Decizia nr. 579/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. 508.(...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 579/2012
Ședința publică de la 26 I. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U. Judecător A. A. M. Judecător R.-R. D. Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. J. PENTRU P. S.
B.-N., împotriva sentinței civile nr. 8., pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr.
508.(...), în contradictoriu cu reclamanta C. C. și pârâta D. - D. BN, recurent, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului) indemnizație pt. creșterea copilului.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se prezintă pentru reclamanta intimată C. C., avocat R. S., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei intimată solicită respingerea recursului, conform motivelor invocate în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 859 din (...), pronunțată în dosarul nr. 508.(...) al T.ui B.-N., au fost respinse excepțiile lipsei procedurii prealabile și tardivității invocate de pârâta A. J. DE P. S. B.-N., ca neîntemeiate.
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâta A. J. DE P. S. B.-N. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizația prev. O.G. și pentru cel de al doilea copil, începând cu data de (...), conform art.10 alin.1 lit.a din OUG 1.. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta C. C. a dat naștere la data de (...) la doi copii gemeni, C. A.
și I., prin decizia nr.4434/(...) stabilindu-se o indemnizație pentru creșterea copilului în sumă de 600 lei, acordată începând cu data de (...), decizie in cuprinsul căreia se menționează că poate fi contestată in termen de 30 de zile de la comunicare la D. B.-N. în situația în care beneficiara deciziei era nemulțumită de soluționarea contestației se putea adresa instanței de contencios administrativ conform legii contenciosului administrativ.
La baza emiterii acestei decizii a stat cererea și declarația pe propria răspundere pentru acordarea îndemnizației pentru creșterea copilului/stimulentului și alocației de stat pentru copii depusă la data de (...), prin care se solicita de către reclamantă, în calitate de părinte natural acordarea îndemnizației pentru creșterea copilului pentru minorele C. I. și C. A. (a se vedea pct.II. lit.A - f.49 dos.(...)).
Cu toate acestea reclamanta a beneficiat de acordarea îndemnizației pentru creștere copilului prev. de OUG nr.1., doar în cuantum de 600 lei lunar.
După cum a subliniat reclamanta în precizările de acțiune făcute, nu a înțeles să conteste decizia nr.4434/(...), astfel că examinând cu prioritate, conf.art.137 alin.1 Cod proc.civilă, excepțiile lipsei procedurii prealabile și tardivității invocate de pârâta A. J. pentru P. S. B.-N., tribunalul reține că în cauza dedusă judecății se urmărește obligarea pârâtei la plata a sumei de 600 lei cu titlu de indemnizație de creștere și pentru cel de al doilea copil minor, ca urmare a refuzului pârâtei de acordare a acestei sume, situație față de care devin incidente prev. art.1 și 8 din L. nr. 5., reclamanta considerându-se vătămată într-un drept al său de către autoritatea publică menționată prin refuzul implicit de recunoaștere a dreptului pretins, cu consecința reparării pagubei.
Este evident că, în speță ne aflăm în prezența unui refuz de a da eficiență solicitării acordării dreptului pretins de reclamantă, astfel încât procedura prealabilă prev. de art.7 alin.1 din L. nr.5., nu se impune a fi parcursă, alin.5 al aceluiași articol menționând că o asemenea plângere nu este obligatorie în cazurile prev.de art.2 alin.2 din L. contenciosului administrativ.
Pentru aceste considerente excepția lipsei procedurii prealabile se dovedește a fi neîntemeiată și a fost respinsă ca atare. R. la situația de fapt expusă anterior, excepția tardivității întemeiată pe disp.art.11 alin.1 și alin.2, raportat la alin.5 din L. nr.5., tribunalul a reținut că se impune respingerea acesteia în condițiile în care reclamanta nu a solicitat anularea unui act administrativ individual, refuzul acordării dreptului solicitat existând și după emiterea deciziei nr.4434/(...) până la introducerea acțiunii pe rolul J. N. - (...), dată la care reclamanta era încă îndreptățită la primirea îndemnizației pentru creșterea celui de al doilea copil, care nu împlinise vârsta de 2 ani, moment de la care s-ar fi putut pune problema calculării termenului de prescripție. Din economia dispozițiilor OUG nr. 1. rezultă că indemnizatia pentru creșterea copilului are natura juridică a unui drept de creanță, astfel ca îi sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, deci solicitarea privind acordarea indemnizatiei pentru creșterea celui de-al doilea copil este formulată în termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fond, tribunalul a reținut că sunt incidente în speță dispozițiile OUG nr. 1., respectiv art.5 conform căruia „(1) De indemnizația și stimulentul prevăzute de prezenta ordonanță de urgență beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului.
(2) Beneficiază de aceleași drepturi și una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore.
(3) în situația persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se face ținându-se seama de perioada de 12 luni anterioare datei la care, după caz, s-a aprobat adopția, a fost făcută încredințarea, s-a instituit plasamentul sau tutela."
Totodată, art. 6 din aceeași ordonanță prevede că: „(1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.
Se ia în calcul la stabilirea celor 3 nașteri și nașterea survenită pana la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situația în care solicitanții drepturilor prevăzute de prezenta ordonanța de urgenta îndeplinesc condițiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006.
Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 1 se prelungește corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natura a genera acest drept, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2).
În cazurile prevăzute la alin. (3) se acorda o singura indemnizație, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență."
De asemenea, art. 1 din H.G, nr. (...) stipulează că beneficiază de drepturile prevăzute de O. de U. a G. nr. 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, oricare sau, în cazul prevăzut la art. 6A1 din ordonanța de urgenta, fiecare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției, care a adoptat copilul, care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenta, precum și persoana care a fost numita tutore, denumite în continuare persoane îndreptățite, dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt cetățeni romani sau, după caz, cetățeni străini ori apatrizi; au domiciliul sau reședința în România, conform legii; locuiesc împreună cu copilul/copiii pentru care solicita drepturile și se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora.
Conform art. 2 din același act normativ: "(1) Concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri survenite după data de 1 ianuarie 2006 inclusiv sau, după caz, pentru primii 3 copii încredințați în vederea adopției, adoptați sau aflați în plasament ori în plasament în regim de urgenta, precum și pentru cei pentru care a fost instituită tutela cu aceasta dată".
A. 3 stabilește că: "(1) Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele norme metodologice, prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii."
Conform art. 6 "(1) Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acorda pe bază de cerere, însoțită în mod obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului și a certificatului de naștere al copilului pentru care se solicita dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul și, după caz, de actele doveditoare prevăzute la alin. (4)-(7), care sa ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanța de urgență.
(2) în cazul în care nu a fost eliberat certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul, cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de actul constatator al nașterii sau de extrasul de naștere".
Prin art. 8 se prevede că: "(1) în cazul în care persoana îndreptățită, beneficiară a concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, naște în aceasta perioada unul sau mai mulți copii ori i se încredințează spre adopție, i se încuviințează adopția, i se dau în plasament unul sau mai mulți copii ori este numită tutore, concediul pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență, se prelungește corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului.
(2) în situația prevăzută la alin. (1) se acordă o singură indemnizație".
Din analiza acestor texte legale, se reține că interpretarea primei instanțe este corectă, ținând seama de faptul că ne aflăm în prezența unei sarcini gemelare și s-a cerut și pentru cel de-al doilea copil indemnizația.
Analiza coroborată a textelor redă intenția legiuitorului de a acorda această sumă pentru creșterea copilului, fiind evident că, atunci când în urma nașterii rezultă gemeni, premisa de la care se pornește pentru stabilirea indemnizației este diferită.
Mai mult, alin. 4 al art. 6 vine în sprijinul susținerilor reclamantei, întrucât se referă la situația în care, în timpul concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, se naște al doilea copil, măsura de protecție instituită în acest caz fiind aceea a prelungirii corespunzătoare a concediului, chiar dacă se acordă în continuare doar cuantumul de 600 lei lunar.
Or, dacă în aceste condiții legiuitorul a prevăzut remediul prelungirii concediului, este inechitabil ca, în situația reclamantei, să se susțină legalitatea măsurii de plată a aceleiași sume, fără a fi instituită o altă măsură de protecție, care să țină cont de realitățile unei familii cu 3 copii, în același sens sunt, de altfel, și prev. art. 8 din H. nr. (...).
De asemenea, se remarcă faptul că distincția susținută de către pârâtă nu este prevăzută și în situația reglementată de textul art. 5 alin. 2 și art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 1., respectiv, teoretic, o familie ar putea să adopte/ia în plasament etc. simultan doi copii, iar pentru aceștia ar fi îndreptățită la acordarea sumei de 1.200 lei lunar.
Din această perspectivă, este cel puțin ciudat ca părinții firești ai gemenilor să nu fie tratați cu aceeași unitate de măsură, motiv pentru care, prevederile art. 3 alin. 1 din H. nr. (...) vor fi înlăturate de către instanță, întrucât este vorba despre un act normativ cu un rang inferior, fiind inadmisibil ca prin intermediul unor norme metodologice de aplicare a unui act normativ să se adauge la conținutul acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a apreciat că prevederile textelor legale mai sus arătate trebuie interpretate în ansamblul lor, în sensul recunoașterii dreptului de a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului/copiilor, ca măsură concretă de protecție socială, în favoarea persoanelor îndreptățite, acordarea ei fiind condiționată, în mod justificat, doar de cerința existenței unei perioade contributive minime, condiție îndeplinită în speță.
Este relevantă, în acest sens, expunerea de motive ce se regăsește în preambulul O.G. nr. 1., conform căreia acest act a fost adoptat din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor.
Este clară intenția legiuitorului de a preveni inechități în legătură cu acordarea indemnizației de creșterea copilului și această intenție a legiuitorului ar trebui să primeze atunci când se interpretează textele de lege la care s-a făcut referire mai sus.
Așa cum a statuat, în interpretare, Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 1., în soluționarea excepției de nelegalitate a art. 2 din N. metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobate prin H. nr. 1., „. de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din O.G. nr. 1. la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. Definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din H. G. nr. 1. completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă";.
Chiar dacă decizia Î. nu se impune în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, ea poate fi reținută de instanță în considerarea interpretării pe care o dă implicit naturii juridice a indemnizației, anume ca un drept al copilului, astfel încât principiul nediscriminării între aceștia, după cum provin din sarcini simple sau multiple, să fie aplicabil la speță.
Mai mult, Î. statuează în mod expres că „va fi respinsă și susținerea recurentului că indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială".
T., împărtășește punctul de vedere mai sus exprimat în sensul că ordonanța nu definește nașterea, astfel că nu se justifică o interpretare diferită pentru faptul ce derivă din naștere față de celelalte situații generatoare ale drepturilor solicitate, singura concluzie logică, rațională și rezonabilă fiind aceea că în cazul nașterii elementul de referință trebuie să fie numărul copiilor, iar nu cel al nașterilor. Ori această situație a fost avută în vedere prin remedierile ulterioare făcute de legiuitor prin L. nr.2..
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea precizată și formulată în contradictoriu cu pârâta A. J. de P. S. B.-N., căreia îi revine obligația plății sumelor cu titlu de indemnizație a creșterii copilului, conf .art.
19 pct.2 lit.i din H.1285/2008, în condițiile în care ca urmare a reorganizărilor produse în timp de modificare a legislației, D. de M. și P. S. B.-N., care acorda această prestație socială beneficiarilor domiciliați în jud. B.-N., nu mai există, în sensul obligării acestei pârâte să plătească reclamantei indemnizația pentru creșterea copilului prev. de O.,G. începând cu data de (...), conf.art.10 alin.1 lit. a din OUG 1., în condițiile în care după momentul nașterii a beneficiat de indemnizație de maternitate, suma de 600 lei menționată în decizia 4434/(...), acordându-se de asemenea începând cu data de (...).
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, motiv pentru care nu au fost acordate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU P. S. B.-
N. solicitând casarea sentinței recurate, cu rejudecarea cauzei și să se dispună respingerea acțiunii intentată de reclamanta-intimată C. C. ca inadmisibilă, respectiv ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentinta civilă nr. 8. pronuntată la data de (...) de către S. comercială, de contencios administrativ și fiscal din cadrul T.ui B.-N. a fost dată cu aplicarea greșită a legii și este lipsită de temei legal (motiv prevăzut la pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă).
A. 1 alin. (1) din L. contenciosului administrativ, nr. 5., prevede: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
Acest text de lege era în vigoare atât la data de (...) când reclamanta- intimată a solicitat potrivit prevederilor OUG nr. 1. indemnizație pentru creșterea copilului, cât și la data de (...) când fosta D. B.-N. a emis D. nr. 4434, în soluționarea cererii înregistrată de P. comunei R. sub nr. 2778/(...), precum și ulterior, la data comunicării acestei decizii, la data de (...) la care reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată a "D .M.S.S.F. = D. generală de A. S. și protecția Copilului B.-N., cu sediul în B. - Pta Mică", precum este în vigoare și în prezent, cu toate că L. nr. 5. a fost modificată.
A. 2 alin. (1) lit. i) din L. nr. 5. definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
Potrivit art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 9 alin. (1) din OUG nr. 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în baza unei cereri și a documentelor din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare, care se depun, după caz, la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului B., pe raza căreia/căruia solicitantul își are domiciliul sau reședința.
Așa cum a învederat instanței de fond, nici fosta D. de M. și P. S. B.-N. (denumită la un moment dat D. de M. și I. S.), nici pârâta A. J. pentru P. S. B.- N. nu a primit vreo altă cerere de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului din partea intimatei decât cea pe care a depus-o în data de (...) la P. com. R.. De altfel, reclamanta-intimată a precizat în fața primei instanțe că a solicitat indemnizație pentru creșterea copilului doar prin cererea înregistrată la P. comunei R. sub nr. 2778/(...) înainte de a se adresa instanței judecătorești.
Temeiul juridic al acțiunii reclamantei-intimate a fost precizat în scris la termenul din (...) ca fiind art. 6 din OUG nr. 1.. Așa fiind, chiar dacă reclamanta-intimată apreciază acțiunea sa ca fiind de drept comun, ea este o acțiune în contencios administrativ Conform art. 9 alin. (3) din OUG nr. 1., cererile pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului se soluționează, după transmiterea lor de către primărie, prin decizie de admitere ori de respingere. A. 6 alin. (5) din aceeași ordonanță de urgență a statuat: "Contestațiile formulate Împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 5.."
Câtă vreme singura solicitare de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului a fost înaintată de reclamantă în data de (...) a fost soluționată de fosta D. de M., S. S. și F. B.-N. prin emiterea și comunicarea D. nr. 4434/(...) privind aprobarea acordării indemnizației pentru creșterea copilului, pe care însăși reclamanta o consideră temeinică și legală, în spetă nu poate fi vorba de "refuz de a da eficientă solicitării acordării dreptului pretins de reclamantă.
Reclamanta a solicitat la data de (...) prestația denumită "indemnizația pentru creșterea copilului" raportat la nașterea care a avut loc la data de (...), prestație care i s-a acordat.
Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat eronat că în cauză există refuz nejustificat de soluționare a unei cereri de acordare a indemnizației, astfel că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
2. Admițând acțiunea precizată de reclamanta-intimată și obligându-se să plătească reclamantei-intimate "indemnizația prevăzută de OUG nr. 1. și pentru cel de-al doilea copil, începând cu data de (...), conform art. 10 alin. 1 din OUG 1.", T. B.-N. și-a depășit atributiile puterii judecătorești prin pronuntarea S. civile nr. 8..
Reclamanta-intimată și-a precizat acțiunea, prin N. ședinței de judecată din data de (...) și ulterior, verbal, chiar cu ocazia ședinței din data de (...) în sensul că temeiul juridic al acțiunii sale îl constituie art. 6 din OUG nr. 1..
Precum a învederat, în temeiul acestei ordonanțe de urgență, dreptul la indemnizație poate fi acordat, ca urmare a depunerii unei cereri, însoțită de documente doveditoare a îndeplinirii cerințelor legale, la primăria în raza căreia solicitantul își are domiciliul ori reședința, în baza unei decizii de soluționare a respectivei cereri, emise până în decembrie 2009 de către directorul executiv al fostei Direcții de M. și P. S. B.-N. (care de-a lungul timpului a purtat și denumirea de D. de M. și I. S. B.-N., precum și denumirea de D. de M., S. S. și F. B.-N.), și după decembrie 2009-de către directorul executiv al Agenției Județene pentru P. S. B.-N..
În acest sens se prevede și prin art. 6 coroborate cu art. 17 din N. metodologice de aplicare a OUG nr. 1., aprobate prin HG nr. 1..
Câtă vreme nu există vreo cerere a reclamantei-intimate adresată administratiei care să nu fi fost solutionată potrivit actelor normative în vigoare și nici plângere prealabilă, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1 și 8 din L. nr. 5. privitoare la refuzul de a da eficiență solicitării acordării dreptului pretins de reclamantă.
Reclamanta-intimată, doar în situația în care ar fi rost nemulțumită de modul de soluționare a cererii sale, formulată potrivit modelului stabilit prin A. nr. 1 la N. metodologice aprobate prin HG nr. 1., putea să se adreseze instanței judecătorești, potrivit prevederilor Legii nr. 5., așa cum am arătat. A. se prevede și în art. 19 alin. (4) din N. aprobate prin HG nr. 1., iar prin D. nr.
4434/(...) am arătat reclamantei-intimate dreptul săi la contestarea acestei decizii.
Analizând pretențiile reclamantei-intimate este evident că aceasta a solicitat, în mod direct instanței judecătorești, să îi acorde o indemnizație pentru creșterea copilului având în vedere nașterea produsă la data de (...), obligându-se la plată.
Instanta judecătorească nu poate legal să fie în mod direct investită cu soluționarea unei cerere de acordare a indemnizatiei pentru creșterea (depusă fără respectarea procedurii instituite prin OUG nr. 1.). Cu toate acestea, urmare a interpretării greșite a dispozițiilor Legii nr. 5., cu Încălcarea unor prevederi din OUG nr. 1., prima instantă a solutionat o astfel de cerere formulată de reclamanta-intimată, substituindu-se în mod nejustificat în atribuțiile instituției publice căreia legiuitorul" i-a conferit puterea de a primi și soluționa cererea de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, ceea ce constituie o depășire a atributiilor puterii judecătorești.
Atribuțiile instanței judecătorești sunt de control în ceea ce privește aplicarea corectă a dispozițiilor legale de către organul administrativ, și nu de efectuare a procedurii administrative de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului. Atât procedura stabilită de OUG nr. 1. cât și cea stabilită prin L. nr. 5. este aplicabilă și obligatorie, fiind instituită imperativ de legiuitor, și nu poate fi aleasă de contestatară, iar atribuțiile instanței judecătorești sunt cele expres prevăzute în L. nr. 5. la care art. 6 alin. (5) din OUG nr. 1. și art. 19 alin. (4) din N. de aplicare ale acestei ordonanțe face trimitere, care se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.
3. Prin Sentința civilă nr. 8., T. B.-N. nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind lipsită de obiect, excepție pe care a ridicat-o prin C. și precizarea întâmpinării, pentru termenul din (...).
Învederează instanței că prezentul recurs este declarat împotriva sentinței susmenționate, care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, în temeiul prevederilor art. 3041 din același Cod.
Deși în sentința recurată instanța menționează "Pârâta A. J. pentru P. S. B.-N., pe lângă aspectele relevate în cuprinsul celor două dosare, că așa numita acțiune de drept comun este introdusă având în vedere prevederile legii contenciosului administrativ, este inadmisibilă, fiind lipsită de obiect în condițiile în care nu este îndreptată împotriva vreunui act administrativ emis de pârâtă și nici nu se întemeiază pe vreo obligație neîndeplinită de această instituție.", a omis să se pronunțe asupra acestei excepții.
A. 8 din L. nr. 5. stabilește obiectul acțiunii judiciare. A., primul alineat al acestui text de lege statuează: "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Așa cum a menționat, în speță nu suntem în prezența refuzului pârâtei de a soluționa o cerere, căci nu a existat vreo cerere, nici vreo plângere a reclamantei-intimate nesoluționată. Așa fiind, în situația în care reclamanta- intimată nu atacă D. nr. 4434/(...), acțiunea sa fiind de contencios administrativ (având în vedere temeiul juridic invocat - OUG nr. 1.), raportat la prevederile art. 8 din L. nr. 5., se constată că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect.
Drept urmare, constatând că "După cum a subliniat reclamanta în precizările de acțiune făcute, nu a înțeles să conteste D. nr. 4434/(...)", că nu există nici un act administrativ pe care reclamanta-intimată îl contestă și că nu există nici o solicitare depusă administrației, instanța de fond ar fi fost legal să constate că acțiunea este de contencios administrativ,că nu are obiect și să o respingă ca inadmisibilă.
În fapt, petitul prin care se cere obligarea pârâtei la plata unei indemnizații nu poate avea o existență de sine stătătoare. Față de această observație pe care trebuia să o facă prima instanță "nu se poate proceda la analizarea legalității și temeiniciei unei astfel de solicitări dacă nu se solicită și constatarea nelegalității emiterii actului administrativ de acordare doar parțială. a dreptului respectiv" (pag. 2 din Sentința administrativă nr.
175/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba la data de (...)) .
Precizează că la data de (...) la care a formulat concluziile scrise înțelesese că reclamanta-intimată atacă D. nr. 4434/(...), deși în scris a precizat că nu atacă această decizie. De altfel, reclamanta în scris a menționat că acțiunea sa este de drept comun, Î. după cum și instanța se subînțelege că a concluzionat, acțiunea reclamantei este de contencios administrativ.
Concluziile pe care le-a formulat la data de (...) pentru pronunțarea care fusese stabilită la data de (...) de un alt judecător decât acela care a pronunțat sentința recurată nu pot fi considerate ca fiind concluzii ale ședinței din data de (...).
4. Chiar dacă reclamanta-intimată ar fi contestat D. nr. 4434/(...), fapt care poate fi subînțeles din cererea de chemare în judecată, pentru considerentele pe care le-a arătat în întâmpinarea precizată și completată din Dosarul 508/(...), acțiunea acesteia este inadmisibilă, în primul rând pentru lipsa plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din L. nr. 5., iar în al doilea rând pentru că a introdus tardiv acțiunea. La data intentării acțiunii fiind era depășit termenul stabilit de art. 11 alin. (2) din L. nr. 5., iar potrivit art. 11 alin. ultim din aceeași lege termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) este de decădere.
5. Pe fond, T. B.-N. a aplicat greșit prevederile Ordonanței de urgentă a G. nr. 1. așa cum erau în vigoare la data când intimată avea dreptul la indemnizatie pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani. De asemenea, a aplicat greșit Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonante, aprobate prin H. de G. nr. 1., astfel că Sentinta nr. 8., este lipsită de temei legal. A.:
Din acțiunea precizată, completată și modificată, reiese că reclamanta- intimată este de acord cu cele dispuse prin D. nr. 4434/(...). Așa fiind, reclamanta nu are nici o pretenție legitimă față de pârâta, căreia i-a solicitat în (...) indemnizația care i-a fost acordată.
În fapt, dreptul reclamantei la indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani a fost stabilit potrivit prevederilor OUG nr. 1., așa cum era în vigoare la data solicitării dreptului, de către instituția competentă la acea dată, D. B.-N., prin D. nr. 4434/(...), în cuantum de 600 lei, începând cu data de (...).
Conform prevederilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1., așa cum era în vigoare pe parcursul acordării dreptului, concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului se cuvenea pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.
Textul art. 6 alin. (1) din OUG. m. 1., menționat mai sus, prevedea așadar, precum și azi prevede, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului raportată la naștere.
A. 3 alin. (1) din N. metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 1., aprobate prin HG nr. 1., definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume unuia sau mai multor copii vii. Aceasta este interpretarea dată de legiuitor nașterii.
A. 6 din OUG nr. 1., la alin. (4), așa cum era în vigoare la data acordării dreptului, fără a face distincție Între nașterea simplă și nașterea multiplă, precizau că se acordă o singură indemnizație în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natură a genera acest drept.
În accepțiunea legiuitorului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului constituia și constituie un venit de înlocuire a drepturilor salariale suspendate. Această prestație nu reprezintă o măsură de protecție a copilului. cum este alocația de stat pentru copii, care se acordă pentru fiecare copil." Dacă indemnizația ar fi fost prevăzută ca un drept al copilului, condiția ca anterior datei nașterii părintele să fii realizat venituri nu mai era înserată în actul normativ (...)" s-a arătat în Sentința 175/CAF/2009, nepublicată, pronunțată de Tribunalul Alba - S. comercială și contencios administrativ). Prin urmare, fiind strâns legată de concediul pentru creșterea copilului, nu putea fi acordată decât o singură indemnizație.
Faptul că indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept al copilului rezidă și din coroborarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 5 - 6, art. 8 și art. 9 din OUG nr. 1..
Conform art. 5 din această ordonanță de urgență, de indemnizație pentru creșterea copilului beneficiază oricare dintre părinții firești ai copilului dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 al ordonanței, cu condiția înaintării la primărie a documentelor prevăzute în art. 8.
Pot beneficia de indemnizație doar părinții ce au realizat timp de 12 luni anterioare datei nașterii copilului venituri ori ce s-au aflat în anumite situații precizate de legiuitor.
"Relevanță deosebită în interpretarea legii o au art. 6 alin. 3,4. A., se prevede că în ipoteza în care în perioada de 2 ani în care un părinte se află în concediu de creștere a copilului intervine o nouă naștere, durata concediului se prelungește corespunzător însă se acordă o singură indemnizație. Din conținutul art. 4 rezultând fără echivoc că indemnizația nu a fost prevăzută pentru copil, ci în sprijinul îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei." (pag. 3 a D. administrative nr. 175/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba).
Prin D. nr. 937/2006, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1., observând că dreptul la concediu, prevăzut de această ordonanță, este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială ce se constituie din perioada de 2, respectiv 3 ani, pe care persoana Îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială, reprezentată de indemnizația lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade.
Faptul că OUG nr. 148/2009 a fost modificată în luna iunie 2009 prin
L. nr. 2. în sensul că cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) din această ordonanță de urgență se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, nu folosește reclamantei, Î. legea civilă nu retroactivează. În acest sens dispun prevederile art. 15 alin. (1) din Constituția României revizuită și art. 1 din Codul civil.
In consecință, potrivit legii în vigoare la data soluționării cererii depuse de intimată în data de (...), indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o naștere, se acorda o singură indemnizație pentru creșterea copilului, astfel că pretenția reclamantei de a i se plăti indemnizație lunară si pentru celălalt copil minor, geamăn al reclamantei, în cuantum de 600 lei nu se justifică în drept.
Mai arată că nici urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2. nu se acordă două indemnizații pentru creșterea copiilor unor copii proveniți din sarcină multiplă.
Dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 2., în temeiul art. 1, pct. 1 din HG nr. 1016/2009, "s-a modificat art. 2 alin. (4) din N. aprobate prin HG nr. 1. în sensul prevăzut de art. 2 din OUG nr. 1., modificat prin L. nr. 2..
Voința legiuitorului, rezultată din L. nr. 2., de nu acorda două indemnizații în cazul nașterilor de gemeni este evidentă mai ales în situația in care persoana beneficiază de o indemnizație raportată la cuantumul veniturilor profesionale impozabile realizate, la care se adaugă majorarea de 600 lei.
A., prin D. nr. 1211/(...), Curtea de A. A. a conchis că " Momentul acordării dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului, majorată cu câte
600 lei "începând cu cel de-al doilea copil provenind dintr-o sarcină gemelară, trebuie stabilit în raport de dispozițiile HG nr. 1016/(...). Neacordarea indemnizației majorate în cazul minorilor ce au Î. vârsta de 2 ani la data de (...).", ajungând la concluzia că "nu există discriminare între persoanele care în urma unei nașteri au un singur copil și cele care au doi sau mai mulți copii, deoarece concediul este acordat în considerarea persoanei părintelui care dorește să rămână acasă și să se preocupe de creșterea și îngrijirea copilului, sens în care statul intervine și acordă această indemnizație pentru a sprijini părintele, fiind o formă mixtă de asigurare și asistență socială."
Din D. nr. 4434/(...) rezultă fără putere de tăgadă că a fost emisă având în vedere prevederile OUG. nr. 1., N. metodologice aprobate prin HG nr. 1. și cererea și declarația pe propria răspundere Înregistrată de pârâta cu nr.4434 (adică singura cerere pe care reclamanta a depus-o la primăria de domiciliu la data de (...)).
Prin D. nr. 4434/(...) s-a aprobat prestația denumită "indemnizația pentru creșterea copilului" pentru reclamanta-intimată. Niciunde în această decizie nu s-a înscris că s-a acordat indemnizație pentru un copil anume cum greșit a interpretat instanța de fond.
Menționează că art. 10 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1. prevede:
"Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație și stimulent, se cuvin și se plătesc după cum urmează:
"a) Î. cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată", iar concediu de maternitate de care a beneficiat reclamanta- intimată a Î. la data de (...), considerent pentru care concediul și indemnizația solicitată având în vedere nașterea produsă la data de (...) i-au fost acordate, în termenele legale, de către angajatorul său, respectiv de către fosta DMPS B.-N. și în continuare de către pârâta, începând cu (...), în temeiul D. nr. 4434/(...). Instanței s-a adresat intimata doar în toamna anului 2008!
6. Consideră că T. B.-N. nu este autorizat să înlăture prevederile art.3 din N. metodologice de aplicare a OUG nr. 1., aprobate prin HG nr. 1., cu atât mai mult cu cât aceste prevederi au fost menținute de legiuitor chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 2..
Procedând la înlăturarea alin. (1) ale art. 3 din aceste norme, a încălcat prevederile legale referitoare la căile de atac care pot fi legal exercitate împotriva actului administrativ cu .caracter-normativ, depășindu-si totodată puterea sa judecătorească.
Această hotărâre a fost elaborată cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de L. nr. 2.. Din analiza textului art. 3 alin. (1) din N. aprobate prin HG nr. 1. în mod coroborat cu dispozițiile OUG nr. 1. nu rezultă nici un element de natură a aduce la convingerea că prin norma atacată s-ar restrânge sfera de aplicare a actului normativ pentru executarea căruia a fost elaborat.
Definiția dată nașterii, aleasă de legiuitor, respectă întru totul înțelesul comun al acestui fenomen.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 ianuarie 2012, reclamanta C.
C. (f.20-21) a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca fiind nefondat cu menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare reclamanta a arătat că prima instanță în mod corect și legal a admis acțiunea, ca urmare a faptului că pârâta a refuzat acordarea sumei de
600 lei pentru al doilea copil.
În ceea ce privește tardivitatea acțiunii, de asemenea a fost corect și legal respinsă deoarece instanța a reținut faptul că nu a solicitat anularea unui act administrativ ci obligarea recurentei pârâte la plata indemnizației și pentru al doilea copil.
Pârâta mai critică nepronunțarea asupra unui lucru cerut (adică asupra excepției inadmisibilității acțiunii) și aceasta este neîntemeiată, deoarece prin admiterea acțiunii instanța de fond s-a pronunțat și asupra acestei excepții.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Recurenta susține că cererea de chemare în judecată a fost soluționată greșit de instanța de fond pe considerentul că, prealabil intentării acțiunii în instanță, aceasta nu s-a adresat formal pârâtei cu o cerere de recunoaștere a dreptului pretins în acțiune, că în materie de contencios administrativ poate face obiectul acțiunii numai actul administrativ contestat sau refuzul nejustificat explicit ori tacit de rezolvare a cererii particularului.
La nivelul construcției teoretice o astfel de aserțiune este validă din punct de vedere legal și științific.
Cu toate acestea, dacă ne raportăm la circumstanțele speței, se observă că premisa de la care a plecat reclamanta pentru fundamentarea cererii, scopul și finalitatea urmărită a fost aceea a obligării pârâtei la plata sumei de 600 lei și pentru cel de-al doilea copil geamăn conform OUG nr. 1. în condițiile existenței unei incertitudini privind recunoașterea acestui drept pe cale legală și pe cale jurisprudențială.
Pentru a clarifica aceste aspecte, trebuie să facem un excurs în timp al evenimentelor legislative relevante la speță în care a fost implicată OUG nr. 1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
A., conform art. 1 alin. 1 din această ordonanță de urgență, text modificat prin OUG nr. 2. Î. cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
La data de 1 ianuarie 2009 textul art. 2 din OUG nr. 1. a avut următoarea formă: Î. cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul îndemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) este de 600 R. U., la data de 15 iunie 2009 este publicată în Monitorul Oficial L. nr. 2. care prin articolul ei unic a modificat textul art. 2 din OUG nr. 1., prevăzând că: Cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Trebuie menționat că dreptul la plata a două sau mai multe îndemnizații privind creșterea a doi copii sau a mai multor copii proveniți ca urmare a nașterii a fost recunoscut pe cale judiciară anterior datei de 1 ianuarie 2009. Grăitor în acest sens este întreaga practică judiciară a C. de A. C. și a altor curți menținută de Î.
Așa fiind la data de 1 ianuarie 2009 când se pune în discuție aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1. așa cum a fost modificat prin OUG nr.
2., reclamanta avea vocația să obțină dreptul la două îndemnizații în cuantum de 600 lei fiecare pentru cei doi copii gemeni.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1., începând cu data de 1 ianuarie 2009 reclamanta poate beneficia opțional de o indemnizație lunară de 600 lei sau de suma corespunzătoare calculată la 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei.
Plecând de la noțiunea de lege explicată de Curtea E. a D. O. în hotărârea din 26 aprilie 1979 pronunțată în cauza Sunday Times contra Regatului Unit și Irlandei de N., respectiv că imperfecțiunile legii, lipsa de claritate ori de coerență poate fi complinită la nivel național printr-o jurisprudență cu caracter unitar, am ajuns la concluzia că și imperfecțiunile OUG nr. 1. în ceea ce privește dreptul la îndemnizație în situația nașterii copiilor gemeni au fost înlăturate prin jurisprudența națională pertinentă, de durată și deci, predictibilă.
Curtea mai reține că recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe calea unui recurs în interesul legii soluționat prin D. nr. 26 din 14 noiembrie
2011 următoarele:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.1 alin.1 și art.6 alin.1 din O. de U. a G. nr.1. privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la intrarea în vigoare a Legii nr.2. pentru modificarea art.2 din O. de U. a G. nr.1., indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art.1 alin.1 din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de:800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional,
85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.";
Această decizie este obligatorie pentru instanțe conform art. 3307 din
Codul de procedură civilă și produce efecte în toate cauzele pe rol care nu au fost examinate de către Î. cu prilejul soluționării recursului în interesul legii.
A statua că reclamanta nu poate să solicite direct instanței de contencios administrativ a cărui competență materială a fost stabilită în speță prin regulator de competență, obligarea pârâtei la plata sumei de 600 lei cu titlu de indemnizație de creștere a copilului în conformitate cu dreptul pertinent fără parcurgerea procedurii de formulare a unei cereri anterioare la autoritatea administrației publice de resort a cărei poziție în litigiu este de opunere la o astfel de cerere înseamnă pentru reclamantă o sarcină specială și exorbitanță, înseamnă îngreunarea accesului la justiție câtă vreme atitudinea administrației este una de refuz vădit și explicit de recunoaștere a dreptului.
Cererea prealabilă adresabilă administrației a fost recunoscută particularului tocmai pentru că administrația este aceea care este îndrituită cu prerogativa de organiza executarea legii, însă atunci când în această activitate se observă defecțiuni majore de comportament pe terenul dreptului invocat de reclamant, se poate recunoaște acestuia dreptul de a sesiza jurisdicția judiciară pe cale directă tocmai pentru ca abuzul administrației să nu fie o cauză de ineficacitate a demersului pe calea acțiunii în justiție.
Din această perspectivă și față de aceste considerente, Curtea constată că cererea reclamantei care înainte de a fi soluționată de instanța de fond a parcurs etapele procesuale specifice regulatorului de competență nu poate fi respinsă ca inadmisibilă doar pentru simplul motiv cp prealabil nu s-a adresat expres administrației.
2. Dincolo de statuarea asupra manierei în care a fost soluționată excepția de inadmisibilitate, sub aspectul tardivității, Curtea reține că a refuza reclamantei posibilitatea ca, prevalându-se de noua ambianță factuală și legală în materie și a statua că ea trebuie să solicite recunoașterea dreptului subiectiv pentru cel de-al doilea copil geamăn în termen de 60 de zile de la data prevăzută la art. 10 din OUG nr. 1., ar însemna să o expunem unor riscuri incalculabile de vreme ce la acea epocă, practica administrației în interpretarea
și aplicarea dreptului incident era aceea de a refuza ilegal recunoașterea indemnizației și pentru cel de-al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară.
Dimpotrivă, reclamanta se poate prevala de noua situație legală și jurisprudențială creată sub acest aspect, care dă dreptul reclamantei să acționeze în cunoștință de cauză. Aceasta este și poate fi rațiunea pentru care se poate aprecia corectă respingerea excepției de tardivitate de către instanța de fond.
Desigur, s-ar putea pune problema termenului în care poate fi formulată o astfel de cerere, dacă s-ar pleca de la teza incertitudinii normei juridice consacrate de art. 10 din OUG 1..
Curtea reține că într-o astfel de situație reclamanta în calitate de creditor al dreptului de creanță opus pârâtei ar putea să formuleze o atare cerere în limitele prescripției extinctive a dreptului, mai precis în termen de 3 ani de zile de la data scadenței obligației care nu poate fi alta decât începând cu data împlinirii a doi ani de către copil, dată care se plasează în timpul acțiunii normelor legale mai sus analizate și a jurisprudenței pertinente.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că și excepția tardivității a fost corect soluționată de instanța de fond.
3. Cât privește criticile pe fondul cauzei, Curtea se limitează a reține ca decisivă în economia judecării cauzei decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți pronunțate în recurs in interesul legii citate pe larg mai sus precum și efectele deduse din art. 3307 din Codul de procedură civilă.
Pe cale de consecință și față de aceste considerente, sentința pronunțată nu este lipsită de temei legal așa cum eronat invoca recurenta, motivele de recurs fiind găsite neîntemeiate, recursul a fost respins ca atare în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. corelat cu art. 312 C.pr.civ.
4. Cum recurenta a fost găsită în culpă procesuală prin promovarea unui recurs constata a fi neîntemeiat și respins ca atare, în temeiul art. 274
C.pr.civ. va fi obligată să plătească intimatei reclamante suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în recurs (f. 25).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. S. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 859 din (...), pronunțată în dosarul nr. 508.(...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, A. A. M. | JUDECĂTOR, R.-R. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.fond. D. E.na L.
