Decizia nr. 17/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 17/2012
Ședința 17 F. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - cererea de revizuire formulată de revizuienta S. "C. S. E." S. împotriva deciziei civile nr. 2. pronunțată de Curtea de A. A. I. în dosar nr. (...), în contradictoriu cu intimații M. E. ȘI F., intimat D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimat A. F. P. A M. S., intimat C. I., având ca obiect despăgubire revizuire hotărâre.
Se constată că la data de 16 februarie 2012 s-a înregistrat la dosar concluzii scrise formulate de revizuientă, iar la data de 17 februarie 2012, concluzii scrise formulate de intimata D. S.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 10 februarie
2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de
ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin decizia civilă nr. 2. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. A. I. s-a admis recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 203/CA/(...) pronunțată de Tribunalul Sibiu și, în consecință, s-a modificat în parte sentința atacată în sensul că s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. C. S. E. S. S. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, D. G. A F. P. S. și A. F. P. S., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. C. S. E. S. S. împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva acestei decizii, revizuienta S. "C. S. E." S. S. a formulat cerere de revizuire, solicitând instanței admiterea acesteia, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ.
În motivarea cererii, revizuienta a arătat că instanța nu a respectat garanțiile consacrate de art. 6 din C., respectiv durata procesului nu a avut un caracter rezonabil deoarece procesul a început în anul 2003 și s-a încheiat la data (...), data pronunțării de către Curtea de A. A. I. a deciziei nr. 2..
Astfel, S. "C. S. E." S. S. a introdus acțiunea înregistrată pe rolul T. S. sub nr. 2403/2003 prin care a solicitat, obligarea pârâților MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, D. G. A F. P. S. și A. F. P. S. la plata sumei de 1.565.674 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 170.938.936 lei; a sumei de 264.132.623 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 44.230.204 lei încasată nelegal de pârâți și obligarea acestora la plata sumei de 11.707.788 lei reprezentând taxă de timbru și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2635/C/(...) pronunțată de Tribunalul Sibiu au fost obligate pârâtele să-i plătească suma de 1.565.307.674 lei reprezentând echivalentul actualizat al sumei de 170.938.936 lei. Ulterior, prin decizia civilă nr. 2. emisă de Curtea de A. A. I. s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Tribunalul Sibiu a dispus disjungerea capătului de cerere prin care S. "C. S. E." S. S. a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor de 6.258.000 lei, reprezentând profit nerealizat pentru perioada (...) - (...) actualizat cu indicele inflației, 1.000.000 lei daune morale și cheltuieli de judecată.
Mai apoi, prin sentința civilă nr. 1. Tribunalul Sibiu a respins excepția necompetenței materiale și a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de către pârâte, respingându-se acțiunea în despăgubiri ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 312/CA/(...), Curtea de A. A. I. a admis recursurile și a dispus casarea sentinței civile nr. 1., stabilind competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Curții de A. A. I., reținând cauza spre rejudecare.
Prin sentința civilă nr. 1., pronunțată în dosarul nr. (...) de Curtea de A. A.
I. s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, iar pârâtele au fost obligate să-i plătească suma de 298.902 lei cu titlu de daune - sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflație începând cu data de (...) până la (...); s-a respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata daunelor morale, pârâtele fiind obligate și la suma de 22.368 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 2233/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) a admis recursurile, a casat sentința atacată nr. 1. pronunțată de Curtea de A. A. I. și cauza a fost trimisă spre soluționare la Tribunalul Sibiu, care prin sentința administrativă nr. 203/CA a respins excepțiile invocate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, D. S. și A. S. și a admis în parte acțiunea reclamantei, pârâtele fiind obligate să-i plătească suma de 298.,902 lei cu titlu de daune, sumă ce urma să fie actualizată cu indicele anual de inflație.
Prin decizia civilă nr. 2. pronunțată la data de (...) s-a admis recursul pârâtei D. S. și s-a modificat în parte sentința atacată în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei S. "C. S. E." S. S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul
Finanțelor Publice, D. S. și A. S.
Criteriile avute în vedere în dreptul comunitar pentru stabilirea caracterului rezonabil al duratei procesului, cum ar fi comportamentul pârâtelor, al reclamantei, complexitatea cauzei ca și miza pe care a reprezentat-o procedura respectivă pentru părțile din proces - conduc la ideea duratei excesive și nejustificate a procesului. Astfel, durata de peste 7 ani a procedurilor judiciare nu se justifică și a fost determinată de refuzul obstinant al organelor de control financiar-fiscal de a se supune dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
În opinia revizuientei, o altă încălcare flagrantă a art. 6 din C. constă în refuzul pârâtelor de punere în executare a hotărârilor judecătorești definitive. Deși hotărârile judecătorești definitive au recunoscut reclamantei dreptul de creanță împotriva pârâtelor, acestea au refuzat cu rea-credință punerea în executare, preferând să efectueze compensări cu nerespectarea prevederilor legale exprese în materie sau emițând alte acte administrative prin care erau impuse în mod nejustificat alte obligații de plată. În acest mod, pârâtele au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. prin care Curtea E. a decis ca drepturile de creanță constituie un bun. Mai mult, privarea societății de folosirea în scop comercial a sumelor abuzive însușite și reținute nelegal timp de peste 12 ani de către pârâte a avut drept urmare un efect economic catastrofal, ce a condus la aducerea S. "C. S. E." S. în incapacitate de plată.
De asemenea, revizuienta a arătat că instanța i-a încălcat dreptul la respectarea proprietății, drept garantat de art. 1 din C. Astfel, în speță, creanța S.
"C. S. E." S. - reprezentând contravaloarea prejudiciului ca și contravaloarea daunelor morale - se impune a fi analizată ca o „. patrimonială";.
În altă ordine de idei, revizuienta a susținut că decizia Curții de A. A. I. supusă revizuirii a înlăturat practic probatoriul administrat în cauză timp de 7 ani. Instanța a ignorat faptul că în această speță, atât Î.C.C.J. prin decizia nr.
2233/(...), cât și Curtea de A. A. I. prin sentința nr. 1. au considerat utile cauzei probe cu expertiza și proba cu martori.
Pe de altă parte, revizuienta susține că eroarea deciziei a cărei revizuire o solicită constă în invocarea exclusiv a prev. Codului fiscal pentru faptele culpabile ale pârâtelor pe întreaga perioadă și pentru întreaga situație de fapt ce a urmat pronunțării deciziei Î.C.C.J. nr. 4049/(...).
Curtea de A. A. I. a ignorat dreptul comunitar și jurisprudența comunitară, încălcând chiar și practica sa, neglijând unele hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv decizia nr. 1. privind restituirea sumei de 128.505.675 ROL reținută de pârâte în anul 1997 și decizia nr. 2146/2005 cu privire la restituirea sumelor de
170.938.936 ROL și 44.230.204 ROL, reținute din patrimoniul revizuientei în anul 1997.
Prin urmare, în temeiul art. 1073 și art. 1074 Cod civil, dreptul la dezdăunare a reclamantei se întinde atât cu privire la suma datorată, precum cu privire la beneficiul nerealizat, iar în materie comercială, lipsa de folosință a banilor și devalorizarea monedei reprezintă lucrum cessans, la care se referă expres art. 1088 Cod civil.
Revizuienta a depus și o dezvoltare a motivelor de revizuire în care a arătat că cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2005 care reglementează un motiv de revizuire care consta în pronunțarea unor hotărâri rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiul priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2 din Constituția și art. 20 alin. 2 din Constituie care reglementează principiul priorității reglementărilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel, cererea de revizuire formulată în conformitate cu art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 este întemeiată pe următoarele dispoziții și principii desprinse din reglementările internaționale și din jurisprudența CJUE și C., respectiv art. 6 parag. 1 - Dreptul la un proces echitabil - din C., art. 1 parag. 1 din protocolul nr. 1 (Protecția proprietății) la C., art. 16 (Libertatea de a desfășura o activitate comercială) din Cartă, art. 17 parag. 1 (Dreptul de proprietate) din Cartă și art. 47 (Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil) din Cartă.
Astfel, privarea de proprietate, respectiv încălcarea art. 16 și art. 17 parag.
1 din Cartă și art. 1 parag. 1 din protocolul nr. 1 la C. s-a datorat faptului că S.
"C. S. E." S. i s-a cenzurat dreptul de respectare întocmai a deciziei nr. 4094/(...) pronunțată de Curtea Supremă de Justiție privind restituirea sumelor încasate și reținute în mod ilegal, aceasta s-a văzut în imposibilitatea de a-și valorifica creanțele, fapt care a avut repercusiuni directe asupra patrimoniului și activității acesteia, substanțial diminuate, precum și asupra clientelei societății.
Or, în speța dedusă judecății, deși prin hotărâri judecătorești definitive i s- au recunoscut revizuientei un drept de creanță împotriva pârâtelor și aceasta a beneficiat de speranța legitimă de a-și valorifica dreptul de creanță, acestea au refuzat cu rea-credință punerea în executare a hotărârilor judecătorești, optând pentru varianta compensării sau emițând acte administrative prin care erau impuse în mod nejustificat alte obligații de plată. Astfel, revizuienta a suferit o sarcină excesivă și disproporționată, materializată prin prejudiciul pe care l-a suferit și asupra căruia are o speranță legitimă de reparare și prin beneficiul nerealizat. În plus, respectarea dreptului de proprietate și a speranței legitime în cazul unor societăți comerciale trebuie să beneficieze de o analiză mult mai atentă și exigentă a judecătorului. Speranța legitimă, în cazul societăților comerciale, trebuie privită prin specificitatea activității unei societăți comerciale și a raporturilor juridice comerciale, în general, în sensul în care o firmă se dezvoltă, face profit, conform menirii și scopului acesteia, iar prejudiciul total care urmează a fi reparat include tocmai acest beneficiu nerealizat, sub multitudinea de aspecte pe care le îmbracă, aspecte ilustrate în jurisprudența C. și CJUE.
De asemenea, revizuienta apreciază că s-a încălcat dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C. și art. 47 parag. 2 din Cartă, iar dreptul la un tribunal independent și imparțial este una dintre garanțiile de bază ale dreptului la un proces echitabil. Prin raportare la motivele de bănuială legitimă cu privire la nepărtinirea judecătorilor Curții de A. A. I., o parte dintre aceștia fiind subordonați pe linie politică, înainte de luna decembrie 1989, acest tribunal creează aparența lipsei de neutralitate, fapt ce încalcă exigențele C.i cu privire la dreptul al un proces echitabil.
De altfel, cererea de strămutare a prezentului dosar, întemeiată pe motive de bănuială legitimă, a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dosarul a fost strămutat de la Curtea de A. A. I. la Curtea de A. C., fapt ce întărește bănuiala cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor Curții de A.
A. I. care au pronunțat decizia nr. 2..
Dreptul la un proces echitabil este golit de conținut dacă nu oferă garanții privind executarea hotărârii definitive. Convenția protejează drepturile concrete și efective, nu teoretice și iluzorii. Prin refuzul punerii în aplicare a deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 4., care a generat procesele ulterioare, s-au creat premisele încălcării art. 6 prag. 1 din C.. Ulterior, refuzul de a pune în aplicare sentința civilă nr. 724/C/(...), rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.
2146/(...) pronunțată de Curtea de A. A. I., precum și a deciziilor Curții de A. C. nr. 1. și nr. 9. au dus la încălcarea art. 6 prag. 1 din C., sub aspectul înfrângerii garanției de a cere executarea unei hotărâri obținute.
S-a invocat și dreptul la un recurs efectiv; raportul dintre art. 21 alin. 2 din
Legea nr. 554/2004 și art. 47 parag. 1 din Cartă și art. 13 din C.. Astfel, având în vedere aceste dispoziții, revizuienta consideră că instanța de judecată este chemată să judece cererea de revizuire, să analizeze decizia nr. 2. pronunțată de Curtea de A. A. I., prin prisma dreptului revizuientei la un remediu/recurs efectiv, atât sub aspectul încălcării dreptului la proprietate, cât și sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, drepturi statuate de C. și asimilate și de cartă. În caz contrar, pe lângă încălcarea drepturilor substanțiale sus menționate, revizuientei i se va încălca și dreptul procedural la un recurs efectiv.
Principiul care se desprinde din practica CJUE este acela al obligației statului de a repara în totalitate daunele produse particularilor prin acțiunile sale, fiind inclus aici și beneficiul nerealizat. Singura modalitate prin care principiul european al reparării integrale a prejudiciului produs prin act administrativ este extinderea limitelor răspunderii statului, astfel încât să fie reparată dauna pe care revizuienta a suferit-o în calitate de comerciant/producător, altfel spus, numai acceptarea responsabilității autorității publice pentru beneficiul nerealizat este de natură a acoperi integral prejudiciul pe care l-a suferit.
Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea reține următoarele:
În motivarea cererii de revizuire se arată în esență că decizia nr. 2. din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de A. A. I. în dosarul nr. (...) aduce atingere principiului priorității dreptului comunitar astfel încât, în opinia revizuientei, sunt incidente prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 care permit revizuirea unei hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile pe acest considerent.
Conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. 2, coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român a prevăzut un mijloc procedural, în materia contenciosului administrativ, prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar.
Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne aplicate de instanța și cele comunitare. A. revine în sarcina revizuientei să indice prevederile din legislația internă considerate a fi fost aplicate în mod greșit în decizia atacată și totodată să motiveze în ce măsură acestea contravin ordinii juridice comunitare. În plus în jurisprudență s-a conturat punctul de vedere potrivit căruia revizuirea fundamentată pe prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.
În raport de actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei se constată faptul că prin decizia civilă nr. 2. din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de A. A. I., a cărui revizuire se solicită, instanța de recurs s-a pronunțat irevocabil în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei SC C. S. E. SRL de obligare a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, D. S. și AFP S. la plata beneficiului nerealizat ca urmare a nerestituirii de îndată a unor sume încasate de organele fiscale în baza unor acte de impune desființate pentru motive de nelegalitate de către instanțele de judecată.
Din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat temeinicia demersului reclamantei exclusiv din perspectiva unor norme de drept intern, statuând că singura formă de indemnizare a reclamantei este aceea de a i se recunoaște dreptul la dobânda legală prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală sau la actualizarea sumelor cu rata inflației sau dobânda de referință a BNR pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OG nr. 92/2003.
Lecturând motivele de recurs formulate de ambele părți, se observă că niciuna din părțile litigante nu au evocat norme de drept comunitar în susținerea recursurilor, ci și-au exprimat doar nemulțumirea față de modalitatea de interpretare de către instanța de fond a probatoriului administrat și a unor norme de drept intern aplicabile, respectiv a principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, pe de o parte și a principiului îmbogățirii fără justă cauză, pe de altă parte.
De vreme ce nu au fost evocate norme de drept comunitar în fața instanței de recurs, aceasta nu a antamat chestiuni de drept comunitar în decizia a cărei revizuire se solicită, încălcarea principiului priorității normelor de drept comunitar fiind invocată pentru prima dată în fața instanței de revizuire.
În susținerea acestui demers procesual, revizuienta nu a fost în măsură să indice vreo normă de drept primar sau de drept secundar care să fi fost încălcată prin decizia pronunțată, ci s-a prevalat de încălcarea principiului protecției drepturilor fundamentale recunoscut de jurisprudența CEJ ca făcând parte din principiile generale de drept comunitar. În acest sens a subliniat faptul că decizia a cărei revizuire se solicită aduce atingere art. 6 parag. 1 din C. care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 1 parag. 1 din protocolul nr. 1 la C. și art. 17 parag. 1 din Carta drepturilor fundamentale ale UE care garantează protecția proprietății, art. 16 din Cartă care se referă la libertatea de a desfășura o activitate comercială și art. 47 din Cartă care recunoaște dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil.
Problema care se impune a fi clarificată în cazul de față este aceea de a stabili în ce măsură instanța de revizuire poate să aplice testul respectării drepturilor fundamentale în maniera dorită de revizuientă, în contextul în care nu s-a evocat în mod cumulativ și încălcarea vreunei dispoziții din Tratatul de instituire a UE sau dintr-un regulament, directivă sau decizie.
Cu această problemă a fost confruntată inclusiv Curtea E. de Justiție care în jurisprudența sa a conturat 3 categorii de situații în care standardul european pentru protecția drepturilor fundamentale se impune a fi respectat.
În primul rând, CEJ a hotărât că drepturile fundamentale ale omului trebuie respectate de către instituțiile UE atunci când adoptă acte sau măsuri de drept comunitar. Curtea ajunge la această concluzie în cauzele Hauer și
Internationale Handelsgesellschaft și stabilește că încălcarea drepturilor fundamentale de către o instituție comunitară constituie motiv de anulare a actului comunitar care nesocotește acest principiu.
În cazul de față nu ne aflăm într-o astfel de situație deoarece nu se pune în discuție nelegalitatea unui act emis de vreo instituție comunitară, ci modul de interpretare și aplicare a unor principii de drept comunitar la o situație pur internă.
În al doilea rând, CEJ a stabilit că principiul protecției drepturilor omului se impune și statelor membre atunci când pun în aplicare prevederi ale legislației comunitare. În acest sens s-a decis ca atunci când interpretează și implementează dreptul comunitar, statele membre sunt obligate să acționeze și să legifereze de o manieră care să respecte drepturile prevăzute de C. și celelalte principii de drept comunitar. Din această perspectivă este relevantă Cauza Wachauf în care poziția Curții a fost conturată în sensul că statele membre sunt ținute, atunci când implementează dreptul comunitar de aceleași principii generale și drepturi fundamentale de care este ținută și Comunitatea în acțiunile sale.
Nici această ipoteză nu se regăsește în cazul de față cât timp instanța de recurs nu a fost pusă în situația de a interpreta o normă de drept comunitar sau de a implementa vreo directivă netranspusă în dreptul intern cu ocazia pronunțării deciziei nr. 2. din 27 octombrie 2010.
În al treilea rând, CEJ a decis că etalonul european pentru protecția drepturilor fundamentale trebuie respectat de către statele membre și atunci când adoptă măsuri prin care derogă de la regulile comunitare sau justifică o restricție invocând un interes național. În această privință, Curtea a argumentat că ori de câte ori statele membre încearcă să invoce o excepție de la aplicarea regulilor comunitare acționează tot în domeniul dreptului comunitar și în consecință trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului.
În cazul dedus judecății, instanța de recurs nu a dat eficiență vreunei derogări de la dreptul comunitar atunci când a respins acțiunea reclamantei, ci a evocat norme de drept de intern care, în opinia instanței, nu o îndreptățeau pe reclamantă la recuperarea folosului nerealizat de la organele fiscale împrocesuate. A. nu se poate susține că autoritatea judiciară română avea obligația să respecte standardul european pentru protecția drepturilor fundamentale în virtutea principiului priorității dreptului comunitar invocat în susținerea cererii de revizuire.
Confruntată cu problema de a răspunde la întrebarea dacă statele membre sunt obligate să se conformeze principiilor generale de drept comunitar în situațiile pur interne, respectiv cele care nu au legătură cu dreptul comunitar, Curtea a răspuns în mod negativ. În acest sens sunt relevante concluziile prezentate în cauza Kremzow prin care Curtea a arătat că nu examinează compatibilitatea cu drepturile omului a măsurilor luate de statele membre care nu se încadrează în sfera dreptului comunitar.
În această ipoteză se regăsește și revizuienta din cauza de față. Aceasta a investit instanța de judecată cu o acțiune în despăgubiri care nu presupunea aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare primare sau secundare sau a unei derogări de la principiile de drept comunitar. Prin urmare în zadar încearcă să evoce nesocotirea unor principii de drept comunitar prin intermediul unei căi extraordinare de retractare deoarece aceste principii nu au o aplicabilitate de sine stătătoare, ci doar în corelație cu alte norme de drept comunitar primare sau secundare. Aceste principii prezintă importanță în evaluarea proporționalității măsurii adoptate de autoritățile statale atunci când acționează în domeniul dreptului comunitar în virtutea marjei lor de apreciere, ceea ce nu s-a întâmplat în situația dedusă judecății.
Prin urmare invocarea încălcării dispozițiilor C. și ale Cărții Drepturilor
Fundamentale a UE privitoare la dreptul la o judecată echitabilă și la un recurs efectiv, respectiv a dreptului la proprietate și la libertatea de a desfășura o activitate comercială, în susținerea cererii de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu poate fi primită întrucât cererea astfel formulată nu îndeplinește condițiile impuse de acest text legal.
Astfel, cum s-a reținut anterior, din interpretarea textului legal, rezultă că acest caz de revizuire poate fi invocat doar în situația în care instanța a soluționat cauza cu ignorarea principiului priorității dreptului comunitar care a fost invocat de către parte în fond sau în recurs, ori în speță, revizuenta a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii.
Mai mult decât atât etalonul european pentru protecția drepturilor fundamentale nu se impunea deoarece instanța era sesizată cu o situație pur internă care nu implica interpretarea sau aplicarea unei norme de drept comunitar.
În fapt, Curtea reține că prin cererea de revizuire formulată, partea tinde la o nouă rejudecare a recursului situație inadmisibilă din perspectiva art. 6 alin. (6) din C., cu referire la principiul securității raporturilor juridice, și totodată încearcă să confere instanței naționale competențe ce revin în drept Curții
Europene a Drepturilor Omului.
În consecință, Curtea constată că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României și prin urmare nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de 21 alin (2) din Legea nr. 554/2004 astfel că va respinge cererea de revizuire formulată de S. "C. S. E." S. împotriva deciziei civile nr. 2. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. A. I., pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge cererea de revizuire formulată de S. "C. S. E." S. împotriva deciziei civile nr. 2. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. A. I., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. A. N. S. AL H. M. I. I.
GREFIER A. B.
Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./2 ex.
