Decizia nr. 1743/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1743/2012
Ședința de la 06 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător D. P.
Judecător C. I.
Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr.4250 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al
Tribunalului S., în contradictoriu cu pârâtele intimate D. G. A F. P. A J. S., A. F. P. A M. Z., privind și pe chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării recursului declarat de reclamant, deși prin citația emisă pentru acest termen de judecată i s-a adus la cunoștință obligația de timbrare și lasa cauza in pronuntare pe exceptia de netimbrare .
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr.4250 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S. s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului P. M. M., privind restituirea taxei de poluare, în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. Z.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P. M.
La termenul de judecata din data de (...) Curtea in temeiul art. 20 din Legea 146/1997 a invocat exceptia de netimbrare a prezentului recurs ,exceptie pe care a apreciat-o intemeiata pentru urmatoarele considerente :
Prin citatia primita la data de (...) recurentului i s-a pus in vedere sa achite taxa de timbru de 4 lei si timbru judiciar de 0,30 lei pentru termenul de judecata din data de (...) .
Aceasta taxa nu a fost contestata in conditiile art. 18 alin. 2 din Legea 146/1997 devenind astfel irevocabila si nu a fost achitata pana la inchiderea dezbaterilor din data de 0(...) .
Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Aceeasi sanctiune este prevazuta si de art. 9 din OG 32/1995 in cazul neachitarii timbrului judiciar.
Avind in vedere cele mai sus expuse rezulta ca in speta sunt incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 si art. 9 din OG 32/1995 astfel ca in temeiul acestor texte de lege tribunalul va admite exceptia de netimbrare si va anula recursul declarat in speta ca netimbrat ,mentinind pe cale de consecinta sentinta recurata .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția de netimbrare.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de P. M. M. împotriva sentinței civile nr.4250 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 06 M. 2012.
Red.A.M.M./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: M. K.