Decizia nr. 2065/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ Nr. 2065/2012
Ședința data de 14 M. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR D. M.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. N. AL P. SI V. P. L. împotriva încheierii nr. 4812 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui Maramureș, în contradictoriu cu pârâta P. O. D., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) diminuare salar 25 %.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105,
106, 109 din L. nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4812 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui Maramureș a fost respinsă acțiunea promovată de S. N. al P. și V. P. L. în contradictoriu cu P. orașului D.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin decizia nr.872 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a constatat că L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este constituțională, reținând că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului și că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu
25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit
(reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
In ce privește susținerile reclamantului conform cărora reducerea unilaterală a salariului brut cu 25% în temeiul disp.art. 1 din L. 1. încalcă prev.art. 1 din P.tocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru că nu oferă salariaților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, rupându-se în defavoarea salariaților justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, instanța consideră că sunt nefondate.
Potrivit art. 1 P.tocolul nr.1 „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor";.
În privința drepturilor salariale, CEDO face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas c.Croației din 20 mai 2010 par.58).
Față de jurisprudența evocată, instanța reține că CEDO nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum.
Restrângerea drepturilor reclamantului de a primi salariul integral a fost prevăzută de lege, pentru o perioadă de 6 luni.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C. nu are caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea Europeană, statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându-se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
In primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului, căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
In speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. 1. și recunoscut de Curtea Constituțională în D. nr. 872 și 874 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în principal în sensul acordării drepturilor salariale reprezentând contravaloarea diminuării cu 25% a cuantumului brut al salariilor lunare de încadrare inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale precum și alte drepturi pentru perioada (...) - (...) iar în subsidiar constatarea dreptului la restituirea sumelor astfel cum au fost reduse pe perioada de aplicare a L. nr.1..
În susținerea celor solicitate se arată că instanța a dat o interpretare greșită textelor invocate prin demersul inițiat precum și jurisprudența CEDO. A. se arată s-a adus atingere substanței dreptului de proprietate al reclamantului care în opinia instanței europene încalcă art.1 din P.tocolul nr.1. Pentru cercetarea nesocotii prevederilor art.1 al primului P.tocol adițional la C. coroborat cu art.14 din acestea se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt pentru a se putea decela „in concreto";.
- dacă partea reclamantă deține un „bun"; existent;
- dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului;
- dacă ingerința îndeplinește condițiile: (3.1) legalității; (3.2) a existenței unui scop legitim (sau de unitate publică) în acord perfect cu interesul general; (3.3) a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; (3.4) a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului si cerintele interesului general al societatii; (3.5) a nediscriminarii.
Ori, in ceea ce ii priveste pe reclamanti, a existat o grava si flagranta violare a dispozitiilor art 1 din P.tocolul nr. 1 coroborat cu cele ale art 14 din C. Cedo, sub multiple aspecte, fapt care se impune prin forta evidentei.
Deci, instanta trebuie sa dea eficacitate dispozitiilor internationale in momentul in care normele interne incalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, continand dispozitii mai putin favorabile decat acestea din urma. A., judecatorii sunt obligati sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internationala mai favorabila.
P.cedand astfel, instantele de judecata nu fac altceva decat sa respecte dispozitiile art.20 din Constitutia R.iei, precum si pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Privarea de proprietate impune astfel cum s-a dispus prin diminuarea prevazuta de L. 1. trebuie corelata cu obligarea statului de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevazut de art.1 din P.tocolul nr.1.
Imposibilitatea de a obtine fie si o despagubire partiala, dar adecvata in cadrul privarii de ., constituie o rupere a echilibrului intre necesitatea protectiei dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.
In aceste conditii, intrucat legea 1. nu prevede direct o modalitate de despagubire pentru dreptul de proprietate incalcat, cu atata mai mult in prezent se impune recunoasterea dreptului reclamantilor de valorificare a dreptului cuvenit, avand in vedere ca perioada avuta in vedere de 1. a exipirat, circumstantele exceptionale aduse ca argumentatie in preambulul legii modificandu-se.
De altfel, chiar art. 1 din lege prevede ca diminuarea vizeaza cuantumul brut al salariilor stabilite in conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, ceea ce inseamana ca prevederile legii cadru nu sunt modificate sau abrogate, asa cum de altfel sunt abrogate alte dispozitii legale prin textul legii 1..
In aceste conditii nu se poate sustine ca efectele legii 330/2009 sunt anulate pentru o perioada de timp. A. ca diminuarea reprezinta, in esenta, doar o suspendare a prevederilor normative cu privire la cuantumul salarilor.
Prin reducerea drepturilor salariale s-au incalca si prevederile art. 4. din
CARTA SOCIALA EUROPEANA "Toți lucratorii au dreptul la o salarizare echitabila, care sa le asigure lor, precum și familiilor lor, un nivel de trai satisfacator;"semnata de R. la 15 mai 1997 și a ratificata la 7 mai 1999 prin L. nr. 74 din 4 mai 1999, publicata în "Monitorul Oficial" nr. 193 din 4 mai 1999.
De asemenea, mai multe act normative bancare, fiscale (cod procedura fiscala), codul de procedura civila, instituie un maxim de indatorare bancara, respectiv de executare silita prin poprire, astfel incat sa nu afecteze nivelul minim trai. Prin reducerea tuturor veniturilor, fara reducerea proportionala a retinerilor/datoriilor (prin reesalonare) este afectat chiar acest nivel minim de trai, incalcand, in mod evident art. 4 din Carta Sociala Europeana.
Prin D. nr. 1655 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, În special, ale art. 1 din lege, Curtea C. nu contrazice decizia anterioara prin care retine caracterul de temporalitate a masurii de reducere a salariilor si celorlalte drepturi conform legii nr. 1. si recunoaste faptul ca pe perioada cat drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 inseamna ca, in continuare, exista o restrangere a exercitiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca si corolar al dreptului la munca. A., in acceptiunea C. Constituitionale si prevederile legii nr. 285/2010 sunt constitutionale in conditiile indeplinirii, in mod cumulativ, a cerintelor expres prevazute de art. 53 din Constitutie.
Or, restrangerea temporara a acordarii drepturilor nu echivaleaza cu neacordarea drepturilor, ci amanarea la plata a acestora.
In cazul legii nr. 1., termenul pentru care a constituit o masura temporara, recunoscuta ca fiind constitutionala este (...), astfel cum termenul pentru legea nr. 285/2010 este (...). In consecinta, drepturile restranse prin legea nr. 1. sunt exigibile de la data de (...).
Deasemena, instanta este indrituita sa examineze C. pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv juristprudenta C. Europene a Drepturilor Omului in acest domeniu. "
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca un sistem bazat pe suprematia C. si a juristprudentei aferente acesteia asupra dreptului national, este apt sa asigure buna functionare a mecanismului de aparare implementat de
C. si de protocoalele sale aditionale.
În ceea ce privește constarea existenței dreptului la restituirea sumelor astfel cum au fost reduse pe perioada de aplicare a L. nr.1. s-a arătat că măsura de reducere este legală atâta timp cât sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art.53 din Constituție, aceasta având caracter temporar și neafectând dreptul fundamental la salariu și la muncă. Deși dreptul la salariu este un drept de creanță potrivit jurisprudenței CEDO sub aspectul ocrotirii lor , li se aplică reguli de la dreptul de proprietate drept pentru care nu pot fi restrânse și nerestituibile la data la care încetează măsura care a determinat reducerea temporară a acestora.Cu privire la acest capăt de cerere instanța a omis să o analizeze și să se pronunțe cu privire la existența dreptului la restituirea acestor sume.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv instanța a fost investită cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cu consecința obligării autorității reclamante la plata diferenței de 25% inclusiv a sporurilor, indemnizațiilor și alte drepturi pentru perioada (...) -(...) precum și constatarea dreptului de restituire a sumelor astfel cum au fost reduse pe perioada de aplicare a L. nr.1..
În motivare s-a susținut în esență că prin L. nr.1. s-a realizat o sustragere a dreptului la muncă fiind afectată o componentă esențială a acestui drept salarial. A. au arătat la fel ca și prin recurs că salariul ca o componentă a dreptului la muncă reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de muncă; că măsura diminuării salariului cu 25% încalcă vădit dispozițiile codului muncii, și respectiv noțiunea de bun așa cum este statuat prin protocolul 1 și în jurisprudența CEDO.
Se observă din demersurile inițiate că reclamanții respectiv recurenții se consideră vătămați prin dispozițiile L. nr.1.. Actul normativ prin dispozițiile art.1 prevede următoarele: Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
Raportat la aceste prevederi legale, nu poate fi reținută apărarea conform căreia reducerea nu ar fi putut opera decât urmare a emiterii unui act administrativ, de către ordonatorul de credite, din moment ce ele sunt extrem de clare și previzibile, existența unui act privind modificarea raporturilor de serviciu nereprezentând decât o simplă formalitate.
În plus, din moment ce instanța a recunoscut reclamanților dreptul de se adresa direct cu acțiune în justiție și de a contesta, pe fond, măsura reducerii, nu se poate susține că aceștia ar fi fost prejudiciați în mod efectiv, prin modul în care angajatorul a înțeles să o pună în practică.
De altfel, nu se poate susține cu temei că nu ar fi posibilă o modificare a salariului funcționarilor publici, în temeiul unui act normativ care îndeplinește cerințele de calitate a legii, din moment ce principiul legalității și al recunoașterii, în favoarea acestei categorii socio-profesionale, numai a drepturilor de natură salarială acordate prin lege, își găsește pe deplin incidența.
Cu referire la alegațiile conform cărora L. nr.1. ar încălca prevederile C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, se constată că reducerea salariului reclamanților cu un procent de 25%, pentru o perioadă determinată, nu reprezintă o ingerință ce să aibă ca efect privarea acestora de bunul lor, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. l din P.tocolul nr.1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.
Potrivit jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din P.tocolul adițional la C., poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul C. Europene a Drepturilor Omului; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară C. numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000).
Or, în cauza de față, se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este luată pe o perioadă determinată, până la data de 31 decembrie 2010 și este justificată de salvarea securității naționale, concept constituțional definit prin art. 1 din L. nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. Potrivit acestei definiții, un element esențial al securității/siguranței naționale îl constituie starea de echilibru și de stabilitate economică.
În plus, este de remarcat că dispozițiile legale criticate vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului (la muncă, la pensie sau la șomaj), din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa.
Totodată, potrivit jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câștigat: "C. nu conferă dreptul de a continua să încasezi un salariu într-un cuantum determinat" (Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva
Finlandei (nr. 63235/00, Marea Cameră, hotărârea din 19 aprilie 2007, par. 94).
M. de restrângere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. M. propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă R.. Totodată, se arată că, în absența acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanțare necesare supraviețuirii sale ca stat de drept și democratic. L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil, nediscriminatoriu și motivat în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului de la S.
Soluția legislativă cuprinsă în art.1 din L. nr.1. a fost determinată, așadar, de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a G. S. națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componenta socială si economică. Nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii "securitate națională", ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. Situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de
"cauză de utilitate publică".
În acest context, se pot face trimiteri punctuale la jurisprudența relevantă a
C. în privința dreptului statului de a diminua, prin lege, salariile personalului bugetar, care a relevat că "bunul", în sensul C., este creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie.
Este de subliniat că jurisprudența împotriva României (Cauza M.u contra
României; Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza Aurelia P.a contra României,
Hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești și nu vizează situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului funcționarilor publici. Dacă în cazurile privind neexecutări ale unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească - în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existenței "bunului" este mult mai puțin clar.
În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești, pe viitor, un salariu intr-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par. 58).
S-a mai statuat în sensul în care „O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din P.tocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, par. 94).
De asemenea, în Hotărarea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare ... ." (par. 23).
Ca atare, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
(Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
De altfel, într-o hotărâre relativ recentă - Aizupurua Ortiz c. Spaniei-, pierderea unei pensii complementare a fost analizată de către Curte din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor, situația reducerii pensiilor sau salariilor nefiind încadrată în categoria "privării de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al P.tocolului nr. 1.
Trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Putem aprecia că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Așadar, s-ar putea lua în discuție o încălcare a art. 1 din P.tocolul adițional numai în măsura în care angajatul din sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson contra Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas contra Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie
(Kjartan Asmundsson c. Islandei, citată mai sus, par. 39).
În concluzie, trebuie valorificată jurisprudenta C. Europene a Drepturilor
Omului in materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum.
De altfel, aceste aspecte au fost dezvoltate și de către Curtea
Constituțională, prin D. nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 433/(...), prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, iar dispozițiile art. 9 sunt neconstituționale.
Deși reclamanții nu critică L. nr.1. pentru neconstituționalitate, instanța nu poate face abstracție de argumentele C. C.
Motivând soluția adoptată, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a observat, de asemenea, că reducerea de 25% este aplicată in mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Curtea a reținut totodată că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, fiind respectate condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție.
Drept consecință, validarea pretențiilor formulate de către reclamanți ar fi de natură nu numai să contrazică liniile directoare dezvoltate în jurisprudența CEDO și cea a instanței de contencios constituțional, dar ar însemna și o nesocotire a Deciziei CCR nr. 838 din 27 mai 2009, care s-a pronunțat în sensul în care numai legiuitorul - respectiv puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestor drepturi; instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative.
În concluzie, instanța conchide în sensul în care măsura de constrângere bugetară instituită a fost determinată de situația economică gravă care poate pune în pericol stabilitatea economică și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională, situație care a impus adoptarea unor reglementări speciale, dar cu aplicabilitate limitată în timp. Prin urmare față de cele arătate susținerile recurentei se vădesc ca nefondate atât în ceea ce privește obligația acordării drepturilor salariale cât și a constatării existenței dreptului de restituire.
Ca atare, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2004, art. 312 alin. 1
C.pr.civ., urmează ca recursul reclamanților să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S. N. AL P. SI V. P. L. împotriva sentinței civile nr. 4812 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui Maramureș pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
P.nunțată în ședința publică din 14 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. B. F. T. D. M.
G. D. C.
Red.F.T.-/S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.M. pavel
