Decizia nr. 3356/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3356/2012
Ședința din data de 02 Mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC T. S. prin lichidator judiciar C. T. I. împotriva sentinței civile nr. 7130 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. M., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă d-l Timiș Toader, fost administrator al reclamantei SC T. S., identificat cu CI seria MM nr. 5., lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Se relevă că societatea recurentă este în insolvență și că împreună cu lichidatorul judiciar a acordat mandat de declarare și susținere a recursului iar pentru acest termen de judecată mandatarul este în imposibilitate de a se prezenta.
Față de aspectele evocate Curtea constată că recurenta din eroare a fost citată cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, demersurile practicianului în insolvență sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7130 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea promovată de reclamanta SC T. S., însușită de lichidatorul judiciar C. T. I. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta SC T. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. M. anularea Deciziei nr.
163/(...) emisă de pârâtă, anularea Deciziei de modificare a bazei de impunere nr.
1358/(...), a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, nr. 1357/(...) și a R.ui de inspecție fiscală nr.
5880/(...).
În motivarea acțiunii se arată că prin contestația înregistrată de reclamantă sub nr. 1798/(...), s-au contestat actele administrativ fiscale: Decizie de modificare a bazei de impunere nr. 1358/(...); Decizie de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.
1357//(...); Raport de inspecție fiscală nr. 5880/(...), sens în care a solicitat anularea în parte a acestor acte administrativ-fiscale cu privire la punctul I. din R. de inspecție fiscală, respectiv pct. 2.1.1 Obligațiile fiscale suplimentare de plată privind TVA din Decizia de impunere, urmând a dispune refacerea calculului acestor obligații fiscale considerându-se justificate în integralitatea lor deducerile de TVA aferente anilor 2003 și 2004, în sumă de 26.513 lei.
Prin Decizia nr. 163/(...) a Direcției Generale a F. P. M., contestația reclamantei a fost respinsă, reținându-se că reclamanta a înregistrat în contabilitate acte provenind de la societăți care nu respectau cerințele legale de funcționare.
Prin Sentința civilă nr. 4323/(...), pronunțată în Dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate împotriva debitoarei SC T. S., reclamanta din prezenta cauză a fost numit în calitate de lichidator judiciar C. T. I. Prin notele de ședință depuse la filele 94-95 din dosar, lichidatorul judiciar a arătat că își însușește acțiunea în contencios administrativ fiscal, a solicitat admiterea acțiunii motivat de faptul că procurarea formularelor tipizate cu regim special este sarcina furnizorilor și nu a cumpărătorilor, a susținut că societatea avea drept de deducere a TVA-ului în condițiile art. 24, alin. 1, lit. a din Legea nr.
425/2002, deoarece facturile furnizau toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunilor.
Se arată că pentru aceleași raporturi juridice, organul fiscal a făcut plângere penală împotriva reprezentanților reclamantei, plângere ce a fost soluționată cu neînceperea urmăririi penale, ceea ce întărește ideea că documentele (facturile fiscale) sunt legale și sunt înregistrate corect în contabilitatea societății, eliminând suspiciunea referitoare la realitatea și legalitatea înregistrării lor.
Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța a reținut în fapt următoarele:
Prin Decizia nr. 163/(...) emisă de pârâtă a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 1357/(...), emisă de A. de I. F. în baza raportului de inspecție fiscală încheiat în data de (...), având ca obiect suma de 26.513 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, contestația fiind respinsă ca neîntemeiată pentru suma de 26.333 lei și ca lipsită de obiect pentru suma de 180 lei.
În cuprinsul raportului de inspecție fiscală s-a reținut faptul că în perioada
2003-2004 SC T. S. a înregistrat în evidența contabilă un număr de 40 de facturi fiscale reprezentând achiziții de piese de schimb și material lemnos, în valoare totală de 166.343 lei din care taxa pe valoarea adăugată în sumă de 26.333 lei, emise de către societăți comerciale din județele Brașov, Buzău, C., Dolj, Hunedoara, Mureș, Prahova, Satu M., Sibiu, Suceava, Timiș și municipiul B.
Având suspiciuni cu privire la realitatea și legalitatea înregistrării operațiunilor efectuate de SC T. S., organele de inspecție fiscală au solicitat direcțiilor generale ale finanțelor publice din județele unde societățile furnizoare au sediul înscris în documentele în cauză efectuarea de controale încrucișate la furnizorii înscriși în facturile respective prin care să stabilească dacă societățile sunt identificate cu datele înscrise în facturi, dacă au dobândit facturile fiscale în mod legal, dacă au înregistrat în evidența contabilă veniturile realizate și taxa pe valoarea adăugată colectată în baza documentelor emise, precum și dacă au fost depuse la organele fiscale teritoriale deconturile de taxă pe valoarea adăugată și declarațiile de impozite și taxe.
Conform constatărilor din procesele verbale întocmite în urma controalelor încrucișate un număr de 25 de facturi fiscale au fost emise în numele unor societăți care nu sunt înregistrate la O. R. C. din județele unde acestea au sediul înscris în facturile respective, iar 15 facturi fiscale nu au fost emise de contribuabilii verificați și nu au fost achiziționate de aceștia de la distribuitori autorizați.
Având în vedere cele constatate, organele de inspecție fiscală au stabilit ca facturile fiscale în cauză nu îndeplinesc calitatea de document justificativ prin urmare, taxa pe valoarea adăugată înscrisă în acestea nu sunt deductibile.
SC T. S. are ca obiect principal de activitate „. forestieră"; cod CAEN0220. Dispozițiile art. 24 alin. 1 lit. a din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, în vigoare la data emiterii facturilor aferente anului 2003, precizează:
„Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei cu următoarele documente: facturile fiscale sau alte documente legal aprobate emise pe numele său de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată";.
A. 145 alin. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la data emiterii facturilor aferente anului 2004, precizează: „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente: pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factura fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. 8 și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. 1, lit. b și art. 151 alin. 1, lit. b, care sunt înregistrați ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată justifică taxa dedusă, cu factura fiscală, întocmit potrivit art. 155 alin. 4";.
S-a reținut că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, SC T. S. trebuie să dețină facturi fiscale legal aprobate, emise de persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată.
Facturile fiscale în cauză nu au fost emise de furnizorii înscriși în acestea sau societățile furnizoare nu există ca persoane juridice, așa cum s-a constatat din cercetările întreprinse, nefiind înregistrate la O. R. C. în aceste condiții nu aveau posibilitatea procurării și emiterii unor documente de livrare a mărfurilor și implicit nu puteau fi înregistrate ca plătitoare de taxă pe valoarea adăugată.
În consecință, facturile fiscale emise de societățile furnizoare nu au calitatea de document legal aprobat pentru a putea fi înregistrate în contabilitate
și prin urmare SC T. S. nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 26.333 lei.
Referitor la facturile fiscale în care sunt înscrise cantități de material lemnos organul de control în mod corect a reținut că în condițiile în care societatea nu întocmește documente primare justificative, respectiv note de recepție, bonuri de consum, nu întocmește situația depozitului de material lemnos cu intrările și ieșirile din gestiune, înregistrând direct pe cheltuieli contravaloarea acestor materiale fără să conducă o evidență primară a acestora conform prevederilor O. nr. 3., nu se poate stabili dacă aceste achiziții sunt reale, iar în ceea ce privește piesele de schimb folosite la mijloacele de transport și utilajele de lucru din dotare, era obligatoriu să se întocmească devize de lucrări și reparații și să se țină o evidență clară a acestora prin întocmirea fișelor de magazie pentru fiecare piesă de schimb în parte.
Având în vedere că facturile fiscale în speță nu au fost achiziționate de către furnizorii înscriși în acestea de la agenți economici autorizați de M. F., așa cum prevede art. 1 alin. 5 din H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii facturilor în cauză deoarece societățile emitente nu sunt înregistrate la O. R. C. sau facturile fiscale aparțin altor societăți decât cele emitente, operațiunile consemnate nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență conform alin. 6 al aceluiași articol, situație în care este imposibilă deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă unor astfel de operațiuni.
Pentru considerentele sus menționate, acțiunea a fost respinsă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC T. S., demersul fiind formulat de către un avocat al cărui mandat emană de la lichidatorul judiciar, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Dintru început trebuie arătat că instanța nu a analizat în totalitate probatoriul depus la dosar. R. de expertiză administrat în cauză, elaborat de către un consultant fiscal stabilește două concluzii foarte importante.
1 - facturile contestate de organul fiscal corespund din punct de vedere a formei și elementelor impuse de lege pentru a fi înscrise în evidențele contabile;
2 - Raportat la conformitatea ca document justificativ a respectivelor facturi, debitele suplimentare au fost eronat calculate prin RIF, existând un drept de deducere al TVA în favoarea reclamantei.
1. În analiza drepturilor persoanei impozabile pentru a-și primi sumele achitate cu titlu de TVA către un furnizor este necesar a ne raporta la diligența normală a agentului economic în verificarea conformității actelor financiar- contabile primite de la furnizorii săi, pentru aspectele ce exced aceste diligențe, statul fiind chemat să-I protejeze.
Deci responsabilitatea reclamantei este exclusă, organele statului, inclusiv cele fiscale, urmând a recupera eventualul prejudiciu de la persoanele emitente ale respectivelor acte fiscale, urmare a identificării acestora. În conformitate cu art. 135, alin. 2, lit. a) din Constituția României, statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Pe scurt statul trebuie să asigure siguranța circuitului comercial, inclusiv protejarea comercianților de emiterea unor acte financiar-contabile a căror neconformitate este imposibil de constatat cu diligența normală a unui bun comerciant. Ordonanța Guvernului nr.
82/1998, la art. 1, lit. a și b, obliga persoanele juridice și asociațiile familiale să depună declarația de înregistrare fiscală.
Nedepunerea acesteia, în conformitate cu art. 12, lit. a, constituia contravenție iar constatarea faptei, conform art. 14, se făcea de către organele din subordinea M.ui F. și de nimeni altcineva. Obligație este reluată de art. 72, C..
Cele două texte de lege invocate de pârâtă sunt combătute prin detalierea obligațiilor persoanei impozabile cu privire la operațiunile economice din care se naște dreptul la deducere.
Respectivele facturi sunt toate documente cu regim special emise în forma prevăzută de lege, pe formulare conforme cu prevederile legale. Mai mult, codurile fiscale ale societăților emitente poartă atributul fiscal R, indicativ pentru plătitor de TVA (conform art. 9, alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 82/1998 și NM la
C. ).
A. 29, pct. B., lit. b) din Legea nr. 345/2002, ultima teză, stipula în ce condiții se pierde dreptul la deducerea T. P. și înregistrarea în contabilitate de facturi fiscale sau alte documente legal aprobate care nu conțin datele prevăzute a fi completate în mod obligatoriu la lit. a), precum și lipsa copiei de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului/prestatorului în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv. Ori nici unul din aceste aspecte nu a intervenit în situația de față, facturile fiind corect completate și pe formulare cu regim special, cu respectarea elementelor obligatorii .prevăzute de A. 29, pct. B., lit. a) din Legea nr. 345/2002 (denumirea, adresa și codul fiscal ale furnizorului/prestatorului și, după caz, ale beneficiarului. data emiterii, denumirea bunurilor livrare și/sau a serviciilor prestate, cantitățile, după caz, prețul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxă pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoarea adăugată) respectiv prevăzute de art. 155, alin. 8 din Codul fiscal în forma de la data operațiunilor (seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; numele adresa și codul de înregistrare fiscală. după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii; denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată; cota de taxă pe valoarea adăugată sau mențiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile).
Reaua credință a reclamantei în înregistrarea în contabilitate a respectivelor facturi este exclusă, căci în acest caz reprezentanții reclamantei s-ar fi făcut vinovați de evaziune fiscală. Această situație este însă înlăturată de rezoluția procurorului din data de (...), dată în dosar nr. 6811P/2007 al Parchetului de pe lângă J. V. de Sus, prin care se dispune neînceperea urmăririi penale pentru faptele invocate de organul fiscal, neregăsindu-se elementele constitutive ale vreunei infracțiuni în sarcina reprezentanților reclamantei.
Este evidentă deci buna credință a reprezentanților reclamantei, caz în care se impune nesancționarea reclamantei din punct de vedere fiscal, mai ales că cea mai mare parte din marfa furnizată, material lemnos, avea la rândul său un regim special, facturile și transportul fiind obligatoriu a fi însoțite de avize de expediție tip, înseriate, care se puteau obține de la R. N. a P. numai persoanelor autorizate, în conformitate cu art. 7, alin.2 din HG nr. 735/1998, autorizare pentru care era necesară inclusiv depunerea actelor de înregistrare fiscală a societății. Același act normativ instituia la art. 6, alin 2 responsabilitatea persoanelor care eliberează documentele de însoțire a materialelor lemnoase pentru întocmirea corespunzătoare a acestora și pentru exactitate a datelor înscrise. Singura diligență pe care o avea la dispoziție era verificarea formei și conținutului actelor financiar-fiscale eliberate către reclamantă de către comerciantul furnizor, ceea ce a și făcut, chiar expertul contabil numit în cauză, constatând această conformitate. Deci responsabilitatea societății este exclusă, organele statului, inclusiv cele fiscale, urmând a recupera eventualul prejudiciu de la persoanele emitente ale respectivelor acte fiscale, urmare a identificării acestora, în temeiul obligațiilor legale ale acestor organe. Nu se poate solicita contribuabilului să exercite o poliție fiscală, sub sancțiunea de a nu-i da posibilitatea deducerii TVA înscris în facturi mai presus de orice îndoială.
2. O. nr. 3. invocat ca temei de drept de instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate nu era nici măcar în vigoare la data înregistrării facturilor în discuție în contabilitate, acestea fiind datate în anul 2003-2004. Însă pentru deducerea TVA nu era nevoie de operațiuni și înregistrări suplimentare ci doar de facturi fiscale cu un conținut conform, dreptul la recuperarea sumelor fiind necesar a fi garantat de către stat.
3. Faptul că o parte din facturi nu ar fi fost cumpărate de la furnizori autorizați nu îi poate fi pus, de asemenea în sarcină, reprezentanții reclamantei neavând la acea dată, cu diligența normală a unui comerciant , posibilitatea a verifica de unde aveau furnizorii săi formularele de facturi.
În contextul celor de mai sus, se Impune anularea actelor administrativ- fiscale atacate.
Pârâta intimată D. G. a F. P. M. a formulat întâmpinare, solicitând recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
In perioada 2003- 2004, reclamanta S.C T. S. a inregistrat in evidenta contabila un numar de 40 de facturi fiscale reprezentand achizitii de piese de schimb si material lemnos, in valoare totala de 166.343 lei din care taxa pe valoarea adaugata in suma de 26.333 lei, emise de catre societati comerciale din judetele Brasov, Buzau, C., Dolj, Hunedoara, Mures, Prahova, Satu M., Sibiu, Suceava, Timis si municipiul B.
Avand suspiciuni cu privire la realitatea si legalitatea inregistrarii operatiunilor efectuate de S.C T. S., organele de inspectie fiscala au solicitat directiilor generale ale finantelor publice din judetele unde societatile furnizoare au sediul inscris in documentele in cauză, efectuarea de controale încrucișate la furnizorii înscriși in facturile respective prin care sa stabilească daca societățile sunt identificate cu datele înscrise in facturi, daca au dobandit facturile fiscale in mod legal, daca au inregistrat in evidenta contabila veniturile realizate si taxa pe valoarea adaugata colectată în baza documentelor emise, precum si daca au fost depuse la organele fiscale teritoriale deconturile de taxa pe valoarea adaugată si declarațiile de impozite si taxe.
Conform constatarilor din procesele verbale intocmite in urma controalelor incrucisate, un numar de 25 de facturi fiscale au fost emise in numele unor societati care nu sunt inregistrate la O. R. C. din judetele unde acestea au sediul inscris in facturile respective, iar 15 facturi fiscale nu au fost emise de contribuabilii verificati si nu au fost achiziționate de aceștia de la distribuitori autorizați.
Potrivit constatărilor, organele de inspecție fiscală au stabilit ca facturile fiscale in cauza nu îndeplinesc calitatea de document justificativ prin urmare, taxa pe valoarea adăugată înscrisa în acestea nu este deductibilă.
Ca atare, prin decizia de impunere nr. 1357/(...), emisă de A. de I. F., în baza raportului de inspecție fiscală încheiat în data de (...), s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată, printre altele, a sumei de 34.971 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, cu majorările și penalitățile aferente.
Prin Decizia nr. 163/(...) emisă de pârâtă a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 1357/(...), având ca obiect suma de 26.513 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, contestația fiind respinsă ca neîntemeiată pentru suma de 26.333 lei și ca lipsită de obiect pentru suma de 180 lei.
Reclamanta a introdus acțiune în contencios fiscal, solicitând anularea parțială a deciziei de impunere, pentru suma ce a făcut obiectul contestației administrative, relevând că a fost de bună-credință la momentul achiziționării bunurilor înscrise în facturile în discuție, neputându-i fi imputat modul fraudulos în care au înțeles să acționeze furnizorii săi.
Prin sentința recurată, cererea a fost respinsă, reținându-se, în esență, următoarele:
1. Facturile in baza cărora s-a solicitat deducerea taxei pe valoare adăugată nu erau legal aprobate de persoane înregistrare ca plătitori de TVA, emitenții nefiind înscriși ca persoane juridice sau facturile nefiind emise de către societățile consemnate în formular; se invocă nerespectarea prevederilor art. 24, alin. 1, lit. a) din Legea, nr. 345/2002, respectiv a art. 145, alin. 8 din Legea nr. 571/2003;
2. Pentru facturile privind material lemnos nu s-au întocmit note de recepție si bunuri de consum, neexistând o evidență primară conform O. nr. 3..
3. Facturile în cauză nu ar fi fost achiziționate de catre agenți economici autorizați MF, conform art. 1 alin. 5 din HG nr. 831/1997.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, motivele de nelegalitate invocate fiind legate de modul în care a interpretat tribunalul atât dispozițiile legale aplicabile, cât și probațiunea administrată, cu referire specială la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății la fond.
Curtea apreciază că recursul este nefondat, achiesând susținerilor din întâmpinarea pârâtei conform cărora în raportul de inspecție nu au fost consemnate niște simple erori, care pot fi corectate, așa cum încearcă să sugereze reclamanta, răspunderea fiscală a acesteia fiind în mod corect stabilită prin actele atacate.
Astfel, în conformitate cu dispozitiile art. 6 din Legea 82/1991:
"Orice operatiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
Aceasta norma legala este completata de dispozitiile art. 11 alin. 1 din
Legea 82/1992: "(1) Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.";
De altfel, cele relevate de către expertul contabil numit pentru efectuarea raportului depus la dosarul de fond nu sunt de natură să infirme justețea apărărilor conform cărora facturile fiscale in speță nu au fost achizitionate de catre furnizorii înscrisi in acestea de la agenti economici autorizati de M. F., deoarece societatile emitente nu sunt inregistate la O. R. C. sau facturile fiscale apartin altor societati decat cele emitente. Ca atare, apare ca fiind logică concluzia organelor fiscale cum că operațiunile consemnate nu pot fi înregistrate in contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență.
In consecinta, câtă vreme legea interzice expres înregistrarea in contabilitate a operațiunilor fara documente legale de provenienta, este imposibila deducerea taxei pe valoarea adaugata aferentă unor astfel de operatiuni.
În mod corect se face trimitere de către intimată la prev. art. 6 din HG nr.
831/1997, care stipulează: "Procurarea si utilizarea de formulare tipizate cu regim special de inseriere si numerotare din alte surse decat cele prevazute in prezenta hotarare sunt interzise. Operatiunile consemnate in aceste formulare nu pot fi inregistrate in contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzactiilor respective sunt considerate fara documente legale de provenienta".
De asemenea, este relevantă în cauză și trimiterea la consecințele juridice ale neținerii contabilității in conformitate cu legea, astfel cum acestea au fost descrise în motivarea Deciziei nr. 5/2007 a I.C.C.J, publicata in Monitorul Oficial nr. 732/(...), hotarare pronuntata de instanta suprema in solutionarea unui recurs in interesul legii referitor la dreptul de deducere al TVA si a impozitului pe profit in cazurile in care nu au fost respectate dispozitiile de ordin legal privind modul de tinere al contabilitatii, situația de fapt și de drept analizată de către Î. fiind similară celei în care se regăsește reclamanta.
Astfel, s-au arătat următoarele: "prin art. 21 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal se subliniază că "nu sunt deductibile", între altele, "cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor".
Tot astfel, reglementându-se regimul deducerilor în cuprinsul art. 145 din
Codul fiscal, la alin. (8) din acest articol se prevede că exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiționată de justificarea dreptului respectiv, în funcție de felul operațiunii, cu unul dintre documentele specificate, diferențiat, la lit. a) și b) din acel alineat.
De asemenea, prin art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, se prevede, la alin. (1), că "Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ", iar la alin. (2) că "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
Așa fiind, în aplicarea corectă a dispozițiilor înscrise în art. 21 alin. (4) lit. f)
și în art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și în art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, repubIicată, se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.";
Chiar dacă teza de la care pornește reclamanta, întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiză contabilă administrat la fond, este aceea a incidenței aceste decizii, în susținerea apărărilor formulate, în sensul în care expertul a concluzionat că facturile în litigiu conțin toate elementele obligatorii cerute de lege, Curtea constată că obiectivele formulate nu sunt de natură să lămurească pe deplin aspectele imputate recurentei prin R.
Aceasta întrucât, deși societatea înțelege să se prevaleze de buna sa credință de la momentul achiziționării bunurilor, precum și de împrejurarea că a data dovada de diligența maximă ce poate fi cerută din partea unui comerciant, prin raportare la conținutul complet al facturilor, nu au fost relevate prin recurs elemente care să ducă la o altă concluzie decât cea reținută de organele fiscale.
Deși este adevărat că prezumția de bună credință operează în favoarea contribuabilului, nu este mai puțin real că ea poate fi răsturnată de către organul fiscal, care este îndreptățit, în acest sens, să examineze din oficiu starea de fapt ce prezintă relevanță fiscală, respectiv să obțină și să interpreteze toate informațiile și înscrisurile necesare pentru dovedirea stării de fapt reale.
În egală măsură, principiul intercondiționării juridicului cu economicul în cadrul dreptului fiscal, respectiv acela al prevalenței economicului asupra juridicului are drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică. În acest sens, documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate trebuie să reflecte întocmai modul în care acestea se produc, respectiv să fie în concordanță cu realitatea.
Or, tocmai acest aspect, al neconcordanței cu realitatea a operațiunilor consemnate în facturile în litigiu se impută reclamantei, în contextul în care pârâta a subliniat, referitor la facturile fiscale în care sunt înscrise cantități de material lemnos, că societatea nu a întocmit documente primare justificative, respectiv note de recepție, bonuri de consum și nu a întocmit situația depozitului de material lemnos cu intrările și ieșirile din gestiune, înregistrând direct pe cheltuieli contravaloarea acestor materiale fără să conducă o evidență primară a acestora.
Contrar susținerilor din recurs, legate de împrejurarea că O. nr. 3., la care face trimitere instanța de fond, nu era în vigoare la momentul desfășurării operațiunilor în litigiu, Curtea constată că obligația întocmirii acestor documente era prevăzută și de O. 4., act normativ pe deplin aplicabil în cauză. Ca atare, în condițiile în care astfel de înscrisuri nu au fost prezentate de către reclamantă, nu se poate stabili dacă aceste achiziții sunt reale.
Totodată, în ceea ce privește piesele de schimb folosite la mijloacele de transport și utilajele de lucru din dotare, era obligatoriu să se întocmească devize de lucrări și reparații și să se țină o evidență clară a acestora prin întocmirea fișelor de magazie pentru fiecare piesă de schimb în parte, apărări care nu au fost combătute în mod pertinent nici prin recursul declarat și nici prin concluziile raportului de expertiză.
Așa fiind, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., art. 20 din LCA, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T. S., prin lichidator judiciar C. T. I., împotriva sentinței civile nr. 7130 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 mai 2012.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: M. P.
