Decizia nr. 10227/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10227/2012

Ședința { F. publică} de la 06 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. I., împotriva sentinței civile nr. 2947/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului S., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. - A. - C. J. S., având ca obiect anulare act administrativ Dosarul cu nr. (...) declinat de la Curtea de A. C.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.

Curtea, după deliberare, din oficiu, raportat la prevederile art. 303

și 306 C. pr. Civ. invocă excepția nulității recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

{ F. | }

CURTEA

Recurentul P. I. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.

2947/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S..

A. DE P. ȘI I. PENTRU A. - A. - C. J. S. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Curtea de A. a ridicat excepția nulității recursului, raportat la nemotivarea acestuia în termenul prevăzut de lege.

Asupra excepției Curtea va reține următoarele:

Sentința civilă nr. 2947/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului S. a fost comunicată cu recurentul la data de (...).

Termenul de recurs împotriva acestei sentințe este de 15 zile, conform art. 20 din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 303 și art. 306 C. Pr.

Civilă , recursul nemotivat în termenul prevăzut de lege - în cazul de față 15 zile de la comunicarea hotărârii - este nul.

Prin urmare, Curtea va admite excepția nulității recursului, având în vedere că recursul nu a fost motivat și va constata nulitatea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Constată nulitatea recursului declarat de P. I., împotriva sentinței civile nr. 2947/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 D. 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

GREFIER, M. T.

}

Red./Dact. RRD

2 ex./(...).

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 10227/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal