Decizia nr. 2555/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 2555/2012

Ședința publică din 29 martie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U. JUDECĂTOR M. D. JUDECĂTOR R.-R. D. GREFIER V. D.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de S. N. AL L. DE P. -

PENITENCIARUL SPITAL DEJ, în numele membrilor de sindicat - R. C. C., B. S., B. L., B. I., B. C., B. O., B. M., B. C., B. C., B. A., B. D., C. M., C. O., C. D., C. I., C. C., C. M., C. I., C. M., C. A., C. G., C. G., C. V., C. D., C. F., C. D., D. M., D. C., F. A., F. M., F. S., F. N., G. A., G. M., H. D., H. C., H. S., H. I., H.-B. B., I. V., I. D., I. I., I. R., J. E., J. T., L. A., L. C., M. M., M. S., M. V., M. V., M. S., M. C., M. C., M. C., M. N., M. S., M. C., M. L., M. A., M. F., M. M., M. A., M. A., M. I., M. Z., M. A. I., M. G., M. M., M. R., M. N., M. O., N. V., N. D., P. A., P. V., P. C., P. D., P. P., P. A. A., P. M., P. S., P. M., R. C., R. D., P. C., R. M., R. C., R. C., R. C. M., R. E., R. M., R. M., R. I., S. M., S. R., S. S., S. M., S. D., S. M., S. S., S. M., S. C., S. E., S. R., S. M., T. A., T. C., T. L., T. A., T. D., U. C., V. C., V. Z., F. M., B. S., împotriva sentinței civile nr. 4584 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimații PENITENCIARUL SPITAL DEJ, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. F. P. și MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr. 188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, că în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului P. S. DE, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare trimisă prin fax, din partea intimatului M. J., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întâmpinare ce a fost trimisă și prin poștă și înregistrată la dosar în data de (...).

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 159¹ alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. în baza înscrisurilor existente la dosar apreciază cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 4584 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. N. AL L. DE P. - PENITENCIARUL SPITAL DEJ în numele membrilor de sindicat în contradictoriu cu pârâții PENITENCIARUL SPITAL DEJ și A. N. A P. B.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a M. J. B. și a M. F. P. prin D. G. a F. P. a J. C.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin D. directorului P.ui S. D. nr.26/2010 au fost diminuate drepturile salariale ale reclamanților începând cu data de (...) până în data e

(...), ca efect al L. nr. 1..

Cu privire la aplicarea măsurii de reducere a cuantumului brut lunar al salariului funcționarilor publici, instanța va face o analiză a textelor de lege aplicabile spetei în cauză în raport de legislația națională, de jurisprudența C. C. și a C. E. a D. O.

Prin D. nr.871. referitoare la exceptia de neconstituționalotate a dispozițiilor L. 118-2010 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile acestei legi sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Astfel, Curtea a constatat că, în situația de speță, art. 53 teza referitoare la securitatea națională este aplicabil și, în același timp, se constituie într-un temei pentru justificarea măsurilor preconizate.

Curtea reține că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului.

Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.

Curtea reține că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din C., analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

În acest sens, Curtea a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.

In concluzie, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din C..

Dispozitivul și considerentele deciziei instanței constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Altfel s-ar ajunge la ignorarea deciziilor C. C., respectiv al caracterului lor general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil mai cu seamă pentru că în cadrul considerentelor Curtea Constituțională face și analiza compatibilității normei de drept intern cu convenția în lumina jurisprudentei! pe nivelul de garantare a drepturilor omului.

Cu privire la cazul concret al L. nr.1., s-a ajuns la concluzia că prin deciziile sale, Curtea C. a constituționalizat aceste dispoziții legale.

Chiar dacă Curtea constituțională s-a pronunțat deja cu privire la constiționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedecă instanța de judecată să ajungă la concluzia ca aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C..

In acest context, instanța a analizat cauza și din perspectiva Protocolului nr 1 din C. E. a D. O. și constată că în jurisprudența de la S. , există cauze tratate și sub aspectul drepturilor salariale, a dreptului de a primi în viitor un salariu într-un anumit cuantum.

Raționamentele jurispriudențiale aplicate în aceasta materie pot fi utile când analizăm speța de față. (Cauzele V Eskelinen contra Finlandei, cauza Kahko contra U.). în aceste spete, Curtea a analizat cauzele sub aspectul proporționalității măsurii luate de stat. în acest sens s-a avut în vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în acesta materie .

Se arată în plus că aceasta marjă poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezulta din consecințele pe care criza economica internațională le produce asupra deficitului bugetar.

Totuși, Curtea a apreciat că pot fi luate în considerare, pentru stabilirea unor despăgubiri în cazul scăderii veniturilor, circumstanțele concrete ale salariatului din perspectiva a trei criterii, și anume: caracterul discriminatoriu al măsurii de reducere , gravitatea măsurii ( lipsirea totala de drept sau reducerea sa într-o măsura care sa -i afecteze substanța ) și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret al reclamantului .

In aceste condiții s-ar putea ajunge, în anumite situații, la concluzia încălcării C. atunci când în circumstanțele concrete ale unui caz dat, salariatul va suporta o sarcina disproporționata și excesiva spre exemplu pe lângă reducerea de 25 % mai exista și alte pierderi de venituri,situație financiară a familiei ar fi grav afectata nemaiputând fi plătite rate, întreținere, salariatul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență. în speța de față , instanța a apreciat că nu sunt întrunite aceste condiții, nu au fost aduse în discuție în fața instanței aceste caracteristici cu privire la salariații membrii ai S. N. AL FUNCTI.ARILOR P.I PRIN GRUPA SINDICALA C. ca sa se poată analiza de la caz la caz impactul excepțional al acestei masuri de reducere a cuantumului brut al salariului.

Acțiunea formulată fiind nefondată, în temeiul prevederilor art. 8 și18 din L. 554/2004 a fost respinsă, iar pe cale de consecință, în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ a fost respinsă și cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. N. AL L. DE P. - PENITENCIARUL SPITAL DEJ, în numele membrilor de sindicat, solicitând modificarea sentinței atacate, cu admiterea acțiunii .

În motivarea recursului reclamantul a arătat că dupa cum se poate observa din considerentele hotararii atacate, la pronuntarea acesteia s-a apreciat ca normele europene în materie au fost respectate, precum și hotararile C. C., retinandu-se ca „în situatia de speta, disp. art.53 teza referitoare la securitatea nationala este aplicabil si, în acelasi timp, se constituie intr-un temei pentru justificarea masurilor preconizate. Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrangerea, Curtea constata ca exista o legatura de proportionali tate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului ....) și scopul legitim urmarit (reducerea chel tuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și ca exista un echilibru echi tabil intre cerintele de interes de interes general ale colectivitatii și protectia drepturilor fundamentale ale individuale".

Avand în vedere solutia inserata în cadrul hotararii atacate, cat și considerentele acesteia, trebuie sa aducem urmatoarele critici.

Astfel, pentru a se putea pronunta o hotarare temeinica și legala în prezenta cauza ar fi trebuit sa fie analizate toate aspectele legate de modul de adoptare al L. nr.1..

I. Astfel, L. nr .1. a fost adoptata de catre P. R. prin procedura a s uma r a i raspunderii cu nerespectarea art. 15 din L. nr. 47/1992, ata t sub aspectul dispozitii lor privind data intrarii în vigoare ca urmare a promulgarii, cat și din punctul de vedere al respectarii procedurii prealabile de comunicare a textului adoptat insti tutiilor ce puteau formula sesizari în ceea ce priveste obiectii de neconstituționalitate a priori.

Potrivit art.146 lit.a din Constitutia R., instanta de control constitutional se pronunta asupra constituționalității legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea P. R., a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a G., a I. C. de C. și J., a A. P., a unui numar de cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori.

L. nr.1. a facut obiectul controlului de constitutionalitate, instanta de contencios constitutional pronuntandu-se la data de (...) prin D. nr.874/2010, dupa care proiectul de lege privind dimnuarea drepturilor salariale ale bugetarilor a fost retrimis parlamentului.

Dupa efectuarea modificarilor în vederea punerii de acord cu decizia C.

C., actul normativ a fost adoptat de catre P. R. în sedinta comuna din (...) și promulgat prin D. P. R. nr.603/(...), deci în aceeasi zi în care a fost adoptata de parlament, fiind publicata în monitorul oficial la data de (...) și intrand în vigoare la data de (...).

La data de (...) un grup de 40 de senatori a depus o sesizare de neconstituționalitate care a fost inregistrata la Curtea C. sub nr.8779/(...), constitutind obiectul dos.nr.1701. și a fost solutionata prin D. nr. 975/(...), incare se arata ca aceasta sesizare a fost introdusa în termenul legal de doua zile prevazut de L. nr.47/1992.

Prin D. mr. 975 obiectia de neconstituționalitate a fost respinsa ca inadmisibila deoarece a vizat un text care nu a facut obiectul reexaminarii în sensul art.147 al.2 din C..

Conform prev.art.15 din L. nr.47/1992 "Curtea C. se pronunta asupra constituționalității legilor inainte de promulgarea acestora, la sesizarea P. R., a unuia din presedintii celor doua Camere, a G., a I. C. de C. și J., a A. P., a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori".

In vederea exercitarii dreptului de sesizare a C. C., cu 5 zile inainte de a fi primisa spre promulgare, legea se comunica G., I. C. de C. și J., precum și avocatului P. și se depune la secretarul general al Camerei Deputatilor și cel al Senatuluio. în cazul în care legea a fost adiptata cu procedura de urgenta, termenul este de doua zile.

Data la care legea a fost depusa la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunostinta în plenul fiecarei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. D. și comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele P.ui lucreaza în plen.

Sesizarea facuta de parlamentari se trimite C. C. în ziua primirii ei, de catre secretarul general al Camerei respective."

In cadrul Deciziei 975 instanta de control constitutional a mentionat ca: " nu poate respinge ca inadmisibila obiectia de neconstituționalitate strict pentru faptul ca legea a fost promulgata, intrucat obiectia de neconstituționalitate a fost formulata în termenul legal".

In contextul celor invederate mai sus, L. nr.1. putea fi promulgata de P.

R. N. dupa expirarea celor doua zile stabili te de prev. art.15 din L. nr.47/1992 și numai în masura în care nu a fost invocata o obiectie de neconstituționalitate.

Jurisprudenta C. C. cu privire la procedura în cazul în care s-a formulat o noua sesizare de neconstituționalitate este foarte clar exprimata în Deciziile nr.233/(...), nr.638/(...) și nr.89/(...), în care obiectiile de neconstituționalitate au fost respinse ca inadmisibile, intrucat legea fusese promulgata, iar sesizarea de neconstituționalitate a fost formulata dupa expirarea termenului legal în care aceasta putea fi facuta.

Dar au existat și cazuri în care noua sesizare a fost facuta în interiorul termenului legal, cum este cazul L. nr.247/2005, unde toate termenele indicate mai sus și impuse imperativ de lege (cele prev.de art.146 din Costitutie, art.15 din L. nr.47/1992 și prev.art.77 al.3 din C.) au fost respectate asa cum rezulta din D. nr.419/(...), ceea ce nu s-a intamplat în cazul L. nr.1..

Practic, desi exista o practica pera lamen tara deja inradacinata (sa nu mai vorbim și de textele legale în materie) în lega tura cu necesi ta tea depunerii proiectului de lege la secretarul general în vederea exercitarii dreptului de a invoca obiectii de neconstituționalitate în legatura cu modul de punere de acorde a proiectului de lege cu prevederile Deciziei nr.874/2010 a C. C..

Apoi, conf.prev.art.15 din L. nr.47/1992, dupa adoptarea unui act de catre P. R. acesta se comunica și I. C. de C. și J., respectiv A. P. în vederea respectarii dreptului acestor doua institutii cu privire la invocarea unor eventuale obiectii de neconstituționalitate. T. subliniat aici ca în cadrul Deciziei nr.975/2010 Curtea C. a stabilit în mod expres faptul ca prev.art.15 din L. nr.47/1992 se aplica indiferent daca actul normativ a fost adoptat de catre P. în prima instanta sau dupa ce proiectul a fost retrimis ca urmare a admiterii unei obiectii de neconsti tutionali tate. Or, din decizia respecti va P. Camerei deputatilor a solicitat la data de (...) respingerea obiectiei de neconstituționalitate intrucat a fost introdusa tardiv, legea fiind deja promulgata.

Dar, prin necomunicarea proiectului de text normativ I. C. de C. și J., respectiv A. P., aceste institutii au fost lipsi te de dreptul de a formula obiectii de neconstituționalitate a priori fiind incalcate în acest sens prev.art.15 din L. nr.47/1992 și cele ale art.146 din Constitutia R., fiind astfel lipsi ta de substanta una dintre cele doua forme de control constitutional.

Necomunciarea proiectului respectiv celor doua institutii reprezinta un viciu de procedura care nu pote fi inlaturat sub nici o forma, în R. fiind edictate principiile conform carora:

- art.1 al.5 C., „În R., respectarea C. a supremației sale și a legilor este obligatorie";

- art.16 al.2 din C.: "Nimeni nu este mai presus de lege".

Avand în vedere cele expuse mai sus, consideră ca legea prin care s-a stabilit o ingerinta în dreptul la respectarea bunurilor reclamantului nu a respectat prev. arte 15 din L. nr.47/1992, art.77 al.3 și art.146 din Constitutia R., art.133 din Regulamentul Camerei Deputatilor, astfel ca prin validarea masurii de reducere a drepturilor salariale cu 25% s-ar consfinti o incalcare a drepturilor stabilite de C. privind drepturile și libertatile fundamentale ratificata prin L. nr.3., în speta art.l din Protocolul 1, incalcare ce a avut ca rezultat explicit anihilarea dreptului constitutional de a formula obiectii de neconsti tutionali tate, prin promulgarea legii mai inainte de termenul legal de doua zile.

In același timp trebuie subliniat faptul că viciul de nelegalitate a L. nr.

1. pentru nerespectarea procedurilor prevăzute de art.133 din Regulamentul

Camerei Deputaților subzistă chiar în absența oricărui viciu de neconstituționalitate.

II. Un alt aspect care nu a fost luat în considerare la data pronuntarii hotararii atacate, este faptul ca G. R. a luat masura reducerii salariului angajatilor bugetari, inclusiv a membrilor sindicatului recurent din prezenta cauza, fara sa respecte disp.art.15 par.3 din C. E. a D. O. în sensul de a notifica Secretarul General al Consiliului Europei despre intentia luarii acestei masuri su de a preciza durata de timp prevazuta pentru aplicarea acesteia.

Acest aspect este de notorietate, instantele de judecata solicitand în alte dosare Secretariatului Generral al G. R. și Agentului G.amental al R. la

Curtea E. a D. O. sa raspunda daca s-au facut demersurile necesare în vederea indeplinirii procedurilor prev.de art.15 par. 3, aceste institutii neputand prezenta nici un inscris în acest sens.

Mai trebuie precizat la acest punct faptul ca în expunerea de motive care a stat la baza L. nr.1. s-a aratat ca luarea masurilor de diminuare salariale s-a facut în baza art.53 din C., specificandu-se faptul ca "vor trebui respectate cu prioritate exigentele constitutionale, iar nu cele ale C. E.", ceea ce indica a priori intentia vadita a G. R., inca de la inceput, de a nu respecta dispozitiile C. E., pretextand în mod fals ca dispozitiile C. sunt mai riguroase și totodata mai favorabile, fara sa precizeze în mod expres în ce anume consta rigoarea, avand în vedere ca nici art.53 din C. nu enumera expres printre situatiile în care se poate restrange exerctitiul unui drept și criza economica, asadar nu se intrevede unde anume este rigoarea de care se vorbeste și nici ce anume face mai favorabile dispozitiile art.53 din C. în raport cu prev.art.15 par.3 din C. E..

I.-adevar, G. R. ar putea motiva faptul ca nu sunt incidente prev.art.15 par.3 din C. pentru ca R. nu se afla intr-o situatie de razboi sau calamitate naturala. Totusi, s-a invocat o situatie economica exceptionala care afecteaza în mod grav stabili tatea economica și securitatea nationala.

In acest context, trebuie analizat faptul ca drepturile cetatenesti la care se refera art.53 din C. sunt, de regula, drepturile cu caracter poli tic sau electoral, precum si, în anumite limite, dreptul de proprietate.

Dar, salariul trebuie platit în orice situatie, chiar și cea de razboi, aceasta nepresupunand excluderea platii unui sfert din drepturile salariale lunare.

Totodata, trebuie sa invederam instantei de judecata faptul ta, criza economica nu poate fi asimilata cu nicuna dintre situatiile de exceptie la care se refera art. 53 din C..

Dar, chiar și în situatii exceptionale, statul nu are dreptul arbitrar de a limita drepturile, trebuind sa fie supus unui control, intrucat lipsa acestui control ar putea duce la "suprimarea principiului preeminentei dreptului și ar face sa prevaleze ratiunea de stat asupra ratiunii democratice".

Mai mult, s-a considerat în continuare, conditiile prev.la art.53 din C., sunt respectate, restrangerea dreptului fiind doar cu caracter temporar, respectiv pana la data de (...), neluand în considerare faptul ca aplicarea diminuarilor salariale a continuat și dupa (...), doar un procent de 15% intorcandu-se la cei indreptatiti în baza L. nr.285/2010, pentru diferenta operand de la sine diminuarea.

In acest context, permanenetizarea diminuarii salariale nu poate fi pusa la indoiala și în nici un caz nu se poate admite ca obligatia de rezultat, constand în revenirea la cuantumul salariilor astfel cum a fost stabilit prin L. nr.330/2009 poate fi anihilata de obligatia sub conditie, aceea de incadrare în nivelul cheltuielilor bugetare.

Practic, G. ar fi trebuit sa adopte un program de restructurari în privinta numarului de salariati astfel incat dupa data de (...) cei ramasi sa beneficieze de salariile stabi1ite prin L. nr.330/2009.

In acest context, puterea executiva a abuzat de pozitia de putere în stat incalcand prev.art.18 din C., care instituie obligatia suplimentara de a nu abuza de posibili tatea ce a fost oferi ta și de a o utiliza doar în scopurile pentru care ea a fost prevazuta.

III. Un alt aspect care trebuia analizat este faptul ca, desi nu se accepta aceasta idee, prin aplicarea prev. L. nr.1. EXISTA O discriminare

EVIDENTA, masura diminuarii salariilor vizand doar angajatii platiti din fonduri publice.

Este de subliniat faptul ca, pana în prezent, statul nu a putut da o explicatie rezonabila pentru motivul excluderii angaj ati lor societatilor comerciale cu capital de stat subventionate de la bugetul de stat de la aplicarea masurii de diminuare cu 25% a salariilor.

Invederează instantei de judecata faptul ca restrangerea exercitiului unor drepturi poate opera intr-una dintre ipotezele exhaustive enumerate de prev.art.53 din C., ipoteca care nu poate subzista în mod selectiv, numai pentru angajatii platiti din fonduri publice, iar nu și pentru cei de la societatile comerciale, în conditiile în care unele dintre acester societati au inregistrat pierderi. în acest context, nu se poate lua în considerare argumentul existentei contractelor colective de munca, în conditiile în care au existat astfel de contracte și în cazul unor bugetari platiti din fonduri publice (primarii, scoli, spitale etc.) (ex.TVR Televiziunea publica a inregistrat în 2010 un "deficit" net de 162 milionae lei, conform raportului de activitate ce a fost inaintat P.ui).

Desi initial autoritatile statului au declarat public ca si salariile angajatilor societatilor cu capital de stat, mai ales cele cu pierderi, vor suferi ajustari, ele au ramas în cele din urma nediminuate în 2010 dar și ulterior, invocandu-se în mod artificail tocmai derularea unor contracte colective de munca.

Mai mult, în anul 2010 au existat astfel de societati care au acordat prime cu diferite ocazii (v.CNH Petrosani) .

Dar, conform prev.art.14 din C. E. a D. O., exercitarea drepturilor și libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata în special pe sex, rasa, culoare ... sau orice alta situatie.

Practic, în speta, discriminarea se refera la împrejurarea ca atat angajatilor din sectorul bugetar, cat și cei ai entitatilor, li s-au platut salariile de unul și acelasi buget de stat si, în consecinta, tratamentul diferit nu se justifica.

Astfel, in optica hotararii Abulaziz, Cabales și Balkandali c/la

Regatului Unit, statul nu trebuie, în aceste interventii, sa comita discriminari, nici în fapt, nici în drept, în exercitarea drepturilor enuntate de catre instrumentul european.

IV. Un alt aspect care a fost analizat, dar în mod unidirectional în hotararea atacata, este problema incalcarii dreptului de proprietate.

Astfel, prin H. K. c/la U. din (...), Curtea E. a D. O. a stabilit ca "este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare. Totusi daca printr-o dispozitie legala în vigoare se stabileste plata unor sporuri si conditiile pentru aceasta au fost indeplinite, autoritatile nu pot, în mod deliberat, sa amane plata lor, atata vreme cat dispozitiile legale sunt în vigoare".

Consideră ca ar fi trebuit avut în vedere faptul ca în dreptul intern al

R. exista o baza legala suficienta pentru a permite reclamantului sa considere ca dupa 1 iulie 2010 era indreptatit sa primeasca acelasi salariu avut în plata în intervalul 1.01.-(...), deoarece concomitent cu L. nr.11812010 au fost în vigoarea și prev.art.30 alin.5 din L. nr.330/2009, care nu au fost abrogate implicit sau explici t prin vreun alt act normativ, prevedere legala care vine în sprijinul celor expuse anterior de catre subscrisul recurent.

Totodata, trebuie subliniat ca dreptul ocrotit de prev.art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, acesta insemnand ca el comporta limitari de catre stat, care are sub acest aspect o larga marja de apreciere.

De aceea era necesar sa se aprofundeze studierea aspectelor legate de intrebarea daca masura diminuarii salariale cu 25% corespunde limitarilor prevazute de C.

1. Astfel, în ceea ce priveste conditia ca ingerinta sa fie prevazuta de lege,ar fi trebuit sa se tina cont în cadrul hotararii atacate de faptul ca, asa cum am aratat în la inceputul prezentului script, L. nr. 1. a fost adoptata fara a se respecta prevederile art.15 din L. nr. 47/1992.

In acest context, invocam cauza Zvolsky și Zvolska c/a Republicii Cehe din (...), unde C. a statuat ca "legea pe care se bazeaza o atingere adusa bunurilor unei persoane trebuie sa fie conforma cu normele de drept intern ale statului în cauza, inclusiv cu dispozitiile constitutionale pertinente. în orice caz, apartine în primul rand autoritatilor nationale interne atributul interpretarii și aplicarii acestor norme și acela de a se pronunta cu privire la constitutionalitatea lor".

Avand în vedere cele expuse mai sus, în baza art.1 din Protocolul nr.1 din C. E. a D. și Libertatilor Fundamentale raportat la disp. art.13 din acelasi tratat international, instanta de judecata poate sa se pronunte în sensul ca membri sindicatului recurent au avut o speranta legitima în legatura cu primirea drepturilor salariale în intervalul 1.07-(...) în cuantumul determinat de L. nr.330/2009, ca prin L. nr.1. a avut loc o ingerinta din partea autoritatilor în dreptul la respectarea bunurilor, dar actul normativ mentionat pe care se bazeaza atingerea adusa bunurilor reclamantului recurent nu este conform cu normele de drept intern ale statului, respectiv L. nr.47/1992, inclusiv cu dispozitiile constitutionale pertinente, respectiv disp.art.146 din C..

Mai subliniem faptul ca legea trebuie să fie clară și previzibila, previzibilitatea putand avea și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile în viitor.

Dar, în acest moment membri sindicatului recurent, care sunt angajati platiti din fonduri publice, nu au nici un fel de previzibilitate în ce priveste durata în timp a masurii de diminuare a salariilor, intrucat în prezent nu exista nici un act normativ care sa precizeze durata pana la care se limiteaza expres aplicarea unei masuri de asemenea natura.

Or, persoanele au un drept la continuitatea actiunii statale, acest drept presupunand ca statul nu poate incalca increderea legitima a persoanelor în continuitatea actiunii sale.

Avand în vedere cele expuse mai sus, rezulta mai mult decat clar faptul ca nu este indeplinita conditia ca ingerinta sa fie prevazuta de lege.

2. În ceea ce priveste scopul legitim pentru luarea masurii L. nr.1., în expunerea de motive a s-a invocat ca acesta a fost în esenta restabilirea echilibrului bugetar.

G. a arătat ca legea privind restabilirea echilibrului bugetar nu are impact declarat macro-economic și asupra mediului de afaceri, deși în secțiunea 1 a Expunerii la motive se arata ca este generata și are ca scop sa "inverseze dezechilibrele macro-economice și sa pregătească redresarea economica" și nu a aratat nici care ar fi impactul financiar asupra bugetului general consolida t (Secțiunea a 4 -a) , respectiv care este economia ce se face exprimată în cifre concrete.

In art.20 din L. 24/2000 se prevede expres:" (1) Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție de importanța și complexitatea acestora, de o activitate de documentare și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația străină, în special a țărilor Uniunii E.. (2) Rezultatele studiilor de cercetare și referirile la sursele de informații suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie să fie incluse în instrumentul de prezentare și motivare a proiectului de act normativ."

Din expunerea de motive rezultă fără echivoc faptul că nu s-a realizat nici un studiu de impact asupra mediului macro economic (Secțiunea a 3-a, punctul 1), deși sunt previzibile consecințele negative ale scăderii puterii de cumpărare a unui număr foarte mare de oameni asupra consumului și producției.

Acesta este încă un motiv de nelegalitate, care viciază respectarea procedurii de adoptare a actului normativ.

Faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându- se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea chel tuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri ramane la discreția S.

Subliniază faptul ca, în conformitate cu datele Eurostat, în anul 2009 deficitul bugetar al R. a fost de 8,3%, în vreme ce în Lituania a fost de 8,9%, în L. de 9% în S. de 11,2% iar în Grecia de 13,6%.

În ce privește datoria publică, în 2009 aceasta era în privința R. de

23,7% din PIB în vreme ce în Lituania a fost de 29,3% din PIB, în L. de

36,1% din PIB, în S. de 53,2% din PIB iar în Grecia de 115,1% din PIB.

Ori, în nici unul dintre statele mentionate nu s-a luat o măsură de asemenea anvergură iar proporția în care au fost reduse salariile a fost cu mult mai mică și oricum fără a se invoca siguranța națională, deși au avut ca sorginte aceeași cauză: criza economică internațională.

Dar, daca măsura de diminuare a salariilor angajaților din sectorul bugetar a fost calificată ca având natura juridica a unei masuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident ca aceasta trebuie să aibă neapărat un caracter temporar, limitat în timp, ceea ce nu este cazul, cel puțin în parte, în privința diminuării salariului.

3. În ceea ce priveste raportul rezonabil de proporționalitate intre mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui trebuie sa precizam urmatoarele:

Această condiție ar fi îndeplinită dacă și numai dacă S. ar fi demonstrat fără putință de tăgadă că nu existau alte măsuri economice alternative de atingere a scopului propus cu efect similar măsurii contestate, insa care nu restrâng drepturile garantate de C., cu alte cuvinte, că măsura este absolut necesara.

În mod eronat s-a recurs la aplicarea art. 53 din Constituția R. ca motiv care îndreptățește G. să diminueze salariile angajaților bugetari.

Invocarea siguranței naționale ca temei al restrângerii dreptului contravine însuși conceptului de siguranța națională prevăzut de art. 1 din L. nr. 51/1991, care definind aceasta noțiune, fixează una dintre componentele sale ca fiind "asigurarea unui climat de exercitare neîngrădită a drepturilor și libertăților cetățenilor", adică exercitarea lor plenara și nu îngrădirea acestora.

Prin aplicarea acestor masuri, G. si-a înlăturat propria obligație de a asigura plata drepturilor salariale și a pensiilor, transferând responsabilitatea propriului management defectuos asupra angajaților bugetari, aproape în totalitate dependenți de decizia guvernamentală.

De altfel, nici un stat care a procedat la reducerea veniturilor, nici măcar L., cu un deficit bugetar de 19 % nu a invocat motive de siguranța și securitate națională, cum de altfel nici una dintre tarile care au adoptat acest gen de măsură nu a invocat motivul siguranței naționale.

Chiar dacă securitatea națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială și economică, aceasta nu înseamnă că vizează doar angajații bugetari.

Măsurile vizând securitatea națională sunt în mod evident cu caracter excepțional și pe cale de consecință se iau numai cu respectarea art.15 paragraful 3 din C. căci nu se poate pretinde existența unei probleme extrem de grave doar pentru a motiva formal decizia fără parcurgerea procedurilor prevăzute de dispoziția menționată anterior.

Practic, nu se poate invoca și aplica disp.art. 53 din Constituția R. fără aplicarea art. 15 paragraful 3 din C. E., decidentul trebuind să explice în mod rezonabil de ce situația e gravă numai pentru a se lua măsura diminuării salariale, dar nu atât de gravă încât să presupună și respectarea anumitor proceduri europene prevăzute pentru situații cu totul deosebit de grave.

Pe de altă parte trebuie stabilit care sunt efectele restrângerii dreptului individual în raport de efectele nivelul satisfacerii intereselor colective prin aplicarea măsurii contestate.

Astfel, restrângerea unui drept poate fi justificata doar atunci când nu violează esența dreptului restrâns.

Suprimarea unui sfert din salariu, echivalentul unei săptămâni de lucru are însă ca efect chiar violarea dreptului în substanța sa, cu atât mai mult cu cât după (...) măsura nu a încetat iar salariile nu au revenit la cuantumurile inițiale ci G. a permanentizat diminuarea salarială chiar dacă a înapoiat 15 % din cuantumul salariului avut de fiecare salariat la data de (...).

Este vorba de afectarea dreptului la salariu în esența sa.

Totodata, mai trebuie precizat faptul ca pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar, în special, daca nu obliga reclamantii sa suporte o sarcina disproportionata, trebuie sa se ia în considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala.

In aceasta privinta, Curtea a hotarat deja ca, fara plata unei sume rezonabile în raport cu valoare bunului, privarea de proprietate constituie în mod normal o atingere excesiva și ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata în domeniul art.1 din Protocolul nr.1 decat în iomprejurari exceptionale.

Temeiul legal al obligatiei de indemnizare a fost gasit de curte tot în dispozitiile art.l din Protocolul nr.1, apreciind ca în absenta unei indemnizari art.1 din Protocolul nr.1 n-ar asigura decat o protectie iluzorie și ineficace a dreptului de propreitate, în totala contradictie cu dispozitiile C..

Astfel, privarea de proprietate impune statului de a despagubi pe proprietar, imposibilitatea de a obtine o asemenea despagubire, macar partiala, constituind o rupere a echilibrului intre necesitatea protectiei dreptului de proprietate și exigentele de ordin general.

Dar, asa cum rezulta din prevederile L. nr.1., aceasta nu ofera reclamantului recurent posibilitatea de a obtine despagubiri pentru pri varea de proprietate în cauza. Lipsa totala a despagubirilor nu se poate jusitifca, cu atat mai mult cat nu a fost invocata nici o circumstanta exceptionala de catre G. pentru a o justifica. în acest context, lipsa totala a despagubirilor a impus reclamantului recurent o sarcina disproportionata și excesiva, incompatibila cu dreptul sau de proprietate gatantat de normele europene.

In ceea ce priveste situatia personala a recurentului care a fost influentata în mod direct și grav de aceasta reducere salariala, o vom demonstra cu ajutorul actelor pe care le vom depune la dosar.

In acest context, consideră ca se impune admiterea prezentului recurs si, trecând la rejudecarea cauzei pe fond, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive de instanța, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 februarie 2012 (f.18) pârâta

Administrația Națională a Penitenciarelor B., a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

În motivare, pârâta a arătat că prin S. civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj în această cauză, este legală. Având în vedere motivarea acesteia, apreciază că ea trebuie menținută.

Astfel, prima instanță a reținut în mod corect faptul că deciziile atacate au fost emise pentru punerea în aplicare a L. nr. 1., care prevede următoarele:

"Art. 1 (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare., inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reincadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

Art. 2 (1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: .... c) cuantumul drepturilor specifice pentru activitățile desfășurate în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, prevăzute la pct.

3 alin. (1) și (2), pct. 4 alin. (1), pct. 6, 8, 10, 11 și 12 din anexa nr. IV/2 la L.- cadru nr. 3..

(2) Valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistența medicală, medicamente și proteze aferente personalului propriu, pentru care legislația în vigoare la data publicării prezentei legi prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, bugetele loca le sau, după caz, bugetele fondurilor speciale, se reduce cu 25%."

Acest act normativa fost declarat constituțional prin D. C. C. nr. 872 din 25 iunie 2010.

Prin urmare, toate actele subsecvente respectă legislația în vigoare în materie salarială.

În ceea ce privește respectarea actelor normative de nivel internațional, instanța arată că dispozițiile legale privind reducerea salarială sunt compatibile cu prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. pentru Apărarea D. O. pentru că măsura s-a luat printr-o dispoziție la nivel de lege, într-o situație economică excepțională de criză, aceasta fiind o chestiune ce privește interesul social general, care nu poate fi evitată și este proporțională în raport cu scopul urmărit și conținutul concret al măsurii, respectiv restrângerea drepturilor de natură salarială cu 25%.

Mai reține prima instanță și faptul că membri sindicatului reclamant nu au demonstrat și nu au adus în discuția instanței învestite cu judecarea cauzei faptul că situația financiară a familiei ar fi atât de grav afectată Încât salariatul ar fi lipsit de mijloacele de subzistență.

Prin urmare, diminuarea salariilor prin efectul L. nr. 1. conduce la lipsa fondurilor necesare plății salariilor în cuantumul anterior intrării acesteia în vigoare, fapt care exonerează de răspundere instituțiile publice deoarece aceste fonduri nu pot fi prevăzute în bugetele lor.

Din aceste motive, solicităm respingerea recursului formulat de S.

Penitenciarul Spital Dej și, pe cale de consecință, menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței atacate.

În drept, invocă prevederile art. 308 alin.2 din C.P.C, L. 118/(...), D. C.

C. nr. 872 din 25 iunie 2010.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 martie 2012 (f.38-41) pârâta

MINISTERUL JUSTIȚIEI B. a solicitat respingerea recursului cu menținerea în totalitate a hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

În motivare pârâtul a arătat că prin cererea de recurs formulată, recurentul a precizat că acțiunea sa a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. pentru Apărarea D. O., iar prima instanță, deși a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile acestui articol, a respins acțiunea reclamantului fără a verifica existența vreunei ingerințe a statului asupra respectării dreptului de proprietate al reclamantului asupra salariului în sensul de "bun" și, de asemenea, fără a verifica dacă este îndeplinită condiția proporționalității privării de proprietatea bunului sau în sensul ca ingerința să privească un scop legitim de interes general, adică să intervină pentru o cauză de utilitare publică.

1. în primul rând, învederează instanței faptul că prin L. nr. 1. nu a fost modificată L. nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, ci L. nr.

330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. T. avut în vedere și caracterul temporar al măsurii diminuării, precum și justificarea acestei măsuri. După cum a reținut și Curtea Constituțională în decizia pronunțată, referindu-se la categoria profesională a magistraților, "o absolutizare a drepturilor unei anumite categorii socioprofesionale trebuie privită și în contextul principiului egalității, și anume intangibilitatea sau creșterea beneficiilor acordate unui grup înseamnă în mod automat agravarea stării materiale a unui alt grup de persoane."

Astfel cum se cunoaște și cum în mod corect a reținut prima instanță, anterior promulgării actului normativ criticat de către reclamant, Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., pronunțând D. nr. 872/(...).

Prin D. nr. 872/(...), "Curtea Constituțională a apreciat că amenințarea la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât G. este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/indemnizațiilor/soldelor cu 25%."

"Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod" și totodată că sunt respectate prevederile art. 53 din C..

Astfel, "Curtea constată că există o legătură de proporționalitate Î. mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea reține că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din C., analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiu lui unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

În acest sens, Curtea constată că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului că art.17 alin.(2) din lege acordă o posibilitate nelimitată G. sau P.ui de a aplica, după data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constată că această critică nu este reală, întrucât astfel cum rezultă din textul de lege menționat, începând cu data de 1 ianuarie

2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menține în plată același cuantum al salariilor/indemnizațiilor și al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din C..

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constată că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/ soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea Însă a prevederilor art.53 din C.." .

În același sens, prima instanță a reținut că această măsură legislativă de diminuare a salariilor personalului bugetar cu 25% este aplicată în sens nediscriminatoriu, adică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod și nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din C. sunt respectate.

Totodată, prima instanță a reținut în mod corect că " măsura diminuării salariilor cu 25% are un caracter temporar până la data de 31 decembrie 2010, fiind evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai cât timp se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată".

În acest sens, solicită să se observe ca începând cu data de 01 ianuarie

2011 a intrat în vigoare L. - Cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul sin sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului.

De asemenea, potrivit art. 1 din L. nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial al R., Partea I , nr.878/(...), " (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza / soldelor functiei de baza / salariile functiei de baza / indemnizatiile de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%".

Acest act normativ este în concordanta cu prevederile art. 16 alin. 2 din L. nr. 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, text potrivit căruia "Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care sa asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile L. - cadru nr.330/2009, precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2011", text ce a fost avut în vedere de Curtea C. la pronunțarea deciziei mai sus menționata.

De altfel, și legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, în ansamblul sau și , cu precadere, art. 1 din actul normativa fost declarata constituțional prin decizia nr. 1655/(...) a C. C., publicata în Monitorul Oficial al R., Partea 1, nr.51/(...).

Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a reținut că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, " Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea că după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior L. nr. 1.. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea L. nr. 1.."

De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că " ... se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, în acest sens, Curtea având în vedere expunerea de motive la legea criticată ... " care prevede, printre altele, că în contextul crizei economice efectele măsurilor stabilite prin L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu au fost absorbite la nivelul preconizat, necesitând pentru anul

2011 aplicarea unor măsuri de corecție.

Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională a reținut Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la V., dată la cererea președintelui C. C. a Macedonie opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la V. din 17-18 decembrie 2010, în care s-a arătat în mod expres că " în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în condiții excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o Î. a independenței autorității judecătorești".

În continuare, în opinia invocată, se arată că o asemenea situație excepțională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului.

Cu alte cuvinte, a arătat Curtea că, " o situatie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

Așa cum rezultă din răspunsul Comisiei de la V., statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar; chiar dacă răspunsul Comisiei de la V. privește situația particulară a judecătorilor, Curtea constată că acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul că statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plătit din fonduri publice în limite rezonabile, și nu numai judecătorilor - care ocupă o poziție distinctă în arhitectura statului -, răspunzând astfel unei situații de gravă criză economică care afectează statul - qui potest plus, potest minus".

2. În legătură cu incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului, invocat de către reclamant în acțiune, facem următoarele precizări:

Reclamantul a motivat că dreptul salarial, fiind o valoare economică este un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pentru

Apărarea D. O. și Libertătilor Fundamentale.

I.-adevăr, potrivit art. 1 alin. 1 al Protocolului nr. 1 la C., " O. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului international".

Însă, alin. 2 al textului prevede ca " D. precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contributii, sau a amenzilor".

Astfel, se poate observa, în primul rând, că art. 1 din Protocolul nr.1 are în vedere instituirea unui control international al modului în care autoritătile nationale ale statelor semnatare ale C. asigură respectarea exercițiului dreptului de proprietate; este vorba, așadar, despre protecția unui drept ce trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa internațională.

În al doilea rând, textul mai sus citat recunoaște posibilitatea " lipsirii de proprietate" numai pentru o cauză de utilitate publică, în condițiile stabilite de lege și de principiile generale, fără însă a prevedea expres necesitatea acordării de despăgubiri Î.-o asemenea situație.

În sfârșit, paragraful 2 al textului recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosința a bunurilor ce formeaza obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general.

Astfel de limitări ale dreptului de proprietate recunoscute de C. nu sunt de natură a conduce la privarea de însuși dreptul ce aparține titularului său; ca urmare a adoptării măsurilor permise de paragraful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1, proprietarul își vede limitată numai exercitarea atribuțiilor folosinței asupra bunului care formează obiectul dreptului. De asemenea, Curtea a statuat în sensul ca atunci când un stat adopta o politica într-o anumita materie, legislatorul național dispune de o mare marja de apreciere în a se pronunța atât cu privire la definirea interesului public precum și în definirea modalităților concrete de realizare a acestuia. Instanța europeana a înțeles sa respecte modul cum un stat concepe imperativele interesului general, afara daca aprecierea lui apare ca fiind, în mod manifest, lipsita de o baza rezonabila.

În același sens, în jurisprudența europeană privitoare la aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 1 al Protocolului nr.1 a fost constatată existența unor situații în care măsurile adoptate de autoritățile statale cu privire la dreptul de proprietate nu reprezintă "nici expropriere formală și nici expropriere de fapt; nu are loc un transfer de proprietate a reclamanților, care nu au fost privați nici de dreptul de folosință a bunurilor, pentru că pot să le și înstrăineze, dar își văd afectată însăși substanța dreptului de proprietate; în fapt, ei sunt privați de această substanță a dreptului lor".

În cauza Sporrong et Lonnroth contra Suediei, limitările aduse dreptului de proprietate al reclamanților de către autoritățile statale au făcut ca acesta să devină "precar", cu consecințe asupra valorii bunurilor care formează obiectul acelui drept; totuși, deși în situația data dreptul a pierdut din substanța sa, instanța europeana a constatat ca el nu a disparut din patrimoniul celor interesați.

În același sens este și speța Kechko versus Ucraina. în fapt reclamantul a solicitat constatarea încălcării art. 1 din Protocolul 1 în ceea ce privește, drepturi salariale aferente perioadei 1 ianuarie -23 iunie 1999 când un act normativ în vigoare - L. educației, le prevedea și pentru perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999 când aceste drepturi au fost suspendate de stat prin L. educației gimnaziale. (paragraf 17 din hotărâre). H. instanței interne prin care drepturile salariale respective au fost solicitate, a fost în sensul respingerii pretențiilor reclamantului. (paragraf 15 din hotărâre). Analizând situația din perspectiva existenței unei "posesii" Curtea tratează distinct cele două perioade concluzionând că:

• Pentru perioada cuprinsă Î. 1 ianuarie și 23 iunie 1999, se observă că " ... cererea reclamantului în fața instanțelor naționale .... a avut la bază o prevedere expresă și efectivă a legii interne", constatându-se prin urmare existența unui bun și încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 (paragrafele 26,27,28 din hotărâre)

• Pentru perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999, când acordarea drepturilor salariale în discuție a fost suspendată prin lege, C. concluzionează că nu există o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 (paragraful

25 din hotărâre).

În același sens menționăm hotărârea Cazacu versus Moldova prin care C. statuează că "Posesiile pot fi sau posesii existente sau active, incluzând cereri, cu privire la care reclamantul poate argumenta că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv a dreptului de proprietate. S. deosebire de această situație, speranța de recunoaștere a unui drept de proprietate care a fost imposibil a fi exercitat efectiv, nu poate fi considerată o posesie în înțelesul art.1 din protocolul 1 .... " .Curtea trebuie de asemenea "

.... să aprecieze daca a existat .... un temei legal suficient în sprijinul cererii reclamantului pentru a garanta aprecierea acesteia ca un bun" (paragrafele

37 și 38 din hotărâre)

În același sens H. Lelas versus Croatia reține că " .... instituțiile C. au reținut în mod constant că venitul care a fost câștigat constituie o posesie în sensul art.1 din protocolul 1", curtea reținând că drepturile salariale ale reclamantului constituie posesii, întrucât în perioada de referință erau prevăzute de lege.

Totodată, hotărârea Vilho Eskelinen și altii versus Finlanda statuează că " .... nu exista un drept protejat de C. de a continua sa primesti un salariu într-un anumit cuantum ..... în cazul de față rezultă : .... că reclamanții nu aveau o speranță legitimă să primească un spor salarial după încorporare în condițiile în care, ca o consecință a schimbării postului către o municipalitate în afara Sonkajarvi (prin Ordin al Ministrului de interne n.n.), dreptul la un spor salarial încetase."

Față de aceste decizii de speță se desprinde principiul potrivit căruia conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce priveste drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. în momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.

Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina " .... este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facând modificarile legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost Îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, sa refuze plata lor, atâta vreme cat dispozițiile lega le sunt în vigoare"

Prin urmare, în cazul de față, în care art. 1 alin 1 din L. 1. prevede " (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de Î., inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reincadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu

25%." Înlăturându-se temeiul legal pentru plata după intrarea în vigoare a acestui act normativa procentului de 25% din salariu solicită instanței sa constate în principal ca aceasta parte a salariului nu poate fi avută la acest moment în vedere sub aspectul incidenței prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.

De altfel, aceste aspecte au fost avute în vedere și de Curtea Constituțională la pronunțarea deciziilor asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legi nr. 1. cu care a fost investită.

Astfel, prin decizia nr. 872/(...) referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al R. nr.433/(...), Curtea Constituțională a reținut că " soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din L. nr. 1. a fost determinată de apărarea securității naționale", care are, pe lângă componenta militară și o componentă socială și economică.

În acest sens, prin D. nr. 1414/(...), publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I nr.796/(...), Curtea a statuat că situația de criza financiara mondiala ar putea afecta, în lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a țarii și, implicit, securitatea naționala.

Totodată, cu privire la incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., Curtea a reținut prin decizia nr. 872/(...) că " restrângerea prevazuta de legea criticata este necesara într-o societate democratica tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei umane".

Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, " Curtea constata ca exista o legătura de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și ca exista un echilibru între cerințele de interes general ale colectivitații și protecția drepturilor fundamentale ale individului".

Așadar, solicită să se observe că la pronunțarea deciziei menționate mai sus, Curtea Constituțională a luat în considerare și prevederile legislației europene, pronunțând deciziile asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr. 1. prin raportare la prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Față de cele expuse mai sus, solicită să se observe că prin L. nr. 1. legiuitorul a stabilit măsurile necesare în vederea restabilirii echilibrului economic și, deci, pentru apărarea interesului general al societății, având în vedere amenințarea la adresa stabilității economice.

Tot astfel, mai solicită să se observe că prin intrarea în vigoare a L. nr.

1. a avut loc o diminuare a drepturilor salariale ale reclamantului, fără Însă ca acest drept să dispară din patrimoniul acestora.

În aceste condiții, apreciem că în cauză nu există o încălcare a drepturilor reclamanților în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.

Analizând practica C., prima instanță a constatat că "se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas c. Croației din 20 mai 2010 par. 58).

Sub aspectul proporționalității, prima instanță a reținut că " lipsa despăgubirii pentru diminuarea salariului nu poate conduce eo ipso la Î. T. avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea E. o I. statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Se apreciază că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar. Pe de altă parte, în analiza de proporționalitate trebuie ținut cont de caracterul temporar al măsurii, caracter menționat chiar de Curtea Constituțională în D. nr. 872/(...)".

Pentru considerentele expuse, vă solicităm respingerea cererii de recurs ca fiind neîntemeiată și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță de judecată ca temeinică și legală.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 martie 2012 pârâta P.-S. D., a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de recurent și să mențineți în întregime sentința atacată.

În motivare, pârâtul a arătat că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că prin D. directorului P.ui-S. D. nr. 26/(...), au fost diminuate cu 25% a drepturile salariale ale personalului unității, pentru perioada (...)- (...), ca efect al prevederilor L. nr. 118 din (...) - privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

Aceste măsuri de diminuare a unor drepturi salariale, dis puse prin L. nr.118 din (...), au fost declarate constitutionale conform Deciziilor C. C. Nr.

872 și 874 din 25 iunie 2010, referitoare la obiectia de neconstituționalitate a dispozitiilor L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr. 433 din 28 iunie

2010.

Prin urmare, actul normativ în cauză are fundament legal și a fost emis cu respectarea legislatiei în vigoare în materie salarială respectând totodată și prevederile constitutionale.

Ca argument de susținere și justificare a măsurii legale de reducere a salariilor avem în vedere D. Nr.1.414/(...) în care Curtea Constituțională a statuat în sensul că, situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a tării și, implicit, securitatea națională. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, in diminuarea cuantumului salariilor/indemnizațiilor/soldelor cu 25%. Curtea a reținut de asemenea că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară Î.-o societate democratică, tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea statului. De asemenea s-a constatat ca există și o legătură de proportionalitate între mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit. existând un echilibru echitabil Î. cerintele de interes general ale colectivitătii și protectia drepturilor fundamentale ale individului.

Se remarcă de asemenea faptul că măsura legislativă este aplicată în mod nediscriminatoriu (tuturor categorii lor de personal bugetar în același cuantum și în același mod), nu aduce atingere substanței dreptului (prin prisma analizei condițiilor prevăzute de art.53 din C.), are un caracter temporar (restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată) și durată limitată în timp (până la data de (...)), văzută ca o obligație de rezultat pe care și-o impune în mod voluntar legiuitorul, în vederea menținerii în plată în același cuantum al salariilor/indemnizațiilor și soldelor cu cel dinaintea reducerii operate prin L. nr.1..

Așa cum a menționat și instanța de fond, la pag.4 din S. civilă nr.4.,

"dispozitivul și considerentele deciziei instanței constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Altfel, s-ar ajunge la ignorarea deciziilor C. C., respectiv al caracterului general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil mai cu seamă pentru că în cadrul considerentelor Curtea Constituțională face și analiza compatibilității normei de drept intern cu convenția în lumina jurisprudenței pe nivelul de garantare a drepturilor omului. Cu privire la cazul concret al L. nr.1., s-a ajuns la concluzia că prin deciziile sale, Curtea Constituțională a constituționalizat aceste dispoziții legale."

Tot în acest context, instanța de fond a analizat cauza și din perspectiva Protocolului nr.1 din C. E. a D. O. și a constat că, în jurisprudența de la S., există cauze tratate și sub aspectul drepturilor salariale, a dreptului de a primi în viitor un salariu Î.-un anumit cuantum. în cauzele V Eskelinen contra Finlandei, cauza Kahko contra U. s-a avut în vedere marja de apreciere pe care Curtea o I. statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Această marjă poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar. Totuși, Curtea apreciază că pot fi luate în considerare, pentru stabilirea unor despăgubiri în cazul scăderii veniturilor, circumstanțele concrete ale salariatului din perspectiva a trei criterii, și anume: caracterul discriminatoriu al măsurii de reducere, gravitatea măsurii(lipsirea totală de drept sau reducerea sa Î.-o măsură care să-i afecteze substanta) și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret al reclamantului. în ". condiții s-ar putea ajunge, în anumite situații, la concluzia tncălcării C. atunci când în circumstanțele concrete ale unui caz dat. salariatul va suporta o sarcină disproporționată și excesivă spre exemplu pe lângă reducerea de 25% mai există și alte pierderi de venituri, situație financiară a familiei ar fi grav afectată nemai putând fi plătite rate, Î.ținere, salariatul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență.

Instanța de fond în mod corect a apreciat că nu sunt întrunite aceste condiții, iar acțiunea reclamantului - recurent a fost nefondată.

Față de cele menționate mai sus, pârâtul solicită respingerea recursului declarat de recurentul - reclamant S.- P.-S., în numele și pentru membrii săi, ca neîntemeiat și nelegal.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 martie 2012 pârâtul M. F. P. prin D. G. a F. P. C., a solicitat respingerea recursului formulat de recurenți și menținerea ca legala și temeinica a sentinței civile nr. 4584/(...) pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...).

În motivare, pârâtul a arătat că prin sentinta civila nr. 4584/(...) instanta de fond a respins actiunea formulata de reclamanti și a respins cererea de chemare în garantie formulata de A. N. a P. în contradictoriu cu

M. F. P..

Astfel, conform art. 18 din L. nr.5. stabileste atributiile diferitelor autoritati in elaborarea, transmiterea și adoptarea legilor bugetare anuale. Toate aceste atributii nu revin nicidecum M. F. P., ci G. și P.ui R..

Competenta de a aproba bugetul apartine în exclusivitate P.ui, iar operatiunile premergatoare sunt stabilite deasemenea prin lege, astfel ca, instanta nu poate dispune decat în limitele acestei legi.

Pentru ca M. F. P. sa adopte un proiect de rectificare a bugetului M. J., trebuie mai intai ca acesta, în calitatea sa de ordonator principal de credite sa procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul

2012 în care sa includa sumele necesare platii drepturilor banesti solicitate în prezenta cauza.

In concluzie, în masura în care M. J., nu a intocmit un astfel de proiect, apreciem ca este prematur ca instanta sa admita cererea de chemare în garantie formulata de A. N. a P. lor.

In ipoteza în care s-ar constata ca reclamantii trebuiau sa beneficieze de sumele solicitate, nu se poate retine o culpa a M. F. P. pentru neincluderea acestora în proiectul bugetului de stat din anul în care trebuia facuta plata.

Arată ca procedura privind elaborarea și adoptarea legilor de rectificare anuale, reglementata de L. nr. 5. privind finantele publice, presupune conform art. 15 al. 1, intocmirea unor propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a caror aplicare atrage majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, initiatorii avand obligatia sa prevada și mijloacele necesare pentru cresterea cheltuielilor. De asemenea, initiatorul trebuie sa elaboreze fisa financiara care insoteste expunerea motivelor pentru care solicita majorarea cheltuielilor aprobate prin buget. M. J. - A. N. a P. nu a intocmit astfel de propuneri, fise financiare sau note de fundamentare, astfel incat M.

F. P. nu a avut în vedere pregatirea unui proiect al legii de rectificare bugetara.

Admiterea recursului formulat de reclamantii - recurenti ar echivala cu obligarea M. F. P. la plata din bugetul propriu și nu din bugetul statului, a unor sume reprezentand drepturi salariale acordate unor persoane care nu se numara printre angajatii M. F. P., incalcandu-se astfel regulile prevazute la art. 14 din L. nr. 5. privind finantele publice, respectiv:

(1) Cheltuielile bugetare au destinatie precisa și limitata și sunt determinate de autorizarile continute în legi specifice și în legile bugetare anuale.

(2) Nici o cheltuiala nu poate fi înscrise în bugetele prevazute la art. 1 alin. (2) și nici angajata și efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.

(3) Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțata și plătita daca nu este aprobata potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

În temeiul celor ce preced, solicită instanței sa respingă recursul formulat și să mențină ca legala și temeinica sentința atacată.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin demersul introductiv recurenții reclamanți au investit instanța de fond solicitând în esență verificarea legalității reducerii drepturilor salariale și în acest context anularea deciziilor / ordinelor unilaterale de diminuare cu

25% a cuantumului brut al îndemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv a sporurilor, îndemnizațiilor și a altor drepturi salariale ale membrilor de sindicat și cu consecința obligării autorităților pârâte intimate la plata diferenței de 25% la zi actualizate cu rata inflației până la data plății efective.

În motivarea acțiunii (f. 1 dos fond) inclusiv s-a relevat că prin L. 1. s-a realizat o restrângere a dreptului la munca fiind afectată o componentă esențială a acestuia, dreptul salarial. Astfel se arată că salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de serviciu; ca măsura diminuării salariului cu 25% încalcă în mod vădit dispozițiile constituției, codului muncii, legea funcționarului public și respectiv noțiunea de bun așa cum este statuat în jurisprudența C..

Se observă din demersurile inițiate că reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin dispozițiile L. 1.. Actul normativ prin art.1 prevede următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută stabilite în conformitate cu prevederile L. cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr-1. privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar se diminuează cu 25%.

În situația în care aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată suma care se acordă este de 600 lei.

În cazul salariaților din sectorul public salariul este cel stabilit prin legea unică de salarizare, nu poate fi negociat, modificat ceea ce poate fi modificat este doar măsura în domeniul îmbunătățirii condițiilor nu și drepturile salariale, iar legile trebuie să fie suficient de previzibile să respecte dreptul de informare pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.

În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. E. a D. O.

Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru Stat și un obiectiv de interes public.

Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.

Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau "un bun"; în sensul C. E. a D. O.

Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a R. și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.

Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...) și care se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, astfel păstrându-se justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Art. 53 din C. prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Art.1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Protocol ratificat de R. împreună cu C. prin L. nr.

3., prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din C. și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.

De altfel, potrivit Deciziei nr.874/(...) a C. C., G. a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței C., tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.

Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din C..

În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.

S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din C..

De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Î.-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.

Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Nu în ultimul rând, Curtea amintește { HYPERLINK "http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&documentId=8.& portal=hbkm&source=externalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF0

1C1166DEA398649" "_." | din 6 decembrie 2011 pronunțată în cauzele conexate nr. 4232/11, F. M.es vs. R. si, respectiv, nr. 4., . G. S. vs. R., cereri prin care cei doi reclamanți se plangeau de încalcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 prin masura reducerii cu 25% a salariilor in aplicarea legii

1..

Așa cum s-a relevat și în precedent cu trimitere la jurisprudența pertinentă a C. C. dar în special a C., această din urmă instanță europeană, făcând trimitere la hotărâri anterioare (Vilho Eskelinen si altii vs. Finlanda, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson vs. Islanda, Ketchko vs. Ukraina), a considerat ca era dificil pentru reclamanți sa susțină că au un bun in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al C..

În esență, C. a considerat ca ingerinta respectiva era justificata - fiind prevazuta de lege (chiar presupunand ca reclamantii ar fi titularii unui bun) si urmarind un scop legitim (echilibrul bugetar al unui stat aflat in criza economica) - si proportionala, avand in vedere marja mare de apreciere a statului in domeniul politicilor economice si sociale precum si echilibrul realizat de stat prin masurile respective (Hasani vs. Croatia).

Practic această decizie a jurisdicției de contencios european al drepturilor omului întărește soluția dată de instanța de fond și care a trimis pentru fundamentare atât la practica pertinentă a C. C. cât și la practica C., anterioară, în materia analizată.

Curtea nu poate ignora valoarea deciziilor C. chiar dacă această instanță s-a pronunțat asupra inadmisibilității unei plângeri, deoarece considerentele pentru care a fost respinsă fac corp comun cu dispozitivul acelei decizii și așa cum au fost dezvoltate de petenți și analizate apoi de C. sunt pe deplin relevante și în speța de față.

Așa încât, argumentul recurenților cu trimitere la decizia nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. în dos. nr. (...) nu subzistă în speța de față.

Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304¹, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamantul S. N. AL L. DE P. - PENITENCIARUL SPITAL DEJ, în numele membrilor de sindicat R. C. C., B. S., B. L., B. I., B. C., B. O., B. M., B. C., B. C., B. A., B. D., C. M., C. O., C. D., C. I., C. C., C. M., C. I., C. M., C. A., C. G., C. G., C. V., C. D., C. F., C. D., D. M., D. C., F. A., F. M., F. S., F. N., G. A., G. M., H. D., H. C., H. S., H. I., H.-B. B., I. V., I. D., I. I., I. R., J. E., J. T., L. A., L. C., M. M., M. S., M. V., M. V., M. S., M. C., M. C., M. C., M. N., M. S., M. C., M. L., M. A., M. F., M. M., M. A., M. A., M. I., M. Z., M. A. I., M. G., M. M., M. R., M. N., M. O., N. V., N. D., P. A., P. V., P. C., P. D., P. P., P. A. A., P. M., P. S., P. M., R. C., R. D., P. C., R. M., R. C., R. C., R. C. M., R. E., R. M., R. M., R. I., S. M., S. R., S. S., S. M., S. D., S. M., S. S., S. M., S. C., S. E., S. R., S. M., T. A., T. C., T. L., T. A., T. D., U. C., V. C., V. Z., F. M., B. S. și O. A. I. împotriva sentinței civile nr. 4584 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

L. U. M. D. R.-R. D.

GREFIER V. D.

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud.fond. A. R.lescu

Decizia nr. 2555/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2555/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal