Decizia nr. 2911/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2911/2012

Ședința din 09 Aprilie 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE A. A. M. JUDECĂTOR A. C. JUDECĂTOR C. P.

GREFIER T. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de către chemata în garanție către A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 713/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., în contradictoriu cu reclamantul S. A. B. S., privind și pe A. F. P. B. N., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile promovate sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) intimata pârâtă A. F. P. B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

În data de (...) recurenta S. A. B. S. a depus Note de ședință.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr.

5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 713/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâta D. G. a F. P. B.-N. vizând restituirea sumelor ce reprezintă taxe de poluare și în consecință s-a respins acțiunea față de aceasta.

S-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de chemata în garanție A. F. pentru M..

S-a admis acțiunea formulată de SC A. B. S., în contradictoriu cu pârâta

A. F. P. B. și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma totală de 34.460 lei, reprezentând taxe de poluare.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP B. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. B. și în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei AFP B. suma de 34460 lei, reprezentând taxă poluare.

Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:

Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

D. G. a F. P. B.-N., tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cu privire la petitul vizând restituirea taxei de poluare, astfel că a admis-o cu motivarea că aceasta instituție nu a fost cea care a procedat la încasarea de la reclamantă a taxei de poluare a cărei restituire se solicita, taxa fiind percepută de pârâta A. F. P. B.

Referitor la excepția inadmisibilității, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o. Interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și A. F. pentru M., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

1. Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

În privința analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE, atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română, ci la cea comunitară.

Susține că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.

2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.

În cauză, a depus întâmpinare intimata pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:

Taxa de poluare solicitata a fi restituita a fost detaliata de catre reclamanta prin precizarea de actiune de la f. 119 dosar fond .

Din aceste sume indicate la f. 119 dosar fond doar sumele de 5728 lei

,4103 lei si 2939 lei au fost achitate de catre reclamanta .

Chitantele vizind sumele de 1289 lei ,1783 lei ambele din (...) ,de 2640 lei din (...) ,de 3874 lei , de 5183 lei ambele din (...) , de 2925 lei si 2499 lei ambele din (...) au fost achitate de catre o alta persoana juridica decit reclamanta respectiv de catre SC C. I. S. (f. 13,14,15,17,.18,19,20).

Pentru aceste sume totalizind suma de 21.690 lei reclamata nu justifica calitatea procesual activa intrucit neachitind ea aceasta suma nu poate solicita restuituirea ei ,dreptul de restituire apartinind lui SC C. I. S. care nici nu il putea cesiona anterior stabilirii caracterului cert,lichid si exigibil al acestui drept de creanta raportat la art. 30 C. fiscala .

La termenul de judecata din data de (...) Curtea a invocat din oficiu ca motiv de ordine publica lipsa calitatii procesul active a reclamantei.

In ce priveste suma de 3874 lei ea a fost indicata de doua ori de catre reclmanta in precizarea de actiune .

In ce priveste sumele achitate de catre reclamata intimata si mai sus indicate totalizind 12.770 lei Curtea retine urmatoarele :

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG

93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 5. corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/(...) .

In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din L. 5.(inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din L. 5. aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor anterioara introducerii actiunii ,din pozitia procesuala a paratelor . In aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 n L. 5.

.Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .

In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de catre recurenta parata acest motiv de recurs este nefondat.Astfel conform art. 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa .

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie

2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)

C.fisc).

In speta nu s-au acordat dobanzi sau cheltuieli de judecata .

Recursul chematei in garantie a fost exercitat impotriva solutiei date actiunii principale si pe cale de consecinta cererii de chemare in garantie

,recurs admisibil chematul in garantie putind ataca doar solutia data cererii de chemare in garantie sau solutia data ambelor cereri .

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.civ., rap. la dispozițiile. art. 20 din L. nr. 5., se va admite recursul declarat de către chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. și se va modifica în parte sentința recurată, în sensul că se va respinge cererea de chemare în judecată pentru suma de 21.690 ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și se va respinge cererea de chemare în garanție pentru aceeași sumă de 21.690 lei.Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de către chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 713 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată pentru suma de 21.690 ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și respinge cererea de chemare în garanție pentru aceeași sumă de 21.690 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 aprilie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. M. A. C. C. P.

T. G.

GREFIER

Red.AAM/dact. MS

3 ex./(...) Jud.fond: L.T.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2911/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal