Decizia nr. 4493/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D. CIVILĂ Nr. 4493/2012

Ședința publică de la 24 Mai 2012

C. compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

G. M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. PRIN A. F. P. A M. B. M., împotriva senmtinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu reclamantul P. N. și pârâții A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, invocă motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. Civ., privind inaplicabilitatea art. 120-124 C. pr. Fiscală și reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5.165 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

M., s-au respins excepțiile invocate de pârâtele D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B. M.

S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. B. și, în consecință, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul A. F. pentru M. B. a sumei de 1.729 lei reprezentând taxa specială de poluare achitată cu chitanța seria TS5 nr. 5431668 din (...).

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului această sumă, cu dobândă legală începând cu 8 martie 2011 și până la restituirea efectivă a sumei precum și suma de 43,3 lei cheltuieli de judecată.

Analizând cu prioritate excepțiile formulate, conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, instanța de fond a constatat că acestea sunt nefondate având în vedere că pârâta i-a comunicat reclamantului D. nr. 674 din (...), privind soluționarea contestației (f.27 dosar fond), situație în care nici excepția inadmisibilității acțiunii nu subzistă.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma de 1.729 lei cu titlu de taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS5 nr. 5431668 din (...).

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J.

M. prin A. F. P. B. M. , prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar.

S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct.

4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG

93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis D. nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod

D. pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).

Curtea constată că reclamanta a achitat la A. F. P. de poluare și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii potrivit art. 124 C.pr.fiscală, iar prima instanță a acordat altceva decât s-a solicitat, respectiv dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.pr.civ., deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează.

Este important a se avea în vedere dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr.

9/2000 dacă ar fi fost formulat un astfel de petit, or un capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă nu a fost formulat.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 6 c.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că se va admite în parte acțiunea și se va înlătura obligația pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 5.165 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea și înlătura obligația pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală.

Menține restul dispozițiile sentinței atacate. D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2012.{ F. |

PREȘEDINTE,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

G., M. T.

}

Red.R.R.D./ 06.2012.

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: I. V..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 4493/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal