Decizia nr. 5347/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5347/2012
Ședința publică de la 14 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător A. C.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul D. F. - P. C. H., împotriva sentinței civile nr. 1315/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamanta SC I. V&V S. și pârâta C. H., având ca obiect contestație act administrativ fiscal impozit pe clădiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, consilier juridic L. A.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care Curtea, din oficiu, în temeiul art. 304, pct. 9, raportat la art. 205 și urm. C. pr. Civ, având în veder natura actelor contestate invocă inadmisibilitatea cererii introductive.
Reprezentantul recurentului arată că lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește excepția invocată.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1315 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantei SC I. V&V S., și s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale nr. fiscale nr. 5., nr. 6. și nr. 2. emise de către P. C. H.
A fost obligat pârâtul P. C. H. să restituie reclamantei suma de 16.599 lei, achitată cu titlu de impozit pe clădire, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii (...) și până la restituirea efectivă.
A fost obligat pârâtul la 43,6 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta SC I. V&V S. s-a prezentat la sediul P. C. H. și a depus declarația privind bunurile imobile pe care le deține în raza comunei H., respectând astfel prevederile C. fiscal după ce a achiziționat bunuri imobile în această comună.
Modalitatea de stabilire a impozitului pe clădirile deținute de reclamantă a fost făcută cu respectarea prevederilor art.253 din Legea 571/2003 cu modificările și completările ulterioare. În urma depunerii declarației fiscale de către reclamantă care conține valoarea impozabilă a construcțiilor deținute de aceasta a fost aplicat procentul de 1,5%, procent stabilit prin hotărârea consiliului local H. potrivit prevederilor legale anterior citate.
Așa după cum recunoaște și reclamanta în acțiunea introductivă de instanță, după ce a achitat impozitul pe clădiri stabilit de către pârâtă a constatat că nu datorează impozit pe clădirile care sunt utilizate ca și ciupercării, potrivit dispozițiilor stipulate de art. 250 alin. l, pct.17 din Codul fiscal.
Dat fiind faptul că reclamanta a achitat impozitul pe clădiri pe care nu-l datora bugetului comunei H., activitatea de ciupercărie fiind scutită de la plata impozitului pe clădiri, se impune anularea actelor administrativ fiscale atacate în prezenta cauză, respectiv nr. 5., nr.6. și nr. 2. emise de către P. comunei H. și obligarea acestuia să îi restituie reclamantei suma de 16.599 lei pe care a achitat-o cu titlu de impozit pe clădire, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii, (...) și până la restituirea efectivă.
În aceste circumstanțe, acțiunea reclamantei apare ca fondată și a fost respinsă în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, instanța a admis acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. H. solicitând în principal casarea sentinței criticate și retrimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond iar în secundar casarea sentinței instanței de fond și în urma judecării recursului respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, a solicitat instanței de fond dispunerea realizării unei expertize tehnice prin care să fie stabilit cât din construcțiile deținute de reclamantă sunt folosite cu destinație de ciupercărie, și ca urmare a acestei expertize efectuarea unei expertize contabile pentru determinarea cuantumului din impozitul plătit care nu trebuia achitat.
Aceste cereri în probațiune au fost formulate având în vedere prevederile art 250 pct.17 din Codul Fiscal coroborat cu prevederile HG nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a C. F.
Potrivit prevederilor art 250 pct 17 Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt după cum urmează:
17. clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice;
După cum rezultă din textul de lege sus citat scutirea de la plata impozitului pe clădiri se referă doar pentru suprafața de clădire în care se desfășoara activitatea de ciupercărie.
Mai mult în normele metodologice de aplicare a acestui text de lege se arată că 22. (1) Prin sintagma "încăperi care sunt folosite pentru activități economice", menționată la art.250 alin. (1) pct. 1 - 5, 7, 11,14, 15 și 17 din Codul fiscal, se înțelege spațiile utilizate pentru realizarea oricăror activități de producție, comerț sau prestări de servicii, astțel cum sunt definite în Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, altele decât destinațiile specifice categoriilor de clădiri care nu sunt supuse impozitului pe clădiri. La stabilirea impozitului pe clădiri și a taxei pe clădiri se ia în considerare și orice fel de contract încheiat în urma căruia se obține un venit. În continuare legiuitorul stabilește și care sunt pașii care trebuie parcurși pentru determinarea suprafeței de cădire scutită de la impozit. A. pași constau în:
2) Pentru calculul impozitului pe clădiri în cazul incintelor care sunt folosite pentru activități economice, se vor efectua următoarele operațiuni: a) se determină suprafața construită desfășurată a clădirii; b) se determină suprafața construită desfășurată a incintelor care sunt folosite pentru activități economice; c) se determină cota procentuală din clădire ce corespunde incintelor care sunt folosite pentru activități economice, prin împărțirea suprafeței prevăzute la lit. b) la suprafața prevăzută la lit. a); d) se determină valoarea de inventar a incintelor care sunt folosite pentru activități economice, prin înmulțirea valorii de inventar a clădirii cu cota procentuală determinată la lit. c); e) se determină impozitul pe clădiri corespunzător incintelor care sunt folosite pentru activități economice, prin înmulțirea valorii determinate la lit. d) cu cota de impozit prevăzută la art.253 alin. (2) sau alin. (6) din Codul fiscal, după caz; f) în cazul în care consiliul local/Consiliul General al Municipiului
București a hotărât majorarea impozitului pe clădiri potrivit art. 287 din Codul fiscal, impozitul pe clădiri datorat este cel care corespunde rezultatului înmulțirii prevăzute la lit. e) cu cofa de majorare respectivă.
Având în vedere cele mai sus arătate consideră că instanța de fond în mod greșit a respins solicitarea pârâtului în probațiune în sensul dispunerii efectuării unei expertize tehnice și a unei expertize contabile în cauză. Consideră că în lipsa acestor expertize sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, instanța neținând cont de dispozițiile legale anterior invocate.
Un alt aspect care întărește legalitatea solicitării pârâtului privind efectuarea unei expertize tehnice o constituie și procesul verbal depus de reclamantă în baza căruia a fost eliberat certificatul de producător agricol unde se arată că pentru activitatea de ciupercărie se folosește o hală și jumătate, iar când vine vorba de restituirea impozitului plătit și nedatorat se solicită pentru trei hale. Mai mult în suma arătată de reclamantă ca fiind impozit plătit și nedatorat, este cuprins și impozitul pe teren, aferent halelor, impozit care nu intră în categoria impozitelor de la plata căreia reclamata să fie scutită.
Cât privește aspectele de drept invocate de reclamantă în acțiunea introductivă acestea sunt confuze și nu justifică admiterea acțiunii. De altfel prin sentința criticată nici nu se face vorbire de aplicabilitatea OG nr. 9. privind codul de procedura fiscală.
Reclamantul este intr-o eroare totală cu privire la modul de stabilire a impozitului, actele prin care se stabileste impozitul pe constructii, si natura juridica a somației de plată.
Astfel prin actiunea introductivă face o serie de afirmații greșite arătând că impunerea s-a făcut în baza înștiințării de plată (pct II din acțiunea introductivă), fapt total neadevărat, și că somația ar părea a fi titlu executoriu( pct 3 din acțiune). De altfel toate aspectele reclamate prin acțiune introductivă se învârt în jurul somației trimise de către P. C. H., act prin care în mod cu totul confuz reclamanta susține că s-ar fi făcut impunerea și încercarea de executare silită.
Modalitatea de stabilire a impozitului pe cladirile detinute de către reclamant au fost făcute cu respectarea întocmai e prevederilor art 253 din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare. În urma depunerii declarației fiscale de către reclamată care conține valoarea impozbilă a construcțiilor deținute de acesta a fost aplicată procentul de 1,5%, procent stabilit prin hotărărea consiliului local H. potrivit prevederilor legale anterior citate. Aceasta este procedura de stabilire a impozitului pe clădiri, si nu cea arătată de către reclamantă, cum că impozitul pe clădiri ar fi fost stabilit prin inștiințarea de plată.
În vederea creării unei situații cât mai confuze reclamanta invocă articole din OG nr. 93/2003 după bunul ei plac, scoțându-le din context. Astfel invocă prevederile art 85 și 86 texte de lege care fac parte din Titlul VI al OG nr. 9. și unde sunt reglementate Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Sumele datorate cu titlul de impozite
și taxe locale, potrivit Titlului IX din Codul Fiscal sunt sume care se fac venituri exclusive la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale și nu au nici o tangență cu bugetul general consolidat. Trebuie să facem distincție între bugetul de stat și bugetul unităților administrativ teritoriale, acesta din urmă compunându-se din sume provenite de la bugetul general consolidat și din venituri proprii, iar impozitele și taxele locale fac parte din categoria veniturilor proprii și nicidecum din sumele alocate de la bugetul general consolidat.
Referitor la invocarea prevederilor art 82 alin 2 din OG nr. 9. considerăm că reclamanta a invocat-o din eroare având în vedere continutul ei. Potrivit acestui text de lege "În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege", deci nu întelege cum poate susține că nu a știut că datoreză impozit pe clădiri atâta timp cât ea însăși a depus declarația cu sumele datorate. Oricum modalitatea de calcul a impozitului pe clădiri este cel arătat anterior în prezentul recurs.
O.G nr. 9. prevede în mod expres la art 149 alin 11, că anterior executării silite a debitorului prin poprirea sumelor din conturile debitorului, acesta din urmă trebuie înstiințată, iar ulterior se va trece la executarea silită a lui în cazul în care acesta nu achită sumele restante de bună voie. Sustinerea reclamantei că a achitat sumele ca urmare a înstiințării pentru a evita o eventuală executare silită este una falsă, deoarece avea ocazia formulării unei actiuni în instantă la acea dată.
Deci cuantumul impozitelor locale sunt stabilite în baza C. Fiscal și a hotărârii consiliului local, iar executarea creanțelor bugetare se face în baza OG nr. 9.. De altfel ne surprinde contestarea actelor de executare silită ulterior achitării sumelor cuprinse în ele. Odată achitate aceste sume, opinează că aceste acte fiscale nu mai pot fi contestate.
Contestarea lor trebuia făcută la data comunicării lor cu reclamanta, nu ulterior punerii lor în aplicare.
Consideră că sumele achitate cu titlu de impozit pe teren si constructii au fost calculate în conformitate cu prevederile legale și sunt datorate motiv pentru care consideră că acțiunea formulată de reclamantă este netemeincă și nelegală.
În concluzie solicită admiterea recursului nostru așa cum a fost el formulat, în principal casarea sentinței 1315/2012 a T.ui S. și retrimiterea spre soluționare instanței de fond, iar in secundar admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului ca fiind netemeinică și nelegală.
Asupra recursului declarat în cauză, Curtea va reține că acesta este fondat, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205
Cod procedură fiscală, contestație care, potrivit alin. 2, vizează și refuzul organului fiscal de a emite un act administrativ fiscal, așa cum este cazul în speță.
În nici un caz, nu se poate contesta direct în instanță o decizie de impunere sau refuzul organelor administrativ-fiscale de a emite un act administrativ fiscal, fără a se urma întâi procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală și fără a se ataca, apoi, decizia emisă în soluționarea contestației potrivit dispozițiilor art. 218.
Or, în prezentul litigiu, Curtea constată că intimatul-reclamant SC I. V&V
S. a solicitat, direct, în fața instanței de judecată, anularea înștiințării de plată nr. 5833/(...), aceasta fiind un act administrativ-fiscal, potrivit dispozițiilor C. de procedură fiscală, fără a urma procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală. În acest context, Curtea constată că, fără a solicita autorității anularea actului administrativ-fiscal, a solicitat acesteia restituirea sumei achitate cu titlu de impozit pe clădiri și penalități, iar împotriva refuzului de restituire, nu a formulat contestație potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală.
În consecință, neurmând procedura obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 205 alin. 2, 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, cererea intimatului de obligare a recurentei C. H. la anularea înștiințării de plată și a adresei nr. 2. apare ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea intimatului-reclamant de anulare a somației de executare nr. 6., Curtea constată că aceasta nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual, ci, potrivit dispozițiilor art. 172 Cod procedură fiscală, împotriva actelor de executare reclamantul putea formula contestație la executare. A. este motivul pentru care Curtea constată că și acest petit este inadmisibil.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este fondat, sentința recurată fiind nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va dispune admiterea acestuia, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarata de pârâtul P. C. H., împotriva sentinței civile nr.
1315/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea reclamantei SC I. V&V S.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. | JUDECĂTOR, A. C. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...)/Jud.fond: N. C. C.
