Decizia nr. 3253/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. C. Nr. 3253/2012
Ședința publică de la 26 A. 2012
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții S. L., L. D. M., C. A., M. Z., P. ANA, M. D., B. A., B. I., B. R., M. V., B. N., S. B. și B. I., împotriva sentinței civile nr. 6557 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu cu pârâta I. P. C. F., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.) anulare decizie de imputare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. de citare nu este { F. |legal} îndeplinită față de recurenta C. A.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, raportat la prevederile art. 47 și 48 C. pr. Civ., apreciază - vis a vis de viciul de procedură față de reclamanta C. A. - faptul că drepturile procesuale ale acesteia nu sunt susceptibile de a face obiectul vreunei vătămări, motiv pentru care, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6557 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții S. L., L. D. M., C. A., M. Z., P. ANA, M. D., B. A., B. I., B. R., M. V., B. N., S. B., B. I. în contradictoriu cu pârâta I. P. C. F., având ca obiect contencios administrativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28 ianuarie 2011 a fost emisă Dispoziția nr.3. decătre primarul comunei F. privind imputarea, recuperarea unor indemnizații, sporuri și alte drepturi bănești acordate în anul 2009 reclamanților
Prin contractul colectiv de muncă nr.2688-2006 (filele 35- 44 dosar) au fost acordate reclamanților în perioada (...)-(...) sume de bani, care reprezinta drepturi bănești suplimentare sub forma unor bonificații și ajutoare.
Prin D. nr.26/(...) emisă de Curtea de C. - C. de C. a J. C. (fila 47 dosar) s-a constatat că sumele mai sus arătate exced cadrului legal privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, motiv pentru care s-a dispus recuperarea de la reclamanti a sumei de 252.181 lei, prin rețineri lunare până la recuperarea integrală a prejudiciului (fila 46 dosar).
Pentru a stabili legalitatea acordării sporului prin acordul colectiv, instanța a avut în vedere dispozițiile imperative ale art.31 din L. 1. privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art.72 din L. 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestații suplimentare.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că dispoziția contestată este emisă în conformitate cu dispozițiile legale, iar cererea reclamanților de anulare a acesteia a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S. L., L. D. M., C.
A., M. Z., P. Ana, M. D., B. A., B. I., B. R., M. V., B. N., S. B. și B. I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfiintarea acesteia conform prevederilor art.304 puncul 8 si 9 si art.304 indice 1 din C. de P. C. si in consecinta, anularea Dispoziției P. comunei F. nr. 3. privind imputarea, recuperarea unor indemnizatii, sporuri si alte drepturi banesti acordate si pretins necuvenite în anul
2009 functionarilor publici din structurile unitatii administrativ teritoriale F., ca fiind nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, au arătat recurenții următoarele:
1. Reținerile salariale operate în baza Dispoziției de imputare și reținere, fără existenta unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și fără a se face dovada că reclamantii ar fi avut vreo culpa, sunt nelegale.
Astfel, Dispoziția P. comunei F. nr. 3 de imputare a sumelor acordate funcționarilor publici în baza acordului colectiv de muncă încheiat la nivel de instituție, pe de-o parte, nu respectă condiția imperativă impusă de art. 75, coroborat cu art. 84 din L. nr. 1. conform căruia răspunderea civilă a funcționarului public este condiționată de existența vinovăției acestuia, astfel încât trebuia să se facă dovada culpei acestora, iar pe de altă parte, nici dispozițiile complementare ale L. nr.
53/2003 privind C. M.. C. nu permiot reținerile din salariu care au un alt temei decât hotărârea judecătorească.
Dispozițiile art. 164 din C. M. se înscriu în cadrul măsurilor de protecție a drepturilor salariale, în consens cu prevederile art. 8 alin. (1) din convenția Organizației Internaționale a M. privind protecția salariului nr. 95/1949 ratificată de R. prin D. nr. 2., prevederi potrivit cărora Reținerile din salariu nu vor fi autorizate de cât în condițiile și limitele prescrise de legislația națională sau stabilite printr-un contract colectiv de muncă ori hotărâre arbitrală"
2. Ca și principal argument și temei al legalității acordării acestor sume este principiul negocierii colective, respectiv contractul și acordul colectiv de muncă.
La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective, părțile sunt egale și libere. Contractele colective încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. (art. 7 din L. nr. 130/1996, art. 236 din C. M.)
C. art. 12 alin. (1) din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art. 3 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
C. art. 8 alin. (2) din L. nr. 130/1996, precum și art. 3 alin. (3) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. În acest sens sunt și prevederile art. 238 alin. 3 din C. M., care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, precum și având în vedere principiul de drept conform căruia normele juridice trebuie interpretate în sensul în care produc efecte. rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens s-au pronunțat și majoritatea instanțelor judecătorești de-a lungul timpului. De asemenea, legalitatea clauzelor contractelor și acordurilor colective de muncă, prin prisma posibilității negocierii a altor clauze, precum și a altor drepturi decât cele minimale stabilite prin lege, la nivelul instituțiilor bugetare, a făcut obiectul mai multor controale de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând că "părțile, cu respectarea acestor obligatii firești (și anume respectarea clauzelor referitoare la clauzele minimale - n.a.), au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare" (DCC nr. 380/2004, DCC 511/2006, DCC nr. 96/2008) Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, prin D. nr. 4. a reținut că "nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii ș.a., dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-I primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor." Așadar indiferent că lucrează în administrația publică, în sistemul de apărare, în învățământ, în justiție, atâta vreme cât ordonatorul de credite apreciază că persoana respectivă lucrează efectiv și îndeplinește condițiile generale prescrise de legea care reglementează acordarea acelui spor, cu singura limitare de natură financiară, a încadrării și alocării în bugete locale aprobate.
Este evident că nu s-au negociat clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Nu s-au negociat de pildă sporul de vechime concret prevăzut în legislația salarizării. De vreme ce este permisă încheierea contractelor și acordurilor colective de muncă și pentru instituțiile publice, aceste contracte/acorduri vor cuprinde clauze care completează drepturile expres stabilite de lege, scopul negocierilor fiind acela de a recunoaște unele drepturi în favoarea salariaților, specifice condițiilor fiecărei instituții și nevoilor fiecărui angajator. Astfel, sporul de dispozitiv, sporul de fidelitate, masa caldă, ținuta și ajutorul material de P. și C., prima de vacanță nu sunt prevăzute prin dispoziții legale, și nici nu interzice vreun text de lege acordarea acestor drepturi, prin negociere colectivă, ca alte drepturi, în măsura identificării resurselor financiare și a alocării, respectiv aprobării buget are. Mai mult, aceste drepturi speciale acordate personalului nu sunt drepturi de natură salarială, ele fiind prevăzute în bugetul pe anul 2009 prin H. C. Local la titlurile "C. de personal si cheltuieli cu bunuri si servicii". Prin negocierea, respectiv acordarea lor nu se încalcă nici o prevedere legală.
În aceste conditii, negocierea drepturilor speciale este legală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre partenerii sociali, intervine principiul liberei negocieri. Iar plata lor efectivă a fost legală, în conditiile în care la baza ei au stat niște acte administrative valabile, necontestate, nefăcând obiectul vreunei actiuni în instnată și cu atât mai putin, nefiind vreodată anulate.
Și nu în ultimul rând, contractul, respectiv acordul colectiv este legea părților, iar drepturile negociate cuprinse în acest contract nu sunt dintre cele a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Drepturile mai sus menționate sunt prevăzute în acordul colectiv de muncă, iar acesta, ca orice contract, se impune părților cu putere de lege și este irevocabil.
Mai mult, obligatiile decurgând din acordul/contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, Întrucât acesta a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părtile contractului, potrivit art. 243 din C. M. și art. 30 alin. 1 din L. nr.
130/1996, iar obligativitatea executării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Conventiei OIM nr. 131/1970, referitoare la atragerea răspunderii părtilor care se fac vinovate de neîndeplinirea obligatiilor avansate prin acordul/contractul colectiv de muncă.
3. Este de relevat faptul că D. de M. și P. S. (Agenția Județeană de P. S.) C. a înregistrat contractul colectiv de muncă, exercitându-și astfel controlul de legalitate.
În acest sens, potrivit art. 8 din L. nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art. 24 alin. (1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art. 24 alin. (2) din L. nr. 130/1996)
Se prevede, de asemenea, faptul că, la momentul înregistrării, direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8, exercitând în acest mod controlul de legalitate și dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art. 8, au obligația de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art. 27 alin. 2 coroborat cu art. 28).
Însă procedura specială descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că A. C. și-a dat oarecum avizul favorabil, moment în care contractul colectiv începe să-și producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract.
Mai mult, nulitatea clauzelor contractuale se constată exclusiv de instanta de judecată, A. sau Curtea de C. neavând astfel de atribuții. În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța de judecată, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
4. C. L. nr. 319/2006 (art. 6 și 7) a securității și sănătății în munca, angajatorul este obligat sa ia toate măsurile necesare pentru asigurarea sănătății angajaților (indiferent de raportul cu autoritatea publică) acestuia ori, masa și ținuta acordate sunt principalele măsuri luate de angajator pentru asigurarea sănătății și securității angajaților. Așa cum rezulta din Regulamentul de organizare si functionare a C. Local F., nu este prevazuta acordarea unei pauze legale de masă, dar, în compensație, de comun acord cu sindicatul, s-a negociat acordarea unei mese calde, pe zi, tuturor angajaților (a se vedea in acest sens art 130 din C. M.). De asemenea, ținuta decentă și respectabilă se impune angajaților ca o obligație, ori dreptul special acordat prin negociere colectivă este corelativ acestei obligații. Mai mult, aceste drepturi se încadrează în cele privind "îmbunătățirea condițiilor de muncă", respectiv "sănătatea și securitatea în muncă", în sensul art. 72 din legea nr. 1..
Nu trebuie omise în acest context nici dispozițiile Convenției OIM nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 56, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art. 1), iar negocierea să poate avea loc cu privire la fixarea condițiilor de muncă și angajării și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor O.I.M.
5. Prin D. C. nr. 437/NCI1999 a T. C. și prin D. civilă nr. 1. a C. de A. C. se recunosc drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă semnat între Sindicatului "Civitas" și primarul municipiului C.-N., care au făcut obiectul unor litigii de muncă, fiind vorba de acordarea primelor de C. și P. și a alocației de hrană. Mai mult, prin S. civilă nr. 1. a T. C., definitivă și irevocabilă, în condițiile în care
Primarul municipiul C.-N. a imputat salariaților, în urma Controlului C. de C., sumele de care aceștia au beneficiat în baza contractului colectiv de muncă, instanța a reținut că "salariații au beneficiat în mod legal de drepturile acordate de angajator și nu există temei de fapt și de drept pentru a se emite decizia de imputare, în sensul de a restitui sumele legal achitate".
În temeiul principiului identității de rațiune și a securității și stabilității raporturilor juridice, precum și având în vedere că legislația incidentă nu a fost modificată esențial, a fost negociat și încheiat și Contractul colectiv de muncă înregistrat la D. de M. și P. S. (Agenția Județeană de P. S.), respectiv A. colectiv de muncă cu clauze contractuale similare sau chiar identice celor asupra legalității cărora instanța s-a pronunțat favorabil, astfel încât se poate pune chiar problema autorității de lucru judecat referitor la legalitatea dispozițiilor și clauzelor actelor de negociere colectivă.
6. Pentru corecta soluționare a prezentei acțiuni, consideră de o reală importanță noua reglementare legislativă în domeniul salarizării bugetari lor, respectiv OUG nr. 1/(...), care prin art. 10 prevede în mod expres faptul că "la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. nr.
330/2009".
Art. 10 din OUG nr. 1/2010 este explicit în privința luării în considerare la stabilirea drepturilor salariale începând cu (...) a drepturilor stabilite prin contractele
și acordurile colective de muncă, astfel încât, per a contraria, vor fi luate în considerare acele drepturi acordate prin acordurile colective și contractele colective de muncă legal încheiate, în vigoare, și pentru a căror respectare sumele necesare au fost aprobate și prevăzute în buget, ori nelegalitatea lor se constată exclusiv de către instanța de judecată. Mai mult, însăși L. nr, 330/2009, în notele de la anexă (Anexa
I/III), le prevede și le confirmă, de pildă sporul de dispozitiv și sporul de fidelitate, care începând cu anul 2010 au fost incluse în bază.
De asemenea, L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice statuează principiului luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale (art. 3 lit. c) din L. nr.
330/2009).
7. Nu în ultimul rând, analiza întregii acestei problematici, a negocierii colective la nivelul instituțiilor administrației publice locale, trebuie făcută și din perspectiva art. 120 din Constituția României și a prevederilor L. nr. 215/2001 privind administrația publică locală, mai precis a principiului autonomiei funcționale și financiare a administrației publice locale. Potrivit L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale definește Principiul autonomiei locale financiare "(I ) Unitățile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autoritățile administrației publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, pe baza și în limitele prevăzute de lege. ". iar bugetul local, aprobat are putere de lege. C. art. 4 din aceeași lege "(1) Prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, după caz. (2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuieli/or din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. (4) Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii. "
Bugetul local al comunei F. pe anul 2009 a fost aprobat prin hotărâre a autorității deliberative având incluse și sumele necesare respectării prevederilor contractului, respectiv acordului colectiv de muncă legal negociat, încheiat și înregistrat. Este apanajul exclusiv al conducerii instituției bugetare ca în limita fondurilor disponibile să negocieze cu reprezentanții personalului instituției acordarea, prin contractul/acordul colectiv de muncă și a altor drepturi de natură socială decât cele care le revin în condițiile legii, cu atât mai mult cu cât acestea realizează și venituri proprii. Efectuarea cheltuielilor, respectiv plata acestor drepturi ce prin prezenta dispoziție sunt imputate, s-a realizat în baza contractului colectiv de muncă și a acordului colectiv de muncă înregistrate la autoritățile publice competente, acte juridice care prin necontestarea lor au dobândit putere de lege pentru părțile contractante și a căror respectare în condițiile nedeclarării nulității acestora este garantată de art. 41 alin. (5) din Constituția României.
8. În final, solicită instanței a observa că nicăieri în continutul Dispozitiei de imputare, precum nici în cuprinsul Deciziei C. de C. care a stat la baza acesteia nu se invocă nulitatea acordului colectiv de muncă sau al hotărârilor de consiliu în materie, asupra acestui aspect putând a se pronunta, în orice caz, doar o instanta de judecată, căreia să-i fi fost dedus judecătii un litigiu având un atare obiect, la cererea uneia dintre părtile interesate. S. fapt al invocării nulitătii clauzelor contractului sau acordului colectiv de muncă nu este de natură să justifice constatarea și dispunerea nelegalitătii dreptului negociat. Nulitatea clauzelor contractuale, legea părtilor, se constată exclusiv de către instanta de judecată, ceea ce presupune ca pentru a putea să constate și să dispună caracterul prejudiciator și angajarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul creat, atât Curtea de C., cât și primarul, trebuie mai întâi să supună verificării nulitătii, drepturile negociate, instantei judecătorești competente care să dispună, definitiv și irevocabil, cu privire la aceste. E. este că atât hotărâri le de consiliu, cât și acordul colectiv de muncă pentru functionarii publici, pe anul
2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanta de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor, prin urmare sunt perfect valabile și aplicabile, astfel încât dispozitia de imputare nu are niciun temei legal. Solicită instanței a solutiona prezentul litigiu retinând ca valabile și necontestate legal atât acordul colectiv, cât și hotărâri le de consiliu.
Despre discriminare nu se face nicio referire in hotararea judecatoreasca recurata
Potrivit Hotărârii C.E.D.O., pronunțată în cauza I. contra Austriei la (...), noțiunea de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a D. O., cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispozițiile Convenției nu impun să-i fie acordat un tratament mai favorabil. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situați analoage și comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă și obiectivă" (H. C.E.D.O., pronunțată în cauza Fredin contra Suediei, la (...), parag. 60, H. C.E.D.O., pronunțată în cauza Hoffmann contra Austriei, (...), parag. 31, H. C.E.D.O., pronunțată în cauza Spadea și Scalabrino contra Italiei, la (...)). C. art. 41 alin. 4 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a D. O., art. 4 pct. 3 din Carta S. Europeană revizuită, art. 7 lit. a pct. I din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale plata trebuie să fie egală pentru muncă egală.
În sistemul public, acest principiu este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile, însă, deosebiri, întemeiate obiectiv și rezonabil, între ramuri, domenii sau nivele, fără a se pune problema discriminării. Salarizarea poate fi diferențiată după următoarele criterii: nivelul studiilor; importanța și complexitatea muncii; funcția, postul sau meseria îndeplinită; cantitatea, calitatea și valoarea muncii; condițiile de muncă, care pot fi vătămătoare, grele sau periculoase; vechime a în muncă.
Pe de altă parte, în cadrul fiecărei funcții sau meserii, salarizarea se diferențiază în raport de treapta profesională sau gradul profesional, de gradația, respectiv clasa de salarizare.
Este firesc ca rezultatele muncii, din punct de vedere cantitativ și calitativ să determine o anumită salarizare.
In consecinta, conducerea si angajatii unei primarii au volum de muncă, responsabilitate și atribuții comparabile fara putinta de indoiala cu ale altora aidoma lor din sisteme paralele bugetare.
Mai mult, norme de drept generale ca si C. M. si L. contractelor colective de muncă, nu se pot nesocoti in defavoarea celor multi care realmente muncesc pe bani rusinos de putini si traiesc dramatic de greu.
Masuri de felul celor solicitate a se lua-recuperarea unor drepturi banesti pretins nelegale ar insemna dincolo de o imposibilitate obiectiva si morala de ducere la indeplinire si condamnarea angajatilor primariei F. la disperare si neputinta, in conditiile actuale cu salarii deja reduse si fara sporuri.
În concluzie, având în vedere considerentele mai sus menționate solicită să se rețină faptul că în mod greșit Primarul comunei F. a dispus obligarea la restituirea sumelor reprezentând drepturi speciale sub forma bonificației, mesei calde și ajutorului material de P., samd atât timp cât ele sunt prevăzute în contractul si acordul colectiv de muncă, au temeiuri legale și au fost acordate conform legilor în vigoare, iar plata lor nu a determinat producerea de prejudicii.
Astfel, față de cele mai sus precizate solicită să se admită recursul si acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată și să se dispună ANULAREA Dispozitiei P. comunei F. in discutie ca fiind nelegală și netemeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
O primă critică adusă sentinței recurate se referă la greșita interpretare a dispozițiilor art. 84 din L. nr. 1., recurenții considerând că, în lipsa existenței vinovăției lor, emiterea deciziei de imputare este nelegală. În același sens, se invocă dispozițiile C.ui muncii, cu care L. nr. 1. se completează, dispoziții care interzic reținerile din salariu care au un alt temei decât hotărârea judecătorească.
Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 84 lit. b din L. nr. 1., răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. Prin urmare, acest text legal nu impune condiția existenței vinovăției funcționarului public în cazul în care acesta a beneficiat de anumite sume de bani necuvenit, cum este cazul de față.
În ceea ce privește dispozițiile C.ui muncii invocate de recurenți, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care dispozițiile art. 85 alin. 1 din L. nr. 1. prevăd faptul că repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. b se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare.
Prin urmare, acest prim motiv de recurs Curtea îl apreciază ca fiind nefondat.
Pe fondul cauzei, recurenții invocă, în esență, dreptul la negociere colectivă, precum și faptul că în cuprinsul deciziei C. de C. care a stat la baza emiterii dispoziției de imputare nu s-a invocat nulitatea acordului colectiv de muncă sau al hotărârilor de consiliu în materie.
În acest context, Curtea observă că instanța de fond a verificat în mod pertinent apărările reclamanților ce se constituie în prezent ca motive de recurs, statuând corect și legal că sumele de bani de care au beneficiat aceștia nu s-au datorat deoarece contractul colectiv de muncă ori acordul colectiv din cadrul unităților publice prin care se stabilesc drepturi salariale nu pot înfrânge dispozițiile legale, acestea fiind unica bază legală de stabilire a îndemnizației și a celorlalte drepturi de natură salarială.
Împrejurarea că printr-un acord colectiv de muncă se stabilesc pe bază de negociere alte drepturi de natură salarială ori se majorează drepturile în afara ori peste limitele prevăzute de lege nu pot fi opuse cu succes terților, și în principal organelor de control administrativ extern de audit financiar. În același timp și pe baza aceleași rațiuni o atare convenție nu poate fi opusă cu succes nici instanței judecătorești.
Astfel, atât prin art.72 din L. nr.1. și HG nr.833/2007, art.22 prevăd că autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual în condițiile legii acorduri care să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate, programul zilnic de lucru, integritatea profesională și alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la practica celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici. Prin cele statuate nu se găsește și posibilitatea negocierii salariilor sau sume de bani cu caracter de compensații întrucât din punct de vedere al L. nr.1. salariile și alte drepturi bănești pentru categoria de funcționari publici sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea respectiv încheierea de acorduri este condiționată de respectarea dispozițiilor legale și se rezumă în cazul funcționarului doar la măsuri de protecție a muncii și nu la sume de bani respectiv prestații suplimentare la încetarea/eliberarea din funcție.
În cauză cele invocate a fi fost aprobate nu vizează măsuri în sensul actelor normative, respectiv măsuri ce pot fi negociate. Prin urmare, în condițiile în care sumele solicitate nu fac parte din cele expres reglementate de art.72 în mod greșit se susține de recurenți că puteau beneficia de prime de P. și C., indemnizație de ținută, de hrană, spor de fidelitate și loialitate, spor de dispozitiv.
Legat de aceasta se mai susține că acordurile colective sunt obligatorii. Într- adevăr actele normative menționate prevăd că sunt obligatorii însă această obligativitate trebuie raportată la legalitatea actului mai exact a conformității acestui acord cu legea. Or așa, cum s-a arătat legea nu prevede decât posibilitatea luării de măsuri prin acorduri pentru protecție socială în cazul funcționarilor iar acordul evocat privește nu măsuri ci drepturi bănești suplimentare drepturi ce sunt acordate doar prin lege. Ca atare nefiind prevăzută negocierea drepturilor bănești prin acord în mod corect a reținut instanța de fond că acordurile nu pot excede legii.
Evident se poate susține că prin acordul încheiat s-a creat o speranță legitimă. Chiar dacă prin acord s-a născut o speranță titularilor aceasta nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept.
Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept or L. nr.1. și legea salarizării funcționarului public sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. - a se vedea cauza Sunday Times contra Regatului unit, cauza R. împotriva României.
Din această perspectivă, Curtea reține că sentința atacată este legală și temeinică, instanța de fond aplicând și interpretând corect dispozițiile legale pertinente incidente în materie.
Față de cele ce precedă, Curtea, cu aplicarea art. 20 alin. 3 din legea nr.
554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamanților cu consecința menținerii sentinței atacate a cărei considerente vor fi completate așa cum s-a evocat în precedent.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 6557 din
(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A. Rădulescu
