Decizia nr. 581/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 581/2012
Ședința publică de la 26 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător A. A. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul C. LOCAL AL C. C. M., împotriva sentinței civile nr. 6., pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. P. J. B.-N.
și pe recurent, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat, consilier juridic R. T., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 624 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.- N., a fost admisă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. județului B.-N. în contradictoriu cu pârâtul C. local al comunei C. M., jud. B.- N. și anulat H. nr.9/(...) adoptată de pârâtul C. local C. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin hotărârea nr.9 din 22.04.20l0 a C. Local al comunei C. M. (f. 7 și urm. dosar), privind aprobarea suplimentelor salariale prevăzute de L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei C. M., pentru anul
2010, în art.1 s-a stabilit acordarea pentru anul 2010 a suplimentelor salariale egale cu diferența dintre salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice teritoriale și salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice locale în care sunt numiți (dar care nu vor depăși valoarea de 30% din salariul de bază împreună cu alte sporuri și indemnizații individuale), funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul aparatului de specialitate al P. comunei C. M., potrivit anexei care face parte integrantă din hotărâre.
În alin. 2, 3 și 4 al aceluiași articol, se menționează că suplimentele salariale nu sunt considerate drepturi câștigate, se acordă în limita fondurilor disponibile în bugetul local și vor fi acordate în exercițiul financiar curent, începând cu trimestrul 2, specificându-se totodată că acestea se vor acorda în trimestrele 2, 3 și 4 numai dacă veniturile proprii ale bugetului local, exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale în trimestrul/anul anterior de calcul sunt mai mari sau egale cu cheltuielile de personal alocate pentru autoritățile executive și deliberative și aparatul de specialitate al primarului.
A. hotărârii cuprinde tabelul nominal cuprinzând suplimentele salariale prevăzute de L., care se acordă personalului din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
H. este însoțită de expunerea de motive semnată de P. comunei C. M. și de raportul compartimentului financiar-contabilitate în care se menționează că întrucât în primul trimestru al anului 2010 veniturile proprii ale bugetului local au fost de 202.927 lei, iar cheltuielile salariale de 143.930 lei, ceea ce respectă prevederile art.11 alin.1 lit.a, alin.2, alin.3 și alin.4 din anexa nr. III ale Legii nr.3., ținând cont și de prev.Leg.188/1999 și 2., s-a propus adoptarea unei hotărâri privind acordarea de suplimente salariale funcționarilor publici din carul aparatului de specialitate al primarului până la diferența dintre salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice teritoriale și salariul de bază prevăzut pentru funcțiile publice locale în care sunt numiți (f.13, 14, 15 dosar).
Analizând actul administrativ atacat prin prisma dispozițiilor acesteia, precum și a legislației din domeniul salarizării funcționarilor publici, instanța a constatat că hotărârea adoptată de către pârâtul C. local al comunei C. M. a fost nelegală, consecința fiind admiterea acțiunii în anulare formulată de către P. jud. B.-N..
Prin anexa la hotărârea atacată s-au stabilit suplimente salariale ce urmau a fi acordate funcționarilor publici din aparatul de specialitate al primarului, raportându-se la salariile de bază pentru funcțiile publice teritoriale.
Această raportare este greșită, deoarece potrivit disp.art.8 alin.2 din L. nr. l88/l999, privind statutul funcționarilor publici cu modificările ulterioare, funcțiile publice teritoriale sunt definite ca fiind acele funcții publice stabilite și avizate potrivit legii în cadrul instituției prefectului, a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale. Așa fiind, salarizarea funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului nu are nimic în comun cu salarizarea funcțiilor teritoriale, așa cum rezultă din definiția mai sus arătată.
Pe de altă parte, în ce privește salarizarea funcționarilor publici nu au fost avute în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 3., privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.
Dispozițiile OG nr.6/2007 cu modificările ce au fost aduse prin OG nr.9/2008 au fost abrogate prin disp.art.48 pct.13 din L. nr. 3.. Așa fiind, stabilirea suplimentelor salariale ale funcționarilor prin raportare la salariile de bază pentru funcțiile publice teritoriale sau cele de la nivelul consiliilor județene, stabilite prin anexele 3 și 4 ale OG nr.9/2008, apar ca fiind nelegale, dispozițiile acestea fiind abrogate prin L..
Pe de altă parte, apare ca incert momentul de la care se aplică prevederile acestei hotărâri, în condițiile în care nu este specificată nici o dată de la care aceste suplimente se acordă. Este real că în cuprinsul hotărârii se menționează acordarea „în exercițiul financiar curent, începând cu trimestrul 2";, însă această mențiune apare ca insuficientă din moment ce hotărârea s-a adoptat după începerea celui de-al doilea trimestru al exercițiului financiar așa cum este acesta reglementat de prevederile art. 27 alin. 7 și urm. din L. contabilității nr. 82/1991, republicată, în speță la sfârșitul lunii aprilie 2010.
Prin urmare, față de considerentele de fapt și de drept mai sus prezentate, instanța a constatat că hotărârea nr. 9 din 22.04.20l0 a C. Local al comunei C.
M., prin care s-a aprobat acordarea pentru anul 20l0 a unor suplimente salariale pentru funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în aparatul de specialitate al P. comunei C. M., egale cu diferența dintre salariul de bază prev. pentru funcțiile publice teritoriale și salariul de bază prev. pentru funcțiile publice locale, apare ca fiind nelegală, sens în care a fost admisă acțiunea în anulare promovată de către P. jud. B.-N., în temeiul disp. art. l0 și urm. din L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ cu modificările ulterioare, dispunându-se anularea acestei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL C. C. M., solicitând casarea sentinței atacate în întregime cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și s-a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit al acestor dispoziții art.304 pct.7, 8, 9 C.pr.civ..
1. La inițierea H. nr.9/(...), C. local C. M. nu s-a luat în calcul coeficienții de salarizare stabiliți de L. nr. 3., ci doar prevederile art. 11 din A. III, Secțiunea 1 din L. nr. 3. cu modificările și completările ulterioare, care sunt aplicabile începând cu (...) așa cum rezulta din următoarele precizări: a) art. l (2) al Parții 1 Capitolul 1, Dispoziții generale.; (2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege". b) art.12 (3) al Cap. III, în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege. c) art. 12 (3) al Cap. III al Legii 3., (1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
( 4) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie
2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
(7) Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010."
2. Art. 1 alin 3 al H. C. local C. M. nr.9/(...), prevăd în mod explicit ca veniturile proprii ale bugetului local sunt mai mari decât cheltuielile de personal, și anume:
„(3) Suplimentele salariale se acorda în exercițiul financiar curent începând cu trimestrul 2, având în vedere ca veniturile proprii ale bugetului local, exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale în trimestru anterior de calcul (trimestrul 1 al anului 2010) sunt mai mari decât cheltuielile de personal alocate pentru autoritățile executive și deliberative și pentru aparatul de specialitate al primarului".
3. art. l alin 3 și 4 al H. C. local C. M. nr.9/(...), prevăd în mod explicit data de când încep să se acorde, și modalitatea concreta de acordare, și anume:
„(3). Suplimentele salariale se acorda în exercițiul financiar, curent începând cu trimestrul 2".
„( 4). În situația în care în trimestrele 2 și 3 sau 4 ale anului 2010 nu vor fi îndeplinite condițiile de la alineatul precedent aceste suplimente salariale nu se vor acorda pentru trimestrul/trimestrele respectiv/.
4. L. nu precizează modalitate a prin care sa fie justificat faptul ca veniturile proprii ale bugetului local sa fie mai mari sau egale cu cheltuielile de personal, astfel ca pretenția reclamantului de a fi anexata o fișă de calcul nu este justificata. În ce privește trimestrele care au fost avute în vedere, anul și diferența dintre veniturile proprii ale bugetului local și cheltuielile de personal rezulta clar din art.3 al H. C. local C. M. nr. 9/(...).
5. Referitor la faptul ca echivalarea funcțiilor s-a făcut cu funcțiile din
Consiliile județene, reamintește faptul că în situația data e mai puțin - important daca aceste funcții sunt teritoriale sau locale, important de analizat este faptul ca acestea fiind înscrise pe aceeași anexa a Legii nr. 3. care a stat la baza emiterii H. C. local C. M. nr.9/(...), atacata trebuia sa tina cont ca de faptul ca legea în vigoare la data aplicării situează funcțiile locale din Consiliile Județene la același nivel cu funcțiile teritoriale din prefecturi, fiind astfel corecta încadrarea făcuta în A. la H. C. local C. M. nr.9/(...), a considerat ca legiuitorul prin faptul ca pe A. I. la L. 3. a considerat ca salariile pentru funcțiile publice teritoriale și ale funcțiilor publice locale din cadrul aparatului de specialitate al consiliilor județene să fie trecute pe aceeași anexa și le-a stabilit același coeficient, punând astfel un semn de egalitate intre funcțiile respective, iar în A. III/3 a stabilit coeficienții pentru celelalte funcții locale, consideră ca echivalarea stabilita prin A. la H. C. local C. M. nr.9/(...), este corecta și conforma cu reglementările în vigoare la data adoptării acesteia, respectiv L. nr. 3., și astfel nu este greșita echivalarea făcuta în A. la H. C. local C. M. nr.9/(...), în ce privește funcțiile publice, implicit funcția de secretar al comunei.
6. Pe de alta parte în art. 9 din Partea a II-a, Cap. II Reglementari comune, ale Legii 3., se prevede ca:
(1) în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează pentru personalul bugetar din aparatul propriu și din unitățile subordonate sumele destinate cheltuielilor salariale.
(2) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale sau prin reglementări specifice domeniului.
7. În consecința prin H. C. local C. M. nr.9/(...), putea fi stabilit doar dreptul de acordare a suplimentelor salariale, urmând ca detaliile privind acordarea efectiva sa fie făcuta de către ordonatorul de credite, respectiv primarul comunei cu respectarea prevederilor legale.
8. Întrucât din cele prezentate mai sus rezulta clar ca aceste suplimente se acorda începând cu trimestrul 2 al anului 2010, iar pana la suspendarea aplicării hotărârii atacate sau dat doar pentru trimestrul 2 al anului 2010 pe considerentul ca veniturile proprii ale bugetului local C. M., exclusiv cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, în trimestrul 1 al anului 2010 sunt mai mari decât cheltuielile de personal alocate pentru autoritățile executive și deliberative și pentru aparatul de specialitate al primarului.
În drept: invocă dispozițiile art.299 și urm din Codul de procedura civila.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 decembrie 2011 P. J. B.-N. a solicitat respingerea recursului declarat de C. local al comunei C. M., cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recurentul a invocat ca și motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9
C.pr.civ. fără însă să arate explicit care din criticile evocate se încadrează în unul sau altul din motivele de recurs explicit precizate, sens în ca Curtea le va trata grupat așa cum au fost prezentate de recurent.
Curtea reține că instanța de fond a fost sesizată de intimat cu cererea de anulare a H. nr. 9. adoptată de recurentul pârât.
Prin H. nr.9/(...) adoptata de C. local al comunei C.-M. s-a dispus:
"aprobarea suplimentelor salariale prevăzute de L. nr.3. privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare pentru funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei C.-M., pentru anul 2010". S-a mai prevăzut că aceste suplimente nu sunt considerate drepturi salariale câștigate și că se vor acorda în limita fondurilor disponibile în bugetul local.
Astfel, conform art. 30 alin. 1 din L. nr. 3.:" Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere", respectiv conform art. 4 alin.1 din OUG nr. 1.:" Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.2 alin. (1) și (3) din L.-cadru nr. 3. va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie
2009".
Aplicând aceste dispoziții legale la operațiunea de reîncadrare a personalului începând cu ianuarie 2010 P. comunei C. M., a emis dispoziții privind reîncadrarea personalului, drepturile salariale prevăzute în legi au fost calculate la salariu, deci personalului din Primăria comunei C. M., i-au fost acordate sporurile respectiv indemnizațiile de conducere prevăzute în legea cadru nr. 3..
Din economia dispozițiilor legale mai sus citate, e adevărat neanalizate de instanța de fond, rezultă că în anul 2010 personalul salarizat conform celor două acte normative precitate, L. nr. 3. și respectiv OUG nr. 1., nu mai pot beneficia de alte drepturi salariale ori de altă natură care rezultă din prestarea muncii.
Și este așa, deoarece nivelul maxim de salarizare admis de lege aferent anului 2010 este cel avut în vedere în luna decembrie 2009.
Așa fiind, din această perspectivă se poate afirma fără echivoc că dispozițiile art. 11 din A. nr. III la L. nr. 3. nu pot fi aplicabile în anul 2010 și drept urmare nu pot fi reținute ca temei legal pentru adoptarea H. nr. 9..
Din această perspectivă, sub acest aspect și reținând motivarea de mai sus care complinește motivarea sentinței instanței de fond, soluția adoptată de aceasta este legală și temeinică.
2. Celelalte critici referitoare greșita echivalare a funcțiilor precum și la insuficienta argumentare a disponibilităților financiare rezultate din valoare mai mare a veniturilor proprii ale bugetului local ca sursă de finanțare pentru suplimentele salariale stabilite prin HCL nr. 9. nu vor mai fi analizate având în vedere că lipsa de temei legal a HCL nr. 9. în întregul ei, face de prisos cercetarea dacă celelalte aspecte de nelegalitate invalidate de instanța de fond sunt sau nu pertinente.
3. Față de cele ce precedă, având în vedere și considerentele expuse mai sus, reținând că recursul este nefondat, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin.
3 din L. nr. 554/2004 să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. C. M. împotriva sentinței civile nr. 624 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, A. A. M. | JUDECĂTOR, R.-R. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M/2 ex./(...)/Jud.fond. A. P.ța M..