Decizia nr. 60/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. C. Nr. 60/2012
Ședința publică de la 06 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul
A. C., împotriva deciziei civile nr. 4877/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C., în contradictoriu cu I. DE P. AL J. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. C., raportat la art. 317 și urm., 320 C. Pr. C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prezenta contestație este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, la dosar s-a depus întâmpinare, iar la data de (...), contestatorul a depus la dosar o cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător.
Curtea, după deliberare, având în vedere data formulării prezentei contestații în anulare, data realizării procedurii de citare față de contestator și reținând și aspectul conform căruia contestația a fost formulată prin avocat - în speță Cabinet Individual Avocat "Contras"; - urmează a respinge cererea de amânare ca neîntemeiată.
T., Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. pr. C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 4877 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de
A. C., a fost admisă excepția de inadmisibilitate.
A fost respins ca inadmisibil recursul și cererea de suspendare declarate de recurentul A. C. împotriva deciziei civile nr. 2. din (...), pronunțată în dosarul nr.
(...) al T. M., pe care a menținut-o în întregime. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Obiectul recursului soluționat de către Tribunalul Maramureș prin decizia atacată îl constituie sentința civilă nr. 4. a J. B. M., prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul A. C. împotriva unui proces verbal de contravenție întocmit în baza prevederilor Legii nr. 12/1990 și a
OG nr. 2..
În cadrul recursului, petentul a invocat, prin înscrisul care conține dezvoltarea motivelor de recurs, excepția de nelegalitate a prev. art. 16,31, 36 din O.G. nr. 2. cu modificarile și completarile ulterioare, precum și a, procesului verbal de contravenție atacat prin plângerea ce a fost respinsă de către prima instanță (f. 29-30, dosar recurs).
Prin încheierea ședinței publice din (...) (f. 31,32), s-a menționat că s-a dat cuvântul părților în susținerea, respectiv combaterea excepției de nelegalitate, fiind consemnat faptul că reprezentanta recurentului a făcut referire doar la incidentul care viza OG nr. 2., după care instanța a procedat la respingerea ei ca inadmisibilă, cu motivarea conform căreia este vorba despre un act normativ cu putere de lege, iar nu despre un act administrativ.
După pronunțarea deciziei prin care calea de atac a reclamantului a fost respins, acesta a promovat prezentul recurs, care vizează, conform precizărilor și motivelor depuse la acest termen, încheierea de ședință din data de (...), solicitându-se casarea ei, cu consecința anulării și a deciziei, precum și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu îndrumarea de a fi puse în discuție cele două excepții, în mod separat, tribunalul nefiind competent să se pronunțe asupra incidentului care vizează OG nr. 2., impunându-se, din această perspectivă, disjungerea acestui petit și sesizarea instanței competente material.
În motivare s-a mai relevat, pe lângă aspectele care vizează necompetența, faptul că dispoziția de respingere a excepției nu este motivată, fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Fiind pusă în discuția părților excepția de inadmisibilitate a prezentului recurs, invocată de către intimat, reprezentanta recurentului a solicitat respingerea ei, având în vedere că, raportat la viciile de care este afectată încheierea recurată, nu poate fi acceptată ideea inexistenței unei căi de atac prin care o atare încheiere să fie supusă controlului de legalitate.
Curtea a admis excepția de inadmisibilitate și a respins, ca atare, demersul petentului, cu luarea în considerare a prev. art. 4 alin. 1 din lCA, conform cărora încheierea prin care se respinge cererea de sesizare a instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate poate fi atacată odată cu fondul.
Or, în lipsa unor circumstanțieri legale, care să vizeze gradul instanței în fața căreia s-a invocat excepția, caracterul hotărârii de fond pronunțate în cauză, respectiv dacă este vorba despre o hotărâre dată în primă instanță, în apel sau în recurs, sau motivele de nelegalitate ce ar putea fi invocate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare sau excepția în sine, inclusiv un eventual minus petita, susținerea unor atare diferențieri este lipsită de orice suport legal.
Ca atare, dat fiind faptul că excepțiile au fost invocate în cursul soluționării recursului, încheierea de ședință atacată are același regim juridic cu decizia finală pronunțată în cauză, astfel încât orice încercare de a repune în discuție, în cadrul unei căi de atac de reformare, legalitatea ei, este neavenită.
În acest sens, în cauză sunt incidente prev. art. 299, art. 377 alin. 2, pct. 4
C.pr.civ., art. 34 alin. 2 din OG nr. 2., încheierea de ședință atacată nefiind susceptibilă de recurare, dobândind caracterul și efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat.
Din această perspectivă, este relevantă și analiza jurisprudenței C. Constituționale în cauzele în care s-au invocat excepții de neconstituționalitate ale unor reglementări procedurale, prin care se instituie norme speciale de soluționare a căilor de atac, fiind o constantă statuarea conform căreia astfel de dispoziții nu sunt discriminatorii, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celeritatii soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Asa fiind, cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, Curtea a constatat, cu titlu de principiu, că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplica tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este intemeiata.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, republicată, Curtea face, cu titlu de principiu, trimitere la D. P. nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.
T., s-a subliniat incidenta prev. art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia "Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege", precum și a art. 129, care prevede ca "I. hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", texte care atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competentei și procedurii de judecata, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.
Mergând mai departe cu raționamentul, s-a relevat că astfel de norme procedurale, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul inlaturarii oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
S-a mai constatat, de asemenea, ca reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislatiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrand numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fata unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. T. Curtea E. a D. O., prin hotărârea pronunțată în cazul "Golder impotriva Regatului Unit", 1975, a statuat ca: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără sa-l definească în sensul restrâns al cuvantului, exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
Apreciind ca aceste considerente sunt pe deplin incidente și în cauza de fata, urmare a admiterii excepției, recursul și cererea de suspendare s-au respins ca inadmisibile, luându-se act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata din partea intimatului.
Î. acestei decizii a formulat contestația în anulare recurentul A. C., solicitând admiterea contestatiei în anulare ca temeinica și legala, anularea și retractare hotararii atacate din data de 30 mai 2012, pronuntata în contradictie cu dispozitiile legale prevazute de art. 318 C. P. C., fixarea unui nou temen de judecata pentru solutionarea recursului, asupra caruia solicită sa se dispună admiterea ca și fondat, temeinic și legal, iar în consecinta:
PE CALE PRINCIPALA: să se dispună constatarea nulitatii hotararii atacate, deoarece aceasta a fost pronuntata prin incalcarea dispozitiilor art. 261 punct 5
C. proc. C., nu cuprinde motivele pe care se sprijina, nu este argumentata, în consecinta în baza dispozitiilor art. 304 punct 5 C. proc. civ. sa se dispună casarea hotararii atacate cu consecinta rejudecarii de catre aceeasi instanta,
PE CALE SUBSIDIARA: sa se dispună, în cazul în care argumentul nulitatii hotararii nu va fi gasit suficient, casarea hotararii atacate deoarece a fost pronuntata cu incalcarea normelor de competenta materiala, tributara fiind dispozitiilor art 304 punct 3 C. P. C., deoarece recurentul a sesizat instanta cu cerere de constatare a nelegalitatii unui cuprins de act normativ, iar nu în ultimul rand, a insusi procesului verbal de contraventie atacat, ori subliniem ca regimul juridic al competentei materiale pentru solutionarea acestor exceptii este diferit, instanta respingand exceptia ca inadmisibila, în intregul motivarii noastre, desi am subliniat ca se impune analiza a doua exceptii de ne legalitate defalcat, deci cerem casarea hotararii și trimiterea cauzei pentru pronuntarea separate asupra fiecarei cereri de sesizare pentru competenta solutionare a exceptiei de ne legalitate, cu indrumarul disjungerii analizarii cererii pentru fiecare exceptie de ne/egalitate în parte, avand regim de competenta materiala diferit, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea contestației recurentul a arătat că decizia contestata este bazata pe o eroare de fapt, în primul rand, deoarece în repetate randuri a indicat instantei, atat în scris, cat și în temeiul principiului oraliatii sedintei de judecata ca obiectul recursului il reprezinta o incheiere de sedinta, respectiv incheierea din data de 10 februarie 2012, iar în ciuda acestor argumente decizia C. de A. C. a fost pronuntata tot prin respingerea ca inadmisibil a recursului declarat impotriva deciziei civile nr. 2..februarie.2012.
Este evidet ca motivarile noastre nu au fost efectiv analizate, deci instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra motivelor de recurs.
Problema teoreica care se putea dezbate pprin cererea de recurs era daca incheierea tacata are caratcter interlocutoriu sau nu, daca are character premergator sau nu, iar instanta de judecata, tributara sustinerilor intimatei, a dezbatut practic un recurs la recurs.
Recurentul a explicat ca nu este cazul unui recurs la recurs, nu atacă decizia pe fond, o singura incheiere este supusa recursului, este adevarat odata cu fondul, dar separate cu recurs, descrie Legea nr. 554/2004 cu modificari și completari și totusi decizia este pronuntata impotriva unei alte decizii, aspect care atrage o eroare materiala, recursul nu a fost declarat impotriva deciziei ci impotiva incheierii, iar mai mult, instanta nu s-a pronuntat asupra motivelor de recurs.
Mai arată că recursul este depus în dosar civil nr. (...), impotriva incheierii pronuntate la data de 10 februarie 2012, prin care s-a respins cererea de sesizare a instantei competente pentru solutionare exceptie de ne legalitate act normativ și act administrativ, incheiere care face parte din practicaua deciziei civile nr. 2. februarie 2012.
Reiterează incheierea din data de 10 februarie 2012 , asa cum dovedeste în final ca proba suficienta, nu numai necesara, consemnarea sustinerilor partilor și solutiilor pronuntate de instanta de recurs pentru fiecare cerere în parte în caietul grefei de sedinta, este cat se poate de lacunara, nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijina, desi este supusa caii de atac, iar mai mult, nu respecta principiul contradictorialitatii și rigoarea competentei materiale.
Incheierea este nemotivata, se impune casarae acesteia, exceptiacare se dovedeste reala și temeinica este cea a nulitatii incheierii de sedinta, prin care s- au solutionat nu mai mult decat doua exceptii de nelegalitate, iar una dintre exceptii nu este deloc analizata și motivate.
Subliniază ca recursul vizeaza exclusiv solutia adoptata de instanta de recurs de respingere a exceptiilor de nelegalitate, atat pe act normative, O.G. nr.
2. cu modificarile și completarile ulterioare cat și în privinta procesului verbal de contaventie, iar mentionam ca instanta de judecata nu a dezbatut în contradictoriu aceste exceptii, care impun oricum un regim de competenta pentru solutionare diferit, ci a solicitat partii recurente sa arate care sunt exceptiile, enuntiativ, aratand ca sunt eventual de "neconstitutionalitate", iar ulterior, a dispus "inadmisibile". A. incheierea supusa recursului odata cu fondul este nemotivata asupra acestor aspecte, nu face parte din practicaua hotararii pronuntate pe fond, iar mai mult releva o antepronuntare a instantei inclusive asupra legalitatii procesului verbal de contaventie.
La termenul de judecata din data de 10 februarie 2012 partea recurenta, prin reprezentant conventional avocat a depus motive de recurs precizate, a subliniat ca a invocat doua exceptii de ne legalitate diferite, atat pentru temei legal, cat și pentru actul administrativ propriu zis, ori mentionam ca instanta nu a analizat în mod procedural cele doua cereri, deoarece se impune a motivarea separata a acestor solutii de respingere a cererilor ca inadmisibile. I. de recurs s- a substituit practic instantelor competente în solutionarea exceptiilor de nelegaliate , incalcand norme de competenta materiala.
Mai mult, instanta era obligate sa motiveze în sedinta publica din data de
10 februarie 2012 solutia pronuntata, în baza principiului oralitatii sedintelor de judecata, ceea ce nu s-a realizat, instanta a aratat laconic, pronuntandu-se efectiv pe exceptiile de ne legalitate, ca "exceptia este inadmisibila", de unde deducem implicit ca erau respinse cererile recurentului pentru sesizarea instantelor competente pentru solutionarea exceptiilor de nelegalitate, iar motivarea nu este cuprinsa în practicaua deciziei atacate, iar mai mult, recurentului nu i s-a comunicat aceasta incheiere de motivare, care se ataca intr- adevar odata cu fondul cauzei., dar cat timp motivele nu apar în decizia pronuntata în recurs, rezulta ca recurentul nu are cum sa cunoasca temeiurile solutiei inadmisibilitatii, subliniază ca în decizie nici macar nu se specifica invocarea vre unor exceptii de nelegalitate. Mai arată ca sustine exceptia nulitatii incheierii de sedinta, aspect asupra caruia instanta de recurs nu s-a pronuntat.
Recurentul susține că exceptia de nelegalitate privind norma legala în baza careia indubitabil a fost intocmit procesul verbal de contraventie nu are scopul de a perturba stabilitatea raportului juridic, ci de a garanta drepturile fundamentale ale partilor, respectarea principiului legalitatii. Invocam ca temeiuri ale nelegaliatii dispozitiilor legale în cauza, lipsa unei legi de abilitare care sa permita la acea data Guvernului sa adopte ordonante, în prisma dispozitiilor art. 115 din Constitutie, prin delegare legislativa, lipsa unei date efective pana la care, la acea data a adoptarii actului normative atacat se puteau adopta ordonante, lipsa cu desavarsire a unor situatii extraordinare care sa afecteze regimul institutiilor fundamentale ale Statului și care sa justifice adoptarea ordonantei în forma atacata.
Norma legala prevazuta de dispozitiile art. 4 din cuprinsul Legii nr.
554/2004 cu modificarile și completarile ulterioare se refera la acte administrative individuale sau normative , ori exceptia de ne legalitate este un mijloc de aparare prin care, în cadrul unui proces, una din parti, amenintata cel putin în propria perceptie sa i se aplice un act administrative ilegal, se apara invocand un viciu, în forma procedurala a exceptiei de nelegalitate.
Este și cazul recurentului, care nu numai ca s-a aparat, dar a invocat mai multe argumente pentru nelegalitatea atat a normei legale care a stat la baza sanctionarii sale, cat și la actul de sanctionare propriu zis. I. a carei hotarare o atacam nu a analizat deloc aceste aspecte, motivarea hotararii atacate lipseste și nu a fost suplinita nici prin considerentele deciziei pronuntate pe fondul cauzei, nu poate fi suplinita atat timp cat nu apare macar amintita în practicaua hotararii reprezentate de decizie.
I. de fond s-a erijat în locul instantelor competente sa analizeze exceptiile de nelegalitate, astfel ca a respis ca inadmisibila "exceptia", nu cunoastem care, insa aratam ca instanta in fata careia am invocat exceptiile de ne legalitate trebuia sa indeplineasca o atributie de filtru în analiza cererii de solutionare a exceptiei de nelegalitate, sa verifice daca actul normativ sta la baza actului atacat și daca exista o corespondenta intre dispozitiile lega le precizate ca fiind nelegale și actul atacat.
I. nici macar nu a mentionat în decizie exceptiile invocate, iar motivarea este practic inexistenta, nu se deduce din dosarul cauzei, din incheierea atacata, sau din practicaua hotararii care sunt motivele pe care se sprijina hotararea aspect sanctionat de legea procesual civila cu nulitatea.
I. de fond nu s-a referit nici macar ca se ataca un act normativ, sau ca, în intelesul legii contenciosului administrativ, actul administrativ unilateral nu are caracter individual, nici la principiul electa una via, dar s-a substituit, asa cum am mai subliniat, s-a subrogat practic în drepturile instantelor competente pentru solutionarea exceptiilor, ori foarte important este ca acestea sunt instanta diferite din punct de vedere al competentei materiale, în compuneri diferite. Inca o data referitor la motivarile care puteau avea loc aratam ca art. 4 din Legea nr.
554/2004 nu face nici o distinctie intre act normativ individual și act unilateral cu caracter individual. I. era suficient sa analizeze doua criterii, daca actul atacat este izvorat din actul a carei ne legalitate se reclama, cazul dat și daca exista legatura efectiva pentru solutionarea cauzei intre actul atacat și actul pretins ne legal.
Mai mult, chiar daca actul normativ atacat prin nelegalitate este anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 554/2004, subliniem ca aceasta lege se aplica și actelor emise anterior, acestea unnand sa fie examinate functie de conditiile de valabilitate prevazute de reglementarile în vigoare cuprinse în actele nonnative la data adoptarii actuiui atacat, aspect care se desprinde din practica și jurisprudenta, precum și efectiv din lege.
Subliniază ca nelegalitatea actului normativ o sustinem fata de normele comunitare, constitutionale, mai precis dispozitiile art. 21 din Constitutie, dar și fata de dispozitiile rezolutiei pronuntate în cauza penala dosar nr.
44666/P/2010, exceptia de ne legalitate vizand dispozitiile art. 16,31,36 din O.G. nr. 2., precum și a procesului verbal de contraventie.
Recurentul arată ca recurentul a solicitat expres ca în in baza dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a exceptiei nelegalitatii procesului verbal de contraventie precum și a invocarii exceptiei de nelegalitate a dispozitiilor art. 16, precum și art. 31 și 36 din cuprinsul O.G. nr. 2. cu modificarile și completarile ulterioare, vazand ca procesul verbal este un act administrativ, în temeiul caruia petentului i s-a aplicat o sanctiune, constatandu-se ca a savarsit o fapta de natura contraventionala, iar de asemenea dispozitiile art. 16 din actul normativ indicat, stau la baza sanctionarii contraventionale a petentului, lucrarile dosarului sa se trimita instantelor competente pentru solutionarea exceptiilor, iar disjungerea, din punct de vedere procedural se impunea, solutionarea fara diferenta a celor doua exceptii nefiind de natura sa convinga instanta superioara ca aceasta hoatarare poate fi mentinuta.
Nelegalitate pocesului verbal de contraventie, respinsa ca inadmisibila, ca și exceptie de fond, nu face altceva decat sa convinga instanta de control ca instanta T. M. s-a antepronuntat, mai precis, analizand ulterior recursul, s-a pronuntat de doua ori pe motive de ne legalitate ale procesului verbal.
Reiterează motivele nelegalitatii, deoarece sunt delimitate și în motivele initiale de recurs, astfel, materia contraventiei a fost abordata de doctrina C. E. prin prisma dispozitiilor art. 6, respectiv raportat la "acuzati a în materie penala" abordata din trei unghiuri sau criterii, astfel: clasificarea faptei în dreptul national, natura faptei, precum și natura, gravitatea , sanctiunii.
Ordonanta nr. 2. privind regimul contraventiilor reglementeaza etapa jurisdictionala, de solutionare a plangerilor contraventionale formulate impotriva proceselor verbale de constatare a contraventiilor, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 31 și 36 din cuprinsul actului normativ.
Textul legal spune ca se coroboreaza cu dispozitiile Codului de P. C., insa ceea ce face diferenta privind legalitatea actelor administrative date este concordanta cu dispozitiile constitutionale, atat pentru adoptare cat și pentru aplicare și ulterior, sau la aceeasi data cu dispozitiile comunitare. A., este esential a stabili daca sanctiunea propusa spre a fi adoptata este extrapenala.
Curtea europeana arata ca este posibil ca unele sanctiuni sa nu se mai regaseasca 10 materie extrapenala și aceasta a fost opinia constanta, cu rare exceptii, adoptata de C.
În ceea ce priveste legalitatea actului constatator, instanta trebuie sa aiba în vedere dispozitiile art. 16 și 17 , intrucat motivele de nulitate absoluta, cum ar fi lipsa numelui, prenumelui, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta savarsita, data comiterii, care atrag nulitatea relativa pot fi puse în discutia partilor din oficiu de catre instanta, asa cum, în baza rolului activ, instanta trebuie sa puna în discutie contradictorie și temeiurile de nulitate relativa.
Criteriile referitoare la diferenta în materie extrapenala se aplica cumulativ, astfel ca faptuitorul sa nu fie expus la o sanctiune suficienta pentru ca fapta sa fie una penala, adica sanctiunea sa nu fie atat de mare incat sa justifice o fapta penala, pedepsirea unei fapte penale, ori dispozitiile ordonantei atacate nu evita acest aspect, ceea ce atrage nelegalitatea actului atacat.
Curtea a reafirmat libertatea statelor de a legifera un sistem în care constatarea și pedepsirea contraventiilor revine autoritatilor administrative, dar conformitatea cu prevederile Conventiei este tocmai posibilitatea partii interesate de a ataca în instanta decizia respectiva. în dreptul romanesc ceea ce face diferenta intre natura penala și contraventionala este gradul de pericol social, care insa, datorita lacunelor ordonantei atacate nu face o oglindire reala în cuantificarea sanctiunii intre aceste criterii. Curtea a stabilit în materia amenzii contraventionale ca esential pentru a decide daca art. 6 paragraf 1 din Conventia E. a D. O. este aplicabil in latura sa penala ramane caracterul preventiv și sanctionator al pedepsei aplicate sau aplicabile .
Preventia generala și speciala a sanctiunii contraventionale constituie scopul sanctiunii contraventionale .
Atrage atentia ca amenda contraventionala nu are scopul unei despagubiri pentru acoperirea unui prejudiciu, iar functia preventiva și represiva este specifica dreptului penal.
Dispozitiile art. 16, profund lipsite de legalitate, atat la adoptare cat și la aplicare, prevad aplicarea amenzii distincta de separarea pagube lor. Doctrina subliniaza ca amenda este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrangere constand în micsorarea silita a patrimoniului.
Tot ca și temeiuri de nelegalitate ale actului atacat aratam ca ordonanta nr.
2. nu contine dispozitii exprese privind administrarea probelor, ori probele trebuie administrate și analizate în procedura publica și contradictorie., în prezenta contestatorului, asa cum arata speta Saidi contra Frantei.
A. concluzia instantelor interne ca petentul trebuie sa dovedeasca faptul ca nu a savarsit contraventia este una contrara prevederilor dreptului comun.
Deși a reiterat temeiurile exceptiilor, subliniază ca incheierea care face obiect al recursului este nemotivata, incalca norme procedurale de competenta materiala, norme procedurale privind solutionarea de catre instante distincte material, referitoare la despartirea pricinilor și principii de drept procesual civil, al contradictorialitatii și oralitatii sedintei de judecata.
A detaliat din nou toate aspecte recursului, pentru ca instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra acestora, ori din moment ce au fost de puse în scris la dosarului cauzei, partea recurenta avea dreptul procesual, comunitar ca cererea de recurs impotriva incheierii de sedinta sa fie analizata pe fond.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 iulie 2012 (f.9) I. DE P. AL J. M. a solicitat să se constate că cererea formulată de contestator este inadmisibilă având în vedere că prin decizia C. de A. C., s-a respins recursul formulat de acesta, iar decizia fiind irevocabilă în conformitate cu dispozițiile art.377 alin.2 pct.4 și 5.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Conform art. 318 teza I C.pr.civ. hotărâriole instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestațșie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul textului citat mai sus, „greșeală materială"; înmseamnă o greșeală de ordin procedural , de o asemnea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. În acest sens, textul legal se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, respingerea ca tardiv a recuruslui ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc probe din care rezulă că a fost legal timbrat, că a fost depus în termen sau a fost formulat de o persoană ce are îndreptățirea legală de a-l declara iar penmtru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului cauzei sau o reapreciere a probelor dosarului.
În acest context, Curtea observă cu titlu general că, instanța de contencios european al drepturilor omului (CEDO), pronunțându-se în cauza Mitrea împotriva României, cererea nr. 26105/03, prin hotărârea din 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental"; care poate conduce la arbitrariu.
În speță, contestatoarea se plânge că instanța de recurs nu a analizat recursul, căci obiectul dedus judecății pe acea cale l-a reprezentat încheierea din
10 febriuarie 2012, iar soluția instanței de recurs a vizat respingerea ca inadmisibil a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2..
Cercetând sub aspect formal aceste aspecte, Curtea reține că instanța de recurs nu a săvârșit nicio greșeală materială care să impună anularea deciziei pe motivul prevăzut la art. 318 teza I C.pr.civ.
A., în declarația de recurs înregistrată la data de (...) recurentuzl contestator a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunțate în cauză, față de respingerea sesizării cu privire la excepția de nelegalitate invocată față de dispozițiile legale.
Mai apoi prin scriptul intitulat motive de recus s-a menționat că acestea vizează încheierea interlocutorie pronunțată la data de (...) prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței competente pentru soluționarea excepției de nelegalitate act normativ și act administrativ, încheiere care face parte din practicaua deciziei civile nr. 2./(...).
În fine, această solicitare este reiterată oral și consemnată în parcticaua deciziei contestate în prezenta cauză.
Curtea reține că prin încheierea din 10 februarie 2012 pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dos. nr. (...), pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a fost amânată pronunțarea asupra recuruslui declarat de recurentul A. C., contestator în prezenta cauză, împotriva sentinței civile nr. 4876 din 19 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare și care viza soluționarea unei plângeri contravenționale.
Prin această încheiere T. a rezolvat și cererea de sesizare cu excepția de nelegalitate, respingând-o ca inadmisibilă constatând că OG nr. 2. nu are caracter de act administrativ ci de lege.
În primul rând, Curtea reține că încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din decizia prin care s-a soluționat recursul.
Mai apoi, în al doilea rând, strict cu privire la soluționarea cererii de sesizare cu excepția de nelegalitate Curtea reține că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.
Așa fiind, împrejurarea că obiectul recursului declarat de recurentul contestator a fost dat de încheierea din 10 februarie 2012 nu are nicio relevanță, deoarece formal recursul poate avea ca obiect doar decizia care din punct de vedere procesual încorporează încheierea de amânare a pronunțării și implicit și încheierea de respingere a cererii de sesizare cu atât mai mult cu cât această din urmă soluție este conținută într-o încheiere de amânare a pronunțării cu regimul juridic mai sus descris.
De altfel, nici împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare nu există recunoscută o cale de atac distinctă de fondul cauzei ci ca în cazul încheierilor premergătoare se păstrează regula conform căreia acestea se atacă odată cu fondul cauzei.
Prin urmare, sub aspect formal, împrejurarea că instanța de recurs a soluționat și s-a pronunțat în dispozitiv pe recursul declarat de contestator ca având ca obiect decizia civilă nr. 2. din care face parte integrantă încheierea din
10 februarie 2012 nu constituie o greșeală materială în sensul dispoizițiilor art. 318 teza I C.pr.civ.
Pe de altă parte, din conținutul considerentelor deciziei C. de A. C. supusă cenzurii pe calea contestației în anulare specială, Curtea reține că s-a avut în vedere și deci s-a analizat recursul prin prisma cenzurii încheierii din 10 februarie 2012 privind soluția de respingere a cererii de sesizare, parte componentă a deciziei nr. 2..
Este evident că și excepția de inadmsibilitate a recursului a fost cenzurată având în vedere soluția de respingere a sesizării, fiind indicat în mod clar și lipsit de echivoc dispoziția art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că instanța a cărei decizie este supusă examinării pe calea contestației de față nu a săvârșit greșeala materială imputată de contestator, sens în care în temeiul art. 320 C.pr.civ. Curtea va repinge ca neîntemeiată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. C. împotriva deciziei civile nr. 4877 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
R.-R. D. L. U. M. D.
GREFIER M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.recurs. M.B./F. Tâmaș/A.A.M.
