 213 alin.1.
Contestatorului i s-a emis decizia de impunere din oficiu, nu în calitatea sa de simplă persoană fizică ci de persoană fizică care exercită profesii libere, pe baza informațiilor comunicate de organele fiscale teritoriale întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute de art. 215 alin. 3 din L. 9., text de lege potrivit căruia persoanele care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casa de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile față de fond.
În condițiile în care contestatorul, persoană fizică care exercită profesii libere, a realizat venituri pe raza teritorială a județului M. și având în vedere și dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. b din OG 9. potrivit cărora prin domiciliul fiscal în cazul persoanelor fizice care exercită profesii libere se înțelege sediul activității, sau locul unde se desfășoară efectiv activitatea principală, este firesc ca reclamantul să declare și să achite contribuția datorată prin intermediul pârâtei în condițiile în care colectarea contribuțiilor se face într-un cont unic deschis de C., indiferent de casa de asigurări de sănătate la care are calitatea de asigurat.
Pe de altă parte, reținem că indiferent de încheierea unui contract de asigurări cu o casă de asigurări de sănătate, posibilitatea de a nu plăti contribuția, din veniturile realizate, în contul fondului unic, este exclusă, față de dispozițiile L. 9. privind reforma în domeniul sănătății, care consacră obligativitatea tuturor cetățenilor de a contribui la asigurările de sănătate. Mai mult, același act normativ stipulează necesitatea aplicării măsurilor de executare silită, în cazul neplății benevole, care se realizează potrivit procedurilor instituite de OG 9..
Astfel, legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, dar și obligația acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. P. exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute în art. 213 din L. nr. 9., astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni la revine obligația mai sus amintită. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1240/(...).
În concluzie, s-a apreciat că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, nu în virtutea acestuia se dobândește calitatea de asigurat.
Obligația de plată a contribuției pentru veniturile obținute din activități independente este prevăzută în art. 51 din OUG nr. 150/2002 și art. 257 din
L. 9. și în normele de aplicare și se stabilește conform obligațiilor fiscale.
Este adevărat că reclamantul nu a depus declarația lunară privind veniturile obținute, dar pârâta nu i-a aplicat sancțiunea contravențională prevăzută de art. 96 din OUG nr. 150/2002 și art. 305 din L. nr. 9. și nu și-a îndeplinit obligația de informare prevăzută de art. 15 din OUG nr. 150/2002 și art. 222 din L. 9..
Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă în parte în sensul înlăturării obligației de plată a majorărilor de întârziere și a penalităților, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta E. S. A. D. R. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul anulării deciziei de impunere din oficiu nr.5133/440/(...) și a deciziei nr.214/(...) și în ceea ce privește suma de 2305 lei reprezentând debit și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
În motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală învederând faptul că obligativitatea asigurării prevăzută de lege nu poate fi concepută în lipsa unui contract de asigurare. D. civil, prin art.942 al C. din 1864 definea contractul ca fiind „. între două sau mai multe persoane, pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice"; iar prin art.1166 al noului C.civ. definește contractul ca fiind „. de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic";.
Prin urmare, rolul unui contract, în speță contractul de asigurare, este de stabilire a unui raport juridic obligațional, iar nu de luare în evidență.
Luarea în evidență se realizează și în mod evident s-a realizat prin alte modalități.
În ceea ce privește dispoz.OUG 150/2002, acestea au fost abrogate prin
L. nr.9.. Pe de altă parte, conform art.257 din L. 9. obligația de plată a contribuției pentru asigurările de sănătate revine persoanelor asigurate. Or, reclamanta nu are calitatea de persoană asigurată.
Referitor la reținerea instanței de fond în sensul că este firesc ca reclamanta să declare și să achite contribuția datorată prin intermediul CAS
M., motivat de faptul colectării contribuțiilor într-un cont unic deschis la C., L. nr.9. prin art.208 alin.3 lit.a consacră principiul dreptului de opțiune al casei de asigurări.
Apreciază că, colectarea contribuțiilor se face într-un cont unic deschis la C. nu îndreptățește pârâta să stabilească în sarcina reclamantei vreo contribuție pentru asigurarea sănătății.
Astfel, indiferent de destinația sumei, legea stabilește clar competența instituțiilor abilitate să stabilească și să colecteze dreptul de opțiune.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta C. DE A. DE S.
M. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, respingerea cererii formulate de reclamant ca netemeinică și nefondată.
În motivele de recurs se arată că stabilirea obligațiilor fiscale prin decizie de impunere din oficiu, a fost efectuată pe baza informațiilor care i-au fost comunicate de organele fiscale, conform protocolului încheiat între C. și A. având la bază declarațiile depuse de reclamanta la organele fiscale teritoriale în temeiul cărora s-au emis deciziile de impunere anuale, întrucât aceasta nu și-a respectat obligația de depunere a declarațiilor la CAS, obligație care-i incumbă în temeiul OG nr.9. și art.215 din L. 9..
Potrivit art.119 și 120 din OG 9. pentru neachitarea la termenul de scadență debitorii datorează, după acest termen dobânzi (anterior adoptării OUG 39/2010 era folosită noțiunea de majorări de întârziere în locul celei de dobânda) și penalități de întârziere. M. de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. De asemenea, potrivit art.114 din același act normativ, plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora.
Așadar, neplata contribuției de asigurări de sănătate, la termenele de scadență, este sancționată prin dispozițiile inserate în C.proc.fiscală.
Sancțiunea este prezumată a fi cunoscută de la data intrării în vigoare a actului normativ. De asemenea, obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate este o obligație legală prev.de L. 9.. Necunoașterea acesteia precum și a eventualelor sancțiuni în caz de nerespectare, este de neconceput din partea reclamantei, în considerarea calității sale, aceea de avocat și de asemenea, lipsită de temei legal, situație în care apreciază că prima instanță în mod greșit a procedat la exonerarea reclamantului de plata majorărilor și a penalităților de întârziere.
Având în vedere cele de mai sus, apreciază că se află în prezența dispoz.art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG 9. și art.215 din L. 9., iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prev.art.83 alin.4 din OG 92/2002.
Chiar dacă reclamanta nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din L. 9.. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în M. O. atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a cestuia.
Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. . obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/(...), 1011/(...)).
Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Prin urmare, tribunalul a reținut în mod corect că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea contractului.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din L.
9. se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Rezultă, așadar, că organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din L. 9., Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 9..
În ceea ce privește competența CAS C. de a emite acte administrative fiscale, după cum constant a reținut Î. Curte în jurisprudența sa, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă.
În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de C. pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. S. de S., a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din L. nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de S., aprobat prin nr. 9. (art. 7, 17 alin.(5) și art. 18 pct. 36).
Î. Curte a apreciat, raportat la prevederile 216 din L. nr. 9., potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., C., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din N. metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în 216 din L. nr. 9. trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S.
Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de S.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui C. nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin nr. 9., în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. S. de S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 9..
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin C. ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală L. 9. reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează.
Contribuția individuală obligatorie a avocatului la fondul sistemului de asigurări sociale al avocaților se determină prin raportare la venitul brut lunar realizat din profesie.
Această taxă intră în categoria contribuțiilor profesionale obligatorii a căror deductibilitate se realizează în limita prevăzută de art.48 alin.5 lit.n din Codul fiscal. Totodată, asigurarea voluntară de sănătate complementară sau suplimentară este menită să asigure, să acopere riscurile individuale în situații speciale și/sau pe lângă serviciile oferite de asigurările sociale de sănătate.
Trebuie remarcat însă că, potrivit legii, încheierea unei asigurări voluntare de sănătate, nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, prevederile art.208 din L. 9. consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine
și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente.
Prin urmare, împrejurarea că reclamanta, care este avocat, plătește contribuția la C. de asigurări a avocaților, nu o scutește de plata contribuției reglementate de L. 9..
Curtea reține că din această perspectivă, prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor art.256, 208, 215, 257, 259 din L. 9..
Cât privește, însă, modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale neachitate, Curtea reține că atât prin L. nr.9. cât și prin N. metodologice aprobate s-au stabilit termene de plată a contribuției la F. de către persoanele care realizează venituri de activități independente. Astfel, potrivit art.257 alin.5 din L. nr.96/2006 coroborat cu art.8 din Norme, plata contribuției curente se efectuează trimestrial, termenele de scadență fiind până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru iar în ceea ce privește plata contribuției din regularizarea anuală se calculează și se achită accesorii numai din cea de-a 61-a zi de la comunicarea de către organele fiscale a deciziei de impunere anuală.
Întrucât în speță prin decizia de impunere s-a procedat la stabilirea unor obligații fiscale din oficiu, prin raportare la decizia de impunere anuală, Curtea va aprecia că accesoriile nu au fost corect stabilite de către pârâtă, prevederile legale enunțate anterior fiind nesocotite.
La adoptarea acestei soluții, Curtea a reținut și conduita pârâtei care în lipsa unei atitudini active face ca nici o persoană cu un comportament diligent și prudent să nu poate cunoaște că într-o astfel de situație ar fi răspunzătoare din punct de vedere fiscal.
Mai mult, sancționarea reclamantei prin obligarea acesteia la plata și a majorărilor de întârziere calculate pe un interval de cinci ani pentru o creanță de care nu a fost încunoștințată că o datorează reprezintă o măsură disproporționată în raport de comportamentul părților implicate.
Este adevărat că principiul nemo censetur ignorare legem poate fi opus formal reclamantei, însă, acest principiu trebuie evaluat în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei mai precis trebuie stabilit dacă în condițiile concrete ale speței persoana în cauză avea în mod cert posibilitatea să cunoască actele administrative emise unilateral de către autoritatea pârâtă iar răspunsul este evident, nu.
În consecință, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a procedat la anularea în parte a deciziei contestate de către reclamantă cu privire la majorările de întârziere calculate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursurile declarate ca fiind nefondate iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. le va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta E. S. A. D. R. și pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr.5478 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. S. C. P. A. M. C. L. F. red.M.S./A.C.
2 ex. - (...), jud.fond.P. M.
