Decizia nr. 483/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 483/2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Judecător M.-I. I.

G. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul G. S. C. împotriva sentinței civile nr. 929/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, privind și pe intimat P. C. G., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul G. S. C. personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

În susținerea poziției procesuale, recurentul depune la dosar un memoriu adresat M. A. și I., după care, arată că nu are alte cereri de formulat.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 929 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș s-a respins acțiunea formulată și precizată de către reclamantul G. S. C., în contradictoriu cu P. C. G., în calitate de reprezentant al P. C. G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din copiile adreselor depuse de către reclamant la dosar rezultă că pârâtul a răspuns solicitărilor reclamantului, parțial prin furnizarea spre studiu a documentelor solicitate, prin indicarea cadrului legal în care poate obține informațiile solicitate ori prin solicitarea de a reveni cu solicitări concrete care să se încadreze în cadrul legislativ existent.

De altfel, Legea nr. 544/2001, creând cadrul legal pentru accesul oricărei persoane la informațiile de interes public, obligă în egală măsură și solicitantul să-și exercite acest drept astfel încât să respecte competența și atribuțiile instituției ori autorității publice căreia i se adresează, precum și să ofere elementele prevăzute de art. 6 din lege care să permită identificarea informației de interes public, fără depășirea acestor competențe ori atribuții.

A mai reținut tribunalul că din modul de formulare a acțiunii, ca și din susținerile din fața instanței, nu se poate decât deduce că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001, susținerile acestuia arătând mai degrabă că dorește o judecată „în abstract"; cu primarul, fără să se precizeze concret care sunt informațiile de interes public ce dorește în continuare să-i fie furnizate, în ce constă vătămarea drepturilor sale ori care este cuantumul daunelor morale ori patrimoniale pe care le solicită.

Față de această situație, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului ca neîntemeiată și a respins-o, în contextul prevederilor art. 22, al.

1-3 din Legea nr. 544/2001.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul G. S. C. a declarat recurs, fără să precizeze concret care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate, arătând doar că i-au fost refuzate de către primar și de către aparatul executiv al P. G., comunicarea unor informații de interes public în temeiul Legii nr. 544/2001, iar instanța nu a ținut seama de faptul că drepturilor sale au fost vătămate.

Analizând hotărârea criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Prin demersul judiciar declanșat, reclamantul G. S. C. s-a plâns de faptul că P. comunei G. a refuzat de nenumărate ori să îi pună la dispoziție anumite documente în vederea studierii, fără a indica în concret care au fost documentele solicitate.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului în considerarea faptului că nu acesta nu a precizat care sunt informațiile de interes public ce dorește să-i fie furnizate și nu a dovedit în ce constă vătămarea adusă drepturilor sale.

În cadrul motivelor de recurs reclamantul nu a adus nicio critică punctuală la adresa sentinței de fond, ci s-a limitat la a susține că P. comunei G. a adoptat în ultima perioadă un comportament abuziv, aspect ce urmează a fi evidențiat și în cadrul anchetelor penale aflate în derulare.

Față de obiectul acțiunii deduse judecății în fața instanței de fond, Curtea

ține să precizeze că nu poate cenzura conduita primarului la modul abstract, așa cum dorește recurentul, ci doar prin raportare la o solicitare concretă de punere la dispoziție de informații de interes de public. În condițiile în care reclamantul nu a dovedit la ce documente din posesia pârâtului nu i s-a permis accesul nu se poate reține existența vreunui refuz în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. În acest sens se observă că recurenta nu a făcut dovada înregistrării la sediul pârâtului a vreunei cereri prin care să fi solicitat informații de interes public la care să nu fi primit vreun răspuns. Adresele aflate la filele 2 și

3 din dosarul de fond probează dimpotrivă că recurentului i s-au oferit răspunsuri pertinente mai multor solicitări de informații. C. dacă unele documente nu i-au fost puse la dispoziție de îndată i s-au dat explicații aparent corecte pentru întârzierea ce urma a fi înregistrată ( raportul Curții de C. va fi prezentat în următoarea ședință ordinară a Consiliului Local G. ), fără a se proba în vreun fel lipsa de veridicitate a acestor explicații.

De asemenea pentru unele cereri de acces la informații de interes public s-au solicitat recurentului clarificări determinate de modalitatea lapidară și evazivă de redactare a cererilor. Astfel de clarificări sunt pe deplin justificate prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 544/2001 care stabilesc că solicitarea in scris a informațiilor de interes public trebuie să cuprindă informația solicitată, astfel încât sa permită autorității sau instituției publice identificarea informației de interes public.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul G. S. C., împotriva sentinței civile nr. 929/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamantul G. S. C., împotriva sentinței civile nr. 929/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

{ F. | } Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2012.{ F. |

PREȘEDINTE,

G.-A. N.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

G., A. B.

}

Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./ 2 ex. Jud.fond. E. C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 483/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal