Decizia nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 2/2012

Ședința a 05 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 502 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul intimat N. C.-D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 502 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. C.-D., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T., iar aceasta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2.375 lei, reprezentând taxa de poluare precum și dobânda legală aferentă calculată de la data plății (...) și până la restituirea integrală, respingându-se cererea de acordare a dobânzii fiscale.

S-a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU

M. și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei A. F. P. T. suma de

2.375 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății (...) și până la restituirea integrală.

A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.139,3 lei reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar chemata în garanția a fost obligată la aceeași sumă în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat din Spania - țară membră a U.E., autoturismul marca Opel, tip Astra-F-CC//Astra, categoria auto M1, norma de poluare E2, serie șasiu WOL000059S5323863, nr. de omologare A., an fabricație 1995, serie carte auto H855234.

Pentru înmatricularea autoturismului în România reclamantul a achitat suma de 2375 lei, cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS5 nr.

5990352.

Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.50/2008 în forma modificată prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009.

La data de (...) reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă, nu există temei legal de restituire a acestei taxe.

Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificată a OUG nr.

50/2008, prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009, cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că, în cauza de față, sunt încălcate dispozițiile art.90 din Tratatul de instituire a C. E. (actualmente art.110 TFUE), în acest sens pronunțându-se și CJUE prin D. din data de (...) în cauza nr.C-402/09.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei A. F. P. C.-N. suma de 2.375 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății (...) și până la restituirea integrală.

În tem.art.274 cod pr.civ., instanța a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.139,3 lei reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în temeiul art.274 cod pr.civ., chemata în garanție A. F. pentru M. a fost obligată la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1139,3 lei reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta A. F. P. A M. T. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.139,3 lei.

În motivare recursului, pârâta a arătat că este nejustificată obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu are nicio culpă procesuală, făcând doar aplicarea textelor legale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a proceda la restituirea imediată a taxei solicitate.

Pe de altă parte, pârâta apreciază că este nejustificat de mare cuantumul onorariului avocațial acordat, iar față de valoarea cererii și munca efectivă prestată de avocat, instanța de fond avea posibilitateA, în conformitate cu art. 274 alin. 3 C.pr.civ., să cenzureze aceste cheltuieli. Mai mult, se impunea reducerea onorariului avocatului raportat la munca efectivă prestată în cauză și la faptul că cererile de chemare în judecată pentru restituirea taxei auto au ajuns să aibă o formă standard.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată invocat de pârâta autoritatea fiscală este parțial fondat, existând culpă procesuală, dedusă din încălcarea, de către autoritățile fiscale, a obligației de loialitate comunitară, ea nefiind raportată la legislația în vigoare la momentul plății taxei, ci la poziția adoptată de către recurentă în fața instanței de fond.

Cu toate acestea, în considerarea dispozițiilor art. 274 al. 3 c.pr.civ., Curtea va constata că onorariul de avocat în sumă de 1.100 lei în fond este nejustificat de mare în raport de valoarea cauzei de 2.375 lei (reprezentând 50% din valoarea pricinii) și de munca depusă de către apărătorul ales, cauza având doar doua termene de judecată, dintre care reprezentantul reclamantului a fost prezent la unul singur, văzând și împrejurarea că în materia taxelor de poluare, jurisprudența este unanimă în a dispune restituirea lor, neexistând, drept urmare, aspecte de o complexitate deosebită, care să presupună o muncă de documentare laborioasă, astfel ca in baza textului de lege sus indicat va diminua cuantumul acestor cheltuieli de judecată, de la suma de 1100 lei, cât a fost acordată cu titlu de onorariu avocațial, la cuantumul de 200 lei.

Acesta a fost apreciat ca fiind echitabil, din perspectiva ambelor părți implicate și proporțional cu valoarea obiectului cauzei și cu complexitatea acesteia.

In consecința in temeiul prevederilor art. 20 din Legea 554/2004 corob. cu art. 3041, art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul, va modifica parțial sentința recurata în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de 239,3 lei, cu includerea taxei de timbru și a timbrului judiciar, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 502 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o modifică în parte, în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta la suma de 239,3 lei.

Menține restul dispozițiile sentinței atacate.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 5 octombrie 2012.

Red.M.B./ 10.2012. Dact.H.C./3 ex. Jud.fond A.-F. D..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal