Decizia nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 6/2012

Ședința din 12 noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R.

Judecător D. P.

Grefier S. G.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către pârâtele D. G. A F. P. B.-N. și A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu reclamantul intimat T. P. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile formulate de pârâte sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului T. P. C.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentele recursuri și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.- N., s-au respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtele D. G. A F. P. B.-N. și A. F. P. B., ca neîntemeiate.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D.

G. A F. P. B.-N. și în consecință s-a respins acțiunea față de aceasta.

S-a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul T. P. C., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B.-N. și A. F. P. B. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. B. la restituirea sumei de 3376 lei, achitată la data de (...), reprezentând taxă pe poluare precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei pe poluare până la data restituirea efective, constatând nelegalitatea refuzului.

Au fost obligate pârâtele să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. B. împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. și în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 3376 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății taxei pe poluare până la data plății efective și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F.

P. B.-N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M..

Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepții invocate.

Excepțiile inadmisibilității și a lipsei procedurii prealabile sunt neîntemeiate, motiv pentru care au fost respinse. Interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție.Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei autorități naționale competente care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementarii, cât și al rezultatului practic

(Hotărârea Wille impotriva Licchtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO

1999-III).

"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanță de judecată.

Totuși atribuțiile și garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).

În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care recurenta nu a demonstrat că o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă, având în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. B.-N., tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată, astfel că a admis-o, cu motivarea că aceasta nu a fost cea care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, taxa fiind percepută de pârâta A. F. P. B. și în consecință va respinge acțiunea față de aceasta, în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor solicitate de reclamant.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la AFP B. sub nr.7847/(...), reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule achitată cu ocazia înmatriculării unui autoturism cumpărat din alt stat membru UE, taxă în sumă de 3376 lei, conform chitanței seria TS5 nr.

0434689/(...).

Pârâta AFP B. a comunicat reclamantului că această taxă a fost încasată legal, astfel că nu poate fi restituită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.

5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele D. G. A F. P. A J. B.-N.

și A. F. P. B., prin care se solicită admiterea acestora, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei de calcul a taxei pe poluare.

În motivarea recursurilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâtele aduc aceleași critici hotărârii atacate, susținând că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Pârâtele consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

De asemenea, recurentele critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar.

S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

Au mai apreciat pârâtele că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...).

În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea acestora, întrucât pârâta nu are nicio culpă în perceperea taxei, aceasta fiind prevăzută de legislația în vigoare.

Reclamantul-intimat T. P. C. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și menținerea ca legală

și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie

2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizând forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:

A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor :

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata câtă vreme recurentele sunt în culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile declarate se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respinse ca atare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile declarate de către pârâtele D. G. A F. P. B. N. și A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 12 noiembrie 2012.

Red.A.A.M./ (...). Dact.H.C./2 ex. J.fond: B. L.T. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal