Decizia nr. 18/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 18/2012
Ședința { F. publică} de la 15 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamanta H. N., împotriva deciziei civile nr. 3., pronunțată de Curtea de A. C., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 317 și urm., 320 C. Pr. Civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prezenta contestație este timbrată, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...) s-a depus întâmpinare la dosar.
La data de (...), contestatoarea a depus note de ședință.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 3753 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a respins recursul declarat de reclamanta H. N. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului M..
S-a admis recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului M., pe care a modificat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală L. 9. reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată în temeiul Legii 9. nu se asimilează noțiunii de contribuție profesională obligatorie.
Contribuțiile avocaților la fondul de pensii facultativ nu se substituie obligației de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din OUG 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, această categorie profesională beneficiază de un sistem unic propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale gestionat de C. de A. a A. din România.
Contribuția individuală obligatorie a avocatului la fondul sistemului de asigurări sociale al avocaților se determină prin raportare la venitul brut lunar realizat din profesie.
Această taxă intră în categoria contribuțiilor profesionale obligatorii a căror deductibilitate se realizează în limita prevăzută de art.48 alin.5 lit.n din Codul fiscal. Totodată, asigurarea voluntară de sănătate complementară sau suplimentară este menită să asigure, să acopere riscurile individuale în situații speciale și/sau pe lângă serviciile oferite de asigurările sociale de sănătate.
Trebuie remarcat însă că, potrivit legii, încheierea unei asigurări voluntare de sănătate, nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, prevederile art.208 din L. 9. consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine
și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente.
Prin urmare, împrejurarea că reclamanta, care este avocat, plătește contribuția la C. de asigurări a avocaților, nu o scutește de plata contribuției reglementate de L. 9..
Curtea a reținut că din această perspectivă, prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor art.256, 208, 215, 257, 259 din L. 9..
Nu au fost însă validate acele statuări ale instanței referitoare la caracterul neexigibil al majorărilor de întârziere și penalităților.
Reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile.
Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG 9. și art.215 din L. 9., iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prev.art.83 alin.4 din OG 92/2002.
Chiar dacă reclamanta nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din L. 9.. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în M. O. atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a cestuia.
Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Prin urmare, nu se poate admite că reclamanta ar putea fi ținută numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Inconsecvența primei instanțe în alcătuirea silogismului judiciar este evidentă. Pe de-o parte, prima instanță consideră că adagiul nemo censetur legem ignorare reprezintă o prezumție irefragabilă de cunoaștere a legii în ceea ce privește obligația de plată a contribuției, iar pe de altă parte, înlătură obligația de plată a accesoriilor datoriei principale pe temeiul erorii de drept.
Tribunalul a susținut că realitatea la care se raportează eroarea este una juridică, eroarea privind înțelesul și sensul reglementării.
Or, nu se poate admite că nu exista posibilitatea ca eroarea de drept să funcționeze cu privire la înțelesul și sensul reglementării în ceea ce privește datoria principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, dar, în același timp, să se admită că, în privința exigibilității acestei creanțe ar exista o asemenea divergență între convingere și realitate încât aceasta să îndeplinească rolul de mobil în justificarea „erorii"; în care reclamanta s-ar fi aflat cu privire la accesorii.
Atâta timp cât reclamanta nu putea invoca necunoașterea legii, falsa reprezentare asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, ea nu avea posibilitatea de a se prevala de eroarea de drept și anume de falsa reprezentare a realității în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor care însoțesc obligația principală.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. . obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/(...), 1011/(...)).
Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Prin urmare, tribunalul a reținut în mod corect că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea contractului.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din L. 9. se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din L. 9., Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 9..
Pentru aceste motive în baza art.312 C.proc.civ instanța a respins recursul declarat de reclamanta H. N. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului M. și a admis recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 2. pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului M., pe care a modificat-o în sensul că a respins în întregime acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare H. N. solicitând admiterea prezentei contestații, cu anularea hotărârii atacate, iar în rejudecarea pricinii să se admită recursul contestatoarei, în sensul admiterii în tot a acțiunii de fond.
În motivarea cererii, a arătat că instanța de recurs, în speță Curtea de A.
C. a respins recursul contestatoarei și a admis recursul intimatei recurente cu încălcarea celor două principii fundamentale ce guvernează dreptului civil, respectiv nerespectarea dreptului la apărare și încălcarea flagrantă a principiului contradictorialității în procesul civil.
Prin nereluarea dezbaterilor, consideră că au fost ignorate și nerespectate prevederile art.317 C.proc.civ.,astfel că contestatoarea nu a beneficiat de un proces echitabil ca și garantie prevede art.6 din CEDO, care cuprinde ca și componenta principiul egalitătii armelor, care implica dreptul si obligatia de a oferi fiecărei părti posibilitate a de a-si prezenta cauza în cadrul unei dezbateri contradictorii si în condiții care să nu o plaseze în dezavantaj net față de adversarul său din proces ( acest principiu cuprinde posibilitatea de a combate argumentele invocate de partea adversa cu respectarea principiului contradictorialitatii) .
Din dosarul a cărui decizie solicită a fi anulata contestatoarea s-a prezentat în fața Curții de A. C. ,la termenul din (...), însă din motive independente de voința sa,respectiv condițiile improprii de drum ( S.-M. - C.- Napoca),cât și dificultate a găsirii parcăriilor pe raza municpiului C.- Napoca,prezența sa În sala de judecată s-a situat În jurul orelor 9,15 - 9,30 h.
Solicitând apelul în cauză, i s-a comunicat faptul că recursurile au fost deja luate motiv pentru care a solicitat redeschiderea dezbaterilor și astfel posibilitatea de a-și sustine pozitia procesuală.
Deși, solicitarea contestatoarei a fost argumentată și susținută prin imposibilitatea de ordin obiectiv de a fi prezentă în sala de judecată la ora menționată în citație, instanța de recurs i-a ignorat solicitarea, periclitându-i dreptul la apărare.
Cu toate că,decizia de impunere emisă de CAS M., pe lângă motivele dezvoltate în cuprinsul motivelor de recurs comporta și alte discutii, pe marginea altor aspecte de nulitate ce vizează forma si continutul prezentarii acesteia.
Mai mult decat atat, apreciază ca instanta de recurs nu a analizat toate probele existente la dosarul cauzei, respectiv adresa nr. 4069/(...) emisa de CAS
M. și a tabelului anexa a acestuia si potrivit carora contestatoarei i se confirma tocmai de intimată, lipsa calitatii de asigurat.
Or, raportat a data emiterii acesteia ((...)) cât și pretențiile obiect al deciziei de impunere se poate observa ca suma pretinsa de catre CAS M. vizeaza perioada (...) - (...), ignorându-se astfel adresa sus amintită.
Prin urmare,raportat la adresa sus amintită.era lesne de observat conduita abuzivă a intimatei, conduită în detrimentul oamenilor de rând prin ignorarea propriului act, intimata CAS M. calculând "presupusa" creanta fiscală și pentru perioade anterioare legii.
Decizia de impunere din oficiu, contestatată de contestatoare prezinta date privind presupusa creanta fiscală pe exercitiu fiscal anual pe perioada
2005 - 2010.
Ori,în eventualitatea reținerii unui debit în sarcina contestatoarei, consideră că potrivit adresei mai sus amintite și raportat la data emiterii ei,suma obiect al decizia de impunere trebuia să vizeze un debit doar până la data emiterii (...) - (...) ȘI NU suma cuprinsă și calculată pe perioada (...) - (...).
Asa fiind este evidentă încălcarea fragrantă a Constitutiei României din
2003 care la art. 15 alin. 2 precizeaza imperativ ca legea dispune numai pentru viitor.
Apoi, actiunea intimatei reprezinta un abuz de putere in serviciul contra intereselor persoanelor fizice prin care fără niciun preaviz și retroactiv emiterii deciziei de impunere trece pe lista cu persoane neasigurate a subsemnatei incălcând cu premeditare disp, arte 213 alin. 1 lit a și b și alin. 2 lit. h din L. 9. privind reforma în domeniul sănătății.
Prin urmare, decizia de impunere atacată este lovita de nulitate deoarece nu cuprinde datele de identificare corecte ale contribuabilului, fiind nelegală din perspectiva faptului că dreptul de creanta fiscală și obligatia fiscală corelativă se naște in momentul in care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care o genereaza, ca atare, nu poate viza o perioada anterioara intrucat legea nu retroactivează în conditiile in care potrivit art. 91 alin. 2 C. pr. fiscală termenul de prescriptie a dreptului incepea sa curga de la data de 01 ianuarie a anului urmator aceluia în care s-a născut creanța fiscală, situatie in care, prin actiunea intreprinsa de CAS M. aceasta a dat dovada de exces de putere și drept vatamat așa cum le defineste L. 554/2004, respectiv arte 1 alin. 1 lit. m și n.
In spetă, incidenta prevăzută de art. 43 și 46 din OG nr. 9. fiind mai mult decât evidentă.
În acest sens ,împunându-se analizarea formei si continutului deciziei de impunere emisa de CAS M., care a stabilit în sarcina contestatoarei suma de
7.165, 82 lei, identificand-o cu CNP or, contestatoarea in calitate de persoana fizica autorizata in perioada in discutie a realizat venituri din activitati independente identificandu-se cu CIF.
Așa fiind, actul administrativ pretins fiscal nu cuprinde toate elementele impuse de disp, arte 43 din OG 9., respectiv denumirea legală și completă a debitorului.
Prin compararea datelor de identificare cu cele inscrise in decizia de impunere rezulta fară dubiu ca intimata CAS M. a realizat o confuzie a subiectului de drept "atributul de identificare a contestatoarei nu este CNP-ul ci este CIF-ul.
Toate acestea duc la concluzia conform careia persoana fizica automată, ca fictiune a dreptului este un subiect de drept distinct cu drepturi și obligatii proprii, un patrimoniu de afectatiune, destinat garantarii executarii debitelor acumulate ca urmare a desfasurarii activitatii sale conform obiectului sau de activitate fiind exclusa confuziunea acestuia cu gajul general al creditorilor personali ai persoanei fizice.
Ca atare, contestatoarea persoana fizica nu datorează in nume propriu contributia la F., decizia de impune re atacata fiind lovita de nulitate utilizarea de catre intimata a CNP pentru identificarea unui agent economic fiind nelegală și lipsita de orice temei.
Identificarea gresita a contribuabilului echivaleaza cu lipsa elementelor de identificare a subiectului de drept care datoreaza sumele impuse.
Incidenta prev. art. 46 din OG 9. poate fi retinuta nu numai atunci cand lipsesc cu desavarsire elementele de identificare ale contribuabilului ci și atunci cand acestea sunt indicate eronat, intr-o manieră care duce la concluzia ca persoana care a fost obligata la plata sumelor din actul de impunere nu este cea care le datoreaza fiind realizata din acest punct de vedere o grava confuzie.
Instanta de recurs in mod cu totul nejustificat retine ca decizia de impunere din oficiu emisa de intimata CAS este valabilă și cu temei întrucât incidenta art. 286 și 288 din L. 9. aceasta avea obligatia sa analizeze si sa se pronunte și asupra continutului și legalitatii actului administrativ si fiscal care, așa cum a mai aratat este criticat si sub aspectele arătate in arte 4.1 și 46 din OG 92/200.1.
Dispozițiile art. 46 din OG 9. stipulând fara echivoc că lipsa unuia dintre elementele actului administrativ și fiscal atrage nulitatea acestuia. Astfel că utilizarea de catre intimata a CNP pentru identificarea unui agent economic este abuziva, nelegală și lipsita de orice temei.
În acest sens solicită a observa că decizia de impunere nu are completat pct. 3 din cuprins privind date privind sediul activitatii sau locul de desfășurare efectivă a activitatii principale, precizare esentială necesară pentru stabilirea veniturilor realizate pe raza judetului M..
Așadar și prin urmare, dacă i s-ar fi dat posibilitatea sustinerii recursului
și a aspectelor relatate mai sus,consideră că soarta pricinii era una pertinentă și în concordanță cu prev. de art. 6 din CEDO.
Față de considerentele de fapt și de drept,dezvoltate mai sus, solicită să se admită contestația să se anuleze decizia atacată ,iar în rejudecarea pricinii să se admită și recursul contestatoarei, în sensul admiterii în tot a acțiunii de fond. în probațiune solicită acvirarea dos. (...) al Tribunalului M..
În sprijinul celor relatate mai sus anexează alăturat: decizia nr. 3., încheierea civilă din (...),decizia de impunere din oficiu nr. 4205/111/(...),copia codului de înregistrare fiscală și adresa nr. 4069/(...) emisa de CAS M. cu tabelul anexa.
În apărare, intimata C. DE A. DE S. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă și nefondată - fila 24.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate,
Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare fiind deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute la art. 317 C. (contestația în anulare generală grefată pe considerente de necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 C. (contestație în anulare specială ce vizează greșeli materiale sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).
Contestația în anulare nu poate fi deci primită atunci când prin intermediul acesteia se aduc critici vizând greșita apreciere a probelor sau greșita aplicare a legii, acestea fiind motive exclusiv de reformare a hotărârii compatibile exclusiv cu recursul și nu cu contestația în anulare.
Curtea observă că din conținutul memoriului ce cuprinde motivele expuse de contestatoare, aceasta aduce critici incompatibile cu calea de ataca extraordinară a contestației în anulare.
Astfel, deși aceasta invocă, formal, dispozițiile art. 317 Cod procedură civilă, în fapt nemulțumirea sa este legată de faptul că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil ca și garanție prevăzută de dispozițiile art. 6 din CEDO, în condițiile în care instanța de recurs i-a încălcat dreptul la apărare, prin refuzul de a redeschide dezbaterile care s-au desfășurat în absența ei.
Or, așa cum s-a menționat anterior, dispozițiile legale invocate de contestatoarea privesc considerente de necompetență și vicii vizând procedura de citare și nicidecum o eventuală încălcare a dreptului la apărare în sensul arătat de contestatoare.
Pe lângă acesta, Curtea observă că în speță s-au invocat și alte aspecte care, în opinia contestatoarei reprezintă greșeli de judecată, aspecte care însă nu se încadrează în motivele strict și limitativ prevăzute de art. 317-318 C.
Așa fiind, contestația în anulare nu poate fi transformată într-un nou recurs care să permită astfel reformarea hotărârii, sens în care în temeiul art. 320 C. Curtea o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge contestația în anulare declarată de H. N., împotriva deciziei civile nr. 3753/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...).
Jud.recurs: G.A.N., S.Al H., M.I.I. Jud.fond: Ștefan Szaitz
