Decizia nr. 492/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 492/2012
Ședința publică de la 20 I. 2012
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H. Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC I. S. împotriva sentinței civile nr. 2495 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., privind și pe intimat D. G. A F. P. C., intimat D. R. PENTRU A. SI O. V. C., intimat D. J. PENTRU A. SI O. V. C., intimat A. N. A V., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. A. B. pentru recurentă și consilier juridic G. D. pentru intimatele D., D. C. și A., lipsă fiind intimata D. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că la data de 15 decembrie 2012 intimata D. C. a depus la dosarul cauzei, prin registratură, o cerere de comunicare a sentinței instanței de fond.
Față de cererea formulată de intimată, reprezentantul recurentei arată că nu se opune admiterii acesteia, iar reprezentanta intimatelor arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de intimata D.
C., apreciind-o ca neîntemeiată.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate în memoriul de recurs, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în ambele instanțe.
Reprezentanta intimatelor solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, conform argumentelor din întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.2495 din 16 mai 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C. s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC I. S. în contradictoriu cu pârâtele A. N. a V. B. prin D. R. pentru A. și O. V. C. și D. Județean pentru A. și O. V. C. ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată. pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Urmare a verificării încadrării tarifare a produselor importate de către reclamantă, respectiv halva light, halva simplă și cu diferite fructe uscate și semințe napolitane, bomboane și gumă de mestecat s-a constatat că există diferențe între încadrarea tarifară declarată și cea reală.
Așa cum rezultă din probele analizate, respectiv certificatul de analiză nr.1495, cu privire la produsul halva light s-a constatat prezența masivă a îndulcitorilor sintetici, respectiv isomalt și maltitol, astfel că încadrarea tarifară corectă este 20081999.
Referitor la produsul halva cu semințe și fructe uscate s-a constatat că formula de calcul aplicată de către pârâtă este corectă.
Deși s-a înscris în procesul-verbal procentajul de 24,20%, din tabelul de calcul a rezultat că la efectuarea calculelor s-a avut în vedere procentajul corect de 18,70%.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
S-a respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC I. S. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii actiunii formulate; obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele de judecată în temeiul art. 274 Cod proc. civilă.
În motivele de recurs se arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în condițiile stipulate de art. 304 pct. 9 Cod proc. Civilă, deoarece instanța nu a luat în vedere pentru produsul halva light certificatul de analiză nr. 1495 din data de (...), realizat de laboratorul vamal central care constată un conținut de zahăr de 1 % (Ia pct. 1 - Continut de zaharuri - Z.), încadrarea tarifară fiind greșită. Așa cum a arătat în acțiunea introductivă, în fapt, între anii
2007-2010 recurenta a desfășurat activități de import alimente din Tunisia, pe care ulterior le-a comercializat în R.. Formalitătile vamale erau realizate de un comisionar vamal .
În perioada 6-28 octombrie 2010, inspectorii vamali din cadrul
Direcției Județene pentru A. și O. V. C. au realizat un control al operațiunilor vamale desfășurate de către recurenta în perioada (...)-(...).
Procesul verbal de control nr. 79/(...) conține erori, care pun la îndoială temeinicia și legalitatea sa și presupusa datorie vamală a recurentei în temeiul art. 223 din L. 86/2006. Practic, în temeiul procesului verbal menționat nu se poate stabili cu exactitate dacă există o datorie vamală și care ar fi suma exactă de plată, prin urmare decizia pentru regularizarea situației nr. 70 din (...) este nelegală și netemeinică. Mai mult, încadrările tarifare ale produselor sunt discutabile în raport cu alte încadrări tarifare din același proces verbal, reieșind intenția inspectorilor vamali de a impune o taxă chiar și la produse la care nu este cazul. Decizia pentru regularizarea situatiei apare astfel ca o încercare a pârâtei de a impune o diferentă de plată pentru a aduce bani la bugetul de stat și este nulă, având în vedere erorile existente în procesul verbal de control. E. sunt explicate mai jos în raport cu punctele reprezentând problemele constatate:
Încadrarea tarifară realizată de către inspectorii vamali pentru 213,8 kg halva light, declarată de către recurentă prin declarațiile vamale nr.
14731/(...), 179/(...), 7331/(...), 4555/(...), este greșită. Aceștia susțin că "este vorba de halva din semințe de susan, fără conținut de zahăr sau glucoză (nu este un produs zaharos), încadrarea tarifară corectă fiind
2008199900 (taxă vamală preferențială pentru mărfurile de origine tunisiană
4,4%)", prima pagină a procesului verbal de control nr. 79/(...). Dar produsul halva light contine zahăr 1%, conform certificatului de analiză nr. 1495 din data de (...), realizat de L. vamal central din cadrul Direcției tehnici de vămuire și tarif vamal, A. națională a vămilor. Pentru un produs asemănător, respectiv halva simplă din semințe de susan și halva din semințe de susan cu fructe uscate, punctul II din procesul verbal de control nr. 79/(...), reincadrarea s-a făcut la codurile 1704909910, respectiv
1704909919, conținut de zaharuri sub 45%, pentru care taxa vamală preferențială pentru mărfurile de origine tunisiană este de 0%. Folosind logica din procesul verbal menționat, declarațiile vamale nr. 14731/(...),
179/(...), 7331/(...) ar fi putut fi reîncadrate la cod 1704909910, respectiv declarația vamală 4555/(...) la cod 1704909919, taxă vamală 0%. De aici ar putea reieși intenția inspectorilor vamali de a impune o taxă vamală chiar dacă nu este cazul.
La nr. Crt. 4 din primul tabel de pe pagina 4 a procesului verbal de control nr. 79/(...), halva cu semințe și fructe uscate, declarația vamală nr.
4555 din (...), încadrare tarifară declarată 1704909991, încadrare tarifară corectă 1704909919, cod Meursing 7006, schimbarea încadrării nu determină modificarea calculului taxelor vamale. În cazul în care se introduc parametrii amidon/glucoză, zaharoză/zahăr inverti/izoglucoză, proteine din lapte, grăsimi din lapte din certificatul de analiză nr. 42, din data de (...) realizat de L. vamal central din cadrul Direcției tehnici de vămuire și tarif vamal, A. națională a vămilor, pe portalul de internet al C. E. rezultă aceeași formulă de calcul cu cea prezentată în procesul verbal menționat drept varianta corectă, respectiv: 0%+ EA(1) MAX 18,70 %
+ADSZ(1)= = 0%+ 14,22 EURl100kg MAX 18,70 % + 10,06 EUR/100kg
Prin urmare, chiar folosind codul declarat de recurenta prin declarația vamală nr. 4555 din (...) pentru halva cu semințe și fructe uscate, nu reiese că reclamanta ar avea o diferentă de taxă vamală de achitat. A., diferenta pretinsă de 67 lei nu este justificată.
Formula de calcul a taxei vamale menționată la pagina 6 din procesul verbal de control nr. 79/(...), referitoare la 1343,92 kg bomboane (cu diferite arome), declarațiile nr. 7332/(...), 4555/(...) este greșită. Eroarea referitoare la procentajul de 24,2% în loc de 18,7% apare și în tabelul referitor la calculul taxei vamale, nu doar în cuprinsul procesului verbal.
Prin urmare, modul de calcul al taxei vamale propus de inspectorii vamali în procesul verbal menționat este eronat. Având în vedere erorile conținute în procesul verbal de control nr. 79/(...) expuse mai sus, consideră că în baza acestuia nu se pot stabili în mod clar obligatiile vamale ale recurentei , prin urmare procesul verbal este nul .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, în data de 29 nov.2011 pârâta D.
R. pentru A. și O. V. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond, învederând faptul că în opinia sa, recursul declarat nu este argumentat prin motive care să conțină critici pertinente la cele reținute de instanța fondului în considerentele hotărârii recurate, nefiind incident motivul de modificare prevăzut la art.304 pct.9 C.proc.civ.
De asemenea, arată că motivele de recurs nu sunt apte a conduce la reformarea hotărârii recurate prin modificare, raportându-se la probatoriul încuviințat și administrat în cauză, instanța fondului constatând că analizele de laborator efectuate și necontestate de recurentă (conform dispozițiilor capit.V, art.19-22 din Ordinul ANAF nr.9250/2006 pentru aprobarea
Normelor privind funcționarea L.ui V. C. și modalitatea de efectuare a analizelor) au stabilit contrariul celor susținute prin demersul introductiv de instanță.
Pârâtul consideră că recurenta nu a dovedit cu probe contrariul celor constatate prin actul de control și nici nu a depus cu ocazia contestației administrative dovezi pertinente și concludente în sensul celor cerute, așa încât să contrabalanseze constatările organului de control și să obțină anularea actului administrativ.
Deliberând asupra cererii de recurs Curtea reține următoarele:
Potrivit Procesului Verbal de C. nr. 79/(...), care a stat la baza D. pentru regularizarea situatiei privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 70/(...), organele de control din cadrul Directiei Judeteane pentru A. si O. V. C. au efectuat un control ulterior al operatiunilor vamale efectuate in perioada 0(...)-(...) de catre reclamanta S. I. S.
Obiectivul cotrolului a fost verificarea modului de respectare de catre titularul regimului vamal de punere in libera circulatie (import) a obligatiilor legale, prevazute in reglementarile vamale, pentru bunurile care au facut obiectul declaratiilor vamale nr. 14731/(...), 179/(...), 7327/ (...), 7331/(...),
7332/(...) 4555/(...), 4556/ (...), control efectuat pe baza documentelor din arhiva proprie, a inregistrarilor din sistemul informatic a autoritatii vamale si a documentelor prezentate de importator.
In urma verificarii incadrarii tarifare a produselor importate, respectiv halva light, halva simpla si cu diferite fructe uscate si seminte, napolitane, bomboane si guma de mestecat, efectuata pe baza documentelor prezentate, a fiecarei declaratii vamale si a certificatelor vamale de analiza emise de L. varnal central, s-a constatat ca exista diferente intre incadrarea tarifara declarata si cea reala.
Aplicand prevederile art. 100 alin. (3), (5) si (6) din L. 86/2006 privind
Codul V. al R. si ale art. 94, alin. (1) si alin. (3), lit. f), respectiv art. 119 si art. 120, alin. (1) din O.G. 92/(...) privind Codul de procedura fiscala, repub!icata, cu modificarile si completarile ulterioare, organele de control au procedat la stabilirea diferentelor de drepturi vamale datorate bugetului de stat, a altor diferente de taxe si impozite, precum si a accesoriilor aferente acestora, obligatiile suplimentare fiind in suma totala de 6.492 lei.
Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei se retine ca in urma verificarii efectuate, organele de control vamal au constatat ca in perioada supusa verificarii, societatea a desfasurat urmatoarele operatiuni vamale:
1.Reclamanta a depus la D. C. 4 declaratii vamale (14731/ (...),
179/(...), 7331/(...) si 4555/(...)), solicitand si obtinand punerea in libera circulatie a 213,8 kg halva light (fara zahar), mentionand la rubrica 33 din primele 2 declaratii vamale codul 1905909000 fara a face deosebire de restul marfii inscrise pe acestea, care contine zahar), respectiv codul 1704909991 (taxa vamala preferentiala pentru marfurile de origine tunisiana 0 %) pentru celelalte doua.
Verificand incadrarea tarifara a produselor importate, pe baza documentelor prezentate impreuna cu fiecare declaratie vamala s-a constatat ca in realitate este vorba de halva din seminte de susan, fara continut de zahar sau glucoza (nu este un produs zaharos), incadrarea tarifara corecta fiind 2008199900 (taxa vamala preferentiala pentru marfurile de origine tunisiana 4,4 %).
2. Reclamanta a depus la D. C., 4 declaratii (14731/(...),179/ (...),
7331/(...) si 4555/(...)) solicitand si obtinand punerea in libera circulatie a
2140,2 kg halva (simpla si cu diferite fructe uscate si seminte), mentionand la rubrica 33 din declaratiile vamale codurile 1901909975; 1905909000;
1901909990 si 1704909991 (taxa vamala preferentiala pentru marfurile de origine tunisiana 0 %).
Verificand incadrarea tarifara a produselor importate, pe baza documentelor prezentate impreuna cu fiecare declaratie vamala (fisele tehnice emise de producatorul tunisian C. des Aghlabites Soboco) si a certificatelor de analiza emise de L. V. C., s-a constatat ca in realitate este vorba de halva din seminte de susan, cu un continut de zahar de maximum
70 % incadrarea tarifara corecta fiind 1704909910 valabila in momentele depunerii primelor 3 declaratii vamale, respectiv 1704909919 pentru ultima.
3. Reclamanta a depus la D. C., 2 declaratii vamale (7327/(...) si
4556/(...)) solicitand si obtinand punerea in libera circulatie a 969 kg napolitane (cu alune, cu fructe de padure, cu ciocolata, cu capsuni), mentionand la rubrica 33 din declaratiile vamale codul tarifar 1905329100 (taxa vamala A 10 preferentiala pentru marfurile de origine tunisiana o %) si codul aditional (Meursing ) 7002.
Verificand incadrarea tarifara a produselor importate, pe baza documentelor prezentate impreuna cu fiecare declaratie vamala (fisele tehnice ernise de producatorul tunisian Societe Alimentaire du Sud) si a certificatelor de analiza emise de L. V. C., s-a constatat ca in realitate este vorba de napolitane nesarate, incadrarea tarifara corecta fiind 19053299 (taxa vamala A 10 preferentiala pentru marfurile de origine tunisiana 0%).
Cu ajutorul documentelor prezentate, impreuna cu fiecare declaratie vamala si al certificatelor de analiza emise de L. V. C., a fost verificata componenta A11 a taxelor vamale pe baza codurilor aditionale (Meursing), rezultate din continutul de amidon/glucoza, de zaharoza/zahar invertit/izoglucoza, de proteine din lapte si de grasimi din lapte, retinand ca pentru napolitane cu diverse umpluturi codul aditional este 7011, iar pentru napolitane cu alune Codul aditional este 7007,
4. Reclamanta a depus la D. C., 2 declaratii vamale (7332/(...) si
4555/14.06.2(10) solicitand si obtinand punerea in libera circulatie a
1343,92 kg bomboane (cu diferite arome), mentionand la rubrica 33 din declaratiile vamale codul tarifar 1704908100 (taxa vamala A 10 preferentiala pentru marfurile de origine tunisiana 0%) si codul aditional (Meursing) 7758.
In urma verificarilor s-a constatat ca declararea codului aditional 7758 este eronat, corect fiind 7004.
5. Reclamanta a depus la D. V. C. declaratie. vamala nr. 7332/(...) solicitand si obtinand punerea in liberă circulatie a 56,26 kg guma de mestecat, menționând la rubrica 33 din declarația vamală codul tarifar
1704101090, pentru care taxa vamală preferențială pentru marfurile de origine tunisiana este A10=0% și A11=27,10 eur/100 kg MAX 17,90%).
Conform documentelor prezentate împreună cu declarația vamală
(buletin de analiză nr.BC10/131 emis de L. d’Analises A. A. CTM și fisele tehnice emise de producătorul T. C. T. le M. din care rezultă un continut de zaharuri de peste 70%) încadrarea tarifară corectă este 1704109000 pentru care taxa vamala preferențială pentru mărfurile de origine tunisiana este A10=0% și A11= 30,90 eur/100 kg MAX 18,20%.
În baza constatărilor menționat mai sus și care au fost consemnate în procesul verbal de control nr.79/(...) s-a emis Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.70/(...) prin care sunt reținute în sarcina societății obligații suplimentare în suma totală de 6.492 lei după cum urmează: 4.431 lei taxe vamale; 882 lei majorări de întârziere aferente taxelor vamale; 975 lei taxa pe valoarea adăugată; 204 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.
Deși reclamanta contesta in totalitate obligatiile fiscale suplimentare stabilite in sarcina sa prin actul administrativ fiscal mentionat argumentele pe care le aduce vizeaza doar partial operatiunile vamale care au fost analizate de organele vamale, respectiv importurile de bomboane, halva light si partial halva simpla din seminte de susan.
În perioada noiembrie 2001-iunie 2010, S. I. S. C.- N. a efectuat 15 importuri de marfuri alimentare, respectiv halva light, halva simpla din seminte de susan, napolitane, bomboane si guma de mestecat, pentru care a solicitat si obtinut punerea in libera circulatie, situatia privind declaratia vamala, data, denumirea marfii, cantitatea si valoarea in vama fiind prezentata in tabelul nr. 8 din procesul verbal.
In urma verificarii documentelor din arhiva proprie, a inregistrarilor din sistemul informatic al autoritatii vamale si a documentelor prezentate de importator, organele vamale au constatat ca incadrarea tarifare a marfurilor importate inscrisa la rubrica 33 din declaratiile vamale nu este corect declarata.
Procedand la o reancadrarea tarifara a marfurilor importate de S. I. S.
C.-N., avand in vedere certificatele vamale de analiza emise de L. V. C. si fisele tehnice ale produselor, au fost stabilite in sarcina agentului economic diferente de taxe vamale in suma totala de 4.431 !ei~ calculul detaliat al acestor diferente fiind prezentat in tabelele nr. 1. 3 si 5-7 din Procesul Verbal de C. incheiat la data de (...).
Din analiza aspectelor invocate de catre reclamantă se retine ca acestea vizeaza importurile privind halva light, bomboane si partial halva simpla (pozitia 4 in tabelul 3 din procesul verbal), marfuri aferent carora organele vamale au stabilit suplimentar taxe vamale in suma totala de 2.940 lei (halva light=143 lei bomboane=2.730 lei, halva simpla= 67 lei).
Pentru diferenta de taxe vamale in suma de 1.491 lei (4.431-2.940 lei) reclamanta nu mentioneaza nici un motiv de fapt sau de drept care sa combata constatarile organelor de control vamal.
Referitor la contestarea sumei de 2.940 lei se retine ca aceasta priveste importurile de halva liqht, halva simpla din seminte de susan si bomboane, pentru care aceasta aduce unele argumente care apoi, prin extensie, le considera ca ar constitui motive pentru contestarea intregii obligatii suplimentare stabilite in sarcina sa.
1.În ceea ce priveste cantitatea de 213,8 kg halva light care face obiectul pct. i din procesul Verbal de control atacat, se constata ca sustinerea recurentei potrivit careia echipa de control a stabilit o incadrare tarifara gresita, nu corespunde realitatii. Reîncadrarea tarifara vamala s-a efectuat avand in vedere urmele de zahar si de amidon din una dintre probele analizate, fara a lua in seama prezenta masiva a indulcitorilor sintetici (inlocuitori ai zaharului) ISOMALT si MALTITOL care sunt mentionati in fisa tehnica nr. CH 1. emisa de C. des Aghlabites Soboco si Certificatul de analiza nr. 1495/0(...) emis de L. V. C. B., in care se indica incadrare tarifara corecta ca fiind 20081999.
Produsul este in principal destinat diabeticilor fiind indulcit cu inlocuitori ai zaharului, incat caracterul sau de produs zaharos fiind astfel exclus, iar pe cale de consecinta este exclusa incadrarea sa la cap. 17 din S. A.. Prin urmare, conform notelor E. la S. A. si N. E. la N. C., produsul in cauza se incadreaza la 20081999, adaosul de amidon sau de alte substante fiind permis in conditiile precizate in aceste texte (Anexa 2C -Extras din Notele explicative). În consecință apărările recurentei nu pot fi validate.
2. In ceea ce priveste cantitatea de 156 kg H. cu seminte si fructe uscate importata cu declaratia vamala nr. 4555/(...) (art. 2), se retine ca formula de calcul a componentei A11 a taxei vamale este corecta, dar comparand rezultatul aplicarii ei (159 lei) cu suma efectiv platita (92 lei), rezulta diferenta de plata in suma de 67 lei, stabilita prin actele atacate.
Din parcurgerea modului de clacul a diferenței de plata în suma de 67 lei, rezultă că aceasta a fost corect stabilită.
Referitor la formula de clacul a taxelor vamale pentru cantitatea de
1343,92 kg bomboane din declarațiile vamale nr.7332/(...) și nr.4555/(...) se reține că greșeala semnalată de recurentă este reala, fiind doar rezultatul unei erori de tehnoredactare, prin înscrierea procentajului de 24,20% ca valoare maximă pentru EA (1) în loc de 18,70% cum este corect.
Analizând însă modul de calcul a taxelor vamale stabilite suplimentar în sarcina reclamantei pentru importul marfurilor din această categorie, se constată că acestea sunt corect calculate prin folosirea procentajului de
18,70% și pe cale de consecință eroarea strecurată în cuprinsul formulei nu se răsfrânge asupra obligațiilor datorate der ecurentă , care sunt reale și corecte.
Art. 78 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a C. V. C., stipulează că autoritatile vamale, din oficiu sau la cererea de reclamantului, pot modifica declaratia dupa acordarea liberului de vamă pentru marfuri; autoritatile vamale, dupa acordarea liberului de vama si pentru a se convinge de acuratețea datelor cuprinse in declaratie, pot controla documentele comerciale si datele referitoare la operatiunile de import sau export, cu privire la marfurile in cauza sau la operatiunile comerciale ulterioare in legatura cu aceste mărfuri. [. . .]
Atunci cand revizuirea unei declaratii sau un control ulterior indică faptul ca dispozitiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informatii incomplete sau incorecte, autoritatile vamale, in conformitate cu dispozițiile prevazute, trebuie sa ia masurile necesare pentru reglementarea situatiei, tinând seama de orice informatie noua de care dispun.
De asemenea, se retine ca incadrarea marfurilor in tariful vamal de import al R. se face conform Regulilor generale pentru interpretarea S.ui armonizat de denumire si codificare a marfurilor, prezentate in anexa nr. 1 la L. nr. 9. pentru aderarea R. la C. I. privind S. arrnonizat de denumire si codificare a marfurilor si in concordanta cu notele explicative ale sistemului armonizat, asa cum se stipuleaza la art. 48, alin. (2) din L. nr. 86/(...) privind Codul vamal al R., in vigoare in perioada derularii importurilor, care prevedea urmatoarele: la clasificarea tarifara a mărfutilor se utilizeaza regulile generale pentru interpretarea S.ui armonizat din C. internationala privind S. armonizat de denumire si codificare a marfurilor, inclusiv anexa acestuia, incheiata la B. la 14 iunie 1983, ratificata prin L. nr. 9..
Rezultă ca reîncadrarea tarifara efectuata de organele vamale pentru importurile de marfuri reprezentand bomboane, halva light si halva simpla din seminte de susan este corecta si legala, iar pe cale de consecinta S. I. S. C.-N. datoreaza bugetului de stat si diferenta de taxe vamale in suma de
2.940 lei.
Referitor la suma de 975 lei reprezentand taxa pe valoarea adaugata.
In baza constatarilor din Procesului Verbal de C. nr. 79 incheiat la data de (...), a fost emisa Decizia pentru regularizarea situatiei privind obligatiile suplirnentare stabilite de controlul vamal nr. 70/(...), act administrativ fiscal prin care au fost retinute in sarcina agentului economic obligatii fiscale suplimentare in suma de 975 lei, reprezentând debit suplimentar la sursa taxa pe valoarea adaugata.
Din continutul Procesului Verbal de C. mentionat mai sus, se retine ca urmare a efectuarii controlului vamal ulterior s-a constatat faptul ca in cursul perioadei verificate, agentul economic a efectuat un numar de 15 importuri de marfuri (halva, napolitane, bomboane si guma de mestecat), pentru care incadrarea tarifara inscrisa in declaratiile vamale nu corespunde realitatii, fapt care a condus la stabilirea unor diferente de taxe vamale cu implicatii si asupra cuantumului taxei pe valoarea adaugata datorata bugetului de stat.
In ceea ce priveste contestarea obligatiiilor fiscale stabilite suplimentar in sarcina sa, se retine ca aceasta nu vizeaza in mod distinct diferenta de taxa pe valoarea adaugata, ea fiind contestată doar indirect prin considerarea ca incadrarea tarifara efectuata cu ocazia controlului ulterior este gresita.
Baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata pentru un import de bunuri in R., este reglementata de prevederile art. 139 din Codul fiscal si este reprezentata de valoarea in vama a bunurilor, stabilita potrivit legislatiei vamale in vigoare, la care se adauga orice taxe, impozite, comisioane si alte taxe datorata in afara R., precum si cele datorate ca urmare a importului bunurilor în Romanie cu exceptia TVA care urmeaza a fi perceputa.
Dat fiind ca societatea contestatoare in calitate de titulara a operatiunilor vamale de import, a incadrat in mod gresit bunurile importate, corecte fiind incadrarile tarifare dispuse de organele vamale, acestea in mod legal au stabilit o diferenta de plata in sarcina societatii reprezentand taxa pe valoarea adaugata.
Pentru aceste considerente reținând că prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în material analizată
,întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.proc. civ , Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta SC I. S. împotriva sentinței civile nr.2495 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. S. împotriva sentinței civile nr.2495 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G. A. N. S. AL H. M. I. I. A. B. red.S. AL H./A.C.
2 ex. - (...) jud.fond.C. A.