Decizia nr. 2071/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2071/2012
Ședința din data de 14 M. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta A. N. PENTRU R. P. împotriva sentinței civile nr. 4503 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul C. T., având ca obiect - refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședința , se prezintă intimatul-reclamant C. T., identificat cu CI seria KX nr. 5., lipsind recurenta-pârâtă
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) a depus o cerere de strigare a cauzei după ora 1000.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Intimatul învederează instanței că nu mai susține cererea de strigare a cauzei la după ora 1000, întrucât este prezent în instanță. De asemenea arată că a comunicat întâmpinarea și părții adverse, așa cum rezultă din copia confirmării de primire aflată la fila 23 din dosar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din
Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004, dispozițiile L. nr. 2. și art. 3 pct. 3
C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4503 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj ca nefondat, fără obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare.
Se susține că în acțiunea promovată în anul 2010, care a format obiectul dosarului nr. (...) al C. de A. C., prin precizarea de acțiune formulată pentru termenul din data de (...) (fila 31 din dosarul menționat), în sensul că s-a solicitat să se constate calitatea de refugiat și să se execute hotărârea nr. 83/(...), precizare de acțiune care a fost comunicată recurentei-pârâte din prezentul dosar, fără ca aceasta să formuleze vreo apărare în acest sens.
Curtea de A. C. a pronunțat o hotărâre prin care a admis în parte acțiunea formulată împotriva A. N. PENTRU R. P., a admis excepția lipsei calității de act administrativ a adresei 3823/(...) respingând acest capăt de cerere și a obligat pârâta să recunoască calitatea de refugiat stabilită prin hotărârea nr. 83/(...) a Comisiei de aplicare a L. 2. de pe lângă Prefectura Cluj și sa execute această hotărâre prin plata dreptului. Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, fără ca motivele de recurs să cuprindă vreo critică cu privire la pretențiile care au fost admise de instanță ci se întemeiază pe teoria actului administrativ, deși capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea integrală a adresei nr.
3823/2009 a fost respins ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de act administrativ.
În judecarea recursului Înalta Curte de Casație și Justiție a casat hotărârea pronunțată de Curtea de A. C. sub aspectul necompetenței materiale și a stabilit competența în favoarea T.ui C.. La termenul de judecată din data de (...) pârâta a depus întâmpinare prin care reia aceleași apărări evocate în fața C. de A. C. și în fața instanței de recurs, cu privire la calitatea de act administrativ.
Având în vedere că pârâta nu a înțeles să formuleze apărări cu privire la precizarea de acțiune formulată cu ocazia judecării cauzei de către Curtea de A. C., apreciază că pârâta a achiesat tacit la pretențiile formulate prin precizarea de acțiune.
Cu privire la fondul cauzei se relevă că ultima rată în cuantum de 60 000 lei trebuia achitată de către pârâta A. în anul 2010, obligație care nu a fost achitată pe considerentul lipsei fondurilor și a numărului mare de dosare, deși în motivele de recurs, la pagina 3 se arată că Serviciului pentru aplicarea L. nr. 2. i- au fost alocate, în anul 2009 suma de 20.398.425,80 lei iar în anul 2010 suma de 38849328,80 lei.
Susține că în urma unor știri apărute în mass-media s-a constatat că A. N. pentru R. P. nu a respectat ordinea soluționării dosarelor la momentul la care a efectuat plățile.
Deși recurenta invocă practica CEDO în privința termenului rezonabil intimatul-reclamant solicită a nu fi luată în considerare în condițiile în care de la data la care recurenta-pârâtă trebuia să achite ultima tranșă au trecut mai bine de doi ani.
În susținerea apărărilor intimatul-reclamant invocă H. CEDO prin care aceasta a somat Statul Român ca până la data de (...) să soluționeze problema restituirii proprietăților.
Având în vedere aceste considerente apreciază că instanța de fond a pronunțată o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părțile prezente, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4503 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru R. P. și în consecință:
A fost obligată pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat stabilită prin H. nr. 83/(...) a Comisiei de aplicare a L. nr.2. de pe lângă Prefectura Cluj și să execute această hotărâre efectuând reclamantului plata dreptului, respectiv a sumei de 101.852,89 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin H. nr.83/(...) (f.8-10) s-a aprobat cererea înregistrată la I. P. J. C. sub nr. 29712/(...) a reclamantului prin care a solicitat acordarea măsurătorilor reparatorii stabilite de L. nr. 2. pentru imobilele deținute împreună cu părinții săi, defuncții C. I. și C. Odochia în satul S., U. în sensul acordării despăgubirilor în sumă totală de 101.852,89 lei, stabilite în baza raporturilor tehnice de evaluare întocmite de comisiile tehnice.
H. nr. 83/(...) fiind definitivă prin neatacare, reclamantul în conformitate cu prevederile art. 18 din Normele de aplicare ale L. nr. 2. s-a adresat pârâtei cu cererea înregistrată sub nr. 3828/(...), cerere la care au anexat și documentația prevăzută de aceste dispoziții legale.
Pârâta prin adresa nr.3828/(...) (f.3-4) i-a comunicat să completeze documentația cu dovada refugiului iar în situația în care sunt incidente prevederile art.2 al.4 și 5 din HG nr.1120 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea L. nr.2. să probeze că s-au efectuat diligențele necesare.
Actul de la fila 17 atestă că reclamantul a transmis lămuririle solicitate de pârâtă în data de (...) și înregistrată sub nr.10209/2009.
Așa fiind, obiectul juridic dedus judecății în concret îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani in cuantum de 101.852,89 lei cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr.8. emisă de I. P. J. C.
- C. județeană de aplicare a L. nr.2..
Conform prev. art. 18 din H. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea L. nr. 2. pârâta este cea care dispune plata despăgubirilor pe baza documentelor prezentate iar compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutiv, astfel : 40 % în primul an și 60 % în anul următor dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Pârâta nu a făcut dovada însă că ar fi acordat prima tranșă așa cum prevăd dispozițiile legale menționate, pentru ca reclamanții să poate beneficia în cea de- a doua tranșă de actualizarea diferenței neacordate cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către I. N. de S., față de luna decembrie a anului anterior, în conformitate cu prev. art. 18 pct. 5 lit. c și pct. 6.
Potrivit prevederilor art. 10 pct. 2 din L. nr. 2. „despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la data comunicării hotărârii comisiei județene ori a municipiului B., după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se va face și în rate, în maximum doi ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. 1";.
Având în vedere că hotărârea prin care au fost stabilite în favoarea reclamantului măsurile reparatorii conferite și stabilite de L. nr. 2. este definitivă prin neatacare, iar de la data comunicării a trecut mai mult de un an și pârâta nu și-a onorat obligația statuată prin această hotărâre, respectiv plata despăgubirilor acordate în favoarea reclamantului în maxim doi ani, tribunalul în baza art. 8 din L. nr. 2., art. 17 din Normele metodologice de aplicare ale L. nr. 2. a dispus admiterea acțiunii acestuia conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. PENTRU R. P., solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că:
Instanța și-a motivat sentința considerând că hotărârea prin care au fost stabilite în favoarea reclamantului măsurile reparatorii conferite și stabilite prin L. nr. 2. este definitivă prin neatacare, iar de la data comunicării a trecut mai mult de un an și pârâta nu și-a onorat obligația statuată prin această hotărâre, respectiv plata despăgubirilor acordate în favoarea reclamantului în maxim doi ani.
Față de speța dedusă judecății, învederează că, conform art. 18 alin. (5) din H.G.nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea L. nr.2., "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B. pentru aplicarea L. nr.29012003, a Serviciului pentru aplicarea L. nr.29012003, ( .. .) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
….c) eșalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește
100.001 Iei.".
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Face precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat A. N. pentru R. proprietăților, sunt acordate în baza mai multor acte normative, respectiv a L. nr. 9., a L. nr. 2. si a L. nr. 2..
Înțelege, totodată, să aducă în discuție art. 41 din Carta E. a D.
Fundamentale și interpretarea Recomandării Rec/C.M.2007/7, unde se stabilește că, "având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția E. asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanta europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză. se aplică, prin analogie, situatiei în care se regăsește pârâta) nu angajează responsabilitatea internatională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea E. a D. O. prin H. P. în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări adresate A. care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de fată parte.
Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de
68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri În numerar intr-un număr de mai puțin de 4.000 de dosare. "
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea E. a D. O., privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a pârâtei.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea E. ca urmare a procedurii Hotărârii P. pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina A. o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.
În apărare, reclamantul intimat C. T. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată - fila 10.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.(...) pe rolul C. de A. C., reclamantul C. T. a chemat în judecată pârâta A. N. pentru R. P., solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea actului 3828/(...), obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiat atât a sa cât și a părinților săi și să execute H.
83/(...), cu cheltuieli de judecată.
Prin înscrisul de la fila 31, reclamantul și-a precizat acțiunea, învederând instanței că solicită pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: recunoașterea calității de refugiat in conformitate cu prev. L. nr.2. și a Normelor metodologice de aplicare a legii; obligarea pârâtei să execute H. nr.83/(...).
Prin sentința civilă nr.113/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al C. de A. C., s- a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, s-a admis excepția lipsei calității de act administrativ a adresei nr.3823/(...), fiind respins acest capăt de cerere. T., pârâta a fost obligată să recunoască reclamantului calitatea de refugiat stabilită prin H. nr.83/(...) a Comisiei de aplicare a L. nr.2. de pe lângă Prefectura Cluj și să execute această hotărâre, efectuând reclamantului plata dreptului.
Prin Decizia nr.5151/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al Înaltei Curți de C. și
Justiție s-a admis recursul declarat de A. N. pentru R. P. împotriva sentinței civile nr.113/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al C. de A. C., care a fost casată și s- a trimis cauza spre competentă soluționare T.ui C. - Secția contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.(...), fiind pronunțată sentința ce face obiectul prezentului recurs, prin care tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat stabilită prin H. nr. 83/(...) a Comisiei de aplicare a L. nr.2. de pe lângă Prefectura Cluj și să execute această hotărâre efectuând reclamantului plata dreptului, respectiv a sumei de 101.852,89 lei.
În fapt, se reține că prin H. nr.83/(...) (f.8-10, dosar fond) s-a aprobat cererea înregistrată la I. P. J. C. sub nr. 29712/(...) a reclamantului prin care s-a solicitat acordarea măsurătorilor reparatorii stabilite de L. nr. 2. pentru imobilele deținute împreună cu părinții săi, defuncții C. I. și C. Odochia în satul S., U. în sensul acordării despăgubirilor în sumă totală de 101.852,89 lei, stabilite în baza raporturilor tehnice de evaluare întocmite de comisiile tehnice.
H. nr. 83/(...) fiind definitivă prin neatacare, reclamantul în conformitate cu prevederile art. 18 din Normele de aplicare ale L. nr. 2. s-a adresat pârâtei cu cererea înregistrată sub nr. 3828/(...), cerere la care au anexat și documentația prevăzută de aceste dispoziții legale, solicitând plata sumei stabilite cu titlu de despăgubiri.
Pârâta prin adresa nr.3828/(...), i-a comunicat să completeze documentația cu dovada refugiului iar în situația în care sunt incidente prevederile art.2 al.4 și
5 din HG nr.1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea L. nr.2., să probeze că s-au efectuat diligențele necesare.
Așa cum corect a reținut prima instanță, înscrisul de la fila 17 din dosar atestă că reclamantul a transmis lămuririle solicitate de pârâtă în data de (...), înregistrate sub nr.10209/2009.
Așa fiind, tribunalul a constatat că obiectul juridic dedus judecății în concret îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani in cuantum de
101.852,89 lei cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr.8. emisă de I. P. J. C. - C. județeană de aplicare a L. nr.2., asupra căruia s-a pronunțat, conform celor mai sus arătate.
O primă observație pe care o consideră necesară Curtea este legată de împrejurarea că recursul declarat de pârâtă nu se referă la contestarea calității reclamantului de beneficiar al L. nr. 2., din moment ce toate apărările expuse vizează imposibilitatea, apreciată obiectivă, de a realiza efectiv plata sumei pentru care s-a emis hotărârea nr. 8., acestea fiind, ca atare, și limitele în care se va pronunța instanța de control judiciar.
Recursul pârâtei se fundamentează, în esență, pe prev. art. art. 18 alin. (5) din HG 1120/2006, relevându-se că nu au fost virate, în contul A., sumele necesare plății despăgubirilor tuturor persoanelor îndreptățite, existând astfel un impediment de ordin legal și altul de ordin financiar, chiar practica CEDO fiind în sensul în care astfel de circumstanțe excepționale justifică întârzierea în executarea obligațiilor stabilite în sarcina unei autorități publice.
Curtea constată că recursul declarat nu este întemeiat, iar pentru a dispune astfel, a luat în considerare, în primul rând, împrejurarea că demersul reclamantului se întemeiază pe prev. art. 10 alin. 2 din L. nr. 2., conform cărora:
"(2) Despagubirile sau compensatiile banesti vor fi acordate beneficiarilor in termen de un an de la comunicarea hotararii comisiei judetene ori a municipiului B., dupa caz, sau a hotararii prevazute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face si in rate, in maximum 2 ani, în functie de disponibilitatile banesti ale directiilor prevazute la art. 11 alin. (1).";
Este adevărat că HG nr. 1120/2006, pentru aprobarea normelor metodologice privind punerea în aplicare a prevederilor acestui act normativ a fost emisă în baza prev. art. 13 din lege, însă Curtea consideră că este necesar să se raporteze, cu prioritate, la prevederile actului originar, care dispun în sensul în care termenul maximal de plată a despăgubirilor este cel de 2 ani. În aprecierea C., formularea acestui text legal este imperativă în sensul în care acest termen maxim nu este condiționat și de existența disponibilităților bănești, acestea căpătând relevanță numai din perspectiva posibilității de a eșalona plata despăgubirilor, dacă se constată că sumele existente nu sunt suficiente și numai în interiorul celor doi ani.
Cu toate acestea, pârâta invocă cele stipulate prin textul art. 18 alin. (5) din
HG 1120/2006, conform cărora: "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B. pentru aplicarea L. nr.2., a Serviciului pentru aplicarea L. nr.290 /2003, ( ... ) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește
100.001 lei."
Ca atare, pârâta nu poate opune cu succes reclamantului excepția de prematuritate, invocată implicit, pe considerentul că dreptul alegat de acesta este prevăzut de o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor și că această lege prevede un termen de plată ce curge de la data disponibilităților financiare, cererile de plată soluționându-se nu numai în funcție de data înregistrării lor, ci fiind condiționate, în primul rând, de existența acestor disponibilități.
Invocarea existenței acestui termen de plată nu poate paraliza dreptul reclamantului de a cere verificarea în concret a manierei în care legea este respectată de autoritatea publică și dacă nu cumva aceasta, pentru diferite rațiuni, invocă imposibilitatea efectuării plății.
În esență, se reține că petentul s-a adresat instanței pentru a obține protecția judiciară în sensul constatării refuzului nejustificat al pârâtei de a proceda la soluționarea cererii lui și al amendării acestui refuz, prin soluția legală consacrată conform dispozițiilor L. nr. 554/2004, iar verificarea legalității conduitei administrației în tratarea cererii particularului nu poate fi paralizată de prematuritate, de vreme ce legea nu prescrie nici un obstacol legal și procedural în acest sens.
A da preeminență normelor de aplicare, care prevăd un termen de plată ce curge de la un moment greu cuantificabil și care schimbă însăși esența tezei inițiale a textului art. 10 alin. 2 din lege (în principal, data disponibilităților financiare) înseamnă a recunoaște autorității publice o marjă exorbitantă de apreciere, de vreme ce legea nu prevede elemente concrete, certe și verificabile ale curgerii termenului de plată.
Mai mult, prin recursul declarat, A. nu a contestat faptul că cererea de plată a reclamantului a fost depusă în urmă cu mai mult de doi ani, astfel încât Curtea consideră că acesta este pe deplin îndreptățit a solicita admiterea acțiunii, neputând fi reținute apărările conform cărora termenul prevăzut de lege în acest sens începe să curgă de la data existenței disponibilităților financiare.
Interpretarea pârâtei dă naștere arbitrariului, în condițiile în care Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea hotărârii nr. 8. a Comisiei Județene C. pentru aplicarea L. 2., nerevocată și neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art.1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al C., care nu era revocabil și care dă dreptul acestuia de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.
În acest sens, relevantă este și hotărârea dată în cauza Ramadhi și alți cinci împotriva Albaniei, Curtea statuând în sensul în care „indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități administrative, aceasta trebuie pusă în aplicare, conform legilor interne și a C..";
Or, în condițiile în care prin acest act s-au acordat reclamantului măsuri reparatorii, iar acesta a formulat cererea de plată, în cursul anului 2009, refuzul plății constituie o încălcare a prevederilor mai sus arătate.
O astfel de abordare este cu atât mai pertinentă cu cât legiuitorul a prevăzut că termenul de 2 ani pentru plata efectivă a despăgubirilor începe să curgă de la data comunicării hotărârii comisiei, astfel încât A., prin refuzul de a da curs cererii reclamantului, prelungește în mod nejustificat și arbitrar acest termen, situație care este inacceptabilă din perspectiva art. 6 parag. 1 din C. și a dreptului acestuia de a se bucura de atributele dreptului de proprietate rezultând din hotărârea mai sus arătată.
Chiar dacă s-ar aprecia că normele metodologice au fost emise în litera și spiritul L. nr. 2., reclamantul relevă că o astfel de modalitate de interpretare, precum și termenele și condițiile impuse sunt incompatibile cu următoarele prevederi, solicitând aplicarea, cu prioritate, a acestora, prin obligarea pârâtei la plata sumei ce face obiectul cererii:
- art. 6 din Convenția pentru Apărarea D. O. și a Libertăților
Fundamentale, ratificată prin L. nr. 3., referitoare la dreptul la un proces echitabil, conform căruia „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.";…
- art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al C., referitor la protecția proprietății, care statuează următoarele: „1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.";
În esență, se relevă că aplicarea art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, în sensul susținut de către pârâtă, aduce atingere dreptului petentului de a-i fi soluționată cererea de acordarea a măsurilor reparatorii într-un termen rezonabil, precum și dreptului de proprietate asupra unui bun, respectiv cel recunoscut prin hotărârea nr. 8..
Conform art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile convenției, acestea din urmă au prioritate.
De altfel, în cauza Dumitru P.escu împotriva României, Curtea E. a D. O. a arătat că un asemenea sistem „bazat pe prioritatea C. și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de C. și de protocoalele sale adiționale.";
S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință „obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator.";
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența C. Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție „de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și miza procesului pentru cei interesați"; (cauza S.C. Concept LTD S.R.L. și Manole împotriva României).
În același context, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept, de durată a procedurii, cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2003, prin depunerea cererii pentru acordarea drepturilor prevăzute de L. nr. 2..
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamantul ar fi condiționat și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 9-10 ani, sau chiar mai mare, este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că în privința încălcării dreptului de proprietate al reclamantului, instanța a reținut anterior faptul că hotărârea nr. 8. reprezintă un bun, urmând a fi analizată doar compatibilitatea condiționărilor invocate de către pârâtă cu prev. art. 1 din
Protocolul adițional nr. 1 al C..
După cum s-a statuat în cauza Brumărescu împotriva României, lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să respecte criteriul de proporționalitate.
Pârâta A. a relevat instanței faptul că termenul de 2 ani este prevăzut de lege și el a fost instituit în considerarea unui interes public, date fiind numeroasele cereri de restituire formulate de foștii proprietari și lipsa disponibilităților financiare, astfel încât nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului.
Deși instanța nu contestă faptul că acest termen este instituit prin lege, nu este mai puțin adevărat că reclamantul a așteptat împlinirea lui, fiind discutabil în ce măsură, în acest context, considerentele de natură financiară îi pot fi opuse, în condițiile în care Curtea E. s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi și alți cinci împotriva Albaniei).
În consecință, se apreciază că un termen absolut incert, care s-ar adăuga la cel maxim de 2 ani și la durata procedurilor urmate până în prezent de către reclamant, nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.
Pentru a dispune astfel, s-a considerat și că nu este îndeplinită nici cerința existenței unui just echilibru, reclamantul fiind pus în situația de a suporta o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi justificată prin rațiunile invocate de către pârâtă.
Nu s-ar putea susține că prin soluția instanței s-ar ignora rațiunile pentru care a fost emisă OUG nr. 6. și cele stabilite de către Î., cu titlu de soluție de principiu, în ceea ce privește cauzele similare promovate de către cei care au depus cereri de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Titlului VII al L. nr.
2., în contextul în care această ordonanță a fost adoptată ca urmare a celor statuate de către Curtea E. a D. O., în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, în care în discuție au fost cereri de despăgubire care intră sub incidența acestui act normativ.
Or, în cazul de față, este vorba despre o altă lege, care vizează persoane aflate într-o cu totul altă situație, privarea lor de proprietate fiind realizată în alt context istoric, care nu are legătură cu regimul comunist instaurat în România, astfel încât nu s-ar putea susține că instanța a aplicat reguli diferite unor persoane aflate în situații identice.
Un argument în plus în sensul arătat îl constituie și împrejurarea că legiuitorul avea posibilitatea să includă și persoanele care s-au prevalat de dispozițiile L. nr. 2. în categoria celor vizate de OUG nr. 6., iar în lipsa unui astfel de mecanism, instanța nu se poate substitui acestuia, fiind ținută să de pronunțe în limitele stabilite de textul legal și de principiile pe care reclamantul își fundamentează cererea.
Pentru toate aceste considerente, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., art. 20 din LCA, recursul declarat va fi respins, constatându-se și că intimatul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursul declarat de A. N. PENTRU R. P. împotriva sentinței civile nr. 4503 din 21 oct. 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2012.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: G. G.
