Decizia nr. 377/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 377/2012
Ședința publică de la 19 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții A. R., A. G., B. I., B. L. C., B. A. C., B. M. C., B. M., B. I., C. N., C. V., C. R., C. M. I., C. I., C.
A., C. E. A., C. T., C. G., D. I., D. G., E. G., F. P., G. C. I., G. F. I., G. S., H. A., I. N., L. M., L. M., M. L., M. N., M. C. S., M. A., M. C., M. C. N., N. V., O. R., P. O., P. A. M., R. T., R. V., R. V. I., Ș. C., S. M., S. S., S. C. M., S. A., Ț. F. S., Ț. G. I., T. V., T. C. V., T. M. S., T. Ș., T. M. C., U. M., V. N., V. L. S., V. M., Z. A. C., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu intimații L. O., L. G. G., M. M. A. și D. S. V. ȘI PENTRU S. A. S., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari diminuare salarii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...), intimata D. a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, după deliberare, în raport de conținutul întâmpinării, apreciază că nu se mai impune comunicarea acesteia, motiv pentru care, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3583 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...), al T.ui S., a fost respinsă ca nefondată cererea precizată de reclamanții A. R., A. G., B. I., B. L. C., B. A. C., B. M. C., B. M., B. I., C. N., C. V., C. R., C. M. I., C. I., C. A., C. E. A., C. T., C. G., D. I., D. G., E. G., F. P., G. C. I., G. F. I., G. S., H. A., L. N., L. M., L. O., L. G. G., L. M., M. L., M. N., M. C. S., M. A., M. C., M. C. N., N. V., O. R., P. O., P. A. M., R. T., R. V., R. V. I., Ș. C., S. M., S. S., S. C. M., S. A., Ț. F. S., Ț. G. I., T. V., T. C. V., T. M. S., T. Ș., T. M. C., U. M., V. N., V. L. S., V. M., Z. A. C., reprezentați de T. C. V. în calitate de președinte al S. L. al R. S. V. S. în contradictoriu cu pârâta D. S. ȘI PENTRU S. A. S., privind plata diferențelor salariale ce reprezintă diminuări salariale de 25% actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la plata efectivă precum și constatarea caracterului abuziv al măsurilor luate.
S-a luat act de renunțare la cererea formulată de reclamantul M. M. A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 30 iunie 2010 a fost adoptată L. nr. 1. care a prevăzut la art. 1 următoarele:"; Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
Prin urmare, începând cu data de 3 iulie 2010, drepturile salariale ale reclamanților s-au redus cu 25%.
Anterior promulgării L. nr. 1., Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., pronunțând D. nr. 872/(...).
Prin D. nr. 872/(...), „Curtea Constituțională a apreciat că amenințarea la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/ indemnizațiilor/ soldelor cu 25%.
Curtea constată totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod" și totodată că sunt respectate prevederile art. 53 din Constituție.
La data de 28 decembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial L. nr.
285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, la art. 1 stabilindu-se că „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Deși se susține că prin adoptarea acestei legi, care prevede o majorare doar de 15% a salariilor, se încalcă dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr.
872/(...) a C. C. care a reținut caracterul temporar al măsurii de diminuare cu
25% al salariilor, menționăm că anterior promulgării L. nr.285/2010, ca și în cazul L. nr. 1., Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin. (1) din L. nr. 47/1992, pronunțând D. nr. 1655/(...).
Astfel, prin această decizie Curtea a reținut că „O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor - indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010. Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după
1 ianuarie 2011 să revină la „. salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior L. nr. 1.. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea L. nr. 1..
De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit Opiniei nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la V., opinie care a fost adoptată la a cea de-a
85-a sesiune plenară a Comisiei de la V. din 17 - 18 decembrie 2010, „în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești" în continuare. În opinia invocată se arată că o asemenea situație excepțională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului.
Prin urmare, în urma analizei efectuată, Curtea Constituțională a constat că dispozițiile L. nr. 285/2010 sunt constituționale și, mai mult, aceste dispoziții nu sunt de natură să încalce cele stabilite prin decizia C. C. nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010.
În privința aplicării dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului, invocate de către reclamant în susținerea acțiunii, trebuie să se rețină că în situația în care pe parcursul aprecierii instanței, răspunsul la una dintre aceste trei întrebări este negativ, analiza trebuie să se oprească si să se constate că nu există o încălcare a art. 1 din Protocolul 1.
Cu privire la prima problemă, se poate constata că partea de 25% din salariu ca neintrând sub incidența art. 1 din Protocolul 1, după intrarea în vigoare a L. 1..
În principiu dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie sa se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de C. în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate.
De subliniat este că analiza nu trebuie să se limiteze la considerarea dreptului la salariu în general ca posesie sau bun in sensul convenției, ci să se axeze asupra caracterizării cotei de 25% din salariul reclamantului pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a legii ca bun în sensul convenției.
Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 a C. arată că "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr- o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare." (par. 23).
Prin urmare, în accepțiunea C., un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. l-ar putea constitui dreptul salarial prevăzut printr-o dispoziție legală în vigoare, neacordat.
În același sens Hotărârea Lelas versus Croația reține că „...instituțiile C.i au reținut în mod constant că venitul care a fost câștigat constituie o posesie în sensul art. 1 din protocolul 1", curtea reținând că drepturile salariale ale reclamantului constituie posesii, întrucât în perioada de referință erau prevăzute de lege.
Totodată, hotărârea Vil ho Eskelinen și alții versus Finlanda statuează că " .... nu există un drept protejat de C. de a continua să primești un salariu într- un anumit cuantum în cazul de față rezultă că reclamanții nu aveau o speranță legitimă să primească un spor salarial după încorporare în condițiile în care, ca o consecință a schimbării postului către o municipalitate în afara Sonkajarvi (prin Ordin al Ministrului de interne n.n), dreptul la un spor salarial încetase."
Față de aceste decizii de speță se desprinde principiul potrivit căruia conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. în momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina "....este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt în vigoare".
Prin urmare, în cazul de față, în care art.1 alin.1 din L. 1. prevede "(1)
Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%." înlăturându-se temeiul legal pentru plata după intrarea în vigoare a acestui act normativ a procentului de 25% din salariu.
Cu privire la a doua chestiune, existența unei ingerințe.
În cazul în care s-ar aprecia că partea de 25% din salariu, fără un temei legal, intră în sfera de aplicare a art.1 din Protocolul 1 analiza existenței unei ingerințe nu poate fi analizată în abstract, ci exclusiv în cazuri concrete.
Totuși, ca ilustrare a jurisprudenței C. în ceea ce privește existența unei exproprieri sau a unei limitări a folosinței, menționăm cauza Sporrong și Lonnroth vs Suedia în speță cei doi reclamanți erau proprietarii unor terenuri foarte valoroase care au fost afectate de niște permise de expropriere si interdicții de construire emise de autoritățile locale pentru perioade foarte lungi de timp. A. dacă a existat sau nu o expropriere Curtea a constatat că limitările aduse dreptului de proprietate al reclamanților de către autoritățile statale au făcut ca acesta să devină „precar", cu consecințe asupra valorii bunurilor care formează obiectul acelui drept; totuși, deși în situația dată dreptul a pierdut din substanța sa, instanța europeană a constatat că el nu a dispărut din patrimoniul celor interesați, (paragraf 63 din hotărâre).
Atât în situația din speța mai sus prezentată cât și în materia drepturilor sociale și salariale în general nu s-a pus problema încălcării art.1 din
Protocolul 1 prin constatarea unei exproprieri (art. 1, alin 1 teza a doua) sau a unei îngrădiri a dreptului de folosință (art. 1 alin 2), ci exclusiv cu referire la norma generală a alin. 1 teza 1 a articolului, respectiv atingerea proprietății în sens larg.
Cu privire la justificarea ingerinței.
În cazul în care s-ar aprecia că suntem în fața unui bun protejat de art.1 din Protocolul 1 si că a existat din partea statului o ingerință vă solicităm să observați că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, statul având o largă marjă de apreciere în ceea ce privește anumite limitări ce pot fi aduse acestui drept.
În legătură cu aceste limitări, atât C. cât și jurisprudența C. impune respectarea anumitor condiții și principii, care au fost avute în vedere.
Scopul măsurii - apărarea interesului public.
Potrivit expunerii de motive a L. nr.1. pentru edictarea acesteia a existat un obiectiv principal major, respectiv salvarea economiei naționale aflată în fața unei crize economice severe, prin aceasta apărându-se concomitent ordinea publică și siguranța națională. Astfel, se constată că în expunerea de motive a L. 1. se arată că, potrivit evaluării Comisiei Europene, "activitatea economică a României rămâne slabă și, contrar așteptărilor inițiale, cel mai probabil, creșterea economică s-a menținut negativă în primul trimestru al anului 2010. [...] Până la sfârșitul anului 2010, se așteaptă ca inflația să scadă în continuare la aproximativ 3,75% datorită cererii interne slabe și implementării unei politici monetare prudente. Redresarea mai slabă a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% inițial".
Prin urmare, prin acest obiectiv se urmărește echilibrarea bugetului de stat având în vedere interesul public de a asigura sustenabilitatea plății obligațiilor statului atât către pensionari cât și către salariați sau beneficiari de orice alte tipuri de indemnizații, precum și de a asigura derularea în condiții optime a acordurilor internaționale ale României care vor asigura stabilitatea macroeconomică pe termen mediu. De asemenea, se poate constata că Guvernul a avut și are la îndemână mai multe pârghii pentru atingerea acestor deziderate, însă reducerea salariilor din sistemul bugetar nu a putut fi în niciun fel evitată, întrucât deficitele create în situația menținerii acestora, așa cum rezultă din analize independente ar fi fost imposibil de finanțat.
Proporționalitatea măsurii.
Se impune de asemenea, analiza compatibilității măsurii de reducere a salariilor cu 25% cu criteriul proporționalității între scopul urmărit și mijloacele de realizare.
Prin măsura adoptată reclamanții nu au încetat să beneficieze de dreptul la salariu, ci au suferit doar de o diminuare temporară.
În acest sens este de menționat hotărârea C. Kjartan Asmunsson vs Islanda, situația de fapt analizată de curte referindu-se la încetarea totală a plății pensiei de invaliditate pentru reclamant. Curtea reține " ...ca individ reclamantul a fost pus în situația de a purta o povară disproporționată care, chiar având în vedere larga limită de apreciere de care se bucură statul în domeniul legislației din domeniul protecției sociale, care nu poate fi justificată de interesul legitim al comunității, prezentat de autorități. S. ar fi fost alta dacă reclamantul ar fi pus doar în situația de a îndura o reducere rezonabilă și comensurabilă și nu privarea totală de drepturi" (paragraful 45 din hotărâre).
Se poate constata că în jurisprudența sa Curtea recunoaște dreptul la o amplă apreciere a statului în ceea ce privește sistemul de drepturi sociale, arătând expres că acest drept are un conținut mai vast decât în alte domenii și pe de altă parte, că măsura încalcă principiul proporționalității în special atunci când are loc o privare totală.
„...Curtea accepta reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 a! Protocolului nr 1: aprox. 43% (T. c. Suediei - reducere de la
8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare): aprox 38% (Jankovic c Croația,
12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar: reduceri de
50% din prețul transportului consumului de electricitate, căldura, gaz etc. 50% din prețul asigurării pentru automobile - Domalewski c. Polonia, 15 iunie
1999). reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice -Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (A. C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).1
În această ordine de idei, s-a reținut că din jurisprudența C. speța Hasani vs Croația, în care reclamanta a susținut că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, deoarece la data nașterii copilului legea prevedea o indemnizație de maternitate până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani. După ce copilul a împlinit un an, legea a fost modificată în sensul că indemnizația se acorda doar până la împlinirea vârstei de 1 an, situație în care reclamantei i-a încetat plata acestei indemnizații. în cauză s-a reținut că nu se exclude dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi ce decurg din legislația veche, modificările legislative afectând într-adevăr dreptul reclamantei de a mai primi în continuare indemnizația de maternitate, dar nu au fost afectate drepturile plătite până atunci. Reclamanta nu a fost privată de dreptul la indemnizație ci aceasta a fost limitată, neputându-se susține că esența dreptului la indemnizație a fost afectat.
Acordarea de compensații corespunzătoare.
Având în vedere că în situația drepturilor sociale s-a pus problema încălcării art.1 din Protocolul 1 exclusiv în ceea ce privește teza 1 a alin 1, respectiv o atingerea a dreptului de proprietate în sens larg nu se poate pune problema acordării de despăgubiri sau compensații.
S-a menționat în acest sens cele reținute de Curte în speța Aizpurua
Ortiz si alții împotriva Spaniei paragraful 48 "Curtea apreciază că modificarea sau suprimarea drepturilor la prestații complementare de pensionare, pe baza convenției colective din anul 2000 validată de hotărârea definitivă a T.ui suprem din 8 aprilie 2005, constituie o atingere a dreptului de proprietate al reclamanților și că aceasta nu echivalează cu o expropriere și nici cu o măsură de restrângere a folosinței bunurilor; ea trebuie deci examinată din punctul de vedere a primei fraze a primului alineat al art. 1. Astfel interesează a se determina dacă un just echilibru a fost menținut între exigențele referitoare la interesul general al societății și imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului".
De asemenea, în această materie, a drepturilor salariale, acordarea de despăgubiri sau compensații, în afară de faptul că nu poate fi susținută din punctul de vedere al dispozițiilor convenției, este de neconceput, orice acordare de compensații ducând la imposibilitatea atingerii scopului pentru care măsura a fost adoptată, lipsind-o de orice sens.
Măsura să respecte principiul legalității
În situația de față reducerea salariilor cu 25%, s-a realizat printr-o lege organică, L. 1.. Mai multe, legea a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii G., asupra acestei legi existând o decizie fermă atât la nivelul executivului cât și la nivelul legislativului. Prin urmare emiterea actelor administrative atacate au un solid temei legal, potrivit exigențelor C.i.
Măsura nediscriminatorie.
Măsura reducerii cu 25% a salariilor a vizat, potrivit dispozițiile L. 1. întreaga categorie a angajaților din sistemul public, categorie din care fac parte reclamanții.
Raportat la această jurisprudență, instanța a constatat că drepturile reclamanților prevăzute de C. E. a D. O. nu au fost afectate în substanța lor prin adoptarea L. nr. 1..
În baza acestor considerente acțiunea precizată apare ca nefondată și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții solicitând modificarea sentinței atacate și să se dispună anularea deciziei nr. 134/(...) a
D. S.; să fie obligată pârâta la plata diferențelor dintre salariile stabilite în baza deciziilor anterioare apariției și aplicării L. nr.118/2009 și salariile plătite efectiv în perioada (...)-(...); să fie obligată pârâta la plata sumelor sus menționate actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data plății efective a sumelor datorate.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că prin sentința atacată instanța de fond respinge ca nefondata cererea, întrucât considera ca măsura dispusa de către pârâta prin decizia nr. 134/(...), privind diminuarea cu 25% a salariul brut, începând cu data de (...), respecta principiul legalității, este nediscriminatorie si nu afectează drepturile prevăzute de C.
Consideră ca soluția data de către instanța de judecata de fond este criticabila, din următoarele considerente:
Venitul principal al recurentilor-rec1amanti, funcționari publici, il reprezintă salariul cuvenit pentru serviciul prestat.
În perioada (...)-(...), atribuțiile de serviciu ale recurenților nu au fost diminuate (ci dimpotrivă volumul de munca a crescut substanțial întrucât au fost reduse posturi de execuție), cu toate acestea, ¼ din dreptul salarial a fost diminuat in ciuda așteptării si previzibilității date de către prevederile legale:
L. 330/2009, art.30. alin. 5 : in anul 2010, personalul aflat in funcție la
(...) își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009;
Art.7, alin. 2 din legea de mai sus: realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează in mod etapizat, astfel încât in perioada de implementare a prezentei legi nici o persoana sa nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementari.
Prin aplicarea prevederilor L. 1., parata încalcă art. 1 din Primul
Protocolul adițional la C., diminuând salariul cu 25%, adică reduce "bunul", respectiv afectează speranța legitima conferita si de către cadrul legal amintit mai sus.
In acest sens, consideră ca exista o ingerința in exercitarea dreptului nostru la respectarea bunului, prin reducerea amintita, precum si lipsirea acestora de dreptul de a li se restitui diferența de bani, aferenta procentului diminuat.
Jurisprudența C. stabilește faptul ca fără plata unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, de regula, o atingere excesiva, iar lipsa totala a despăgubirilor nu poate fi justificata in domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1.
De fapt, absenta despăgubirilor asigura o protecție ineficace a dreptului de proprietate si respectiv constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, ceea ce ar fi opus prevederilor din C..
Ruperea echilibrului intre necesitatea protecției dreptului de proprietate si exigentele de ordin general se realizează tocmai in situația imposibilității de a obține cel puțin o despăgubire parțiala.
Raportat la cele de mai sus, consideram ca prin reducerea salariului recurenților-reclamanți cu 25% in baza L. nr.118/20 10, au fost încălcate prevederile art. I din Protocolul nr. 1, întrucât sursa de proveniența a salariului recurenților este munca prestata pentru realizarea atribuțiilor funcției publice pentru care au fost încadrați de către pârâta, si efortul depus de către aceștia a fost identic atât înainte cat si după diminuarea salariala.
Reproduce in acest sens un fragment din D. nr. 1. pronunțata de Curtea de A. C. in dosarul nr. (...):
"Obligația de indemnizație (de a despăgubi) a fost găsita de Curte in dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1, dar explicația financiara a acestei obligații se poate găsi tot in noțiunea de bun, bun ce aparține unei persoane sau reprezintă o speranța legitima a persoanei respective pentru activul sau patrimonial.
S.sele financiare de finanțare in general, si cele bugetare in special, nu-s caracterizate ca fiind reprezentate numai de surse financiare de finanțare proprii, acestea putând fi completate temporar: de surse financiare de finanțare atrase; de surse financiare de finanțare împrumutate; etc. ... , dar pentru toate sursele financiare de finanțare, in afara de cele proprii, se plătește (se despăgubește) de către cel care apelează la ele, având in vedere ca orice dinamica ce are loc in domeniul economic patrimonial trebuie sa respecte justul echilibru (egalitate patrimoniala A =P economica si financiara).
Prin faptul ca reclamantul nu este despăgubit la nivelul muncii prestate pentru realizarea funcției publice de către parata, justul echilibru (egalitatea patrimoniala A = P economica si financiara) devine in patrimoniu reclamantului inecuația A <P, ce reprezintă un dezechilibru patrimonial de neacceptat.
Ca urmare a acestei constatări si in aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., instanța a apreciat ca reclamantul este îndreptățit sa i se restituie sumele de bani aferente acestui procent de 25%, reținute din salariu, începând cu (...) si pana la data de (...).
Legislativul pentru anul 2011 a încercat sa respecte justul echilibru prin dispozițiile legale adoptate cu referire la o parte a bunului (salariului) reținut reclamantului, recunoscându-se astfel indirect ca acțiunea reclamantului a fost admisibila. "
Având in vedere considerentele de drept, precum si cele de practica judiciara invocate mai sus, solicită instanței admiterea prezentul recurs și modificarea în totalitate sentinței recurata.
În drept, a invocat prevederile art. 304, pct.8 c.pr.civ., 312 alin.3 c.pr.civ.
A. sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv recurenții reclamanți au investit instanța de fond raportat și la plângerea prealabilă formulată verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cu consecința obligării autorității intimate la plata diferenței de 25% la zi actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
În motivarea acțiunii (f. 1 dos fond( inclusiv a plângerii prealabile (f. 4-5 dos fond) s-a relevat că prin L. 1. s-a realizat o restrângere a dreptului la munca fiind afectată o componentă esențială a acestuia, dreptul salarial. Astfel se arată că salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de serviciu; ca măsura diminuării salariului cu 25% încalcă în mod vădit dispozițiile constituției, codului muncii, legea funcționarului public și respectiv noțiunea de bun așa cum este statuat în jurisprudența C.
Se observă din demersurile inițiate că reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin dispozițiile L. 1.. Actul normativ prin art.1 prevede următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută stabilite în conformitate cu prevederile L. cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr-1. privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar se diminuează cu 25%.
În situația în care aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată suma care se acordă este de 600 lei.
În cazul salariaților din sectorul public salariul este cel stabilit prin legea unică de salarizare, nu poate fi negociat, modificat ceea ce poate fi modificat este doar măsura în domeniul îmbunătățirii condițiilor nu și drepturile salariale, iar legile trebuie să fie suficient de previzibile să respecte dreptul de informare pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. Europene a D. O.
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru Stat și un obiectiv de interes public.
Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.
Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau "un bun"; în sensul C.i Europene a D. O.
Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
De altfel, potrivit Deciziei nr.874/(...) a C. C., Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței C., tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s- a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Nu în ultimul rând Curtea amintește { HYPERLINK "http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&documentId=8.&p ortal=hbkm&source=externalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF01C
1166DEA398649" "_." | din 6 decembrie 2011 pronuntata în cauzele conexate nr. 4232/11, F. M.es vs. R. si, respectiv, nr. 4., . G. S. vs. R., cereri prin care cei doi reclamanti se plangeau de incalcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 prin masura reducerii cu 25% a salariilor in aplicarea legii 1..
Așa cum s-a relevat și în precedent cu trimitere la jurisprudența pertinentă a C. C. dar în special a C., această din urmă instanță europeană, făcând trimitere la hotărâri anterioare (Vilho Eskelinen si altii vs. Finlanda, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson vs. Islanda, Ketchko vs. Ukraina), a considerat ca era dificil pentru reclamanti sa sustina ca au un bun in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al C.
În esență, C. a considerat ca ingerinta respectiva era justificata - fiind prevazuta de lege (chiar presupunand ca reclamantii ar fi titularii unui bun) si urmarind un scop legitim (echilibrul bugetar al unui stat aflat in criza economica) - si proportionala, avand in vedere marja mare de apreciere a statului in domeniul politicilor economice si sociale precum si echilibrul realizat de stat prin masurile respective (Hasani vs. Croatia).
Practic această decizie a jurisdicției de contencios european al drepturilor omului întărește soluția dată de instanța de fond și care a trimis pentru fundamentare atât la practica pertinentă a C. C. cât și la practica C., anterioară, în materia analizată.
Curtea nu poate ignora valoarea deciziilor C. chiar dacă această instanță s-a pronunțat asupra inadmisibilității unei plângeri, deoarece considerentele pentru care a fost respinsă fac corp comun cu dispozitivul acelei decizii și așa cum au fost dezvoltate de petenți și analizate apoi de C. sunt pe deplin relevante și în speța de față.
Așa încât, argumentul recurenților cu trimitere la decizia nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C. în dos. nr. (...) nu subzistă în speța de față.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanții A. R., A. G., B. I., B. L. C., B. A. C., B. M. C., B. M., B. I., C. N., C. V., C. R., C. M. I., C. I., C. A., C. E. A., C. T., C. G., D. I., D. G., E. G., F. P., G. C. I., G. F. I., G. S., H. A., I. N., L. M., L. M., M. L., M. N., M. C. S., M. A., M. C., M. C. N., N. V., O. R., P. O., P. A. M., R. T., R. V., R. V. I., Ș. C., S. M., S. S., S. C. M., S. A., Ț. F. S., Ț. G. I., T. V., T. C. V., T. M. S., T. Ș., T. M. C., U. M., V. N., V. L. S., V. M., Z. A. C. împotriva sentinței civile nr. 3583 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...), al T.ui S., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 ianuarie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.fond. P. R.a M.lena
