Decizia nr. 1657/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1657/2012
Ședința publică de la 01 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta C. DE A. DE S. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu H. M., având ca obiect anulare act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 29.02, respectiv (...), recurenta a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4444 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M..
S-a anulat în parte Decizia nr. 99/(...) și decizia de impunere din oficiu nr. 6295/1319/(...) emise de către C. de A. de S. M..
S-a exonerat reclamanta de la plata majorărilor, în cuantum de
2.775,78 lei, și a penalităților, în cuantum de 35,16 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În practica judiciară s-a statuat că sunt legale prevederile art. 35 din
Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la F. național unic de asigurări sociale de sănătate aprobate prin O. nr. 6. al președintelui Casei Naționale de A. de S., prevederi în temeiul cărora Casei de A. de S. îi este recunoscută abilitarea legală de a emite decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu, în baza căruia se poate declanșa urmărirea silită.
Prin urmare, excepția lipsei competenței legale a CAS M. de a emite decizii de impunere este lipsită de suport argumentativ.
În ce privește critica referitoare la majorări și penalități, s-a reținut că omisiunea declarării veniturilor obținute din activități independente, nu este sancționată de lege.
Mai mult, având în vedere prevederile art. 222 din L. nr. 9., potrivit cărora fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, atitudinea pârâtei de a emite decizii de impunere pe ultimii 5 ani, retroactiv, fără ca ea să-și îndeplinească obligația de a calcula dobânzi și penalități pentru această perioadă, în care a prevalat culpa sa, nu a reclamantei, se situează în afara principiului de drept potrivit căruia pentru a percepe penalități trebuie dovedită culpa exclusivă a co-contractantului.
Pentru aceste considerente acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, în ceea ce privește exonerarea acesteia de la plata majorărilor și a penalităților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S.
M. solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat pârâta că, În conformitate cu dispozițiile art.257 alin.2 din lit.b din L. nr. 9., reclamanta are calitatea de persoană fizică autorizată, realizând venituri din exercitarea unei activități independente. Potrivit dispozițiilor art. 41 coroborat cu art. 46 din L. nr.
571/2003 privind C. fiscal, intră În categoria veniturilor supuse impozitului pe venit, veniturile din activități independente, care cuprind veniturile comerciale (din fapte de comerț, din prestări servicii și din practicarea unei meserii), veniturile din profesiile Iibere (veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament În valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate În mod independent, În condițiile legii) și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.
În conformitate cu dispozițiile art.257 alin.2 lit.b din L. nr. 9. reclamanta, care realizează venituri impozabile din desfășurarea unor activități independente care se supun impozitului pe venit are obligația plății unei contribuții lunare către F. Național Unic de A. S. de S. stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplica asupra veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată.
Stabilirea obligaților fiscale, prin decizie de impunere din oficiu, a fost efectuată pe baza informațiilor care i-au fost comunicate de organele fiscale, conform protocolului Încheiat Între C. și ANAF, avand la baza declaratiile depuse de reclamanta la organele fiscale teritoriale in temeiul cărora s-au emis deciziile de impunere anuale, Întrucât aceasta nu și-a respectat obligația de depunere a declarațiilor la CAS, obligație care-i incumba in temeiul OG nr.92/2003, si a art. 215 din L. nr. 9.(anterior publicării acestui act normativ, reglementări similare se regăseau În OUG nr. 1.).
Potrivit art. 119 și 120 din OG nr. 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență debitorii datorează, după acest termen dobânzi (anterior adoptării OUG nr.39/2010 era folosita noțiunea de majorări de Î. in locul celei de dobânda) si penalități de Î. M. de Î. se calculează pentru fiecare zi de Î., Î. cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. De asemenea, potrivit art. 114 din acelasi act normativ, plata cu intarziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de intarziere, Î. cu data de Î. a lunii următoare scadenței acestora.
Așadar, neplata contribuției de asigurări de sănătate, la termenele de scadentă, este sancționată prin dispozitiile inserate În C. de procedură fiscală.
Sancțiunea este prezumată a fi cunoscută de la data intrării În vigoare a actului normativ. De asemenea, obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate, este o obligație legală, prevăzută de L. nr. 9.. Necunoasterea obligatiei legale de plată, precum și a eventualelor sancțiuni În caz de nerespectare este de neconceput si lipsită de temei legal, contravenind principiului nemo censetur ignorare legem, situație În care apreciază că prima instanță, În mod gresit a procedat la exonerarea reclamantei de plata majorărilor și a penalităților de întarziere.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele din C. de procedură civilă, art. 304 pct.8, 9, coroborate cu cele ale art. 211 (1), 215, 216,
256(2),(3), 257(2) lit.b, cele ale art.261 din L. nr. 9., art. 43, 56, 83 alin.4 din OG nr.92/2003 si art.35 din Normele metodologice aprobate În Anexa nr. 1 la O. P. C. nr.6..
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
A considerat instanța fondului că, pentru a se datora creanțe accesorii, neplata sau plata cu întârziere a creanțelor principale trebuie să fie culpabilă, respectiv imputabilă contribuabilului. De asemenea, a mai reținut prima instanță că, având în vedere prevederile art. 222 din L. nr. 9., potrivit cărora fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, atitudinea pârâtei de a emite decizii de impunere pe ultimii 5 ani, retroactiv, fără ca ea să își îndeplinească obligația de a calcula dobânzi și penalități pentru această perioadă, în care a prevalat culpa sa, nu a reclamantei, se situează în afara principiului de drept potrivit căruia pentru a percepe penalități trebuie dovedită culpa exclusivă a co-contractantului.
Curtea constată însă, contrar celor reținute de instanța de fond, că, în materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept, ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. 2 și 86 alin. 4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de C. fiscal sau de alte legi care le reglementează (art. 111).
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 119 alin. 1 Cod procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează, după acest termen majorări de întârziere.
Rezultă, astfel, din dispozițiile legale anunțate anterior că, se datorează majorări de întârziere pentru neplata la termen a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii, fără ca legea să prevadă, în acest sens, ca o condiție prealabilă, obligația autorității fiscale de a încunoștința contribuabilul despre obligația de plată a creanței. De altfel, dispozițiile art. 120 din același cod prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând chiar cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Astfel, interpretarea instanței de fond în sensul că, în lipsa unei notificări într-o perioadă rezonabilă de timp de la scadența primei obligații de plată, pentru a preveni acumularea de penalități pe o perioadă lungă de timp, organul fiscal nu ar avea dreptul de a calcula accesorii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale nu are temei legal. Mai mult decât atât, Curtea apreciază că, în condițiile în care obligația de plată rezultă cu claritate din dispozițiile legale, ar fi excesiv să se impună obligația organelor fiscale de a încunoștința contribuabilii despre obligația de plată a acestora.
În acest context, Curtea observă că obligația de plată a contribuției la
F. național unic de asigurări sociale de sănătate era stabilită, clar și neechivoc, prin dispozițiile OUG nr. 1. și ale Legii nr. 9., în sarcina persoanelor care realizau venituri din activități independente, acte normative care prevedeau și procedura de urmat pentru stabilirea acestora.
Prin urmare, reclamanta, ca persoană care realiza astfel de venituri, era obligată, în temeiul actelor normative indicate anterior, să achite contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, fără ca, în acest sens, organul fiscal să fie obligat să emită decizie de impunere sau vreo altă notificare.
Este real că, în speță, reclamanta a fost încunoștințată, pentru prima oară, despre această obligație de plată, în anul 2009, accesoriile fiind calculate pentru neplata la termen a creanței pentru perioada 2004-2009, dar nici acest aspect nu este de natură să atragă nelegalitatea deciziilor de impunere, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 91 Cod procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
De altfel, toată argumentația instanței de fond pornește de la faptul că reclamanta ar fi fost de bună credință, dar că, în lipsa unei încunoștințări din partea autorității fiscale, nu a știut că trebuie să achite aceste contribuții. Or, nimeni nu poate invoca, în apărare, necunoașterea legii, mai ales în condițiile în care dispozițiile legale erau clare, previzibile, legea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, fiind astfel adusă la cunoștința publicului.
În ceea ce privește dispozițiile art. 222 din L. nr. 9., Curtea constată, contrar celor reținute de instanța de fond, că acestea nu impun organului fiscal, ca și condiție pentru a putea percepe penalități, obligația de a încunoștința contribuabilul despre obligația de plată a contribuției.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că sentința recurată este nelegală, recursul formulat fiind întemeiat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de C. DE A. DE S. M., împotriva sentinței civile nr. 4444/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în totalitate, în sensul că respinge acțiunea formulată de H. M.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
G., M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
3 ex./(...). Jud.fond: E. C.
