Decizia nr. 5108/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 5108/2012
Ședința publică de la 07 I. 2012
Completul compus din: PREȘED.TE L. U. Judecător M. D. Judecător R.-R. D.
G. M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul S. C. J. M. IN N. SI
IN I. M. S. F. P. D. A. DE S. AL C. J. M., împotriva sentinței civile nr. 910/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu pârâtul C. J. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) diminuare cu
25 % a cuantumului brut al indemnizațiilor lunare de încadrare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr.910 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a respins acțiunea promovată de reclamantul S. C. J. M., în contradictoriu cu pârâtul C. J. M..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Curtea Constituțională în D. nr. 872 din 25 iunie 2010 a constatat că L. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este constituțională, reținând că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului și că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
In ce privește susținerile reclamantului conform cărora reducerea unilaterală a salariului brut cu 25% în temeiul dispozițiilor art. 1 din L. 1. încalcă prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru că nu oferă salariaților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, rupându-se în defavoarea salariaților justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, instanța consideră că sunt nefondate.
Potrivit art. 1 Protocolul nr. 1 „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor";.
În privința drepturilor salariale, C. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas c. Croației din 20 mai 2010 par. 58).
Față de jurisprudența evocată, instanța reține că C. nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum.
R. drepturilor reclamantului de a primi salariul integral a fost prevăzută de lege, pentru o perioadă de 6 luni.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C. nu are caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea E., statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându-se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
In primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului, căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
In speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. 1. și recunoscut de Curtea Constituțională în D. nr. 872 și 874 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
În situația de față, dispozițiile a căror anulare se solicită au fost emise în baza dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, text de lege potrivit căruia cuantumul brut al salariilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 (în prezent L. nr.
284/2010) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a O.U.G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25 %.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura reducerii salariale de 25% în temeiul art. 1 al. 1 din L. 1., pe o perioadă determinată intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice, urmând a respinge acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. C. J. M. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținând cauza spre rejudecare, să se dispună anularea dispozițiilor individuale și unilaterale de diminuare cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv a sporurilor, indemnizațiilor și altor drepturi salariale ale membrilor de sindicat. S. plata diferenței dintre salariile cuvenite în luna iunie 2010 și salariile plătite efectiv începând cu luna iulie 2010; plata integrală a salariilor lunare cuvenite; actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
Recurentul apreciază sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, în condițiile în care instanța de fond s-a limitat la a învedera în motivarea soluției de respingere a acțiunii formulate de reclamant decizia Curții Constituționale privind constituționalitatea L. nr.1., precum și jurisprudența Curții Europene a D. Omului în cauza Lelas contra Croației, adoptând astfel o motivare standard pentru astfel de acțiuni.
Precizează că, deși a fost verificată din punct de vedere constituțional legalitatea diminuării cu 25% a drepturilor salariale, devenită ulterior lege, fiind pronunțate în acest sens deciziile nr.872 și 874 din (...) de către Curtea Constituțională, există obligația consacrată de art.20 alin.2 din L. fundamentală, de a da prioritate principiilor internaționale atunci când „...există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne...";.
Pe cale de consecință, drepturile salariale trebuie plătite in integrum, corespondent inclusiv al muncii prestate.
S. a se constata că dispozițiile constituționale încălcate sunt cele ale art.11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art.16 alin.1 privind egalitatea, art.20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art.44 privind dreptul de proprietate privată, art.47 privind nivelul de trai, art.53 privind restrângerea exercițiului unui drept sau al unei libertăți.
Recurentul arată că reducerea salariilor bugetarilor echivalează practic cu instituirea unui nou impozit, care va constitui venit la bugetul de stat. N. impozit aplicat veniturilor obținute de bugetari din salarii excede sferei impozitelor reglementate expres de C. fiscal (L. 571/2003 modificată și completată). În condițiile în care, sub diverse denumiri, salariatul in sistemul bugetar, trebuie să plătească bugetului de stat 41 de procente din venitul său lunar (16% impozit +
25% adăugat de proiectul de lege), în timp ce toți ceilalți salariați plătesc doar o cotă de 16% din salariu, proiectul de lege „. o situație discriminatorie și împovărătoare pentru salariații din domeniul bugetar, care ajung astfel să plătească o sumă aproape dublă față de ceilalți cetățeni ai României care sunt angajați în muncă, bugetului de stat și bugetelor speciale.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv recurenții reclamanți au investit instanța de fond raportat și la plângerea prealabilă formulată verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cu consecința obligării autorității intimate la plata diferenței de 25% la zi actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
În motivarea acțiunii (f. 1 dos fond( inclusiv a plângerii prealabile (f. 4-5 dos fond) s-a relevat că prin L. 1. s-a realizat o restrângere a dreptului la munca fiind afectată o componentă esențială a acestuia, dreptul salarial. Astfel se arată că salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de serviciu; ca măsura diminuării salariului cu 25% încalcă în mod vădit dispozițiile constituției, codului muncii, legea funcționarului public și respectiv noțiunea de bun așa cum este statuat în jurisprudența C..
Se observă din demersurile inițiate că reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin dispozițiile L. 1.. Actul normativ prin art.1 prevede următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută stabilite în conformitate cu prevederile L. cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr-1. privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar se diminuează cu 25%.
În situația în care aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată suma care se acordă este de 600 lei.
În cazul salariaților din sectorul public salariul este cel stabilit prin legea unică de salarizare, nu poate fi negociat, modificat ceea ce poate fi modificat este doar măsura în domeniul îmbunătățirii condițiilor nu și drepturile salariale, iar legile trebuie să fie suficient de previzibile să respecte dreptul de informare pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a D. O.
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru Stat și un obiectiv de interes public.
Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.
Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau "un bun"; în sensul C.i Europene a D. O.
Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
De altfel, potrivit Deciziei nr.874/(...) a Curții Constituționale, Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței C., tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție.
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Nu în ultimul rând Curtea amintește { HYPERLINK
"http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&documentId=8.&port al=hbkm&source=externalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF01C1166
DEA398649" "_." | din 6 decembrie 2011 pronuntata în cauzele conexate nr. 4232/11, F. M.es vs. R. si, respectiv, nr. 4., . G. S. vs. R., cereri prin care cei doi reclamanti se plangeau de incalcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 prin masura reducerii cu 25% a salariilor in aplicarea legii 1..
Așa cum s-a relevat și în precedent cu trimitere la jurisprudența pertinentă a
Curții Constituționale dar în special a C., această din urmă instanță europeană, făcând trimitere la hotărâri anterioare (Vilho Eskelinen si altii vs. Finlanda, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson vs. Islanda, Ketchko vs. Ukraina), a considerat ca era dificil pentru reclamanti sa sustina ca au un bun in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al C..
Practic această decizie a jurisdicției de contencios european al drepturilor omului întărește soluția dată de instanța de fond și care a trimis pentru fundamentare atât la practica pertinentă a Curții Constituționale cât și la practica C., anterioară, în materia analizată.
Curtea nu poate ignora valoarea deciziilor C. chiar dacă această instanță s-a pronunțat asupra inadmisibilității unei plângeri, deoarece considerentele pentru care a fost respinsă fac corp comun cu dispozitivul acelei decizii și așa cum au fost dezvoltate de petenți și analizate apoi de C. sunt pe deplin relevante și în speța de față.
În consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L.
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de S. C. J. M. împotriva sentinței civile nr.
910/(...) pronunțată în dosarul nr. (...), al T.ui Sălaj, pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 iunie 2012.
PREȘED.TE | JUDECĂTORI | G. |
L. U. M. D. R. R. D. | M. T. |
red.RRD/AC
2 ex. - (...)
