Decizia nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 2/2012

Ședința de la 19 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R.

Judecător M. S.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1.730 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

C., în contradictoriu cu reclamanta C. A. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatei C. A.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1.730 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a admis acțiunea formulata de reclamanta C. A., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M.C.-N.

S-a admis cererea de chemare in garanție, iar pârâta a fost obligată sa restituie reclamantei suma de 2181 lei cu dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de (...) si pana la achitarea efectiva.

A fost obligată chemata in garanție A. F. pentru M. sa plătească paratei suma de 2181 lei cu titlu de taxa de poluare si dobanda legala calculata la aceasta suma începând cu data de (...) si pana la achitarea efectiva.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. A. împotriva pârâtei A. F. pentru M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost obligată pârâta sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 1069,3 lei, iar chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1069,3 lei cu același titlu

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Peugeot, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OG nr.5., o taxă de poluare în cuantum de 2181 lei la A. F. P. a mun.C.- N. în data de (...).

La data de (...), reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.5..

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.

5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041

C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.

Pârâta consideră că sentința este nelegală și datorită faptului ca s-a admis acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că reclamanta nu contestă modul de calcul a taxei pe poluare, iar în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 5., taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

În privința cheltuielilor de judecată, se mai menționează că nu are nicio culpă procesuală, iar cuantumul acestora este nejustificat de mare raportat la valoarea obiectului litigiului, motiv pentru care solicită reducerea onorariului de avocat la care a fost obligată.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

T. a reținut corect calitatea procesuală pasivă a pârâtei recurente având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită. Pârâta

A. F. P. își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză din faptul încasării taxei.

Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de

7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie

2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.

F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)

C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâta și chemata în garanție au fost obligate de către prima instanță, de la suma de 1069,3 lei la suma de 539,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate .

PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1.730 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că reduce la suma de 539,3 lei cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta și chemata în garanție au fost obligate de către prima instanță.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 19 noiembrie 2012.

Red.S.L.R./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C.A.C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal