Decizia nr. 5842/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 5842/2012
Ședința de la 26 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I.
Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. H. împotriva sentinței civile nr. 222 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj în contradictoriu cu intimatul M. C. A. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 222 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj a fost admisă acțiunea exercitată de reclamantul M. C. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. H.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. H. cu sediul în H. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M..
A fost obligată pârâta AFP H. la plata către reclamant a sumei de 5384 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală de la data de (...) și până la data plății.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 569,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M. la plata către pârâtă a sumei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală calculată asupra acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a
1 solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. H. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 569,3 lei, aceste cheltuieli fiind exagerat de mari, iaar în subsidiar solicită reducerea onorariului de avocat solicitat.
În motivarea recursului se arată că, în ceea ce privește obligarea la dobânda legală aferentă de la data achitării taxei, (...) și până la data restituirii efective, soluția este nelegală, întrucât pe de o parte, nu are obligația legală și expresă de la data achitării taxei (cererea de chemare în garanție fiind admisă), iar pe de altă parte data la care s-a constatat că taxa nu este legală este la data pronunțării hotărârii.
Referitor la cuantumul onorariului, arată că obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 569,3 lei fără ca această pârâtă A. F. P. H. să fie în culpă procesuală și fără dovedirea unei eventuale obligații, precum și la un cuantum exagerat raportat la prestația efectuată, reprezintă o soluție nelegală.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei
2 legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Motivul de recurs referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, acordate de către instanța de fond, este nefondat, obligația de plată a cheltuielilor de judecată fiind întemeiată pe culpa procesuală, corect reținută de către instanța de fond în considerarea dispozițiilor art. 274 al. 1 c.pr.civ.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge recursul declarat de A. F. P. H. împotriva sentinței civile nr. 222 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. I. A. C. I. D. P.
GREFIER
M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: I.Peripliceanu