Decizia nr. 2317/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2317/2012
Ședința publică de la 22 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta M. L. G., împotriva sentinței civile nr. 3826/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâta D. PENTRU E. P. ȘI A. B. DE D., având ca obiect comunicare informații de interes public (L. Nr.5.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta personal.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la data de (...) s-a depus la odsar, întâmpinare.
Curtea îi învederează acesteia faptul că prin întâmpinarea depusă, pârâta nu aduce elemente noi.
Recurenta solicită lăsarea cauzei mai la urmă, pentru a fi în măsură să lectureze întâmpinarea, având în vedere că aceasta a fost depusă prin fax, într-un singur exemplar.
Curtea încuviințează cererea, sens în care lasă cauza la rând.
La reluarea dezbaterilor în cauză, recurenta restiuie instanței întâmpinarea, precizând că susține excepția de nelegalitate. A. că ar fi trebuit reținute prevederile L. nr. 5., care sunt diferite față de normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea de sesizare, formulată de recurentă, în conformitate cu art. 4 din L. nr. 554/2004, apreciind că HG nr. 1. nu influențează soluționarea prezentei cauze.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta solicită admiterea recursului, apreciind c ăprima instanță a făcut o greșită apreciere a legii și, în conformitate cu art. 312 alin. 3 C. pr. Civ. trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competentă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3826 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului C., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta M. L. G. împotriva pârâta D. PENTRU E. P. ȘI A. B. DE D. B., având ca obiect comunicare informații de interes public în temeiul L. nr.5..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității invocate de pârâtă, este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor ar.21 al.2 din L. nr. 5., coroborat cu art.32 și art.33 din
Anexa la HG nr.1., pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr.5.
„. care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamație administrativă prevăzută la art.32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință a refuzului explicit sau tacit al angajaților din cadrul autorității sau instituției publice pentru aplicarea prevederilor L. nr.5. și ale prezentelor norme metodologice";.
Conform art.36 al.1 din Anexa la HG nr.1., „. care, după primirea răspunsului la reclamația administrativă se consideră in continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere în secția de contencios administrativ al tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art.7 din L. nr. 5.";.
Așa cum rezultă din actele dosarului, acțiunea reclamantei a fost înregistrată la data de (...), cererea inițială a fost adresată pârâtei la data de (...) dar înregistrată la aceasta sub nr.1965398/(...), răspunsul a fost primit la data de (...) și pe parcursul derulării procesului s-a adresat cu reclamație administrativă directorului acesteia (f.25), astfel încât instanța a apreciat că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art.21 al.2 din L. nr. 5. coroborat cu art.32, 33 din Anexa la HG nr.1., circumstanțe în care se apreciază că excepția invocată de pârâtă a fost întemeiată și a dispus admiterea acesteia și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L. G. M., solicitând admiterea recursului în totalitate, în baza motivelor prevăzute de art. 304 al. 9 și
3041 din Codul de procedură civilă, casând sentința în totalitate conform art. 312 al. 3, și reținând cauza spre rejudecare, fiind vorba despre o greșită aplicare a legii, fără a fi fost analizat fondul problemei.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că în luna august a anului
2010 a formulat o cerere de acces la informații de interes public către DEPBD. Având în vedere că pârâta deține baze de date cu privire la cetățenii R. și că vinde aceste date persoanelor fizice sau juridice, a cerut să i se comunice lista integrală a celor cu care pârâta a derulat contracte privind furnizarea de informații cu caracter personal, în cazul fiecărui contract solicitând identitatea destinatarului, data încheierii contractului și cuantumul contractului, perioada de derulare și numărul de persoane cu privire la care au fost solicitate transferuri, modul de transfer pentru fiecare destinatar în parte.
Conform site-ului DEPABD, printre activitățile acestei instituții:
4. furnizează, în condițiile legii, date de identificare a persoanei, solicitate de autorități și instituții publice, operatori economici și de alte persoane juridice pentru derularea unor acțiuni de interes general, reglementate prin acte normative;
A., fiind invocat interesul general pentru furnizarea de date personale către operatori economici, înțeleg că activitățile respective intră sub incidența L. 5..
Nu a primit răspunsul cerut. Nu i-a fost comunicată o justificare a refuzului, ci, dimpotrivă, i s-a comunicat că își vor fi transmise informațiile solicitate în 30 de zile. U., a primit niște date statistice, pe care nu le-a solicitat. A solicitat să i se comunice punctual identitatea acestor destinatari, precum și volumul transferurilor, și sumele vehiculate. Înțelege că este vorba despre un refuz nejustificat de a-mi fi comunicate informații de interes public, întrucât nu mi-a fost comunicată o justificare a refuzului în termenul de 5 zile de la primirea cererii, conform art. 7 din L. 5..
A formulat și o plângere administrativă, în baza art. 21 din L. 5., dar am formulat și cererea de chemare în judecată (pe care aș fi putut să o retrag dacă primeam un răspuns). Conform art. 22 din L. 5., cererea de chemare în judecată nu este condiționată de plângerea administrativă statuată de art. 21 al aceleiași legi. De asemenea, legea nu prevede o formă ad validitatem pentru plângerea administrativă, anexele la H. 1. neputând statua o formă obligatorie pe care ar trebui să o îmbrace această plângere. Înțelege, de asemenea, că nu mai era necesar să explic de ce anume consider că informațiile sunt de interes public, întrucât activitățile de transfer de date către operatori economici sunt de scrise ca fiind de interes public prin declarațiile D. În această situație, consideră că în conformitate cu prevederile L. 5., erau aplicabile prevederile art. 22, adică plângerea se făcea în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de art. 7. Cf. art. 7 al L. 5. termenul de la care se poate introduce cererea de chemare în judecată nu se socotește de la comunicarea răspunsului la plângere a administrativă, ci de la refuzul nejustificat de răspuns la cererea de informații de interes public.
În acest sens, cererea recurentei a fost respinsă de către instanță, fiind invocată prevederea H. 1., care stabilește în contradictoriu cu L. 5., un termen de introducere a cererii de chemare în judecată de la primirea răspunsului la plângerea administrativă. Ridic și excepție de nelegalitate față de H. 1..
Conform Constituției, sunt prioritare prevederile dreptului internațional și totodată, Constituția și legile au o forță juridică superioară hotărârilor de guvern, prin art. 1 al. 5 din Constituție se statuează supremația Constituției și obligativitatea aplicării legilor. Ori, în cazul de față au fost reținute prevederi ale unei hotărâri de guvern, cu o forță juridică inferioară atât Convenției Europene privind Drepturile Omului, Constituției și L. 5., prevederile HG 1. reținute contrazic actele normative cu o forță juridică superioară.
Recurenta mai invocă în apărarea sa și art. 1 alin.5, art.148 alin.2, art.15, art.31 alin.2, art. 21 alin. 1 și 24 din Constituția R., precum și art.10 din
Convenția Europeană privind Drepturile Omului.
Consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la libera exprimare statuat de art.10 din CEDO, drepturi de infirmare stabilit de art.31 din Constituție. Prin prevederile art.13 din L. nr.5. nu pot fi exceptate de la comunicare informațiile care pot ascunde fapte de corupție.
Cu privire la faptul că informațiile pe care le-a solicitat ar fi exceptate de la comunicare, informațiile care nu sunt comunicate, conform art.12 al L. nr.5. acestea nu sunt incluse în această categorie.
De altfel, a făcut acest demers în speranța unei clarificări - dacă ar fi primit acest răspuns ar fi avut posibilitatea de a-și retrage cererea de chemare în judecată. Oricum, acest demers nu a avut un alt rezultat decât cel anterior, - nu a primit răspuns. A. că în acest caz, metodologia de aplicare a L. nr.5. contrazice prevederile legilor în vigoare, ale Constituției și tratatelor internaționale și ridic excepția de nelegalitate față de prevederile H. nr.1..
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 martie 2012 pârâta D. PENTRU E. P. ȘI A. B. DE D. B., a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În fapt, recurenta-reclamanta a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr.
3. din data de (...), a Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. (...), considerând soluția instanței de fond ca fiind pronunțată cu încălcarea art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea sentinței în totalitate, conform cu art. 312 alin.(3), apreciind că este vorba despre o aplicare greșită a legii, fără a fi fost analizat fondul problemei.
1. În ceea ce privește dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, prin care reclamanta încearcă să-și motiveze recursul, apreciază că instanța de recurs nu poate retine faptul că prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, din următoarele considerente:
1. Pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal, nu poate fi reținută instanței de fond, întrucât din modul de redactare a hotărârii și din motivarea acesteia, reiese în mod clar și fără echivoc, că aceasta are bază legală și fundament juridic. A., lipsa de bază legală a hotărârii ar însemna absenta unei norme juridice, nefiind cazul în hotărârea recurată.
Din cuprinsul hotărârii pronunțate de către prima instanță, reiese că au fost respectate normele legale în vigoare, aceasta fiind legală și temeinică, iar simpla nemulțumire a recurentei-reclamante fată de soluția instanței, fără a arăta în cererea de recurs care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, nu poate duce la casarea acesteia.
2. Aplicarea greșită a legii și pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea acesteia, poate fi reținută în situația în care din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea a fost aplicată corect sau dacă a fost pronunțată prin interpretarea eronată a unui text legal.
În cuprinsul cererii de recurs nu pot fi identificate critici față de soluția instanței de fond, recurenta limitându-se la o înșiruire a aspectelor pe care le-a prezentat și în cererea de chemare în judecată și la o trimitere la art. 304 pct. 9,
304 ind. 1 și 312 alin.(3) din Codul de procedură civilă, fără a dezvolta motivele pentru care consideră ca hotărâre a trebuie să fie casată în totalitate, iar cauza să fie reținută spre rejudecare.
Menționează faptul că, dispozițiile art. 304 pct. 9 se referă la una din situațiile în care o hotărâre judecătorească se poate modifica și nu la una în care să se poată cere casarea în totalitate, așa cum în mod eronat a consemnat recurenta-reclamantă în cererea de recurs.
Or, în condițiile în care nu se arată sub ce aspecte este greșită soluția instanței de fond, rec1amanta neformulând critici la adresa acesteia, ci așa cum am menționat mai sus, face trimitere doar la unele articole, apreciem că se impune constatarea de către instanță a faptului că aceasta a înțeles să uzeze de calea de atac doar din punct de vedere formal.
Așadar, simpla nemulțumire a recurentei-reclamante față de hotărârea instanței, fără indicarea și dezvoltarea vreunui motiv de recurs din cele prevăzute la art. 304 pct.l, 2, 3, 4 sau 5 din Codul de procedură civilă, nu este și nici nu ar putea fi considerată ca suficientă pentru casarea acesteia, doar cu indicarea greșită a pct. 9 din art. 304.
Nu în ultimul rând, precizăm că, motivele arătate de către recurenta- reclamantă M. L.-G. nu reprezintă decât o simplă trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 și 312 alin.(3) din Codul de procedură civilă, fără o dezvoltare în concret a acestora. A., în considerarea dispozițiilor art. 306 din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Totodată, pârâta înțelege că, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304, însă așa cum a precizat mai sus, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat motivele pe care își întemeiază cererea sa, ci a înțeles doar să facă din nou trimitere la aspectele pe care le-a expus și în fata instanței de fond.
3. Învederează că, instanța de fond s-a pronunțat cu respectarea dispozițiilor legale invocate atât de pârâtă, cât și de reclamantă, întrucât față de pretențiile acesteia, completul de judecată a reținut în mod corect și legal în sentința recurată, inadmisibilitatea acțiunii formulate de către reclamantă.
În consecință, solicită să se constate că NU sunt formulate critici la adresa instanței de fond și NU sunt motivate susținerile poziției procesuale actuale
(recurenta-reclamantă apreciind doar că cererea sa a fost respinsă de către instanță "fiind invocată prevederea H. 1., care stabilește în contradictoriu cu L. 5., un termen de introducere a cererii de chemare în judecată de la primirea răspunsului la plângerea administrativă") și, din aceste considerente, să se respingă cererea de recurs ca fiind inadmisibilă.
II. În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată de reclamantă la prevederile H. 1., prin care se aprobă normele metodologice de aplicare a L. 5., pârâta solicită să fie respinsă ca inadmisibilă, din următoarele considerente:
1. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată pe cale de excepție numai în situația în care de acest act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond. Î. fără îndeplinirea acestei condiții, excepția de nelegalitate va fi respinsă ca inadmisibilă.
Însă, dacă instanța constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând judecarea cauzei. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de ne/egalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de ne legalitate a fost invocată în cauze penale.
Totodată, conform art. 4 alin. (4) din actul normativ invocat mai sus, !! în cazul în care instanța de contencios administrativa constatat ne/egalitatea actului, instanța în fata căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a tine seama de actul a cărui ne legalitate a fost constatată ".
Așadar, legea prevede ca o condiție prealabilă, obligatorie, ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativa cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepție.
În cauză, în raport de obiectul litigiului, nu se poate susține că este întrunită cerința prevăzută de art. 4 alin. (1) din L. nr. 554/2004, ca soluționarea fondului să depindă de actul administrativ atacat pe excepție, respectiv H. nr. 1..
Învederăm că, excepția de nelegalitate invocată de către reclamantă nu a fost motivată, în sensul că, nu au fost arătate acele motive de nelegalitate a H. nr.
1., pe care recurenta le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului în cauza dedusă judecății.
În context, precizăm că, instanța a apreciat în mod corect și legal că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută la arte 21 alin. (2) din L. nr. 5. și art. 32 și art. 33 din H. nr. 1., respingând acțiunea acesteia ca inadmisibilă (motivare pe care înțelege să o dezvoltăm în paragrafele de mai jos).
2. Din conținutul excepției ridicate reiese că recurenta-reclamantă apreciază că, L. nr. 5. descrie plângerea administrativă și cererea de chemare în judecată ca două proceduri distincte, pe când normele de aplicarea a acesteia condiționează introducerea cererii de chemare în judecată de primirea unui răspuns la plângerea administrativă, iar calculul termenului de introducere a cererii de chemare în judecată este reglementat contradictoriu de H. G. nr. 1., termenele indica te fiind altele decât cele stabilite prin lege.
Față de cele precizate de recurenta-reclamantă, rețin atenția dispozițiile art. 4 alin. (3) din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care stabilesc că "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă", și dispozițiile art. 13 din același act normativ, potrivit cărora, proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel. cu care se află în conexiune ". A., în executarea L. nr. 544/2011 privind liberul acces la informațiile de interes public, legiuitorul a emis H. nr. 1. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia, stabilind care sunt principiile, procedurile și regulile de aplicare a legii.
Conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) din același act normativ, în procesul de legiferare, într-un act normativ emis pe baza și în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziții din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referință. în asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluțiilor din actul de bază.
3. Reține atenția faptul că, instanța a analizat actele dosarului și a reținut că numai datele statistice care se regăsesc în "Extrasul din raportul de activitate" constituie informații de interes public în sensul L. nr.5., iar contractele de furnizare de date s-au încheiat în baza arte 10 din O.U.G. nr.97/2005, cu respectarea dispozițiilor L. nr.677/2001 și prin urmare solicitarea reclamantei nu poate fi considerată ca fiind întemeiată pe L. nr. 5. întrucât informațiile nu sunt de interes public, decât în măsura în care i s-au pus la dispoziție.
Mai mult decât atât, instanța nu poate să recunoască și să acorde drepturile pretinse de reclamanți, în cazul în care aceștia nu se încadrează în situațiile prevăzute în mod expres de legiuitor prin acte normative, deoarece și-ar depăși atribuțiile judecătorești.
4. De asemenea, analizând excepția inadmisibilității invocată de instituția noastră, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din L. nr. 5. privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 32 și art. 33 din Anexa la H.G nr. 1. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr.
5. privind liberul acces la informațiile de interes public „. care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamația administrativă prevăzută la arte 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință a refuzului explicit sau tacit al angajaților din cadrul autorității sau instituției publice pentru aplicarea prevederilor L. nr. 5. și ale prezentelor norme metodologice";.
Aceeași instanță a reținut că dispozițiile art. 36 alin. (1) din Anexa la H.G nr. 1., stabilesc că "Solicitantul care, după primirea răspunsului la reclamația administrativă, consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secția de contencios administrativa tribunalului, în termen de
30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la arte 7 din L. nr. 5.".
De altfel, prima instanță a precizat că, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a formulat în data (...), plângere la instanța de contencios, materializată în dosarul nr. (...) (cererea inițială a fost adresată pârâtei la (...), fiind înregistrată la aceasta sub nr. 1965398/(...), răspunsul fiind primit de rec1amantă la data de (...) ) și pe parcursul derulării procesului s-a adresat cu o reclamație administrativă directorului D., iar din acest considerent a apreciat întemeiat, de altfel, că reclamanta nu a respectat procedura prevăzută de arte 21 alin. (2) coroborat cu ale art. 32 și arte 33 din Anexa la H.G nr. 1..
De altfel, din conținutul cererii de chemare în judecată reiese că rec1amanta s-a adresat instanței de fond apreciind în mod subiectiv, bineînțeles că răspunsul dat de către D. (1965398/(...)) "nu acoperă informațiile solicitate, fiind în fapt un refuz de a răspunde" din partea instituției noastre și doar după formularea plângerii în instanță s-a adresat cu o reclamație administrativă la directorul D.
Așadar, plecând de la aceste considerente, instanța de fond, în mod corect și legal a reținut că cererea este inadmisibilă, întemeindu-și hotărârea pronunțată, pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din L. nr. 544/200 coroborate cu 32 și art. 33 din Anexa la H.G nr. 1..
5. Nu în ultimul rând, precizează că instanța de fond nu se poate subroga legiuitorului în crearea de normă juridică favorabilă rec1amantei. A., în cazul în care instanța ar fi dat curs favorabil solicitării acesteia, atunci sentința de referință ar fi fost într-adevăr nelegală și netemeinică.
Având în vedere aspectele menționate mai sus, apreciază că instanța a interpretat corect dispozițiile actelor normative invocate de către părți, întrucât acestea sunt c1are, legiuitorul nu a lăsat loc de alte interpretări, iar instanța de fond a respectat voința legiuitorului prin aplicarea dispozițiilor de referință.
6. În context, se poate constata cu ușurință că susținerile recurentei- reclamante nu sunt fondate, întrucât H. nr.1. a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituție, ale art. 23 alin. (2) din L. nr. 5. privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și dispozițiile L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Față de considerentele expuse în prezenta întâmpinare, solicită instanței să respingă excepția invocată de recurenta-reclamantă, întrucât soluționarea fondului cauzei, nu depinde de dispozițiile H. nr. 1., iar pe fond, având în vedere și cele expuse și în întâmpinarea aflată la dosarul cauzei, să respingă recursul declarat și să mențină hotărârea atacată, ca fiind legală și temeinică.
În drept, invocă dispozițiile art. 299-316 din codul de procedură civilă și dispozițiile actelor normative la care a făcut trimitere în prezenta întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția R. competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
A. fiind, prin nici un alt act normativ cu forță inferioară legii nu se pot stabili norme de procedură.
Din această perspectivă, prin hotărâre adoptată de G. care are natură juridică de act administrativ, individual ori normativ, nu se pot stabili norme de procedură care să reglementeze inclusiv condiții privind accesul părților la instanță și nici condiții de admisibilitate a acțiunii în justiție. Cu toate acestea, prin acte administrative normative se pot stabili reglementări de ordin procedural administrativ strict în faza de control administrativ a actelor administrative dar care să nu afecteze drepturile și interesele legitime ale particularilor.
Acestea sunt considerentele pentru care Curtea a respins sesizarea instanței de contencios administrativ competente să examineze nelegalitatea HG nr. 1. deoarece sub aspect procedural un atare act normativ nu se poate aplica în prezentul litigiu indiferent că este sau nu legal.
2. Procedura prealabilă este definită de art. 2 alin. 1 lit. j) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, ca fiind cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
Procedura prealabilă ca și condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ și ca cerință de admisibilitate a acestei acțiunii este obligatorie, în regulă generală, dacă nu este exclusă explicit sau dacă din norma legală incidentă voința legiuitorului este aceea de a suprima o atare procedură.
Cât privește procedura prealabilă în cazul prevăzut de L. nr. 5., Curtea are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 1 din lege, în cazul in care o persoana se considera vatamata în drepturile sale, prevăzute în această lege, aceasta poate face plângere la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei raza teritorială domiciliază sau în a cărei raza teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. De asemenea, textul legal dispune că plângerea se face in termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7 din lege.
Conform acestui text, la care se trimite expres, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda în scris la solicitarea informatiilor de interes public în termen de 10 zile sau, dupa caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitarii, în functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. În cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt în termen de 10 zile. Mai apoi, legea dispune că refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petițiilor.
Pe cale de consecință, Curtea observă că termenul de 30 de zile privind introducerea plângerii la instanța de contencios administrativ curge de la expirării termenului de 10 zile în ipoteza în care particularul interesat nu a primit nici un răspuns la solicitarea sa, sau de la comunicarea răspunsului socotit vătămător în dreptul de acces la informațiile de interes public ori de la comunicarea refuzului explicit motivat privind comunicarea informațiilor de interes public solicitate sau de la expirarea termenului de 30 de zile, termen prelungit de autoritatea publică, dacă particularul nu a primit niciun răspuns.
Din cele ce precedă, rezultă că pentru sesizarea instanței competente conform art. 22 alin. 1 din L. nr. 5. nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile, căci dacă textul s-ar interpreta în sensul că impune parcurgerea procedurii prealabile atunci termenul de 30 de zile impus pentru intentarea acțiunii de contencios administrativ ar fi golit de sens, ceea ce nu poate fi admis, căci legea se interpretează în sensul în care produce efecte juridice, deci în sensul aplicării acesteia, și nu în sens contrar, conform principiului consacrat în adagiul actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.
Așa fiind, argumentul reținut de către instanța de fond conform căruia reclamanta era obligată să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de HG nr. 1. este eronată, deoarece acest act administrativ adaugă nepermis la lege întrucât, căci în timp ce legea nu prevede obligativitatea procedurii reclamației administrative, din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1. se desprinde concluzia că această procedură ar fi obligatorie. În acest caz există însă posibilitatea ca petentul să piardă termenele prevăzute de lege pentru accesul în justiție și, prin urmare, există riscul respingerii plângerii ca tardiv introdusă, ceea ce este de neadmis.
Având în vedere că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale pertinente incidente în materie, recte art. 22 alin. 1 , art. 7 din L. nr. 5., art. 126 alin. 2 din Constituția R., art. 7 alin. 1 din L. nr. 554/2004, Curtea va reține că este dat ca fondat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. se va admite recursul cu consecința desființării sentinței atacate și constatând că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul, sentința va fi casată în întregime iar cauza se va trimite spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanta M. L. G. împotriva sentinței civile nr. 3826 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o casează cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 martie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond.G. G.
