Decizia nr. 3813/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR.3813/2012
Ședința data de 14 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. C. împotriva sentinței civile nr.4583 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata A. J. PENTRU P. S. C. și M. M., F. SI P. S., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului) - indemnizație pentru creșterea copilului.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după se constată că în data de 25 aprilie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului M. M., F. SI P. S.
În data de 07 mai 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei A. J. PENTRU P. S. C..
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr.554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4583 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului C., s-a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. C., în contradictoriu cu pârâții A. J. pentru P. S. C., A. N. pentru P. sociale B. și M. M., F. și P. S. B..
S-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 din OUG nr.111/2010 cu referire la art. 61 și 115 din Constituția României.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția invocată de către pârâtul M. M. F. ȘI P. S., a reținut că reclamanta este beneficiara unei indemnizații pentru creșterea copilului pana la 2 ani, potrivit dispozițiilor
OUG nr 1.. D. nr 1263545546780/2010 a fost emisa de către pârâta A. N.
PENTRU P. S. ceea ce exclude existența unui raport de drept administrativ cu pârâtul M. M. F. ȘI P. S.
În ce privește excepția de inadmisibilitate, raportat la faptul că reclamanta nu a urmat procedura prealabila, instanța a respins-o în temeiul art. 136 Cod procedură civilă întrucât nu este o excepție de procedură de ordin publică și nu a fost propusă în condițiile art. 115 Cod procedură civilă, ci ulterior la al treilea termen de judecată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în luna august, când i-a fost virata in contul bancar deschis la B. T., suma reprezentând diferența lunii iulie, reclamanta a constatat faptul că indemnizația pentru creșterea copilului de până la 2 ani a fost diminuată în mod unilateral cu un procent de 15% .
Potrivit prevederilor art. 12 din L. nr. 118/2010, cuantumul indemnizațiilor acordate in temeiul art. 1 din OUG nr. 1. privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului, aprobata cu modificările si completările Legii nr. 7., precum și cele care se afla în plată la data intrării in vigoare a prezentei legii se diminuează cu 15 %. Singura excepție de la aceasta prevedere se refera la indemnizațiile mai mici de 600 lei .
Din evocarea acestui text de lege instanța a reținut că legiuitorul a urmărit să diminueze indemnizația pentru creșterea copilului, deja aflată în plată, și nu se referă la cuantumul salarial care a fost avut in vedere la momentul nașterii dreptului de a primi indemnizația, în temeiul prevederilor OUG nr. 1. așa cum a fost aprobata si modificat prin L. nr. 7..
Instanța a analizat cauza și din perspectiva Protocolului nr. 1 din C.
E. a D. O. si constată că in jurisprudența de la S. , există cauze analizate doar in materie de pensie.
Raționamentele jurisprudențiale aplicate în aceasta materie pot fi utile când se analizează speța de față. Spre exemplu, în cauzele T. contra Suediei, Lenz contra Germaniei - Domalewski contra Poloniei, Curtea accepta reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării Protocolului nr. 1 din C., în cauzele exemplificate fiind vorba de reduceri aplicate de la 10% la 43%.
In aceste spete, Curtea a analizat cauzele sub aspectul proporționalității măsurii luate de către stat. In acest sens s a avut in vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici in acesta materie .
Se arată în plus că aceasta marjă poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezulta din consecințele pe care criza economica internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Totuși, Curtea apreciază că pot fi luate în considerare, pentru stabilirea unor despăgubiri in cazul scăderii veniturilor, circumstanțele concrete ale beneficiarului de asigurări sociale sau a unei forme de asigurări sociale din perspectiva a trei criterii, și anume: caracterul discriminatoriu al măsurii de reducere, gravitatea măsurii ( lipsirea totala de drept sau reducerea să fie într-o măsura care sa -i afecteze substanța ) și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret al reclamantului .
In speța de față, instanța a apreciat că nu sunt întrunite aceste condiții, cazul particular al reclamantei nu a convins instanța că este îndreptățită la despăgubiri pentru reducerea indemnizației pentru creșterea copilului. Caracterul excepțional al acestei masuri își are originea și justificarea în fenomenul crizei economice care a generat constrângeri bugetare pentru România.
In acest sens prin D. nr. 1414 din 4 noiembrie 2009, publicata in M O Partea 1 nr.796 din 23 noiembrie 2009 Curtea Constituționala a statuat că situația de criză financiara mondiala ar putea afecta in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a țării, și implicit securitatea naționala.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. C. solicitând desființarea sentinței ca netemeinică și nelegală și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului a arătat că potrivit dispozițiilor OUG nr.1. este beneficiara unei indemnizații pentru creșterea copilului până la 2 ani conform Deciziei nr.1263545546780/2010, indemnizația fiind-u diminuată cu 15%.
Pentru reducerea cu 15% a indemnizației de creștere a copilului nu s- a emis nicio decizie de diminuare din partea AJPS C., astfel reclamanta fiind împiedicată să conteste această măsură.
1. Potrivit dispozițiilor legale in materie începând cu data de 1 ianuarie 2007, persoanele care, in ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizație lunara in cuantum de 600 lei (RON), iar începând cu 1 ianuarie 2009 va exista si posibilitatea de a opta intre o indemnizație de 600 de lei lunar sau 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni ( conform legii 257 din (...))
Astfel, concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, se acordă persoanelor îndreptățite, dacă acestea au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, timp de 12 luni în ultimul an anterior datei nașterii copilului.
Prin urmare obținerea indemnizației pentru creșterea copilului este condiționata de realizarea timp de 12 luni, in ultimul an anterior datei nașterii copilului, de venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal.
Potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 1. privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului, astfel cum a fost ea modificata si completata, prin L. nr. 2., începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, in ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizație lunara in cuantum de 600 lei sau, opțional, in cuantum de
85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de
4.000 lei.
La alin.(3), al aceluiași articol, se prevede ca prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, se înțelege: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, așa cum sunt definite de aceasta lege.
Având in vedere aceste precizări, in opinia recurentei indemnizația reprezintă un drept câștigat de către persoana care potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate a realizat venituri, deci a avut un salariu supus impozitului pe venit, astfel cum prevăd dispozițiile fiscale, timp de 12 luni anterioare nașterii copilului, care potrivit normelor metodologice de aplicare a O. nr. 1., reprezintă stagiu de cotizare.
Prin urmare dreptul la indemnizație este un drept preconstituit încă din perioada activa, aceea in care angajata, beneficiara indemnizației, a realizat un venit si a plătit impozit pe acesta, ea fiind obligata prin lege sa contribuie la bugetul de stat prin plata impozitului pe venitul realizat. In aceste condiții, se naște obligația statului ca in perioada pasiva a acesteia, aceea in care persoana optează pentru dreptul de a beneficia de concediul pentru îngrijirea copilului, sa i se plătească o indemnizație al corei cuantum sa fie guvernat de principiul contributivității, cele doua obligații fiind intrinsec si indisolubil legate.
Prin urmare, indemnizația, stabilita potrivit principiului contributivității, constituie un drept câștigat, materializat sub forma unui bun ce constituie drept de proprietate, in sensul prevăzut de art.l din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptata nici măcar cu caracter temporar.
Mai mult decât atât, L. nr. 118/2010 cât si OUG 111/2010 încalcă în mod vădit dispozițiile art. 41 art. 11, art.20, art. 44 si 53 din Constituției
României.
2. Conform art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O., "O. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile genera le ale dreptului internațional".
3. În sens convențional, reclamanta este deținătoarea unui "bun", respectiv a dreptului de a încasa de la A. indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Oar, conform jurisprudenței Curții (de pildă, hotărârea din 9 decembrie 1994, Rafinăriile grecești Stran și Stratis A.dis c. Grecia), noțiunea de "bun" include și drepturile unei persoane asupra unei creanțe
Or, dreptul reclamantei a fost stabilit in ianuarie 2010 in baza OUG
1. prin raportare la stagiul de cotizare al reclamantei (funcționar public) . Astfel, consideră eronata motivarea instanței de fond privind justețea diminuării cu 15 % a indemnizației, reținând ca textul art. 12 din L.
118/2010 a urmărit sa diminueze indemnizația pentru creșterea copilului, deja aflata in plata, si nu se refera la cuantumul salarial care a fost avut in vedere la momentul nașterii dreptului de a primi indemnizația. La momentul nașterii dreptului acesta a fost cuantificat in baza principiului cntributivității si trebuie sa rămână neschimbat pentru a se păstra echilibrul. Din salariul reclamantei s-a reținut lunar o cota de contribuție la bugetul asigurărilor tocmai pentru ca sa beneficieze de o indemnizație corespunzătoare la momentul când va beneficia de concediul maternal.
4. Reclamanta avea în mod evident și "speranța legitimă" de a obține acest bun, în sensul dispozițiilor convenționale. Potrivit Curții, speranța legitimă, protejată în aceeași măsură ca și dreptul de proprietate deja obținut, este o creanță certă, măcar din punct de vedere al existenței, reprezentând dreptul cert al unei persoane de a obține un bun. Cu alte cuvinte, dacă o persoană are, potrivit legii interne, dreptul de a obține un bun, iar acest drept este absolut incontestabil, se va considera că persoana în cauză are o speranță legitimă, ce beneficiază de protecția oferită prin C.
(hotărârea din 29 noiembrie 1991, Pine Valley Developments Ltd. c. Irlanda; hotărârea din 20 septembrie 1995, Pressos Compania Naviera SA ș.a. c.
Belgia). Or, in speța de fata, atât la momentul conceperii copilului cat si in prima perioada a concediului de maternitate, reclamanta s-a încadrat pe dispozițiile legale in vigoare la acea data, concretizate ulterior in D.
1263545546780/ (...) prin care se stabilea in favoarea acesteia plata sumei de 2340 lei cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului.
5. Încălcarea principiilor securității juridice și încrederii legitime. În esență, ceea ce caracterizează principiul securității juridice este faptul că el trebuie să protejeze cetățeanul "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze". Cu alte cuvinte, legislația aplicabilă trebuie să fie previzibilă, iar administrația trebuie să-și definească în mod clar exigențele față de contribuabili sau asigurați.
Ca și în cazul principiului securității juridice, Curtea de Justiție E. a încercat să stabilească un just echilibru între respectarea încrederii legitime a persoanelor într-o reglementare care le este aplicabilă și exigențele nu mai puțin legitime ale flexibilității reglementării, în special în domeniul economic. Principiul încrederii legitime poate fi invocat de orice persoană atâta timp cât legislația comunitară sau conduita organelor administrative i-ai creat acestuia "speranțe fondate".
În prezenta speță, prevederea din art. 1 din L. 118/2010 care stipulează ca se "modifica/diminuează cu 15 % si cuantumul indemnizațiilor aflate in plata la data intrării in vigoare a prezentei legi" ignoră aceste imperative. Astfel, deși reclamanta a contribuit la sistemul de asigurări în considerarea indemnizației de maternitate care îi va fi acordată la un moment dat, în cazul incidenței riscului maternal, actualmente este nevoită să accepte o schimbare a regulilor jocului, cu începere de la (...).
Lipsirea recurentei de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a avut ca efect privarea de bunul său. Absenta totala din L. 118/2010 si OUG
111/2010 a despăgubirilor pentru privarea de un bun nu se poate justifica nici măcar in context excepțional, in prezenta unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C. (Hotărârea din 21 iulie 2005 in Cauza Strain si alții împotriva României, publicata in M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006, paragraful 53).
Restrângerea unui drept poate fi justificata doar atunci când nu violează esența dreptului restrâns. Suprimarea unui sfert din indemnizația mamelor are însă ca efect chiar violarea dreptului în substanța sa, cu atât mai mult cu cât nu se prevăd masuri de revenire la dreptul inițial astfel cum a fost stabilit si prevăzut de beneficiari inițial, transformându-se intr-o indemnizație cu caracter permanent.
Reducerile salariale nu sunt similare cu indemnizația mamelor si aceasta pentru ca in situația angajaților cu salariul redus, aceștia nu au obstrucționat dreptul la muncă și pot să își completeze veniturile cu alte posibilități de câștig, pe când în cazul mamelor acestea stau cu copii în vederea îngrijirii acestora iar reducerea indemnizației de creștere a copilului afectează atât calitatea vieții mamei cât și a copilului.
Consideră că în mod eronat instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui M. F. și protecției S. Acest pârâta a fost chemat în judecată pentru că hotărârea să îi fie opozabilă în situația în care instanța admite pretențiile recurentei.
Cu privire la A. N. pentru prestații S., reclamanta și-a extins acțiunea față de aceasta pentru calitatea ei de ordonator secundar de credite, conform OUG 116/2007.
Analiza recursului formulat raportat la motivele de recurs invocate , principiile și dispozițiile legale incidente , relevă următoarele :
Reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil și părțile în raport de care înțelege să formuleze pretenții , instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale investirii sale.
În considerarea dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, care consacră și principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 84 Cod procedură civilă, instanța este obligată doar să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii, iar judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc., exceptate controlului judecătoresc în această procedură și în raport de acesta determinarea cadrului procesual , a părților implicate în proces .
Extinderea cadrului procesual de către reclamantă nu poate fi ignorată de instanță .
La momentul judecării cauzei procedura de citare a părților în ceea ce o privește pe pârâtă din extinderea de acțiune dacă se admite că instanța s-a pronunțat și în raport cu această pârâtă , deși din cuprinsul minutei în care sunt menționate în mod expres părțile nu se poate reține același lucru , împrejurarea în raport de care se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond .
Determinarea corectă a persoanelor pe care înțelege reclamanta să le împrocesueze în prezenta cauză este esențială pentru a stabili incidența textelor și principiilor pe care se fundamentează cererea de chemare în judecată.
Omisiunea instanței de verifica îndeplinirea procedurii de citare cu toate părțile chemate în judecată relevă că nu s-a procedat la o verificare efectivă a pretențiilor titularului cererii iar apărările pârâtei nu au fost nici mar solicitate , cu atât mai puțin ascultate .
Trebuie subliniat că adoptarea unei astfel de soluții , nu este în concordanță cu practica Curții Europene a D. O. care statuează că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.
Cum C. nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13
mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.
Articolul 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza Van de H. împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful
59, și Cauza Dulaurans împotriva Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. (...), paragraful 33).
Prima instanță nu a asigurat așa cum s-a evidențiat îndeplinirea acestor exigențe relevând că în fapt nu a cercetat fondul pretențiilor părților atât timp cât nu a fost verificată nici determinarea cadrului procesual .
Principiul contradictorialității presupune ascultarea poziției procesuale a tuturor părților din proces iar în aplicarea acestuia asigurarea egalității de arme presupune comunicarea documentelor ce urmează a fi avute în vedere la soluționarea cauzei și părții adverse și asigurarea unui interval de timp de natură a formulă apărări în raport de acestea .
Considerentele evidențiate au relevat prezența motivului de recurs prevăzut de art 304 pct 5 C pr civ astfel că devin incidente prevederile art
312 C pr civ în baza cărora , Curtea va admite recursul declarat de reclamanta C. C. împotriva sentinței civile nr.4583 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru corecta determinare a cadrului procesual , îndeplinirea exigențelor procedurale a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea și asigurarea celorlalte garanții necesare pentru ca procesul să fie unul echitabil .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta C. C. împotriva sentinței civile nr.4583 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
L. F.
GREFIER
Red.AMC/Dact.SMD/3ex./(...)
