Decizia nr. 2305/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2305/2012
Ședința publică din data de 21 M. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. L. M. împotriva sentinței civile nr. 5410 din data de (...), pronunțată în dosarul nr.
(...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâții A. J. PENTRU P. S. C. și C.
N. PENTRU C. D., având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin serviciul registratură, la data de (...) intimata-pârâtă A. J. PENTRU
P. S. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare.
Se constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 C.pr. civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În privința recursului declarat de reclamanta F. L. M. după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5410 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
Tribunalului C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta F. L. M. în contradictoriu cu pârâții A. J. pentru P. S. C., C. N. pentru C. D..
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că ceea ce s-a redus cu 15% a fost cuantumul indemnizațiilor acordate în temeiul art.1 din
OG nr.1. și a celor aflate în plată până la data intrării în vigoare a Legii. Reclamanta încadrându-se în limita maximă a 4000 lei prin aplicarea reducerii cu 15% indemnizație pentru creșterea capitalului rămâne de 3400 lei.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea, casarea hotărârii și pe cale de consecință admiterea cererii introductive.
În susținerea celor solicitate reclamanta a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepțiilor invocate a neconstituționalității prevederilor art.1 din OG nr.1. în ceea ce privește plafonarea indemnizației de creștere capital la suma de 4000 ron precum și a prevederilor art.2 alin.4 dinOUG nr.111/2010 în ceea ce privește plafonarea indemnizației de creștere copil la suma de 3400 ron.
Tot astfel arată reclamanta că instanța a omis să analizeze să se pronunțe și să motiveze dacă decizia emisă de pârâtă respectă dispozițiile invocate prin cererea introductivă și dacă îi este respectat dreptul la măsurile de asistență socială și implicit dreptul de proprietate și respectiv dacă s-a încălcat sau nu acest drept dacă există sau nu o discriminare.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că prin emiterea deciziei nu s-a aplicat un tratament discriminatoriu față de alte persoane beneficiare de indemnizație întrucât tuturor li s-au aplicat începând cu (...) dispozițiile imperative acordate în temeiul art.12 din L. nr.118/2010, privind diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizațiilor acordate în temeiul art.1 din OUG nr.1. precum și a celor aflate în plată la data intrării în vigoare a acestei legi. Dispozițiile normei arătate s-au aplicat unitar din toate agențiile județene.
Față de cele invocate la data de (...) reținând că prin demersul inițiat a fost evocată excepția de neconstituționalitate a art.1 din OUG nr.145/2008 și a art.2 alin.4 din OUG nr.111/2010 în temeiul art.29 din L. nr.47/1992
Curtea a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepții, punctul de vedere al instanței cu privire la acestea fiind consemnat în motivare.
Trecând așadar la analiza argumentelor aduse prin prisma actelor dosarului, a normelor juridice incidente și a dispozițiilor art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține ca un prim argument adus de recurentă constă în aceea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile de neconstituționalitate. Î. evocate nu poate conduce la concluzia indusă de recurentă întrucât instanța de recurs în temeiul art.29 al Legii nr.47/1992 a recunoscut dreptul recurentei și a sesizat Curtea Constituțională aspectul fiind consemnat în încheierea de ședință din data de (...). La aceasta se adaugă și faptul că în condițiile în care eventual se va admite excepția de către instanța competentă recurenta dat fiind modul în care prima instanță a înțeles să examineze cererea poate potrivit normele interne respectiv L. contenciosului sa ceara despăgubirii în contextul unor ordonanțe declarate neconstituționale.
Un alt argument adus de recurentă constă în aceea că instanța nu a motivat de ce a înlăturat argumentele aduse prin acțiune.
Sub acest aspect trebuie făcute câteva precizări. Prin decizia nr.1. din
(...) s-a stabilit a fi acordată reclamantei recurente în calitate de reprezentant legal al copilului F. Raul indemnizația pentru creșterea copilului în sumă de
3400 lei în temeiul art.104 din OUG nr.1. cu modificările și completările ulterioare, a art.12 din L. nr.118/2010.
Împotriva soluției arătate recurenta a formulat plângere susținând că prin stabilirea acestui plafon i s-a aplicat un tratament discriminatoriu și acesta se referă la modalitatea de stabilire a drepturilor la indemnizație creștere copil, pentru persoanele care realizează venituri substanțiale mai mari în raport cu persoanele care realizează venituri de 4858 lei/lună deși OUG nr.1. se bazează pe principiul contributivității.
Prin decizia nr.5/(...) contestația se respinge în considerarea că a fost stabilit cuantumul indemnizației în temeiul art.12 din L. nr.118/2010 prevederi considerate constituționale prin decizia nr.872 din (...) a Curții Constituționale și respectiv în conformitate cu prevederile OUG nr.111/2010, art.30 alin.1 și 2 începând cu (...).
Nemulțumită fiind reclamanta recurentă s-a adresat instanței susținând în esență că limitarea indemnizației pentru creșterea copilului așa cum prevede art.1 din OUG nr.1. și art.2 alin.4 din OUG nr.111/2010 încalcă dreptul la măsurile de asistență socială și implicit dreptul de proprietate aducând totodată atingere și principiului nediscriminării consacrate de constituție, de art.1 din Protocolul nr.1 și art.1 din Protocolul nr.12 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale .
Față de cele invocate intimata a susținut că decizia de stabilire a indemnizației a fost dată cu respectarea dispozițiilor legii.
Din cele de mai sus se observă că reclamanta a investit instanța cu verificarea modului în care i-a fost stabilită indemnizația.
Plecând de la aceasta si de la cele formulate prin plangere prima instanță așa cum rezultă din expunerea de mai sus a reținut că decizia autorității a fost emisă cu respectarea dispozițiilor OUG nr.1. și a Legii nr.118/2010. Se poate așadar observa că instanța a verificat modul de stabilire a indemnizației având în vedere normele aplicabile iar din această perspectivă nu se poate reține o nemotivare.
De altfel în jurisprudența Curții Europene s-a arătat că motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunea esențială ce i-a fost prezentată. Instanța potrivit expunerii de mai sus a făcut referiri la aspectele esențiale de legalitate evocând dispozițiile legii. Prin urmare susținerea vizând nemotivarea nu poate conduce la concluzia reținută de recurentă.
Legat de aceasta se susține de recurentă că trebuiau avute în vedere și analizate motivele aduse prin demersul introductiv respectiv a invocat că limitarea indemnizației așa cum prevăd dispozițiile art.1 din OUG nr.1. și art.2 alin.4 din OUG nr.111/2010 avute în considerare prin actul contestat încalcă dreptul de asistență și implicit dreptul de proprietate, aducând atingere principiului nediscriminării, consacrate de art.16, art.20, art.44 și art.47 alin.2 din Constituție, art.1, art.14 din protocoalele nr.1 și nr.12 la C.
Cu privire la aceste aspecte trebuie observat că reducerea/limitarea la o anumită sumă a indemnizației pentru o anumită perioadă stabilită prin normele de mai sus nu reprezintă o ingerință ce să aibă ca efect privarea de un bun în sensul articolului din Protocol ci doar o restrângere temporară a dreptului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privarea de un bun prevăzută de art.1 din Protocolul adițional la C. poate fi făcută pentru realizarea unor interese de ordin economic - social ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o marjă de apreciere întotdeauna aflată sub controlul Curții Europene a Drepturilor Omului; totodată privarea unui bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea se arată că restrângerea dreptului este contrară C.i numai dacă este discriminatoare și insuficient motivată (cauza Beyler împotriva Italiei 2000).
În speță restrângerea exercițiului dreptului vizând indemnizația este prevăzut de lege și este justificată de salvarea securității naționale ce include starea de echilibru și stabilitate de criză economică care ar fi afecta în lipsa unor măsuri adecvate . Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni ce se circumscriu celor de scop legitim de interes general și de cauză de utilitate publică. În plus măsura se aplică tuturor celor ce au realizat venituri este proporțională cu consecințele crizei cu care se confruntă România.
La aceasta trebuie remarcat că dispozițiile legale criticate de recurentă vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa. Ori în acest context nu se poate reține o încălcare în sensul invocat de recurentă și respectiv o încălcare a normelor constituționale.
De altfel aceste aspecte au fost dezvoltate de către Curtea
Constituțională prin deciziile nr.1166/2010, nr.(...)/2010, nr.1166/2010, nr.765/2011 prin care instanța de contencios constituțional a constata că dispozițiile art.1 din OG nr.1. respectiv dispozițiile art.2 din OUG nr.111/2011 sunt constituționale.
Astfel prin decizia nr.1166/2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art.1 din OG nr.1. Curtea a constata că așa după cum reiese din preambulul Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, ordonanța în discuție are ca scop îmbunătățirea standardului de viață al persoanelor vârstnice, pentru aceasta fiind necesară consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a prestațiilor care nu au natură contributivă sau nu au legătură cu riscurile sociale asigurate, precum și îmbunătățirea echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului. Astfel, pentru îndeplinirea scopului urmărit de legiuitor, s-a instituit o indemnizație ce reprezintă o prestație de asistență socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv. A. N.ă pentru P. S. se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea M. M., F. și P. S., având ca scop administrarea și gestionarea tuturor prestațiilor sociale acordate de la bugetul de stat, prin bugetul M. M., F. și P. S., iar nu din bugetul asigurărilor sociale de stat. În ceea ce privește contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate corespunzătoare indemnizației pentru creșterea copilului, aceasta se suportă de la bugetul de stat, în această materie nefiind datorate celelalte contribuții sociale obligatorii stabilite de lege, ceea ce atestă, o dată în plus, faptul că dreptul de asistență socială în discuție nu este supus sistemului contributiv, astfel încât dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 1. nu încalcă prevederile constituționale invocate (art.20, art.47 alin.2, art.115 alin.4, al.6 din Constituție, art.14 din C.).
Tot astfel prin decizia nr.765/2011 referitoare la obiectia de neconstituționalittae a dispozițiilor legii de aprobare a OUG nr.111/2010 motivând soluția adoptată Curtea a constatat că măsurile adoptate prin textele criticate au mai degrabă caracterul unei adaptări la condițiile economice existente iar raportat la acestea măsurile dispuse nu au caracter disproporțional. De asemenea Curtea a observat că așa cum sunt prevăzute la momentul actual condițiile din România se încadrează între limitele minime și maxime stabilite de alte state europene. Totodată a concluzionat Curtea că măsurile de lege criticate se circumscriu condițiilor care la nivel european sunt considerate necesare.
Ori în aceste circumstanțe ale statuărilor menționate se poate reține că măsura de plafonare a indemnizației a fost determinată de situația economică care poate pune în pericol stabilitatea economică și prin aceasta ordinea publică și siguranța națională situație care a impus adoptarea unor reglementări speciale cu aplicabilitate limitată în timp. Prin urmare față de cele arătate susținerile recurentei se vădesc nefondate si vor fi respinse.
Ca atare în baza art.312 C.pr.civ., art.20 din L. nr.554/2004 recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de F. L. M. împotriva sentinței civile nr.5410 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. F. T. M. B.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.C. C.
