Decizia nr. 417/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 417/2012

ȘEDINȚA (...)UARIE 2012

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: L. U.

JUDECĂTOR : M. D.

GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. O. L. împotriva sentinței civile nr. 306 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. A J. B.-N. și A. F. P. A M. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de reclamantul P. O. L. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 21,5 lei și timbru judiciar in valoare de 3 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 18 ianuarie

2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei D. G. A F. P. A J. B. N., iar la data de 12 ianuarie 2012 A. F. P. B. a depus, de asemenea, întâmpinare.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din

Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.306/CA din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. L. O. împotriva pârâtelor D.-N., A. și A. și a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B. împotriva Administrației F. pentru M..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra fondului cauzei, instanta a reținut următoarele:

În vederea efectuarii primei înmatriculări în România a autovehiculului cu nr. de identificare W., reclamantul P. L. O. a solicitat pârâtei A. F. P. B. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost inregistrata în data de (...), sub nr. 9129 si a fost solutionata prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.62/(...) prin care s-a stabilit pentru plata suma de 1008 lei.

În data de (...), reclamantul a achitat la T. din cadrul Administrației F.

P. B., suma de 1008 lei, cu titlu de taxa de primă înmatriculare, conform chitanței nr. 0445048(f.8).

Aceasta taxă a fost stabilita prin aplicarea elementelor de calcul prevazute de O..

A constatat instanța de fond, că actul normativ menționat, în forma în vigoare la data plății taxei nu încalcă dispozțiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Z. C. C. solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței civile nr. 306/(...) pronunțată în dosar nr. (...), în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al.7, 8 și 9 sau 304 al. 1 din Codul de procedură civilă.

În motivare s-a arătat că taxa a fost incasata în baza unei legislatii interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire

În drept, își intemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozitiile art 110 din Tratatul U. E., art. 148 Constitutia R., art. 117 , 120 si 124

C.proc.fisc.

În cauză au depus întâmpinare părâtele A. F. P. B. (f.16) și D. G. a F.

P. B.-N. prin care au solicitat respingerea recursului.(f.20)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din

18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct.

9 c.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat de reclamantul P. L. O. și se va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată și va fi obligată pârâta A. să restituie reclamantului suma de 1008 lei reprez.taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța seria TS5 nr.0445048 din data de (...) cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituirea integrală.

În cauză s-a urmat procedura fiscală de contestare, prev. de art. 205 și urm. C. pr. fiscală, astfel încât, procedând la verificarea legalității deciziei de soluționare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, Curtea, în temeiul art. 218 c.pr.fiscală raportat la dispozițiile. art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea deciziei nr. 62/(...) emisă de D. B. N.

Referitor la cererea de chemare în garanție, respinsă de către instanța de fond, Curtea reține următoarele:

C. de chemare în garanție a AFM B., formulată de către pârâtă este întemeiată. Astfel, taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului.

Se reține aplicabilitatea art. 1 al.1 din OUG nr.5., unde se prevede: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M..";

Art. 60 al. 1 c.pr.civ. prevede :";Partea poate să cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubiri.";

În consecință se va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B. împotriva Administrației F. pentru M. și va fi obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1008 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant.

În temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., pârâta A. B. va fi obligată să plătească intimatului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată la fond.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul P. L. O. împotriva sentinței civile nr.306 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 1008 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța seria TS5 nr.0445048 din data de (...).

Dispune anularea deciziei nr.62/2010.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B. împotriva Administrației F. pentru M..

Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1008 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant.

Obligă pârâta A. F. P. B. să plătească intimatului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată la fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. M. L. U. M. D. V. D.

red.DM/AC

2 ex. - (...)

jud.fond.M. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 417/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal