Decizia nr. 4874/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4874/2012
Ședința ata de 30 Mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B.
J.ECĂTOR F. T. J.ECĂTOR A. A. M. G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. C. împotriva încheierii din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. AL J. M., având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție și cerere de suspendare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat P. C., în substituirea d-lui avocat L. C., care depune la dosar delegație de substituire, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că de la dosar lipsesc motivele de recurs.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) apărătorul recurentului a formulat o cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reprezentantei recurentului un exemplar al întâmpinării formulată de partea adversă.
Reprezentanta recurentului arată că nu mai susține cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare și depune la dosar motivele de recurs invocând în acest sens dispozițiile OUG 2/2001 și relevă că obiectul recursului îl reprezintă dispozițiile T.ui M. date prin încheierea de ședință din data de (...), apreciate de către recurent a fi total arbitrare în condițiile în care încheierea nu cuprinde motivele pentru care s-au respins cele două excepții de nelegalitate invocate în cursul soluționării recursului.
În acest sens susține pe scurt motivele de recurs, astfel cum au fost depuse la dosarul cauzei, iar în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a recursului invocată în cuprinsul întâmpinării susține că recursului este pe deplin admisibil având în vedere că, raportat la viciile de care este afectată încheierea recurată , nu poate fi acceptată ideea inexistenței unei căi de atac prin care o atare încheiere să fie supusă controlului de legalitate.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 2. din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentul A. C. în contra sentinței civile nr.4876 din (...) a J. B. M., județul M..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.4876/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al J. B. M. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul A. C., în contradictoriu cu intimatul I. de P. al județului M., împotriva procesului verbal seria AP nr 2303476 încheiat la data de 29 noiembrie 2010 de către agent constatator din cadrul intimatului.
În considerentele sentinței se reține că potrivit actului de constatare petentul la data de 21 octombrie 2010 ora 16,00 în localitatea S. a fost depistat conducând autovehiculul cu nr de înmatriculare (...) având asupra sa un nr de
23 inele, două brățări, un colier și șapte ceasuri de mână fără a avea documente de proveniență, bunuri deținute în scopul vânzării sens în care deținea și o balanță electronică și o lupă cu led.
S-a reținut că petentul a săvârșit fapta prevăzută de art 1 lit e) din Legea
12/1990. S-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei conform art 2 lit c) din Legea 12/1990 și s-a dispus confiscarea obiectelor evidențiate în anexa la procesul verbal conform art 4 alin 1 din Legea 12/1990.
Se menționează că raportat la dispozițiile art 13 alin 1 din OG 2/2001 în conformitate cu care aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, se constată că susținerea petentului este neîntemeiată, astfel încât agentul constatator a constatat săvârșirea faptei la data de 21 octombrie 2010, iar actul de constatare a fost încheiat și sancțiunea aplicată la data de (...), prin urmare în termenul legal.
Cu privire la nesemnarea de către un martor asistent a procesului verbal se reține că în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor (art 19 din OG 2/2001). În cazul de față nu se regăsește nici una dintre situațiile prevăzute de art 19 din OG
2/2001. P. a fost prezent la întocmirea procesului verbal și a semnat actul de constatare.
Se reține că potrivit declarației date de petent în fața agenților constatatori acesta avea în mașină „22 de inele din aur alb sau galben, 2 brățări, un colier și un inel Bulgari, 7 ceasuri";. P. a declarat că deține obiectele în scopul vânzării și nu poate prezenta acte de proveniență întrucât o parte din bijuterii le-a achiziționat de la o persoană din București, iar ceasurile de la alte persoane care vând astfel de produse. P. a declarat că bijuteriile urmau să fie vândute cu prețul de 23- 25 euro/gram, iar ceasurile la înțelegere cu clienții.
Prin rezoluția din data de 19 noiembrie 2010 dată de P. de pe lângă
Judecătoria Baia Mare în dosar nr 4466/P/2010 a fost admisă plângerea petentului cu privire la restituirea bunurilor ridicate de organele de poliție la data de (...). Restituirea bunurilor s-a dispus având în vedere că nu s-a dovedit că provin din săvârșirea unei infracțiuni. Cu privire la percheziția autovehiculului condus de petent s-a reținut că agenții de poliție erau îndreptățiți în temeiul art
35 din OUG 195/2002 să efectueze percheziția fără a fi necesară emiterea unei autorizații în condițiile art 100 alin 5 cod procedură penală.
Prima instanță concluzionează că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că petentul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa. Acesta a declarat că bijuteriile și ceasurile erau destinate vânzării, indicând și prețul la care urma să fie făcută vânzarea. În aceste condiții, întrucât obiectele erau destinate unor acte de comerț, petentul era obligat să aibă asupra sa, pe timpul transportului documente cu care să justifice proveniența bunurilor. La întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției petentul a menționat că bunurile erau personale și nu erau destinate vânzării. Această declarație contrazice prima declarație dată de petent în fața agenților constatatori. Coroborând conținutul declarației/mențiunii din procesul verbal cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză se naște prezumția că prima declarație dată de petent în fața organelor de poliție corespunde adevărului și mențiunea din procesul verbal a fost făcută în vederea apărării pentru a fi exonerat de răspundere contravențională.
Prima instanță reține că în situația de față, din faptul existenței alături de bijuterii a lupei cu led și a balanței electronice destinate cântăririi bijuteriilor, se naște și prezumția că obiectele găsite în autovehicul erau destinate efectuării unor acte de comerț, petentul neprobând susținerile potrivit cărora aceste bunuri sunt bunuri personale care aparțin familiei sale.
Î. sentinței a declarat recurs petentul solicitând în principal modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii plângerii și a anulării procesului verbal de contravenție, deoarece nu există un act de sesizare a agentului constatator pentru stabilirea contravenției în temeiul art.30 din OG 2/2001, în subsidiar s-a solicitat casarea sentinței deoarece judecarea cauzei s-a realizat prin încălcarea normelor de procedură prevăzute de dispozițiile art.90 punct.6 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art.24 din Constituția României și art.6 din Convenția E. a D. O., susținându-se că s-a produs o vătămare reală intereselor petentului recurent, prin respingerea plângerii, sentința fiind supusă criticilor prevăzute de dispozițiile art.105 Cod procedură civilă. S-a menționat ca și temei al casării și stabilirea eronată a stării de fapt.
Examinând cererea de recurs și hotărârea recurată sub toate aspectele potrivit dispozițiile art.304 indice 1 Cod procedură civilă instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție atacat s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art.1 lit.e din legea 12/1990 text de lege potrivit căruia constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii.
Recurentul a solicitat modificarea hotărârii recurate pe considerentul că în situația de față, au fost nesocotite dispozițiile art.30 din OG 2/2001, dispoziții potrivit cărora în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanță că ea ar putea constitui contravenție, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluția, ordonanța sau după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenția, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
În acest sens se susține că prin rezoluția pronunțată la data de (...) în dosar nr.4466/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare s-a dispus restituirea bunurilor ridicate la data de (...) de către organele de poliție de la numitul A. C. reținându-se că nu s-a dovedit faptul că acestea au provenit din săvârșirea unei infracțiuni fără ca prin această rezoluție să se ceară constatarea contravenției, situație în care nu există un act de sesizare a agentului constatator pentru stabilirea contravenției reținute în sarcina petentului.
Susținerea recurentului cu privire la faptul că prin rezoluția P. nu s-a dispus întocmirea actului de constatare este nefondată având în vedere că fapta săvârșită de către recurentul-petent nu a fost urmărită ca infracțiune și în consecință nu sunt incidente dispozițiile art.30 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare.
De altfel, din înscrisurile aflate în dosarul primei instanțe (filele 19 și 32) reiese că s-a procedat la oprire în trafic a autoturismului condus de petentul A. C., respectiv a autoturismului Audi A6, cu nr. de înmatriculare (...), în condițiile în care acesta circula în fața autoturismului BMW X5 înmatriculat în Italia, acesta din urmă fiind reclamat ca fiind furat.
Î. măsurii de percheziționare a autoturismului și de reținere a bunurilor ridicate de către organele de poliție, petentul a formulat plângere, aceasta fiind soluționată prin R. din (...).
Examinând cuprinsul procesului verbal de contravenție (fila 7 din dosarul instanței de fond) se constată că acesta respectă cerințele prevăzute de art.19 din
OG 2/2001 situație în care, cu privire la nesemnarea de către un martor asistent a actului de constatare contestat, instanța de fond în mod corect s-a pronunțat în sensul că doar în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, ori recurentul- petent a fost de față la întocmirea actului de constatare și a semnat actul de constatare.
Referitor la susținerile recurentului în sensul că acesta ar fi invocat prescripția executării sancțiunii și nu excepția prescripției aplicării sancțiunii, excepție analizată de prima instanță, din cuprinsul plângerii reiese faptul că petentul a susținut că procesul verbal de contravenție a fost încheiat tardiv, respectiv cu depășirea termenului de o lună iar la data de (...) dată la care a fost dezbătută cauza pe fond reprezentantul petentului a susținut că procesul verbal de contravenție a fost încheiat la circa 40 de zile de la data controlului și confiscarea bunurilor, ceea ce înseamnă că s-a invocat excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, excepție analizată corect de prima instanță.
În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii, excepție invocată în recurs reține că potrivit dispozițiilor art.14 din OG 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, în situația de petentul a fost de față la încheierea procesului verbal de contravenție sens în care i s-a înmânat o copie de pe acesta, dispozițiile art.26 alin.3 și art.27 din OG 2/2001 reglementând obligativitatea comunicării procesului verbal de contravenție în termen de o lună de la data încheierii, prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliu doar pentru contravenient care nu a fost prezent la încheierea procesului verbal de contravenție sau deși prezent a refuzat semnarea acestuia, ceea ce nu este cazul în situația de față.
Referitor la faptul că în cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a menționat că plângerea se depune la unitatea din care face parte agentul constatator, reține că această împrejurare nu este de natură a cauza un prejudiciu care să nu poată fi înlăturat altfel decât prin anularea procesului verbal, în condițiile în care plângerea petentului a fost analizată, chiar dacă a fost înregistrată direct la instanță, în mod implicit instanța având în vedere tocmai faptul că dispozițiile art.32 alin.1 din OG 2/2001 au fost declarate neconstituționale prin D. nr.953/2006.
În ceea ce privește starea de fapt reținută de prima instanță, reține că aceasta a fost stabilită în mod riguros prin raportare la probațiunea existentă la dosar, sens în care a fost avută în vedere declarația inițială a petentului potrivit căreia bunurile identificate erau deținute în scopul vânzării,acestea au fost achiziționate de la o persoană din București și de la alte persoane care vând astfel de produse, că bijuteriile urmau să fie vândute cu prețul de 23-25 euro/gram iar ceasurile la înțelegere cu clienții. Pe de altă parte reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că prezumția potrivit căreia obiectele găsite la recurentul-petent erau destinate efectuării unor acte de comerț se naște și din prezența alături de bijuterii a lupei cu led și a balanței electronice destinate cântăririi bijuteriilor,petentul neprobând susținerile potrivit cărora bijuteriile sunt bunuri personale care aparțin familiei sale.
Cu privire la solicitarea recurentului de a casa sentința, motivat de faptul că judecata în fața primei instanțe s-a realizat prin încălcarea normelor de procedură prevăzute de dispozițiile art.90 pct.6, raportat la dispozițiile art.24 din Constituția României și art.6 din Convenția E. a D. O., reține că la termenul de judecată din (...) petentul a fost reprezentat de avocat iar la termenul din (...) petentul a fost prezent în fața instanței fiind și asistat de apărătorul ales, a beneficiat de asistență juridică, neîngrădindu-i-se astfel dreptul la apărare.
Pentru considerentele sus menționate și în absența vreunui motiv de casare sau modificare a hotărârii aceasta a fost menținută ca legală și temeinică iar recursul a fost respins potrivit dispozitivului.
Î. acestei hotărâri a formulat recurs și cerere de suspendare reclamantul A.
C. solicitând admiterea recursului ca si fondat, temeinic si legal, iar in consecinta:
PE CALE PRINCIPALA:
Sa se dispună constatarea nulitatii hotararii atacate, deoarece aceasta a fost pronuntata prin incalcarea dispozitiilor art. 261 punct 5 C. proc. Civ., nu cuprinde motivele pe care se sprijina, nu este argumentata, in consecinta in baza dispozitiilor art. 304 punct 5 C. Proc. Civ. sa se dispună casarea hotararii atacate cu consecinta rejudecarii de catre aceeasi instanta;
PE CALE SUBSIDIARA: sa se dispună, in cazul in care argumentul nulitatii hotararii nu va fi gasit suficient, casarea hotararii atacate deoarece a fost pronuntata cu incalcarea normelor de competenta materiala, tributara fiind dispozitiilor art 304 punct 3 C. Proc. Civ., deoarece recurentul a sesizat instanta cu cerere de constatare a nelegalitatii unui cuprins de act normativ, iar nu in ultimul rand, a insusi procesului verbal de contraventie atacat, ori subliniază ca regimul juridic al competentei materiale pentru solutionarea acestor exceptii este diferit, instanta respingand exceptia ca inadmisibila, in intregul motivarii sale, desi a subliniat ca se impune analiza a doua exceptii de nelegalitate defalcat. Ca atare, se solicită casarea hotararii si trimiterea cauzei pentru pronuntarea separate asupra fiecarei cereri de sesizare pentru competenta solutionare a exceptiei de nelegalitate, cu indrumarul disjungerii analizarii cererii pentru fiecare exceptie de nelegalitate in parte, avand regim de competenta materială diferit.
Cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinare, intimatul IPJ M. a invocat excepția inadmisibilității recursului, în baza prev. art. 377 alin. 2 pct. 4 și 5 C.pr.civ.
Analizând recursul și cererea de suspendare prin excepției invocate de către intimat, Curtea constată următoarele:
Obiectul recursului soluționat de către Tribunalul Maramureș prin decizia atacată îl constituie sentința civilă nr. 4. a J. B. M., prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul A. C. împotriva unui proces verbal de contravenție întocmit în baza prevederilor Legii nr. 12/1990 și a OG nr. 2/2001.
În cadrul recursului, petentul a invocat, prin înscrisul care conține dezvoltarea motivelor de recurs, excepția de nelegalitate a prev. art. 16,31, 36 din
O.G. nr. 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, precum și a, procesului verbal de contravenție atacat prin plângerea ce a fost respinsă de către prima instanță (f. 29-30, dosar recurs).
Prin încheierea ședinței publice din (...) (f. 31,32), s-a menționat că s-a dat cuvântul părților în susținerea, respectiv combaterea excepției de nelegalitate, fiind consemnat faptul că reprezentanta recurentului a făcut referire doar la incidentul care viza OG nr. 2/2001, după care instanța a procedat la respingerea ei ca inadmisibilă, cu motivarea conform căreia este vorba despre un act normativ cu putere de lege, iar nu despre un act administrativ.
După pronunțarea deciziei prin care calea de atac a reclamantului a fost respins, acesta a promovat prezentul recurs, care vizează, conform precizărilor și motivelor depuse la acest termen, încheierea de ședință din data de (...), solicitându-se casarea ei, cu consecința anulării și a deciziei, precum și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea de a fi puse în discuție cele două excepții, în mod separat, tribunalul nefiind competent să se pronunțe asupra incidentului care vizează OG nr. 2/2001, impunându-se, din această perspectivă, disjungerea acestui petit și sesizarea instanței competente material.
În motivare s-a mai relevat, pe lângă aspectele care vizează necompetența, faptul că dispoziția de respingere a excepției nu este motivată, fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Fiind pusă în discuția părților excepția de inadmisibilitate a prezentului recurs, invocată de către intimat, reprezentanta recurentului a solicitat respingerea ei, având în vedere că, raportat la viciile de care este afectată încheierea recurată , nu poate fi acceptată ideea inexistenței unei căi de atac prin care o atare încheiere să fie supusă controlului de legalitate.
Curtea urmează a admite excepția de inadmisibilitate și a respinge, ca atare, demersul petentului, cu luarea în considerare a prev. art. 4 alin. 1 din lCA, conform cărora încheierea prin care se respinge cererea de sesizare a instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate poate fi atacată odată cu fondul.
Or, în lipsa unor circumstanțieri legale, care să vizeze gradul instanței în fața căreia s-a invocat excepția, caracterul hotărârii de fond pronunțate în cauză, respectiv dacă este vorba despre o hotărâre dată în primă instanță, în apel sau în recurs, sau motivele de nelegalitate ce ar putea fi invocate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare sau excepția în sine, inclusiv un eventual minus petita, susținerea unor atare diferențieri este lipsită de orice suport legal.
Ca atare, dat fiind faptul că excepțiile au fost invocate în cursul soluționării recursului, încheierea de ședință atacată are același regim juridic cu decizia finală pronunțată în cauză, astfel încât orice încercare de a repune în discuție, în cadrul unei căi de atac de reformare, legalitatea ei, este neavenită.
În acest sens, în cauză sunt incidente prev. art. 299, art. 377 alin. 2, pct. 4
C.pr.civ., art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, încheierea de ședință atacată nefiind susceptibilă de recurare, dobândind caracterul și efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat.
Din această perspectivă, este relevantă și analiza jurisprudenței Curții
Constituționale în cauzele în care s-au invocat excepții de neconstituționalitate ale unor reglementări procedurale, prin care se instituie norme speciale de soluționare a căilor de atac, fiind o constantă statuarea conform căreia astfel de dispoziții nu sunt discriminatorii, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celeritatii soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Asa fiind, cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, Curtea a constatat, cu titlu de principiu, că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplica tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este intemeiata.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, republicată, Curtea face, cu titlu de principiu, trimitere la D. P. nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.
T., s-a subliniat incidenta prev. art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia "Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege", precum și a art. 129, care prevede ca
"I. hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", texte care atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competentei și procedurii de judecata, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.
Mergând mai departe cu raționamentul, s-a relevat că astfel de norme procedurale, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul inlaturarii oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
S-a mai constatat, de asemenea, ca reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislatiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrand numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fata unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. T. Curtea E. a D. O., prin hotărârea pronunțată în cazul "Golder impotriva Regatului Unit", 1975, a statuat ca: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
Apreciind ca aceste considerente sunt pe deplin incidente si in cauza de fata, urmare a admiterii exceptiei, recursul si cererea de suspendare se vor respinge ca inadmisibile, luandu-se act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata din partea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția de inadmisibilitate.
Respinge ca inadmisibil recursul și cererea de suspendare declarate de recurentul A. C. împotriva deciziei civile nr. 2. din (...), pronunțată în dosarul nr.
(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
J..recurs: A.S., M.H., M.Pavel
J..fond: A. R. A.
