Sentința nr. 745/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 745/2012

Ședința ta de 24 O. 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul O. C. R. în contradictoriu cu pârâții SC BT L. T. IFN SA C. și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta SC BT L. T.

IFN SA prin consilier juridic Rus A. G., în baza delegației de reprezentare nr.

5530/(...), lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) reclamantul a depus la dosarul cauzei o solicitare de judecare a cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct. 2 C.pr.civ. și de amânare a pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.

Cu privire la cererea de amânare a pronunțării întemeiată pe dispozițiile art. 146 Cod proced. civilă, Curtea urmează să o respingă apreciind că, față de natura cauzei, mersul dezbaterilor și termenele acordate de instanță încă de la momentul investirii sale nu se justifică o astfel de amânare.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în ce privește excepția de nelegalitate, prin raportare la inadmisibilitatea excepției.

Reprezentanta pârâtei susține inadmisibilitatea excepției de nelegalitate și solicită respingerea acesteia pentru motivele detaliate în cuprinsul concluziilor scrise pe care le depune la dosar.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin încheierea civilă nr. 13939/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, a fost sesizată Curtea de A. C. cu soluționarea excepției de nelegalitate a răspunsului cu nr. 101259/(...) emis de Ministerul Justiției și L. C., excepție invocată de contestatorul O. C. R.

În motivarea excepției de nelegalitate a arătat contestatorul că, prin cererea în cauza ce face obiectul Dosarului nr. (...) aflat pe rolul J. C.-N., a formulat o contestatie la executarea silită demarată de creditoarea SC BT L. T. SA, prin intermediul executorului T. M..

Unul dintre motivele pentru care susține ca fiind justificată anularea executării silite, a considerat a fi necompetența materială a organului de executare, având în vedere absența unui cadru normativ care să reglementeze activitatea de executare.

Mai precis, la dosarul cauzei se află răspunsul M. J. și L. C. cu nr.

101259/(...) prin care se comunică societății BT L. T. SA înregistrarea executorului T. M. în evidența specială a executorilor Institutiilor Financiare

Nebancare. Domnul T. M. este executorul care derulează executarea silită împotriva reclamantului. Î. executorului în evidența executorilor IFN-urilor s-a făcut în baza O.ului M. J. nr. 1.661/ C/ (...).

În primul rând învederează instanței despre prevederile Legii 9. privind

Instituțiile Financiare Nebancare, care la art. 72, alin.2 prevede că : "Instituțiile

Financiare Nebancare pot să își organizeze un corp propriu de executori {..] S. acestui corp de executori se aprobă prin O. al M. J. și L. C."

Din interpretarea ultimului paragraf al acestui articol reiese în mod evident necesitatea emiterii unui O. de către M. J. și L. cetățenești. Acest ordin are rolul de a crea un cadru legal în temeiul căruia să se poată desfășura activitatea de executare a IFN- urilor.

Prin urmare, deduce că lipsa emiterii unui O. prin care să se aprobe S. executorilor Instituțiilor Financiare Nebancare, atrage imposibilitatea acestora de a-și exercita atribuțiile conform dreptului comun.

În cazul de față, de la data intrării în vigoare a Legii 9. și până în prezent nu a fost emis un O. care să reglementeze activitatea executorilor Instituțiilor

Financiare Nebancare. Se poate deduce astfel că orice activitate de executare întreprinsă de un astfel de executor s-ar desfășura în absența unei baze juridice.

În al doilea rând, consideră că O.ul nr. 1.661/C/(...) nu mai poate produce efecte juridice in prezent.

Astfel, din preambulul ordinului reiese că acesta a fost emis : "ținând seama de dispozițiile art. 70, alin. 3 din T. l al părtii I din Ordonanta Guvernului nr. 2. privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale"

Mai mult, art. 1 al statutului aprobat prin ordinul din 2007 prevede faptul că : "în temeiul prevederilor art. 70, alin. 3 din T. I al Părtii I din Ordonanta Guvernului nr. 2. privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale {. .. ]se adoptă prezentul statut privind organizarea și funcționarea C. E. pentru Instituțiile Financiare Nebancare".

De menționat este Însă faptul că L. 9. abrogă prin art. 72 T. 1 din OG 2..

Având în vedere situația prezentată, nu pot fi ignorate prevederile Legii

24/2000 privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.

Pe cale de consecință, în urma aplicării acestor prevederi imperative, ordinul nr. 1661 din 2007 nu mai poate produce efecte. Aceasta, deoarece ordinul menționat este un act normativ inferior în relație cu OG 2. care este un act normativ superior. Prin urmare, din moment ce T. 1 din ordonanță este baza juridică pentru ordin, iar acest titlu nu mai produce efecte după abrogare, este mai mult decât logic că ordinul nu mai are - un cadru legislativ pentru a putea produce efecte juridice.

Mai mult decât atât, însăși art. 72 din L. 9. prevede obligativitatea emiterii unui nou ordin prin care să se aprobe statutul corpului executorilor Instituțiilor

Financiare Nebancare. Până în acest moment nu a fost emis un asemenea ordin.

Astfel, luând în considerare cele expuse mai sus, este mai mult decât evident că înregistrarea domnului T. M. în evidența specială a executorilor Instituțiilor Financiare Nebancare și posibilitatea acestuia de a derula în baza acestei împuterniciri proceduri de executare silită nu se bazează pe un cadru legislativ viabil. Aceasta deoarece, înregistrarea executorului în evidență s-a făcut în baza ordinului nr. 1661 din 2007. Acest ordin are însă la bază prevederile din OG 2. care au fost abrogate prin L. 9..

Față de toate aceste aspecte, concluzionează că atât nelegalitatea răspunsului de confirmare din partea M., cât și nelegalitatea înregistrării executorului T. M. în evidența executorilor nebancari sunt evidente.

Pârâta S.C. B.T. L. T. I.F.N. S.A. a formulat întâmpinare prin care solicită sa se respingă exceptia de nelegalitate invocata, sa se constate ca raspunsul M. J. nr.l01259/(...) este legal si pe cale de consecinta sa se constate ca executorul T. M. este inregistrat in mod legal in evidenta speciala a executorilor institutiilor financiare nebancare.

În motivarea întâmpinării, a arătat pârâta că, în luna septembrie 2008, in temeiul art.70 alin.3 din 0.G.2., privind reglementarea unor masuri financiar- fiscale, BT L. T. IFN SA a inceput demersurile pentru infiintarea corpului propriu de executori. U. a demersurilor efectuate, prin adresa nr.101259/(...), i s-a comunicat de la M. J. inregistrarea in evidenta speciala a executorilor institutiilor financiare ncbancare a domnului T. M., conform prevederilor art.9 alin.l din O.M.J. 16611C/2007 acesta urmand sa-si exercite atributiile potrivit art. 9 alin.2 din acelasi ordin.

Domnul T. M. a dobandit calitatea de executor IFN in anul 2008, in temeiul

0.M.1661/C/2006 avand in vedere faptul ca acesta indeplineste conditiile necesare pentru a deveni executor prevazute de art.8 din acelasi act normativ.

Adresa nr.l01259/(...) prin care executorul T. M. a fost inregistrat in evidenta speciala a executorilor IFN este emisa in temeiul unui act normativ in vigoare.

Intr-adevar dispozitiile T.ui 1 din 0.G.2. au fost abrogate expres prin L. 9. privind institutiile financiare nebancare insa in noua reglementare referitoare la institutiile financiare nebancare, dispozitiile art.72 alin.2 preiau intocmai vechiul continut al art.70 alin.3 din OG 2..

O.M. 1661/C/2007 constituie un act normativ special avand in vedere ca aproba S. C. E. pentru Institutiile Financiare Nebancarc. Prin urmare, potrivit dispozitiilor legale de mai sus abrogarea nu poate fi dedusa implicit in cazul acestui act normativ doar din simplul fapt ca s-a abrogat T. 1 din 0.G.2., fiind emisa in locul acestuia un alt act normativ. Aceasta cu atat mai mult cu cat, asa cum arata mai sus noua prevedere a preluat intocmai textul din legea abrogata iar dispozitiile 0.M.1661 /C/2007 nu contravin noii reglementari.

Exceptia de nelegalitate vizeaza controlul legalitatii actului administrativ individual atacat, raportat la prevederile actului normativ cu forta juridica superioara in vederea organizarii executarii caruia a fost emis. Or, in cazul de fata, in sustinerea exceptiei invocate, autorul acesteia nu invoca o nelegalitate a actului administrativ individual atacat ci doar un clement exterior, de forma, inlocuirea actului normativ superior in temeiul caruia a fost emis O.ul M. J. pe baza caruia executorul IFN M. T. a dobandit aceasta calitate cu un altul care preia de altfel intocmai vechea reglementare.

Pentru motivele de mai sus solicită sa se respingă exceptia de nelegalitate invocata.

In drept s-au invocat prevederile art. 72 alin.2 din L. 9., art.37 alin.3 din L.

24/2000.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepției de nelegalitate ca nefondată.

Prevederile art. 70 alin. 3 din T. I al primei părți a O. nr. 2. privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 2., reprezintă temeiul În baza căruia instituțiile financiare nebancare

și-au putut organiza un corp propriu de executori și, totodată temeiul pentru stabilirea competenței ministrului justiției pentru aprobarea statutului respectiv. În acest sens, a fost emis O.ul M. J. nr. 1661/C/(...) privind aprobarea S.ui C. E. pentru Instituțiile Financiare Nebancare.

Dispozițiile În discuție ale O. nr. 2. au fost preluate Întocmai prin art. 72 alin. 2 L. nr. 9. privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările ulterioare, asigurându-se astfel, În continuare, același regim juridic, atât În ceea ce privește constituirea corpului propriu de executori de către instituțiile financiare nebancare, cât și cu privire la competența În materie a ministrului justiției.

Ca atare, atât prevederile din S. C. E. pentru Instituțiile Financiare

Nebancare, cât și adresa nr. 101259/(...), prin care a fost confirmată În scris Î. executorului respectiv, sunt legale, circumscriindu-se legislației În vigoare și respectând toate condițiile de validitate cerute de lege.

La termenul de judecată din data de (...), Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității, determinată de lipsa calității de act administrativ a adresei nr. 101259/(...) emisă de Ministerul Justiției și L. C.

Prin sentința civilă nr. 619 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a adresei nr.

101259/2008, emisă de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., ridicată de reclamantul O. C. R. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. și SC BT L. T. IFN SA.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. C. R.

Prin decizia nr. 1037 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în dosar nr. (...) s-a admis recursul declarat de reclamantul O. C. R. împotriva sentinței civile nr. 619 din (...) a C. de A. C., care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată la (...) pe rolul C. de A. C. sub nr. (...)*.

Pârâta BT L. T. IFN SA a depus la dosar concluzii scrise prin care a reiterat solicitarea sa de respingere a excepției de nelegalitate invocată de reclamant - filele 19-20.

Analizând excepția de nelegalitate prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Reclamantul O. C. R. a invocat în fața J. C.-N. excepția de nelegalitate a răspunsului nr. 101259/(...) emis de Ministerul Justiției și L. C., excepție cu care a fost sesizată în vederea soluționării ei Curtea de A. C.

Raportat la dispozițiile art. 4 alin. 1 din L. nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Pentru a fi admisibilă excepția de nelegalitate trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții, respectiv: existența unei legături directe între decizia individuală atacată și actul administrativ cu caracter general considerat nelegal, respectarea rolului său conferit și a funcțiilor stabilite în cadrul controlului de legalitate a actelor comunitare cu caracter general, termenul de invocare și procedura specială de urmat.

Având în vedere definiția actului administrativ cuprins în art. 2 alin. 1 lit. c din L. nr. 554/2004 Curtea constată că în speță obiectul excepției de nelegalitate este reprezentat de o adresă prin care s-a comunicat către SC BT L. T. IFN SA înregistrarea domnului T. M. în evidența specială a executorilor instituțiilor financiare nebancare, motiv pentru care se apreciază că actul în discuție nu întrunește caracteristicile unui act administrativ așa cum este el definit de textul de lege anterior arătat.

Față de aceste considerente, în baza art. 137 C.pr.civ. Curtea va admite excepția inadmisibilității pusă în discuția părților la termenul de judecată din (...) și va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a adresei nr. 101259/2008 a M. J. și L. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a adresei nr.

101259/2008, emisă de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., ridicată de reclamantul

O. C. R., cu domiciliul ales la C. avocat O. C. L. cu sediul în C.-N., str.Emil Racoviță, nr.38, jud.C. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5 și SC BT L. T. IFN SA, cu sediul în C.- N., str. G. B., nr. 1, etaj 1, jud. C.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

5 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 745/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal