Decizia nr. 1812/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1812/2012
Ședința din data de 07 M. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 4320 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul O. V. , având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimatul- reclamant prin avocat I. L.-F., în baza împuternicirii avocațiale din (...), aflată la fila 18 din dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din
Constituție, art. 20 din Legea nr.554/2004 și dispozițiile L. nr. 95/2006, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4320 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, menținerea în integralitate hotărârii instanței de fond și obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Solicită a fi respinsă ca netemeinică motivarea recursului, dat fiind faptul că apărările diferă de cele evocate la fondul cauzei, invocându-se aspecte care nu au fost puse în discuția părților la judecata în fond a pricinii.
Apreciază că prima instanță în mod corect a soluționat problema juridică statuând că în lipsa unui contract de asigurare încheiat între părți nu se naște un raport juridic și drept urmare nu pot exista drepturi și obligații corelative în sarcina celor două părți.
Decizia de impunere este vădit nelegală și nu poate naște obligații de plată în sarcina intimatului-reclamant .
Relevant ca argument în acest context este art. 208 al. 3 lit. a din Legea nr.
95/2006 care prevede posibilitatea asiguratului de a opta pentru o anumită casă de asigurări. D. s-ar accepta punctul de vedere al recurent potrivit căruia nu este necesar un contract între cele două părți, ar însemna că dreptul de opțiune al asiguratului este eludat
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauză în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4320 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. V., în contradictoriu cu C. de A. de S. C. și în consecință au fost anulate deciziile nr.30985 din (...), obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de plată nedatorată și suma de 1039,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamantul nu are calitatea menționată de prevederile L. nr.95/2006 art.257 alin.1, art.209 alin.1 și 2 și respectiv nu are obligația plății contribuției la F. P. prevederilor art.208 alin.3 lit.a din Legea nr. 95/2006 asiguratul poate să-și aleagă liber casa de asigurări, nefiind obligată să se asigure la o anumită casă de asigurări.
În speță, apărarea formulată de pârâtă în sensul încheierii de către angajator în numele reclamantului a unui contract de asigurare este lipsită de suport probator iar pentru ca acest contract să fie opozabil reclamantului și să producă efecte juridice, se impunea comunicarea acestuia pentru ca acesta personal să-și exercite dreptul de opțiune în conformitate cu dispozițiile legale menționate.
Prin probatoriul administrat in cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi depus vreo declarație la sediul pârâtei pe baza căreia aceasta să poată stabili obligațiile de plată către F. și nici a existenței unui raport juridic contractual între cele două părți, în sensul încheierii unui contract de asigurare care să genereze drepturile și obligațiile care decurg din acestea, motiv pentru care obligarea la plata sumelor menționate în deciziile de impunere atacate cu titlu de contribuție este nelegală.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta susținând că hotărârea a fost dată cu necercetarea temeiurilor invocate prin întâmpinare respectiv art.257 alin.2 lit.b și alin.3, art.208 alin.3, art.215 alin.3, art.259 alin.7 lit.b din Legea nr.95/2006, norme în contextul cărora în cazul în care se realizează venituri persoana autorizată are obligația plății contribuției. În plus se arată că reținerea instanței cu privire la obligație în condițiile lipsei contractului de asigurare este eronată întrucât emiterea deciziilor pentru stabilirea obligațiilor nu este condiționată de incheierea unui act. Dimpotrivă în conformitate cu art.,211 al L. nr.95/2006 sunt asigurați toți cetățenii cu domiciliul în țară, iar în această calitate se încheie contractul de asigurare, or intimatul nu și-a respectat nici o obligație. Pe de altă parte potrivit prevederilor art.208 alin.3 lit.e al L. nr.95/2006 participarea la plata contribuției de asigurări solciale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este obligatorie nefiind condiționată de încheierea contractului de asigurare.
Acest fapt se deduce cu ușurință din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care la art.2 pct.19 definesc noțiunea de contribuție fiind prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații.
Art.209 alin1 și 2 din Legea nr.95/2006 invocat de instanța fondului în motivarea sentinței, se referă la modul de constituire și utilizare a Fondului Național unic de A. de S. , iar împrejurarea că legiuitorul a folosit noțiunea de contribuție suportată de asigurați, nu este determinată în stabilirea categoriilor de persoane care au sau nu obligația plății contribuției. Posibilitatea de a fi sau nu asigurat nu a fost lăsată de legiuitor la latitudinea persoanei, ci este reglementată expres atât prin intermediul art.208 alin.3 lit.e al legii cât și art.215 alin.3 și art.259 alin.7 lit.b deja amintite.
De asemenea sunt prevăzute expres în lege atât categoriile de persoane care sunt asigurate fără plata contribuției sau cu plata contribuției din alte surse cât și categoriile de persoane pentru care asigurarea de sănătate este facultativă.
Astfel la art.214 alin.2 al legii se dispune: asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane care nu se încadrează în prev. alin.1: a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în R. b) cetățenii străini și apatrizii care se află temporar în țară, fără a solicita viza de lungă ședere; c) cetățenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în țară. Intimatul însă nu se află în nici una din aceste situații.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că nu a fost încheiat niciodată un contract și in lipsa contractului nu se poate dobândi calitate de asigurat și nici nu se pot stabili obligații în sarcina persoanei respective.
D. s-ar accepta punctul de vedere exprimat de recurentă ar însemna să se stabilească obligații și drepturi în sarcina unei persoane din partea altei persoane fără un raport juridic între ele ceea ce este un non sens juridic.
Prevederile art.208 alin.3 lit.a din Legea nr.95/2006 sunt clare în acest sens.
Analizând recursul declarat Curtea reține că este întemeiat pentru următoarele:
OUG nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin art.8 alin.1 O. virarii contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe baza de contract individual de munca sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
(2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate sa depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin fata de fond și dovada plății contribuțiilor.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplica și persoanelor care exercita profesii liberale sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități independente.
Ulterior Legea nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări de sănătate. O. virării potrivit actului normativ arătat revine și persoanelor fizice care exercită profesii liberare sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente (art.215). În acest caz contribuția lunară se stabilește sub forma unei cote care se aplică asupra veniturilor realizate.
Din conținutul actelor normative arătate reiese că persoanele care exercită profesii liberare respectiv persoanele autorizate să desfășoare activități independente au obligația să depună declarații privind obligațiile la F. și a plății contribuției aferente veniturilor independent de încheierea unui contract.
Intimatul face parte din categoria persoanelor ce desfășoară activitate independentă context în care în mod corect recurenta prin actele contestate a reținut incidența art.51 din OUG nr.150/2002 a dispozițiilor L. nr.95/2006, ale
OG nr.92/2003 respectiv plata contribuției către fondul unic al asigurărilor de sănătate.
Corecte sunt și reținerile autorității recurente în privința accesoriilor. În materia fiscală accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform C.ui de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de C. fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă incunostintarea Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Intimatul reclamant a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din Legea nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile L. ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate chiar dacă intimatul nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările de sănătate ar fi avut obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Ca atare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. O. de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare A. nu se poate reține că intimatul ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.
Prin urmare în mod greșit a reținut prima instanță nu s-ar datora contribuția statuată prin deciziile contestate. Se reține în legătură cu contribuția că intimatul nu ar avea calitatea de asigurat întrucât nu a încheiat un contract. Susținerea nu poate fi reținută calitatea de asigurat se dobândește în condițiile L.
- a plății contribuției nu în virtutea unui contract.
A. față de cele arătate în temeiul art.312 C.pr.civ., coroborat cu art.20 din
Legea nr.554/2004 și dispozițiile OUG nr.150/2002, L. nr.95/2006, OG nr.92/2003 Curtea va admite recursul și va modifica hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Admite recursul declarat de C. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr.
4320 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul O. V.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. M. B.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...) J.fond.G. G.
